Spune-mi, dulce mamă!
– Spune-Mi, dulce Mamă,
Oare cum se cheamă
Floarea care-nfloare
Noaptea pe răcoare
Și mireama-i dulce
Pân’ la cer se duce?
– Drag Fiuțul meu
Scump lui Dumnezeu:
Scumpa rugăciune
Care-n plâns se spune,
Astă floare-nfloare
Noaptea pe răcoare
Și mireasma-i dulce
Pân’ la cer se duce
– Spune-Mi, dulce Mamă,
Oare se cheamă
Aurul cel care
E mai scump sub soare
Și-a lui bogație
Stă pe veșnicie?
– Drag Fiuțul meu
Scump lui Dumnezeu,
Dragostea curată
Tatălui păstrată
E-acel aur care
E mai scump sub soare
Și-a lui bogăție
Stă pe veșnicie.
(Traian Dorz – Minune și taină. Imne, colinde, cântece și plângeri cu Maica Domnului)
(Visited 31 times, 1 visits today)
Autumn
ianuarie 4, 2014 @ 9:10 am
Frumoase versuri…