Spune-mi pe nume
De ceva vreme mă frământă un gând…şi fiindcă suntem încă în apropierea sărbătorilor pascale, voi da curs gândurilor mele. Mă gândesc cât de important este numele nostru, numele mic ( prenumele)!
Se spune că pentru fiecare dintre noi, cuvântul care ne face să tresărim este numele nostru. De ce oare?!
Poate că datorită faptului că atunci când eram coplaşi, toţi ne alintau, rostindu-ne numele cu mult drag. Se pare că s-a imprimat undeva în subconştientul nostru ecoul acelor rostiri care ne produc o stare lăuntrică de bine.
Dacă ne uităm la exemplul Mariei care stătea şi plângea la mormântul Domnului Iisus, când Domnul i s-a adresat ,,femeie”, ea nu l-a recunoscut, dar când Domnul i-a rostit numele ,,Marie”, L-a recunoscut imediat. Se pare că în rostirea numele este o anume inflexiune a vocii care arată sentimentele noastre faţă de cineva. În rostirea numelui se ,,imprimă” ca pe o bandă de magnetofon ( CD sau DVD 
), toată afecţiunea noastră. Inflexiunea vocii este ,,codul” prin care îl recunoaştem pe celălalt şi îi răspundem…inima îi răspunde.
Domnul ne cheamă pe nume!
Să ne chemăm şi noi pe nume! Să rostim şi să scriem numele cu responsabilitate ştiind că semenul nostru, aproapele nostru va tresări de plăcere… E important să reţinem numele când facem cunoştinţă şi să ne adresăm imediat pe nume, rostindu-l cu mare delicateţe. Vă spun aceste lucruri din propria experienţă; e minunat să ţi se spună pe nume, şi e minunat să îţi vezi scris numele când cineva ţi se adresează în scris!
Fie ca, mai presus de orice, numele noastre să fie scrise în Cartea Vieţii, şi să ni le auzim rostite de Însuşi Domnul nostru Iisus Hrsitos!
(Mariana L. )
Lucia
martie 27, 2010 @ 10:21 am
Mulţumim, Mariana, că ne-ai atras atenţia asupra unui fapt aparent minor, dar care – de multe ori – poate avea consecinţe nebănuite: „în rostirea numelui este o anume inflexiune a vocii care arată sentimentele noastre faţă de cineva. În rostirea numelui se ,,imprimă” …, toată afecţiunea noastră.”
Mariana
martie 27, 2010 @ 11:16 am
Cu mare drag, Lucia! Uite ce frumos e să îţi pot scrie şi şopti numele!…Ai auzit? :-)Poate doar cu inima că cine ştie câţi km ne despart fizic, că sufleteşte nu simt distanţe…
Lucia
martie 27, 2010 @ 11:55 am
Am „auzit”, cu bucurie, Mariana! Cred că tocmai acest fapt, al rostirii numelui celui căruia te adresezi poate face să dispară orice distanţă între cele două suflete !
PS – Cât de aproape trebuie să fie inima Domnului de cei care-I rostesc permanent, cu evlavie şi dragoste, numele sfânt…
cin
martie 27, 2010 @ 12:59 pm
Tin minte ca am citit in Vietile Sfintilor pe luna ianuarie despre doi Sfinti casatoriti Iulian si Vasilisa carora inca din timpul vietii li s-a aratat cum numele lor erau scrise in carte vietii asa:”(…)-Deci citeste Iuliane,cele scrise in aceasta carte a vietii!.Privind Iulian,citea numele lor cele scrise ,astfel:Iulian cel ce s-a lepadat de lume,pentru dragostea Mea,va fi in numarul acelora care nu s-a insotit trupeste cu femeile.Iar Vasilisa,care este cu inima dreapta si cu fecioria neprihanita,se va randui in ceata fecioarelor celor ce urmeaza Fecioarei Maria,Maicii Mele celei Preacurate”.
Eu de fiecare data cand citesc acest fragment imi tresare inima 🙂 Va dati seama ce frumos?!…sa fie numele tau scris in carte vietii.:-)..Da Doamne!
Larisa
martie 27, 2010 @ 1:17 pm
Frumos Mariana,multumim pentru cuvinte…Este important sa retinem numele fiecarei persoane cu care venim in contact,pentru ca,nu intamplator ne-am intersectat cu ea. Si,in caz de surprindere din partea acesteia,cum de ii cunoastem numele,raspunsul ar trebui sa fie: „Va/iti cunosc numele pentru ca sunteti/esti o persoana importanta pentru mine.” De curand,parintele Arsenie Papacioc,fiind vizitat de un grup de pelerini in chilia sa,i-a sfatuit pe acestia sa incerce sa faca in asa fel incat fiecare persoana sa intre in incapere,nimeni sa nu ramana afara.De ce?Pentru ca…”TOTI SUNTETI IMPORTANTI!”…Sa luam aminte!
vlad
martie 27, 2010 @ 2:30 pm
Mariana, felicitări atât pentru aceste rânduri superbe cât și pentru locul I obținut la competiția de proză arhiscurtă.
Mariana
martie 27, 2010 @ 2:54 pm
Vlad, mulţumesc din suflet şi pentru felicitări şi pentru vizita din ,,căsuţa” mea virtuală. De obicei, când fac ceva bun, sunt convinsă că fără ajutorul Lui Dumnezeu nu aş fi reuşit nimic…Tot ce e bun Îi aparţine Lui…Tot ce e rău îmi aparţine mie…
O zi minunată, Vlad!
Ioan
martie 27, 2010 @ 2:58 pm
Un text exceptional ! Un subiect de un adevar dureros, care din fericire se poarta, caci multi cultiva impersonalitatea pana la a deveni impersonali ! Vai lor !
Inca o data, un articol minunat, scurt, dar atat de bogat in continut, cum rar intalnesti ! FELICITARI !
ionutz
martie 27, 2010 @ 7:03 pm
taree frumoooos!Felicitari!
Veronica
martie 29, 2010 @ 1:29 am
” SARBATORI FERICITE ” de „FLORII” , tuturor!
” LA MULTI ANI ” celor ce poarta nume de flori!