Care este barometrul stării de degradare a societății românești

În data de 16 iunie 2012, Patriahia Română comunica că ”este regretabil faptul că tocmai în biserică, unde preotul predică pacea şi iubirea faţă de semeni, un preot paşnic şi venerabil este ucis cu cruzime. Această crimă oribilă arată starea alarmantă de degradare, de violenţă şi de nesiguranţă din societatea românească de azi.”

Sigur că este regretabil faptul că un preot care predică pacea este ucis cu cruzime. Însă nu această crimă ”arată starea alarmantă de degradare, de violenţă şi de nesiguranţă din societatea românească de azi” ci o listă întreagă de crime și abuzuri constant săvârșite asupra a sute de oameni nevinovați, fie ei bătrâni sau tineri, femei sau bărbați, săraci sau bogați, listă care s-a ”îmbogățit” și cu un preot. Dar nu este tocmai obiectiv ca moartea unui preot să fie transformată în etalon al degradării naționale, pentru că înaintea lui Dumnezeu, indiferent de harul pe care îl revarsă asupra fiecărui om, toți suntem egali.

Sufletul părintelui Tudor Marin nu este cu nimic mai presus înaintea lui Dumnezeu ca sufletul unui femei violate, sau a unui copil care a fost maltratat. În fața lui Dumnezeu, un om al străzii sau unul care strânge gunoaiele, contează la fel de mult ca sufletul părintelui Tudor. Și după cum spuneam, uciderea părintelui Tudor este una din foarte multele crime săvârșite asupra oamenilor din societatea românească care au predicat pacea prin fapte, în cele două decenii de libertate de după încetarea ultimei prigoane asupra neamului românesc. De aceea, mult mai relevant și mai aproape de adevăr ar fi fost ca semnalarea degradării să se fi făcut mai demult, și mai ales față de victimele cele mai reprezentative ale abuzurilor, adică cele care sunt majoritare: femeile, bătrânii neajutorați și copiii.

De ce am trecut cu vederea nedreptatea suportată de cei mici și mulți ai lui Hristos și ne sesizăm la modul general abia când o persoană din cler are parte de aceiași nedreptate? Să fie  aceasta o dovadă de subiectivism pe considerente ecleziale? Sperăm că lucrul acesta a fost neintenționat, cu toate că asta este percepția resimțită.

Nu urmăresc să fac un rechizitoriu instituției Patriarhiei pentru că nici nu sunt în dreptul acesta, însă contrastul dintre tăcerea dezamăgitoare din timpul paradelor gay, spre exemplu, și reacția rapidă față de nedreptatea suferită de un cleric, arată imaginea unei Biserici care este partinică față de anumite mădulare ale ei. Ori această imagine este una dăunătoare pentru întreaga Biserică, căci dă pricină de nemulțumire în poporul drept-credincios și nu numai.

Ne-am fi așteptat ca Patriarhia Română să ia atitudine și la paradele gay de promovare a homosexualității, organizate an de an în capitală, ne-am fi așteptat să fie promptă și în combaterea, nu doar verbală, a sexualității denaturate din locurile publice, etc.

Revenind la societatea românească, am putea spune că starea alarmantă de degradare din societatea de azi este reliefată cel mai bine nu de o crimă săvârșită asupra unui slujitor al bisericii care predică pacea și iubirea de oameni, ci este arătată chiar de slujitorul Bisericii care una predică dar alta face. Oare degeaba există o nemulțumire în fierbere a poporului român față de unii clerici, care predică pacea de la amvon dar prin fapte răspândesc dezbinarea în jur? Care predică cumpătarea și asceza dar trăiesc în lux? Care predică fecioria însă desfrânează? Care predică smerenia dar fac proiecte duhovnicești din slavă deșartă? Care confundă averea Bisericii cu averea personală? Iată aceasta este starea cea mai degradantă a societății românești, atunci când creștinătatea, cea pe care Hristos Domnul o numește lumina lumii,  ”luminează” cu întunericul faptelor.

Bărbătește și duhovnicește este să arătăm cu degetul în primul rând spre noi înșine, și mai apoi față de cei care sunt rupți de viața Bisericii, fie ei atei sau eterodocși. Să nu uităm că ”servul acela care a ştiut voia stăpânului şi n-a pregătit nimic, nici n-a făcut după voia lui, mult va fi bătut. Iar cel care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, puţin va fi bătut. De la cel căruia i s-a dat mult, mult se va cere; şi de la cel căruia i s-a încredinţat mult, mai mult se va cere.” (Ev. Luca, 12:47-48)

În fine, nu doresc să fac o piatră de poticnire din pasajul comunicatului de la care am pornit pentru că problema cea semnificativă nu este aceasta ci faptul că în comunicatul dat, Patriarhia cere soluții de tip polițienesc în loc să propună soluții duhovnicești, în duhul Evangheliei.

În final, rugăm ca trustul de presă Basilica să fie la fel de prompt și în cazul evenimentelor care afectează pe cei mulți și mici ai lui Hristos, ca o dovadă că Bisericii îi pasă de fiecare membru al ei, fără părtinire, așa cum face o mamă față de toți fiii ei, iar soluțiile față de provocările prezentului să fie ancorate în Sfânta Tradiție.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții pe părinte Tudor Marin, a cărui vină de a fi murit a fost slujirea lui Hristos!

(Dan)