Ștefan Popescu: „Adevărații lideri din România sunt ținuți în afara funcțiilor prin care pot determina o schimbare”

Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne și având un masterat în geopolitică, Ștefan Popescu este specialist în afaceri externe, în prezent cadrul didactic la Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București.

De-a lungul anilor, studiile l-au purtat pe la Paris, Roma și în capitala Albaniei, Tirana, și a avut oportunitatea să se afle în apropierea unor dascăli eminenți, ambasadori și lideri de anvergură mondială, precum fostul Secretar General al ONU, Boutros Boutros-Ghali.

Astfel, l-am abordat pentru a ne oferi câteva opinii sincere despre cum ar descrie un lider autentic, ce se poate învăța de la acesta și despre cum îi vede pe cei care aspiră la statutul de ‘lider’ în România de azi.

Ai putea recunoaște un lider din primele clipe? Cum l-ai descrie?  

Am devenit neîncrezător față de „recunoașterea la prima vedere”. Trăim într-o epocă în care aparența este dominantă, în care oamenii încearcă să pară altfel decât sunt în realitate. Aș spune că un lider este, în primul rând, un om care se comportă natural, care prin felul său de a fi îi inspiră și pe ceilalți. Însă leadershipul fără viziune, fără etică și fără pregătire nu valorează nimic.

Ne poți oferi exemple de lideri veritabili care te-au inspirat?

Nu am vrut niciodată să am idoli, oricât de mult am admirat pe cineva. Însă am fost inspirat de oameni care erau lideri în domeniile lor și pe care i-am frecventat. Primii au fost profesorii mei de la Sorbona, de la Școala Normala Superioară și de la Școala Națională de Administrație.

Unul dintre aceștia a fost profesorul Robert Frank, un om carismatic, erudit și o inteligență sclipitoare. El mi-a coordonat licența, primul masterat și doctoratul. Îmi aduc aminte cu emoție de discuțiile după cursuri la bistroul „L’Ecritoire” din Piața Sorbonei. Nu mi-a transmis numai cunoștinte, ci și un model de comportament.

Nu pot să nu-i amintesc pe profesorii Jean-Claude Allain, profesorul meu de la „Viata diplomatică și negociere internațională”, pe profesorul meu de geopolitică, Jacques Soppelsa, rector emerit al Universitatii Paris 1 Panthéon-Sorbonne, la care am avut cea mai mare notă pe promoție.

În viața profesională, cele 13 luni petrecute la cabinetul fostului Secretar general ONU, Boutros Boutros-Ghali (foto 1), au contat foarte mult. Îi pregăteam sinteze pe diverse subiecte internaționale, iar el îmi împartășea din experiența lui diplomatică și îmi oferea cărțile lui cu dedicație.

Ambasadorul Franței, Patrick Chrismant, pe care l-am cunoscut în timp ce eram bursier la Universitatea de Stat din Tirana, mi-a fost un adevarat „tată spiritual”.

Dar ai și imaginea unui șef… nesuferit, care se predindea lider, însă fără să fie?

Da, când am ajuns în Romania, am avut parte de unii șefi care încercau să îmi pună sub capac personalitatea, dar… despre morți (sufletește vorbind) numai de bine.

Șefii din Romania au fost slabi pregătiți și căutau să își conserve „supremația” la locul de muncă. Nu aveau nevoie de oameni cu inițiativă, de oameni care să vină cu idei noi, de oameni cu o pregătire superioară.

În ce măsură crezi că leadership-ul se poate învăța sau este o abilitate dobândită?

Leadershipul este o abilitate înnăscută. Te naști sau nu să fii lider. Desigur, se pot urma cursuri, iar experiența de viață poate determina schimbări în comportament. Însă nu poți cultiva ceva pe un teren sterp. Mă uit la noile figuri din politica autohtonă, știu că urmează cursuri, au consilieri, dar degeaba. Leadershipul este și o marcă a inteligenței. În niciun caz tupeul și oportunismul nu pot fi confundate cu leadershipul și inteligența!

De multe ori, nu doar în România, avem impresia că lumea este în mâinile unor amatori. Unde sunt liderii de altădată?

De multe ori m-am întrebat de ce altadată în Romania au existat foarte mulți lideri în același timp: Ionel Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga și multi altii, la toate nivelurile. Acest lucru a fost posibil pentru că societatea romaneasca de atunci permitea unui lider sa se afirme. Indiferent de calitatile sale, Iorga nu s-ar fi putut manifesta dacă societatea timpului ar fi fost închisă.

În momentul de față, avem de-a face cu o societate închisă, dominată de structuri și grupuri de interese care împiedică o dezvoltare normală a individului. Priviți noile figuri, tinerii care sunt promovați și cărora li se permite să se afirme! Mulți sunt copiii așa-numitului „sistem”. Nu trebuie să faci cerce[ari aprofundate pentru a observa acest lucru.

Cum este posibil ca un tânăr de 35 de ani să aibă o licență, două masterate, câteva cursuri de specializare postuniversitară, doctorat, o avere de câteva milioane de euro și, în același timp, o carieră politică la vârf, cu înalte funcții în stat? Când a avut timp să le facă pe toate? Este clar că sistemul instaurat în decembrie 1989 a ajuns să se reproducă.

Adevarații lideri din România sunt atomizați și batjocoriți de sistem. Sunt mulți profesori sau scriitori în provincie, oameni care aduc lumină în comunitățile lor, adevărați lideri, adevărați ghizi spirituali, dar sunt lăsați la limita subzistenței și ținuți în afara funcțiilor prin care pot  determina o schimbare.

Iar dacă mă întrebați despre un lider autentic mai cunoscut, vă spun fără rezerve: Neagu Djuvara. Acest om s-a întors în România la 75 de ani și a reușit să devină un reper în societate.

De ce cred mulți dintre contemporanii noștii că lider înseamnă doar a avea bani mulți?

Și nu este așa? Ce șansă are un copil genial născut la periferia Bucureștiului, într-o familie modestă, fără relații, să devină lider? Trebuie să gândim obiectiv, să gandim realist! Desigur, de la fereastra vilei din Pipera sau a unui apartament dintr-un complex rezidențial de lux, lucrurile se văd în roz! Educația de calitate a ajuns un lux. Desigur, există  și câteva excepții, dar ele nu fac altceva decât să confirme regula. Prin urmare, raspunsul la întrebare este pozitiv:  Da, pentru a fi lider în România, ai nevoie de bani și relații.

Poate spera România la lideri mai buni? Cum să-i găsim și să-i promovăm?

Nu se dorește să avem lideri. Ce nevoie ai de lideri într-o societate care se ghidează pe principiul clientelar? Ce nevoie ai de lideri într-o societate fără direcție? Da, România actuală este fără direcție. Să nu ne lăsăm derutați de perdeaua de fum care ni se aruncă zilnic pe toate canalele de comunicare în masă! Indicatorii sărăciei ne țin tot la mai mare distanță de Europa civilizată, decalajele din interiorul societății se adâncesc.

Nici universitățile și nici instituțiile de cercetare – devenite, aidoma partidelor politice, în mare parte instrumente de parvenire socială și materială – nu au interes să promoveze oameni potriviți. Dacă ar avea vreun interes, nu ar face din compilație și din plagiat o regulă, iar din alegerea rectorilor exerciții electorale demne de perioada lui Ceaușescu!

De ce credeți că majoritatea tinerilor dorește să părăsească țara? Credeți că doar pentru condiții materiale mai bune? Nicidecum! Tinerii văd lipsa de echitate și competiția neloială din România și vor să trăiască într-o societate în care sunt cât de cât respectați și apreciați pentru competențele lor. 

Interviu realizat de Bogdan Munteanu

Sursa: theartofliving.info | Ștefan Popescu: „Adevărații lideri din România sunt ținuți în afara funcțiilor prin care pot determina o schimbare”