Pr. Constantin Prodan: „Știința nu are încă răspunsuri asupra câtorva întrebări fundamentale ale omenirii”
Părintele Constantin Prodan, preot paroh la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” Păcurari din Iași, a răspuns cu drag la întrebarea campaniei noastre: „Tu de ce crezi în Dumnezeu?”. Mai jos puteți vedea răspunsul sfinției sale:
1. Credința?
Cuvântul ”credință” e o etichetă prea mică pentru sentimentele și relația pe care o am cu Dumnezeu. El exprimă mai mult o raportare rațională față de Dumnezeu. Sfântul Pavel spunea că ”credința este din auzire” (Romani 10, 17) adică raționalitatea credinței se alimentează prin cuvântul care este articulat prin materie. Dar relația cu Dumnezeu este cu mult mai mult decât atât. E ca și diferența dintre logica ce o au cuvintele unei poezii și emoția autorului transmisă și receptată de cititor. E ca și cum privind la omul de lângă tine vezi mai mult decât un trup, vezi o persoană.
2. Raportări greșite ale științei față de credință
În general, când ”știința” discută despre credință, se observă o abordare superficială și arogantă a problematicii, ridiculizându-se subiecții analizei. Acest tip de atitudine, bazată și pe o precară cunoaștere a Bibliei și a teologiei, duce la concluzii greșite și lozincarde. Nu țipând una la alta sau încrucișând două monologuri ci abordând un dialog deschis, sistematic și constant ar ajuta în mod real ambele părți.
Dacă Dumnezeu a creat materia, teologia trebuie să țină cont de legile pe care Creatorul le-a sădit în ea, respectând actul științific (Sir. 38, 1, 6). De cealaltă parte, teologia poate arăta direcții de parcurs în efortul științific dar și să apere omul în fața răcelii calculelor. Iar știința să ”țină cu picioarele pe pământ” teologia și să ofere un cadru onest de manifestare a acesteia. În schimb, autosuficiența nu te poate decât îndepărta de adevăr.
3. Stângăciile științei
Nenumărate au fost concluziile ”infailibile” ale științei dar care au fost dovedite ca fiind eronate de următoarele generații de cercetători (a se vedea chiar și recentele critici aduse Teoriei relativității a lui Albert Einstein precum și reformulările privind apariția Universului ș.a.m.d.). Acesta nu este un aspect condamnabil al științei ci face parte din frumusețea eforturilor umane de a cunoaște, iar a recunoaște propriile erori este unul din marile merite și, poate, cel mai mare impuls al progresului științific al omenirii.
A căuta un început al materiei, fără de care nu putem vorbi nici de legi fizice, tot în materie este absurd. Cauza apariției acesteia nu poate fi tot ceva material ci ceva care transcende materia. În acest sens Biblia, cu mult înaintea științei, ne vorbește despre creația/apariția Universului din nimic. Abia recent mediul științific a început să facă pași importanți spre acest mod de a înțelege apariția Universului (v. L. Krauss A Universe from Nothing, 2012).
Îi dau dreptate fizicianului Lawrence Krauss care recunoște, ”ca om de știință, nu poți fi sigur de nimic. Există probabilități și improbabilități”. Întrebarea ce apare ca răspuns la această afirmație este: cum, dar, sunteți sigur că nu există Dumnezeu?
Apoi, axiomele sunt aplicate în contextul ”credinței” că enunțurile lor sunt adevărate, unele fiind formulate cu 4 secole înainte de Hristos. Nu contrariază pe nimeni că aceste axiome uneori se contrazic (de ex. a se vedea paralelismul în geometria euclidiană și în cea neeuclidiană), ci ele sunt aplicate cu succes atunci când situația reclamă utilizarea uneia sau a alteia dintre ele. Dacă axioma este o credință, oare nu poate fi credința o axiomă?! De ce își pierde curajul omul de știință când este vorba de credință și devine deodată un glumeț gata să bagatelizeze ceea ce nu cunoaște?
Să nu uităm că știința nu are încă răspunsuri asupra câtorva întrebări fundamentale ale omenirii: cum a apărul Universul? Cum a apărut viața? Ce este persoana umană? Ce este iubirea? Ce este conștiința? Există libertate? Există dreptate?…
Dacă știința nu este omniscientă, atunci cred că nu are dreptul să afirme că nu există ceea ce nu poate dovedi că nu există!
4. Nu poate fi dovedită științific existența lui Dumnezeu!
Nu există timp fără spațiu. Nu există spațiu fără materie. Nu există timp fără materie. În concordanță cu acestea Biblia ne spune că ”s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu” (Evrei 11, 3) și că ”s-au făcut din nimic”. Cel care a creat timpul nu poate fi decât atemporal. Cel care a creat materia nu poate fi decât imaterial (v. sf. Ioan Damaschinul, sf. Vasile cel Mare).
Știința este empirică. Ea nu poate vorbi decât despre cele ce pot fi demonstrate în planul material, fizic. Ceea ce este în afara acestui spațiu nu poate constitui subiect al științei.
Deci, Cel ce a creat materia și care este imaterial nu poate intra sub incidența științei. De aceea sfântul Pavel spune, ca să prezentăm complet citatul de mai sus: ”Prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu” (Evrei 11, 3).
Aceată zonă relației dintre temporal și atemporal poate fi un tărâm de frumoasă cooperare dintre știință și teologie.
5. Eu sunt mai mult decât îmi spune știința actuală că sunt
Din perspectivă umanistă individul urmărește doar siguranța și propășirea proprie, individuală, interesându-l de ceilalți doar în măsura în care ”ceilalți” sunt necesari pentru binele propriu.
Ceea ce contrazice viziunea atee asupra persoanei este iubirea față de ”celălalt”, capacitatea omului de a ieși din narcisism și chiar de a se jertfi pentru ”celălalt”. Iisus a contrazis prin tot ce a făcut ca om ideea de individ fără suflet.
Conform teoriei atee, grupurile sunt întemeiate pe baza unor interese comune privind supraviețuirea, hrana, propășirea, dorința de manifestare a puterii ș.a.m.d. Biserica lui Hristos vine și aici să arate că omul este mai mult decât o adunătură de celule ce se luptă pentru supraviețuire întrucât ceea ce-i unește pe membrii ei în jurul lui Iisus este iubirea dezinteresată dintre ei și a lor către Iisus ca răspuns la iubirea jertfelnică a Lui pentru ei.
6. Cred
Cred pentru că sunt sincer cu mine însumi.
Cred pentru că exist.
Cred pentru că nu-s doar un organism ci o persoană.
Cred pentru că sunt liber.
Cred pentru că acesta mă eliberează din închisoarea timpului.
Cred pentru că iubesc.
Cred pentru că cei dragi nu vor dispărea ci ei sunt veșnici.
Mai presus de toate, cred de dragul lui Iisus prin care-L cunosc pe Dumnezeu.
7. Crede și tu!
(Pr. Constantin Prodan, Iași)
Andrei Calin
ianuarie 4, 2015 @ 9:31 am
1. Pentru crearea Universului, oamenii de stiinta au incetat sa se mai uite in „materie” mai demult, si au inceput sa se joace cu fizica cuantica. Si le-a iesit o dovada matematica:
http://arxiv.org/abs/1404.1207
Concluzia: Legie fizicii cuantice permit aparitia spontana a unui univers din nimic.
2. Criticile aduse teoriei relativitatii au fost usor demonstrate ca fiind gresite. Au mai avut un experiment la CERN in februarie 2014 unde au crezut ca niste particule au mers cu o viteza mai mare decat viteza luminii. S-a dovedit a fi o eroare de sistem.
3. Lawrence Krauss este impotriva divinitatii pe care au creat-o religiile. Aceste zeitati au o mare probabilitate sa nu existe, la fel ca Zeus, Thor, etc.
Nu poti dovedi ca nu exista ceva. Orice este posibil, inclusiv ca intr-o vale ascunsa in lume pot exista unicorni. Cel ce afirma „exista Dumnezeu” este cel ce trebuie sa dovedeasca ceva, mai ales daca afirma ca „Dumnezeul meu exista, al tau nu”.
4. cum a apărul Universul? – n-o sa avem niciodata raspunsul sigur, nici de la stiinta, nici de la religie
Cum a apărut viața? – s-au facut destul de multe experimente in care s-au creat substante organice din materie prima anorganica. In curand o sa avem un raspuns.
Ce este persoana umană? – biologic avem raspunsul. Filozofic? Nu este stiinta.
Ce este iubirea? – Chimic si biologic? Tot avem raspunsul: reactie chimica in creier si in corp. Filozofic? Tot nu e stiinta.
Ce este conștiința? Biologic: miliarde de neuroni inlantuiti care au ajuns la capacitatea de a fi constienti de sine. Filozofic? Nu e stiinta.
Există libertate? Sociologie si filozofie. Sociologia are cateva raspunsuri
Există dreptate? La fel ca mai sus.
5. Nu exista timpul separat de spatiu. Ceva atemporal este si ceva ce nu face parte din spatiu. Deci Dumnezeu este o entitate care traieste in a 5-a dimensiune sau mai mult?
https://www.youtube.com/watch?v=zqeqW3g8N2Q
Interesanta abordarea asta. Avand in vedere ca noi suntem creaturi care traiesc in patru dimensiuni, pot exista creaturi care traiesc si in 5, 6, etc., nu?
6. Nu aceea este perspectiva umanista. Umanismul se refera la lipsa de necesitate a credintei si a religiei in viata unui om, nu la ce este scris in articol.
7. Nu exista o teorie atee. Teoria pe care ati inlantuit-o acolo vine din sociologie.
8. „Cred pentru că cei dragi nu vor dispărea ci ei sunt veșnici.”
Marele motiv pentru care lumea „crede” chiar aici: Frica de moarte.
Dan Sorin
ianuarie 4, 2015 @ 11:03 am
1, 2. Și peste câțiva anii/decenii/secole (dacă încă vom mai exista) omenirea va demonstra crearea Universului din nimic folosind o altă fizică. Nu vezi că fizicienii încă nu sunt în stare să se pună la punct cu fizica pe care o predau ei? Chiar și astăzi fizicienii își cam bat capul să împace mecanica cuantică cu teoriile gravitației ale lui Einstein. Dacă nu sunt în stare să aibă o teorie universală a fizicii câtă credibilitate li se poate da la răspunsurile acestora în legătură cu originea Universului? Și asta fără să mai vorbim de fizica lui Newton și a lui Galileo Galileii ce de mult timp erau considerate corecte de toată comunitatea științifică ca apoi să vină un Einstein și să dea totul peste cap. Și vor tot apărea noi teorii fizice ce țin de acest Univers odată cu dezvoltarea umanității. Deci fizica de azi cu toată mecanica ei cuantică poate fi la fel de reală ca și fizica lui Newton, de exemplu. Bineînțeles, considerând că fizica de azi are o bază științifică și nu e vorba de teorii acceptate de iluminiștii și urmașii acestora.
3. „Cel ce afirma „exista Dumnezeu” este cel ce trebuie sa dovedeasca ceva” – De ce? Mai ales cât timp ateii sunt sub 10% și fac tot restul populației proastă. Să te mai întreb altceva: cum poți discuta cu un ateu problema lui Dumnezeu cât timp acesta nu acceptă ideea de spiritualitate? Cum poți demonstra existența unui Spirit Suprem dacă ateul crede doar în materialism? Aceste două domenii sunt pur și simplu incompatibile. Iar spiritualitatea reprezintă trăirea într-o altă dimensiune, într-un Univers paralel ai putea spune. Doar că tehnologia de azi nu prea poate detecta astfel de lucruri (fiind materială) și chiar dacă apar articole ce vorbesc de o anumită demonstrare a spiritualității sunt pur și simplu ridiculizate de atei fără să facă măcar o cercetare. Nu ai cum să porți o polemică cu atei în ce privește spiritualitatea cât timp ei nu acceptă acest domeniu. E ca și cum ai vrea să demonstrezi existența focului folosind doar apa.
4. De la religie răspunsul îl găsești în Geneză. Tocmai aici este problema: ambele dau un răspuns și spun cu toată siguranța că acesta e adevărul (cel puțin în ce privește creștinismul).
Ce experimente? Ce au creat mai exact? Această umanitate care zice că știe cum a început Universul și viața abia dacă e în stare să facă o celulă? Ce să mai zic de codul genetic ce încă nu e în stare să îl spargă? Reușești să înțelegi unde bat? E ca și cum un copil care abia învață aritmetică crede că poate da răspunsul la problemele cele mai grele ale matematicii de azi. Este o aberație.
Tot ce a putut să demonstreze chimia și biologia este îndrăgostirea și atașamentul. Și bine ar fi dacă și cei de la LGBT ar citi chestia asta și nu ar face confuzia dintre dragoste și sexualitate (din care fac parte îndrăgostirea și atașamentul). Iubirea aproapelui așa cum o definesc Sfinții Părinți cum o explică biologia și chimia? Te rog explică-mi. Cum explică biologia și chimia starea de a iubi pe toată lumea, chiar și pe dușmani?
Deci conștiința înseamnă a fi conștient de tine. E ca și cum ai spune că iubirea este să iubești pe cineva. Nu mai zic de faptul că neuronii mei nu prea sunt conștienți de ei înșiși. Că de aia facem la biologie despre neuroni: că ei nu sunt conștienți de ei înșiși neavând conștiință de sine.
6. Nu am găsit la ce anume te referi.
7. Din moment ce ateii se bat cu pumnul în piept că religia și ideologia lui nu este o religie/ideologie atunci de unde vrei să se scoată teorii atee? Așa poți spune că nici teoriile fizice nu sunt atee, că nimic nu e ateu. Și atunci cum anume identifici ateismul? Chiar citeam undeva la un ateu care spunea că la problemele religiei: dragoste, liberate, fericire există filozofia, sociologia, etc. ateiste. Ateismul nu respinge aceste domenii.
Aș mai face și eu o remarcă. Consider că astfel de articole ar putea fi problematice. Să mă explic puțin. Aș întreba pe autor: este adeptul creaționismului sau a evoluționismului teistic? Întreb asta deoarece văd că omul pune mare accent pe știința de azi, aceiași știință care demonstrează că existența lui Dumnezeu nu este necesară și că și dacă ar fi existat atunci ar fi dat eventual doar un implus să se producă acel Big Bang. Ba mai mult, această credință oarbă în știință (pe care o au mulți creștini) a dus la apariția evoluționismului teistic. Oare câți creștini din ziua de azi acceptă că Pământul este centrul Universului? Oare câți creștini acceptă știința Sfinților Părinți (cum ar fi faptul că lumea este alcătuită din 5 elemente pure: apă, aer, foc, pământ și eter)? Și dacă respingi explicațiile lor la Geneză atunci până la ce punct respingi învățătura Bisericii? Chiar citisem că, deși Sfinții Părinți se foloseau de știința timpului lor pentru a explica unele lucruri, totuși erau foarte atenți să nu spună mai mult decât ceea ce spunea Sfânta Scriptură. Acum dacă ne-am apuca să citim cartea păr. Serafim Rose, „Nihilismul”, vedem că din perioada iluministă știința a luat-o pe alte căi, cu totul diferite. Și vedem efectele în societatea de azi. Cred că mai de folos ar fi să se facă, de către intelectualii cu adevărat creștini, un studiu în care să aflăm ce anume din știință e real și ce anume e teorie. E păcat că nici până la ora actuală nu există un răspuns clar din partea Bisericii (și când spun asta nu mă refer doar la BOR) în legătură cu învățătura Sfinților Părinți asupra lumii, asupra genezei, asupra creației și știința de azi. Ba mai mult, vedem tot mai mulți preoți care încearcă să se alinieze la știința atee de azi și să împace capra cu varza. În momentul în care știința și credința se contrazic așa cum era dat exemplu de autorul articolului atunci înseamnă că una e greșită. Știința trebuie să provină din Dumnezeu și să vadă în lumea înconjurătoare Rațiunea lui Dumnezeu. Dar noi vedem azi că știința „vede” inexistența lui Dumnezeu iar mulți preoți și creștini vor să împace o astfel de știință cu existența lui Dumnezeu.
Andrei Calin
ianuarie 4, 2015 @ 12:31 pm
Intainte sa incep: Daca tot a fost scoasa functia de citare, sistemul asta cu numere ar fi destul de usor de folosit, nu?
1,2. Nu te-ai prea informat la capitolul acesta. Fizica cuantica nu este o fizica noua, ea exista si este studiata de aprox. 100 de ani. La acest nivel, fizica newtoniana nu se mai aplica, dar legile lui newton sunt inca valabile de la atomi in sus.
Stiinta este intr-o continua schimbare, si se imbunatateste pe zi ce trece, dar asta nu inseamna ca ce descoperim azi n-o sa mai fie valabil peste o suta de ani.
Tocmai s-a descoperit ca incertitudinea si dualitatea materiei sunt una si acelasi lucru
http://www.huffingtonpost.com/2014/12/24/quantum-physics-easier-to-understand_n_6370570.html
Deci ne apropriem cu pasi repezi spre o imbinare si conectiune a tuturor teoriilor relevante.
3. Poti demonsta orice daca ai dovezi credibile. Crezi ca Dumnezeul crestin este cel adevarat? Argumenteaza. Si nu, nu merge „pentru ca scrie in Biblie”, pentru ca acest argument are ca rapuns „pai in koran scrie altfel” sau altceva.
Si da, dovada trebuie sa fie din partea celui ce afirma ceva. Nu poti in nici un fel sa demonstrezi ca nu exista unicorni undeva in acest Univers imens cu o infinitate de posibilitati. Dar daca cineva afirma „Unicornii exista”, acesta trebuie sa demonstreze, nu sa vina cu raspunsul „De unde stii ca nu exista?”.
4. De la religie raspunsul il gasesti in miile de „geneze” pe care le intalnesti in toate cultele din lumea asta. Asa ca ai sa ne bazam pe dovezi si astrofizica, si nu pe texte religioase vechi de milenii intregi.
5.A, n-ai comentat la 5? pacat, ar fi fost cel mai interesant din intreaga discutie
6. Am scris definitia umanismului. In articol, la punctul 5, primul paragraf, se da o definitie eronata a umanismului.
7. Teoriile fizice sunt la fel de atee ca o piatra. Prin definitie, numai o persoana poate fi caracterizata ca fiind „atee”.
8 (Hai sa zicem). Ar fi foarte frumos din partea lui sa fie destul de destupat incat sa faca referinta la evolutionismul teist. Este un pas inainte.
cristirg
ianuarie 4, 2015 @ 12:59 pm
Avea dreptate Petre Tutea:
„Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. [b]Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.[/b]
Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr.
O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor.
[b]Eu cînd discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios, nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu.[/b]
[b]Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.”[/b]
…………………
Eu nu inteleg cum ateii si materialistii nu pot sa realizeze cat de complex e universul,macrocosmosul si microcosmosul, creierul omului,codul genetic,toate viata care exista…cum pot sa apara si sa se dezvolte atat de mult cu atata armonie si inteligenta,aparand dintr-o supa organica,sau ceva de genu ?
-sentimentele,dragostea,iubirea,bunatatea,inteligenta…cum au aparut ? dintr-o supa organica?
Dan Tudorache
ianuarie 4, 2015 @ 1:33 pm
Andrei, m-aș fi mirat să nu stârnești iarăși o polemică pe tema relației dintre știință și credință.
Defapt, cele două ramuri ale cunoașterii divino-umane nu sunt conflictuale ci conflictuali sunt cei ca frăția ta, care ori diviniează știința și bagatelizează credința, în particular creștinismul, ori distorsionează creștinismul și minimalizează știința (nu e cazul tău), ori nu înțeleg nici pe una, nici pe alta pentru că știința nu o profesează (oricare ramură) iar credința nu o trăiesc, ci cel mult le teoretizează. Dar nimic adevărat dintr-un domeniu nu poate contrazice ceva adevărat din alt domeniu, pentru că adevărul este unitar și complementar, niciodată antagonic. Doar minciuna/neadevărul naște antagonism.
1. Care vasăzică universul poate să fi apărut din nimic. Adică nimic existent, cauzat de nimic existent, a produs ceva, în speță Universul. Curată ”știință”, în subsidiar matematică. Eu sper că nu ne iei de proști. Materialul indicat de frăția ta, pe care l-ai mai agitat ca un steag triumfător de câteva ori, pornește de la următorul model: ”Heisenberg’s uncertainty principle indicates that a small true vacuum bubble can be created probabilistically in a metastable false vacuum. The small bubble has 1 degree of freedom, the bubble radius. We can assume that the bubble is nearly spherical, isotropic and homogeneous, since it is a small true vacuum bubble. As we will show below, the small bubble will expand exponentially after its birth and all asymmetries will be erased by the inflation.
Since the small true vacuum bubble is nearly spherical, it can be described by a minisuperspace model [7–9] with one single parameter of the scalar factor a. The action of the minisuperspace can be written as….” de unde încep calculele.
Pe românește spus, modelul pornește de la premisa că o mică bulă de vacuum/vid poate fi creată probabilistic într-un mediu metastabil de fals vid (fals vid, adică nu e vid!, deci e ceva existent).
Deci modelul pornește de la ceva existent: un fals vacuum/vid metastabil. Adică nu pornește de la nimic, pentru a arăta că nimic poate deveni ceva prin legile fizicii quatice. Dar problema capitală a ”demonstrației” este alta! Cum se poate explica apariția Universului (materie/energie, timp, spațiu, legi) prin legile fizicii quantice, câtă vreme legile fizicii quantice aparțin inerent Universului? Pe cine păcălim aici? Au existat legile fizicii înaintea universului? Cine ar putea demonstra că legile fizicii quantice au apărut înaintea universului, ca ele să explice tocmai apariția universului? Cine ar putea demonstra că o lege naturală poate exista înaintea Universului? Inutil a discuta.
3. Din afirmația ”Lawrence Krauss este impotriva divinitatii pe care au creat-o religiile. Aceste zeitati au o mare probabilitate sa nu existe, la fel ca Zeus, Thor, etc.”, constat un reflex șablon de tip ateist: divinitatea, oricare ar fi ea, este un produs al religiei! Cu alte cuvinte, inclusiv Hristos este un produs al religiei, iar nu creștinismul o creație a lui Hristos! Cu alte cuvinte, adevărul este mistificat prin generalizare forțată.
Apoi ai afirmat că ”Cel ce afirma „exista Dumnezeu” este cel ce trebuie sa dovedeasca ceva, mai ales daca afirma ca „Dumnezeul meu exista, al tau nu”, ceea ce conform regulilor logicii așa este, obligativitatea demonstrației revine celui care a făcut prima oară afirmația, dar ce ne facem că avem atâția atei care afirmă neinvitați de nimeni că Dumnezeu nu există, dar așteaptă ca oponentul de dialog să facă demontrația inversă.
4. Cum a apărut Universul? Răspunsuri sigure avem, adică emise cu pretenție de ”adevăr incontestabil”, atât de religiile monoteiste cât și de diverși oameni de știință, fie ei credincioși sau atei. Dar una este o afirmație susținută cu siguranță de sine și alta este o afirmație satisfăcătoare/mulțumitoare ca răspuns. Aici depinde și de receptorul mesajului.
Cât privește cum a apărut viața, de unde acest ”In curand o sa avem un raspuns”? Nu cumva este o simplă credință în puterea științei? Cum l-ai determinat pe acest ”în curând”? Nu cumva este doar o dorință personală, și nimic mai mult?
Iar răspnsurile pe care le-ai dat despre persoana umană arată foarte bine de ce privești știința și religia ca fiind în conflict. Pentru că după frăția ta persoana umană poate fi definită doar științific, nu și filosofic, afirmând nici mai mult, nici mai puțin că ramura numită filosofie nu este știință. Asta da neștiință. Și chiar elementară. De aceea o susții cu atâta seninătate în continuare, reducând sentimentul de iubire și conștiința la biologie.
5. Ai afirmat că ”Nu exista timpul separat de spatiu. Ceva atemporal este si ceva ce nu face parte din spatiu. Deci Dumnezeu este o entitate care traieste in a 5-a dimensiune sau mai mult?”
Eu cred că dumnezeul tău este acea entitate care trăiește în a 5-a dimensiune. Dumnezeul nostru, al creștinilor, nu se supune lanțurilor cauzale, nici nu se încadrează în explicații naturaliste: ”Eu sunt cel ce sunt!” Nu se definește prin nimeni și nimic. Doar îndărătnicia frăției tale de a-l primi pe Dumnezeu în viața ta te face să-L cobori la explicații reducționiste și materialiste.
6. Nu, ”umanismul” acesta este curat ateism. Pentru că umanismul nu poate dovedi lipsa de necesitate a religiei câtă vreme simțământul religios este un simțământ profund uman. Și dacă pornim de la premisa că teoria evoluției este un fapt dovedit, tot la concluzia că omul este homo-religiosus ajungem. De aceea, combaterea sentimentului religios de către atei, este dovadă a antiumanismului, chiar prin teoria pe care ei pretind că o înțeleg dar o susțin în necunoștință de cauză.
8. Nu acela este marele motiv, este doar unul din sutele de motive. Dar faptul că frăția ta ai văzut în frica de moarte marele motiv, închizând ochii la celelalte, mă face să cred că tocmai acesta va fi marele motiv pentru care tu însuți vei crede în Dumnezeu…. în acela care a împărțit timpul în două acum 2015 ani, nu în altul.
Dan Sorin
ianuarie 4, 2015 @ 4:30 pm
1,2: Unde am spus că fizica cuantică nu este veche de 100 de ani? Crede-mă că sunt amator de fizică așa că mă cam știu cum stă treaba cu domeniul acesta (la nivel de amator și nu de fizician, bineînțeles). Eu nu înțeleg ce treabă are ce ai spus tu cu ce am spus eu. Am zis cumva că legile fizicii newtoniene nu se mai aplică? Nu, ci că s-a ajuns la concluzia că lucrurile nu stau așa cum se spune în fizica newtoniană. Tu știi ce e aia fizică? E studiul naturii, e studiul a ceva real. Nu e ca și matematica, un domeniu abstract. Faptul că respectivele legi se aplică unor cazuri particulare nu înseamnă că acele legi sunt legi reale și corecte. Newton nu a spus că acele legi se aplică doar pentru un anumit caz particular deci cade ceea ce a spus el. Acele legi sunt mai degrabă acceptate ca niște particularități a ceea ce au învățat Einstein și ceilalți. E ca și cum un om care toată viața lui a trăit înconjurat de oameni albi ar spune: „Toți oamenii sunt albi”. Cei care au descoperit celelalte rase umane vor spune că în zona respectivă la momentul respectiv toți oamenii din acea zonă erau albi. Sper că înțelegi acum ce am vrut să spun. Iar articolele cum este acela din link apar în fiecare lună. Tot felul de cercetători consideră că au descoperit răspunsul la problemele fizicii dar asta nu înseamnă că e acceptat de toată comunitatea științifică.
3: Eu ți-am pus 2 întrebări care erau esența mesajului meu iar răspunsul pe care l-am dat nu are nici o treabă cu ce am întrebat. Întrebările sunt: a.)de ce trebuie să demonstreze 90% din populație o lege celor 10% abia răsăriți care îi face pe ceilalți idioți (tu afirmi că nu există Dumnezeu deci și ateii fac o afirmație)? b.) Cum vezi posibilă o polemică în domeniul spiritualității cu un ateu care nu acceptă altceva decât materialismul?
4: Ai dreptate. Hai să ne bazăm pe o fizică care este în aer neexistând un sistem de legi foarte clar care să o definească (paradox mecanica cuantică și gravitație) și care la fiecare câteva generații se modifică. Când fizica aia va rămâne la fel timp de mii de ani așa cum rămân textele religioase mai vorbim. Dar și răspunsul tău arată că pur și simplu ignori ceea ce nu îți place. Eu nu vorbesc de textele religioase ci de ceea ce învață Dumnezeu, o Ființă reală. Acum dacă tu nu O accepți atunci e problema ta. Nu schimba subiectul. Mă uit la toate răspunsurile tale pe care le-ai dat la ce am postat. În afară de a provoca polemici ești în stare să rămâi la subiect când porți cu cineva o polemică? Ai idee ce înseamnă a purta o polemică cum trebuie? Tu mă acuzi pentru ideile tale de religie. E foarte greu de purtat o discuție cum trebuie cu tine. Vorbisem cu un ateu pe acel site ziuacreatorului.ro și se vedea că persoana respectivă era destul de matură încât să știe ce să vorbească. Adică vorbea la subiect. Parcă suntem într-o piesă absurdă: eu îți spun una iar după îmi răspunzi la o altă întrebare pe care nici măcar nu ți-am pus-o.
5: Ce să comentez la 5? Nu cred în toate acele povești cu n-șpe dimensiuni ce la ora actuală e vorba de SF (din moment ce nu a fost demonstrată și sunt doar speculații). Dacă a fost să menționez în mesaj despre Universuri paralele a fost pentru a încerca să vorbesc pe limbajul tău deși cred că și Univers paralel înțelegi cu totul diferit față de cum am înțeles eu când am făcut acel comentariu. Oricum aici sunt de acord cu ce ți-a răspuns Dan.
7: Te înșeli amarnic. O dovadă este simplul fapt că se respinge din start ideea unei creații făcute de un Dumnezeu în urmă cu 6000 de ani. Chiar și ideea de un Dumnezeu care să fi pornit Big Bang-ul (care este o erezie evoluționist-teistă) nu e acceptă de oamenii de știință. Cum poți spune că nu e atee? Sau poate evoluționismul și Big Bang-ul nu reprezintă știință pentru tine. Atunci cred că am putea să purtăm un dialog.
8: E o remarcă destul de răutăcioasă și mai ales prost făcută din cauză că tu nu ești în stare să îmi răspunzi la întrebări simple. Ai o imagine superficială despre știință și religie, crezi orbește în ateism și totuși te consideri superior celorlalți. Ești ateu. Fii ateu. Dar studiază puțin știința aia pe care o arunci în fața altora înainte să pornești o polemică. Nu de altceva dar comportându-te așa cum o faci acum pari a fi doar un tânăr ce vrea să facă scandal. Chiar dacă pierzi câțiva ani fără să mai postezi pe bloguri/site-uri ortodoxe totuși petrece acest timp studiind niște cărți de fizică, evoluționism, teologie, geologie, paleontologie, genetică, etc. ca să poți vorbi în cunoștință de cauză.
Constantin Prodan
ianuarie 4, 2015 @ 7:11 pm
AndreiCalin,
Consider ca nu ar trebui sa ne întindem pe mai multe planuri si sa nu rezolvam niciunul dintre ele. Acest tip de abordare duce, de obicei, la o serie de monologuri si la o atitudine destul de agresiva in exprimarea ideilor. Cel mai bine este de abordat cate o singura problema si de discutat pe marginea ei fără pretenția de a detine adevarul absolut ci de a fi capabil de a-l asculta pe celalalt si de a lua in serios ceea ce spune el. Iti spun aceasta deoarece cand e vorba de dialogul dintre religie si stiinta acesta se transforma repede in dezbatere iar resultatele sunt cele pe care le stii.
[b]Ai spus:[/b]
”[i]1. Pentru crearea Universului, oamenii de stiinta au incetat sa se mai uite in „materie” mai demult, si au început sa se joace cu fizica cuantica. Si le-a iesit o dovada matematica:
arxiv.org/abs/1404.1207
Concluzia: Legie fizicii cuantice permit aparitia spontana a unui univers din nimic.[/i]”
– dar nu crezi ca fizica cuantica lucreaza tot cu ”materia”? Acele particule foarte mici, la scara atomica, sunt tot materie, nu sunt imaterie. Lawrence Krauss a recunoscut ca acel ”nimic” despre care se vorbeste nu este chiar nimic ci ”aproape nimic”. Adica, este vorba tot despre materie.
De altfel, fara materie nu pot exista nici legi fizice. Cum poti vorbi despre gravitatie ca facand parte din ”nimic” cand gravitatia este un fenomen prin care corpurile fizice se atrag reciproc? Daca este gravitatie sunt si corpuri fizice (chiar daca sub forma de protoni, care au o greutate proprie).
Deci, fizica cuantica nu vorbeste despre aparitia universului din nimic ci din mai putin decat data trecuta…
Dan Tudorache
ianuarie 4, 2015 @ 9:13 pm
Sărut-mâna părinte!
Mulțumim de răspunsul dumneavoastră, mai simplu, mai blând și mai răbdător.
Ludmila Doina
ianuarie 5, 2015 @ 11:46 am
[b]” dar ce ne facem că avem atâția atei care afirmă neinvitați de nimeni că Dumnezeu nu există, dar așteaptă ca oponentul de dialog să facă demontrația inversă.” [/b]
Felicitari Dan, pentru remarca respectiva !
[b]LA MULTI ANI TUTUROR ![/b]
Un articol exceptional !
DOAMNE AJUTA !
Dan Tudorache
ianuarie 5, 2015 @ 12:12 pm
La mulți ani și sărut-mâna doamnă dragă!
Să avem an cu spor și roade duhovnicești nemăsurate, ca să nu mai avem timp și de păcate!
Andrei Calin
ianuarie 5, 2015 @ 5:25 pm
„dar ce ne facem că avem atâția atei care afirmă neinvitați de nimeni că Dumnezeu nu există, dar așteaptă ca oponentul de dialog să facă demontrația inversă”
Cine afirma „Dumnezeu sigur nu exista” nu prea stie ce inseamna sa fii sigur cu ceva. In rest, oricine va spune „nu [b][u]cred[/u] [/b]ca Dumnezeu exista” sau „Nu [b][u]cred [/u][/b]ca Dumnezeul vechiului testament exista”.
Sigur de ceva poti fi numai daca ai dovezi. Sa dovedesti ca ceva nu exista este imposibil, iar sa dovedesti ca Dumnezeu exista este la fel de imposibil (cel putin intr-un mod obiectiv).
mihai
ianuarie 5, 2015 @ 8:53 pm
Doar ca Adevarul nu e conditionat de evidenta dovezilor obiective. Experienta religioasa e prin natura sa subiectiva, insa caracterul ei subiectiv nu constituie un temei de contestare a autenticitatii acesteia si a existentei realitatilor experiate
.
sdaniel
ianuarie 5, 2015 @ 9:51 pm
In primul rand La multi ani comunitatii Ortodoxia Tinerilor si sa aveti un 2015 asa cum vi-l doriti!
Despre vesnica dezbatere atei – crestini sau stiinta -credinta oare ce mai e de spus dupa ce s-a purtat in toate veacurile si in toate mediile?
M-as referi mai degraba la articol.
Desi titlul articolului este „stiinta nu are raspunsuri….”, parintele a fost intrebat altceva, adica:
„”Tu de ce crezi în Dumnezeu?””
La aceasta intrebare, parintele ne da sase motive pentru care domnia sa crede in Dumnezeu. Motivele 1 (credinta) si 6 (cred) sunt simtaminte frumoase ale dansului, pe care le considera generate/oranduite de Dumnezeu. Foarte frumos!
Insa motivele 2, 3, 4 si 5 sunt referiri directe la neajunsuri/greseli ale stiintei. Avand in vedere ca numarul motivelor legate de stangaciile stiintei sunt duble (4 la 2) as putea trage concluzia (putin fortata) ca parintele crede in Dumnezeu pentru ca stiinta nu a reusit inca sa-i dea niste raspunsuri la intrebarile fundamentale. Si cum stiinta inca nu stie, inseamna ca, ati ghicit, „exista Dumnezeu”.
Bine, in viitor nu se stie, poate stiinta va raspunde si acelor intrebari, cum lasa de inteles si parintele Constantin Prodan:
„Nenumărate au fost concluziile ”infailibile” ale științei dar care au fost dovedite ca fiind eronate de următoarele generații de cercetători. [b]Acesta nu este un aspect condamnabil al științei ci face parte din frumusețea eforturilor umane de a cunoaște, iar a recunoaște propriile erori este unul din marile merite și, poate, cel mai mare impuls al progresului științific al omenirii.[/b]”
Pai aici apare o mica problema. Stiinta isi tot verifica teoriile, le testeaza, le imbunatatesc, le (auto)critica sau chiar le anuleaza cand sunt gresite. Asta face fiecare generatie de oameni de stiinta. Problema e ca noile generatiile de teologi nu fac acelasi lucru (in domeniul lor bineinteles), religia a ramas aceeasi de 2000 de ani, iar ceea ce spune parintele despre stiinta („a recunoaște propriile erori este unul din marile merite ale stiintei”) nu se aplica si teologilor. De ce sa nu ne punem intrebari. Poate nici religia nu este infailibila, poate si aceasta are nenumarate greseli, poate si Biblia are unele greseli, poate si Sfantul Ioan Gura de Aur a spus multe lucruri gresite, poate si oranduiala existenta astazi in Biserica nu este corecta etc.
mihai
ianuarie 5, 2015 @ 10:27 pm
Dimpotriva, noile generatii de teologi fac tot posibilul sa gaseasca modalitati de aplicare a preceptelor religioase in conditiile societatii moderne si sa raspunda nevoilor specifice omului contemporan, insa fara a altera integritatea dogmatica si fara a aduce modificari in substanta crestinismului originar. De altfel, asta e datoria preotilor si a teologilor: sa raspunda nevoilor comunitatilor crestine actuale. Numai ca religia nu e domeniu de cercetare(decat din perspectiva fenomenologica sau istorica). Nu se poate vorbi de un progres sau de vreo corijare in acest sens deoarece acestea ar constitui demersuri improprii. Invatatura crestina e intemeiata de Hristos ca Persoana divino-umana , elaborata de Scripturile Apostolice si confirmata de-a lungul istoriei de literatura patristica. Lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu in viata multor crestini de-a lungul secolelor pana in prezent dovedeste autenticitatea si valabilitatea lui, nefiind necesare criterii suplimentare de validare. Scriptura nu isi pierde actualitatea sau valoarea, indiferent de epoca in care e abordata.
Constantin Prodan
ianuarie 6, 2015 @ 3:55 pm
Draga sdaniel,
la multi ani si tie!
Ma bucur de fiecare data cand am ocazia sa discut cu un om care isi respecta interlocutorul si isi formuleaza cu grija parerile, fie ele si contrare.
– Ai remarcat o oarecare inadvertenta intre titlu si continut precum si mai multele raportari la stiinta decat la motivele personale ale credintei in Dumnezeu. Este foarte corect. Motivul acestora este ca eu am inteles ca raspunsul la intrebarea ”Tu de ce crezi în Dumnezeu?” va fi postat pe siteul http://ziuacreatorului.ro/ si, daca vei citi cateceva despre acel proiect, vei intelege si structura raspunsului meu.
– Ai spus ca ”Stiinta isi tot verifica teoriile, le testeaza, le imbunatatesc, le (auto)critica sau chiar le anuleaza cand sunt gresite. (…) Problema e ca noile generatiile de teologi nu fac acelasi lucru (in domeniul lor bineinteles)…”.
Si in stiinta exista unele teorii care raman neschimbate la care se adauga experiente și intelegeri noi. In teologie este acelasi lucru. Unele afirmatii raman neschimbate precum ”1+1=2”. Iar altele sunt analize si perspective cu totul noi (de ex. avortul, adictia [url]http://www.revistateologica.ro/articol.php?r=79&a=4958[/url] , bioetica [url]http://patriarhia.ro/bioetica-207/[/url] samd).
– ”Motivele 1 (credinta) si 6 (cred) sunt simtaminte frumoase ale dansului, pe care le considera generate/orandu ite de Dumnezeu.”
Aici e mai complicat intrucat credinta este mai mult decat niste simtaminte si nu este nicidecum ”generata/oranduita” de Dumnezeu ci este un act al carui punct de pornire si a carui asumare imi apartin integral. Aici este zona unde Dumnezeu imi lasa libertate deplina.
Numai bine!
Dan Tudorache
ianuarie 6, 2015 @ 4:36 pm
Doamne ajută, Andrei!
Într-adevăr, o poziție rațională și onestă a necredinciosului față de controversa (in)existenței este aceasta: ”nu cred că Dumnezeu există”, poziție care este aproape sau se identifică cu agnosticismul. Dar în niciun caz nu poate demonstra un ateu că Dumnezeu nu există, deși în spațiul online, cei mai mulți susțin cu vehemență lucrul acesta. Eu mă bucur că ai observat diferența de nuanță, care înseamnă foarte mult.
Cât privește dovedirea faptului că Dumnezeu există, depinde de ce fel de argumente folosim. Există trei argumente principale: argumentul cosmologic, argumentul istoricității lui Iisus și argumentul personal. Eu cred că științific (rezumându-mă aici la științele exacte) nu se poate demonstra că există Dumnezeu, iar o eventuală demonstrație ”pozitivă” ar însemna chiar demonstrarea inversă, adică că Dumnezeu nu există. De ce spun asta? Pentru că știința (cu toate ramurile de cercetare) se ocupă cu studiul naturii, nu cu studierea supranaturalului. Deci nu poate știința cerceta dacă există Dumnezeu sau nu, câtă vreme Dumnezeu este definit ca supranatural și câtă vreme aria de cercetare a științei este naturalul. Nu are știința instrumente să cerceteze ceva dincolo de natural. De aceea, o eventuală ”demonstrație” empirică că Dumnezeu există, înseamnă că acel ”dumnezeu” este parte a naturii, a naturalului, deci ”nu există Dumnezeul creștinilor”.
Însă cred că știința poate demonstra (și deja o demonstrează din plin prin ”insuccesele” autodeterminării originii materiei) că Universul nu se poate explica prin sine însuși și nu-și poate avea originea decât într-o Cauză exterioară lui, străină de natura lui. Ca urmare, este de la sine înțeleasă concluzia că un Dumnezeu trebuie să existe în mod necesar pentru explicarea Universului, iar de aici încolo științele exacte trebuie să predea ștafeta teologiei. Deci atâta cred că poate face știința în legătură cu cosmogonia: să-și recunoască limitele. Dar n-aș vrea să detaliez ca să nu complic dialogul. Atât mai spun în legătură cu asta: există o carte scrisă de Alexandru Mironescu (prof. universitar de chimie-fizică, filosof și mărturisitor în temnițele comuniste) care se intitulează chiar așa: [b]Limitele cunoașterii științifice[/b]. Când o să reușesc să o procur, mă voi strădui să vă sintetizez ideile de bază.
Totuși, faptul că Universul nu se poate explica decât printr-o Cauză dincolo de el se poate demonstra și prin deducție logică, așa cum a arătat sumar părintele Constantin.
Și desigur că argumentele pot fi logice sau ilogice, ori logice dar mai mult sau mai puțin convingătoare, însă puterea de convingere nu depinde doar de emițătorul lor ci și de receptor pentru că deși argumentele se adresează rațiunii, exercițiul de a crede în Dumnezeu este un exercițiu de voință. Iar voința nu este mișcată doar de rațiune, ci mai ales de simțirea inimii. Numai că inima se deschide atunci când simte iubire, nu doar niște argumente logice dar reci.
Dan Tudorache
ianuarie 6, 2015 @ 4:48 pm
La mulți ani și ție Daniel!
Încerc pe scurt, să răspund și eu observației tale.
Știința într-adevăr este un domeniu plin de noutăți și de eventuale ”retușări”, dar să nu uităm că există deja un fundament pe care nu-l schimbă și nu-l contestă (legile universului în principal + enorma bază de cunoaștere despre cum funcționează lumea vegetală/animală) așa cum nici Biserica nu-și schimbă și nu contestă dogmele (Dumnezeu este treime de persoane, Fiul s-a întrupat, și toată sinteza pe care o mărturisim prin crez), canoanele și poruncile. Cu toate acestea teologii actualizează mereu morala Bisericii la contextul prezent. O astfel de ramură este bioetica, unde se trasează liniile moralității: până unde se poate merge, până unde nu.
Mai mult chiar, teologii sunt cei care evaluează, eventual critică sau chiar condamnă ferm anumite etape istorice din viața Bisericii sau a umanității. De pildă, Fenomentul Vladimirești, care poate nu-ți spune nimic acum, a fost încă din epocă puternic disputat de teologi și nici până astăzi nu s-au tras concluziile mari și definitive. Nu mai zic de alte controverse naționale. Deci și teologii fac în domeniul lor același lucru ca și oamenii de știință până se clarifică fenomenele de natură spirituală/socială/politică. Doar că pentru noi nu sunt atât de evidente aceste cercetări pentru că ele circulă în cercuri restrânse și specializate și în plus nici noi mirenii nu ne dăm interesul să asimilăm mai mult.
sdaniel
ianuarie 6, 2015 @ 7:42 pm
@ConstantinProdan
Va multumesc pentru raspuns si pentru completari, am inteles ca punctele 1 si 6 sunt mai complexe dar trebuia sa le dau un titlu scurt (si o scurta descriere) si am ales gresit („simtaminte”).
Doamne ajuta!
@Dan
Iti multumesc pentru exemple si completari. Marturisesc ca e prima data cand aud de bioetica sau de fenomenul Vacaresti.
Imi cer scuze daca imi permit sa va sfatuiesc sa opriti cumva dezbaterile de genul acesta atei-crestini sau stiinta – religie. Si spun asta nu din lipsa de respect pentru atei ci din considerente ce tin de perpetuarea unei stari conflictuale care nu genereaza mai nimic bun. S-au tot purtat astfel de discutii pe zeci de site-uri, mass-media si asta se intampla de foarte mult timp. Recunosc ca in unele momente am participat/generat si eu astfel de situatii, dar consider ca experienta (desi scurta) mi-a fost suficienta.
Dupa cum se vede ai inceput anul in forta :).
Eu l-am inceput la fel de bine. Cu o cazatura groaznica pe gheata, atat de rau incat am ramas intepenit/imobil. Cine credeti ca a venit intr-o suflare si mi-a acordat primul ajutor. Preotul (si tarcovnicul) care venise cu Boboteaza, se afla in blocul vecin, a auzit cazatura sau tipatul meu si a luat-o la goana in directia mea. M-au ingrijit, m-au masat si m-au dus pe brate in casa. Eu nu am vrut sa chem salvarea asa ca au mai stat 10-15 minute sa fie siguri ca nu am ramas cu daune fizice. Mi-a fost asa de rusine, doar ce ii criticasem pe preoti intr-un comentariu anterior.
Dan Tudorache
ianuarie 6, 2015 @ 9:12 pm
Daniel, nici mie nu-mi plac polemicile dar prin natura ”meseriei” am tot timpul parte de ele 🙂
Aș prefera să stau liniștit și să fac lucruri mult mai constructive, în special legate de martirii noștri din timpul prigoanei comuniste. Nu de alta, dar ai observat prea bine că e plin net-ul de aceste controverse nesfârșite iar duhul care le străbate nu e cel creștin în general.
Recunosc că dacă aș fi mai blând și răbdător poate s-ar tempera lucrurile mai mult și în ograda noastră dar sper ca măcar lecția respectului minimal să o statornicim.
Cred că te-a cercetat Dumnezeu cu ”întâmplarea” asta. Și cred că concluziile le-ai tras cel mai bine, încât nu-i nevoie să-ți mai spună nimeni nimic. Atâta doar, că dacă ai înțepenit, deduc că te-ai accidentat la coloană. De este așa, te rog să fii foarte atent, pentru că odată stricată, coloana nu se mai reface, decât în cel mai bun caz în mică parte.
Deci ai grijă mare ce fel de mișcări faci în următoarea perioadă de timp. Fără mișcări bruști, fără rotiri mari de trunchi, fără încovoieri de spate.
Dacă rămâi cu sensibilitate, e musai să faci fizioterapie pentru recuperare, iar acasă gimnastică pentru întărirea musculaturii în zona coloanei, însă doar mișcările indicate de specialist!
Nu e de glumit cu coloana.
Noapte bună!
PS: era fenomenul Vladimirești, nu Văcărești 🙂