Străbaţi deşerturi de nisip
Strabati deserturi de nisip,
Carari intr-o clepsidra
Timpul ti-l socotesti dusman
Preschimbi veacul in clipa…
Rasfrangi un gand staruitor
Doresti nemarginitul,
Tot ne-ntelesul sa-ntelegi
Insa tu crezi in vise…
Al muntilor urcus greoi
Ti-a fost doar o parere,
Cuceritor de tarmuri noi
Ce faci pe tarmul propriu?…
Pe mari colinzi nestingherit
Le stii prea bine-ntinsul,
Doar un adanc ti-a mai ramas
Sa-ti zguduie launtrul…
Te lauzi ca te-nalti la cer,
In zbor de pasari sure,
Un cer aproape ti-e strain
Te-nalti doar in himere…
Nu crezi ca tie ti-este dat
Sa te cunosti mai bine
Toate dorintele de zbor
Se-nfiripa din tine…
Tu esti o lume de contrast,
De taina si de vise,
Tu te cunosti pe cand visezi,
Si te inalti prin Taine…
(Teodora)
(Visited 16 times, 1 visits today)
Alexandru
februarie 1, 2010 @ 9:57 am
Amalgam de sentimente(poate chiar mozaic) si un condei ce exprima un monolog adresat. Este o poezie care are intelesuri multiple, dar este o creatie cu o amprenta adanca asupra celui ce o citeste:
„Nu crezi ca tie ti-este dat
Sa te cunosti mai bine”
Cam aceasta cred eu ca este tema poaeziei, sau poate cunoasterea in general. Iti recomand pe de o parte sa citesti Sf. Augustin(daca nu cumva l-ai citit deja), iar pe de alta parte, ca mesajul sa fie transmis mult mai bine, iti recomand reflexivitatea in poezii. Daca ma analizez, la urma urmei analizez omul in general. Toti suntem pacatosi, toti suntem trecatori si avem fire pacatoasa care nu se priveste in adanc, ci se ingrijeste de suprafata…
Anca-Larisa
februarie 1, 2010 @ 3:07 pm
Multumim Teo…Cuvinte izvorate din adancul sufletului…Mantuire iti doresc!
Teo
februarie 1, 2010 @ 4:15 pm
Multumesc mult pentru gandurile frumoase si incurajare!
Teo
februarie 1, 2010 @ 8:30 pm
imi place comentariul tau, Alexandru si mi-ar placea sa imi spui mai multe despre poezia reflexiva, nu sunt poet, ci doar cautator…in fond, poezia este o stare, adica o transformare…asa cum spunea Nichita, parafrazand, pot scrie astazi un vers si sa ma numesc cel mai mare poet al lumii…cu siguranta nu este vorba despre un talent nativ, astral la mine ci doar despre o desertare…
Maria
februarie 1, 2010 @ 11:21 pm
Teo, puterea pe care o emana profunzimea versurilor acestea, ma face sa te admir si sa te apreciez si mai mult ca om si ca fauritoare de lucruri pretuite de forul interior al fiecaruia. Iti multumesc pentru ca ai impartasit cu noi aceasta „bucurie” de textura poetica, pentru ca mesajul chiar daca nu este de veselie, poezia in sine, pe mine cel putin ma bucura nespus!Domnul sa te binecuvateze!