Stresul pe care-l simți e depărtare de Izvorul Vieții, fugă din brațele lui Dumnezeu

Am fost creați să trăim cu Dumnezeu. Să sugem lapte de la sânul Lui! Să plângem în brațele lui! Să primim mângâierile Lui! Să mergem de mânuță cu El pe toate cărările vieții. Ne-a născut în această lume Creatorul nostru drag ca să ne bucurăm de toate ale Lui în dar. Viața noastră este din Viața Lui. Puterea noastră este din puterea Lui. Iubirea din ale Lui. Nimic nu e al nostru.

Mergem prin lume conectați cu un fir nevăzut în Dumnezeire care ne alimentează permanent cu Viață. Avem rădăcinile înfipte în cer deși trăim aici pe pământ. Suntem vase comunicante cu Dumnezeu-Sfânta Treime care prin Botez ne-a alipit la Ea, în ea. Harul care curge din Tatăl către Fiul, curge și prin noi, în noi. Nu există bucurie în om decât de la El, prin El, întru El.

Așa am fost creați! Să fim intimi Dumnezeului nostru! Să fim Una cu El! Și toate să le facem împreună!

Dar am noi am uitat, și ne-am depărat de El. Ne-a deconectat din Dumnezeire. Am crezut că putem și singuri să fim fericiți. Dar depărtându-ne de brațele Lui am început să simțim tulburarea inimii care rămâne goală. A început să ne copleșească frica de necazuri și de dușmani. Am sleit de puteri. Ne-am văzut neputincioși.

Ce e stresul lumii de azi, decât fuga unui copil singur pierdut prin lume, care vrea să fie fericit ?! Omule, ai uitat oare că ai Părinți (Persoanele Sfintei Treimi) ? Omule ai uitat că ai Dumnezeu? Omule, copleșit de cele ale vieții, Iisus Hristos te cheamă înapoi să te reconectezi la Viață și la Dumnezeire:

^”Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 4-5)

Nu poți aduce roade singur. Așa ai fost proiectat. Orice ai face, oricâte ”îngrășăminte” ți-ai aduce la rădăcină, oricâtă apă ți-ai turna, numai El face să crească. Doar El poate da roade veșnice vieții tale.

”Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească.” (1 Corinteni, 3, 6-7)

Întoarce-te la Izvorul Apei cel Vii! Vino și adapă-te din Pâinea Vieții! Vino și bea adevărata băutură! Viața ta este ascunsă cu Iisus Hristos în Dumnezeu. Bucuria vieții tale, împlinirea vieții tale, calea aleasă de Dumnezeu pentru tine ca să fii fericit este în Iisus Hristos.

”Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu.” (Coloseni 3, 3)

Febra e semn e doar un efect văzut al unei infecții care tulbură întreg organismul tău. Ești stresat? Nu te uita la efectele stresului, ci caută CAUZA! Nu trata febra ci caută infecția!

Infecția e duhul lumii: trufia vieții, pofta ochilor și pofta trupului. Acestea și-au făcut cuib în tine și te-au depărtat de Mama ta cea cerească, adică de Dumnezeu!

”Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2, 15-17)

Ești stresat pentru că vrei să-ți astâmperi setea sufletului cu apa murdară a bălților lumești. Nu ești fericit pentru că lumea te-a înșelat că poți fi fericit într-un milion de moduri, dar niciodată nu ți-a spus că UNUL E IZVORUL FERICIRII.

Fericirea are un singur izvor: în Dumnezeu! Pacea are un singur izvor: Iisus Hristos.

„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu.” (Ioan 14, 27)

Vom afla pacea și fericirea, iubirea și toate darurile Domnului împlinind poruncile Lui. În fiecare poruncă împlinită de noi stă ascuns Iisus Hristos care se dăruiește prin Duhul Sfânt inimii noastre.

Suntem stresați pentru că nu căutăm mai întâi Împărăția Cerurilor ci cele lumești. Dar tocmai aici în această cautăre și găsire a lui Dumnezeu a pus El fericirea noastră.

”Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.”

Suntem stresați pentru că vrem să facem multe din lucrurile vieții singuri, fără Dumnezeu. Și asta ne copleșește. Sunt lucruri pe care numai Dumnezeu le poate face, sunt în atribuțiile lui dumnezeiești, dar noi vrem să le luăm asupra noastră. Noi vrem să ne purtăm de grijă în toate, dar ne e greu. Încercăm cu toate mijloacele: muncă, bani, relații, tehnologie, putere, oameni, etc. ca să trăim mult și bine. Dar nu ne iese. Tot nu suntem mulțumiți. Și asta ne stresează.

Ne stresează pentru că Dumnezeu a construit lumea și omul în altfel decât credem noi. Doar împreună cu El și cu alți oameni reușim. Singuri și egoiști nu ne iese. Oriunde ai fi, oricum ai fi, oricâte ai avea, oricâte ai ști, poți să te bucuri de fiecare clipă a vieții tale, stând alături de Dumnezeu!

Închei cu gândurile pline de nădejde și har ale Sf. Nicolae Velimirovici:

Griji, griji şi numai griji. Priviţi la oameni, şi de-ndată vă va fi limpede de unde vin atâtea griji. Oamenii cu credinţă au griji mici, însă cei fără credinţă au griji mari; căci oamenii care simt prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor au nădejde în Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu şi trec toate greutăţile şi grijile lor Celui Atotputenic. Aruncă spre Domnul grija ta, şi el te va hrăni, (Ps. 54:25) spune psalmistul.

Dar Domnul Mântuitorul nostru a vrut să-i slobozească (elibereze) pe cei ce urmează Lui mai ales de grijile de prisos. De aceea i-a şi învăţat: Nu vă grijiţi cu sufletul vostru ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici cu trupul vostru ce veţi îmbrăca. (…) Priviţi la pasările cerului, că nici samănă, nici seceră, nici adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc hrăneşte pre dânsele. (…) Socotiţi crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici torc; (…) că ştie Tatăl vostru cel ceresc că trebuinţă aveţi de acestea toate; ci căutaţi mai întâiu împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă. (Mat. 6:25-33)

Priviţi, fraţii mei, şi vedeţi: singurii oameni care se bucură cu adevărat de viaţă sunt cei ce au primit această poruncă a lui Hristos şi trăiesc potrivit ei. Însă acei oameni care se căznesc să facă toate lucrurile, să-şi asigure toate mijloacele, să ajungă pe toate căile, să-şi împlinească toate planurile lor şi să-şi împlinească toate dorinţele fără ajutorul lui Dumnezeu sânt roşi de griji.

Zidesc, dar o mână nevăzută năruie. Adună, dar un vânt nevăzut risipeşte. Aleargă, dar un făcător de minuni le lungeşte tot mai mult drumul şi înlătură ţinta şi ţelul lor. Din această pricină se consumă cei fără credinţă; îmbătrânesc înainte de vreme, slăbesc, obosesc, îşi pierd nervii, îşi tocesc inima, îşi istovesc mintea, îşi slăbesc voia. Dacă-i întrebaţi de ce sânt aşa, veţi primi un răspuns cu totul contemporan: „De la griji, grijile m’au distrus!” Şi cum altfel, când sărmanul om s’a împovărat pe sine cu grijile lui Dumnezeu?

Dar grijile lui Dumnezeu nu pot fi luate fără puterea lui Dumnezeu, nici lucrările lui Dumnezeu nu pot fi făcute fără înţelepciunea lui Dumnezeu. Grijile uriaşului nu sunt pentru pitic, nici cele ale lui Dumnezeu pentru om.

Autor: Claudiu Balan
Imaginea e parte din icoana Parabolei Fiului Risipitor a doamnei Elena Murariu.