Sufăr de neiertare
Cred ca nu este om care sa nu fie luptat, in decursul vietii, de duhul urii fata de aproapele, de la cele mai subtile forme pana la cele mai vadite si hotarate.
Si oricine a avut un conflict de durata cu cineva, chiar daca nu a considerat acea persoana un dusman, constata pe propria piele faptul ca starea aceea de conflict te macina si te sacaie mereu ca o durere de masea de care vrei sa scapi si nu poti.
Asa este amintirea celui care ti-a facut rau si te-a nedreptatit…este un junghi in inima si o capusa in minte ce nu te lasa sa te bucuri de viata asa cum ti-ai dori.
Noi stim ca „a gresi e omeneste, iar a ierta este ingereste” si din aceasta se vede clar ca, a nu ierta pe cineva, chiar daca avem toata dreptatea de partea noastra, este un pacat…pentru ca pacatul chinuie.
Si multi dintre noi, invatam lectia „iubeste-ti si vrajmasii” greu tare, printre multe suspine, caci ce usor este a raspunde la rau cu rau si cat de imposibil pare sa poti raspunde la rau cu bine!
Dar cine iarta din inima pe cineva care i-a gresit, cunoaste si usurarea care-l cuprinde, povara care i se ia din spate si simte libertatea de care avea atata nevoie.
Asadar, a-l iubi pe vrajmasul tau, nu este o porunca mai speciala pentru cei care au teluri inalte in viata ci este chiar singurul medicament care ne elibereaza de ura din noi ce ne macina atunci cand suntem in conflict cu cineva.
Desi pare ca facem „un favor” atunci cand iertam persoana care ne-a nedreptatit cu ceva, defapt noi primim medicamentul de care avem nevoie pentru a ne vindeca de rautatea care ne apasa.
Este adevarat ca pentru a ierta pe cineva care ne-a nedreptatit avem nevoie de Domnul, pentru ca singuri nu putem face nimic, dar asa realizam ca porunca iubirii de vrajmasi nu este o porunca care ne sileste sa facem binele, ci este porunca care ne vindeca in primul rand de ura din noi, pentru ca toate poruncile Domnului sunt menite de a ne scoate din menghina pacatului care ne apasa. Prin poruncile care ni le-a dat, Dumnezeu ne invata sa iesim din umbra pacatului pentru a nu mai suferi, pentru a ne elibera de el…pentru a fi asemenea Lui prin trairi.
Fiti, dar, voi desăvârsiti, precum Tatal vostru cel ceresc desăvârsit este” (Matei V, 43-48).
florinm
mai 6, 2009 @ 9:42 pm
Pr. Arsenie Papacioc spunea ca daca nu ne putem iubi vrajmasii, macar sa nu-i uram.
Este un prim pas.
gabriela
mai 7, 2009 @ 12:53 pm
Nu urasc, dar nu mi-e greu sa iert pe cineva care mi-a facut rau si asta imi nelinisteste sufletul.Ce ma fac??
Monicell
mai 8, 2009 @ 6:56 pm
Gabriela, cred ca ai vrut sa scrii ” nu mi-e usor sa iert…”. Intr-adevar, nu e usor sa ierti pe cineva care ti-a facut mult rau. Pe mine m-a ajutat si „rugaciunea pentru vrasmasi”. Trebuie sa iertam dar si sa uitam raul facut. Desi e greu…
livia
iunie 4, 2009 @ 6:15 pm
tare mult as dori sa cer parerile altora despre problemele mele
livia
iunie 4, 2009 @ 6:16 pm
nu stiu daca pot ierta cu adevarat o persoana pe care am ajutat-o si care mi-a facut rau ,incerc dar in sufletul meu am o tristete destul de mare
livia
iunie 4, 2009 @ 6:19 pm
cine ar putea sa-mi dea un sfat ce pot sa fac?Mi-este tare greu sa cred ca in ziua de astazi ajuti pe cineva ,incerci sa-i faci bine si-ti da in cap ,cum este vorba romaneasca
Oana
iunie 4, 2009 @ 9:08 pm
Livia,nu stiu cat de mult te pot ajuta printr-un mesaj dar stiu ca Bunul Iisus Hristos cand era pe cruce,batjocorit fiind si suferind pentru noi a grait catre Tatal nostru, „Doamne, iarta-i ca nu stiu ce fac”.Cand faci binele,Dumnezeu nu uita de tine niciodata,pentru ca rasplata noastra trebuie sa fie in ceruri si nu aici, in lumea trecatoare. Pentru cei care ne fac rau, nu putem decat sa ne rugam ca Dumnezeu sa le lumineze mintea si cugetul.Este greu, pentru ca nu suntem „antrenati”, totul se face treptat.Roagate Maicii Domnului, ea ne asculta de fiecare data neputintele.Doamne ajuta!
florinm
iunie 9, 2010 @ 11:03 am
Livia, banuiesc ca nu e prima data cand esti dezamagita de cineva caruia i-ai facut bine si el ti-a intors spatele si in loc de recunostinta ti-a facut rau.
Daca nu e prima data, atunci cred ca esti de acord ca majoritatea acestor dezamagiri dupa un timp le dam la spate, uitam de ele, trecem peste ele.
Daca e prima data cand ti se intampla, te sfatuiesc sa il ierti pur si simplu, neconditionat. Nu e usor, dar incearca macar. Si nu te mai gandi la nerecunostinta aceluia, la raul pe care ti l-a facut. La urma urmei, tu l-ai ajutat dezinteresat, asa-i? Si chiar si vreun interes sa fi avut, binele ce i l-ai facut ramane bun facut si Domnul tine cont. Nu strica acum binele acela printr-o ura sau printr-o suparare fara rost. Mai mult, razbunarea nu te va ajuta sa te simti mai bine, ba chiar din contra – sufletul il vei simti si mai greu, apasarea-ti va fi si mai mare.
Pe cand, daca incerci sa-l ierti si sa uiti ce ti-a facut, te vei linisti. Gandurile ce-ti vin nu sunt de la Domnul, pentru ca El nu e razbunator. El stie ca oricare dintre noi, oricat de rau ar fi, are o samanta divina care-l cheama si o poate face oricand, printr-un act de vointa.
Roaga-te Domnului pentru a te ajuta sa ierti, sa-ti trimita pacea Sa si vei reusi sa treci peste asta, cu siguranta.
Foarte important: la link-ul de mai jos gasesti un seminar duhovnicesc – se numeste "Sa ne vindecam iertand". Poti discuta chiar cu Maica Siluana pe tema asta, pe masura ce parcurgi cursurile respective.
http://www.sfintiiarhangheli.ro/seminar.php
Doamne ajuta!
Phoenix
iunie 16, 2010 @ 9:14 pm
iertarea
Iertarea e o lucrare care cere stradanie zi de zi. Adica cine se lasa de gandul la ea o vreme, greu ii vine sa ierte la urmatoarea ocazie…Trebuie in permanenta sau macar in mod constant sa te gandesti la iertare, sa-ti placa, sa vrei s-o exerciti, caci este de o mare frumusete, e mai presus de fire. Mie de exemplu mi-e foarte greu sa iert cand nu am buna dispozitie, se spune ca iertarea e un chip al bunei dispozitii. Bun asa.. dar ce ne facem cand intampinam ispita inafara acestei stari? Eu incep prin a ma ruga caci altfel cu siguranta nu pot respinge gandurile rele.
E greu, dar…asa de frumos sa ierti, incat merita toata osteneala!
Doamne ajuta!