Suflete răstignit pururea intre două iubiri…
Nu te amagi si nu astepta dragoste acolo unde ea nu exista! Tu insetezi dupa iubirea cea curata, dupa iubirea dumnezeiasca, deplina. Ea este hrana ta adevarata, singura in stare sa-ti astampere foamea chinuitoare. Nu te amagi si nu mai cauta dragoste acolo unde ea lipseste! Vezi cum oamenii te ranesc de fiecare data…de ce iti daruiesti inima lor?
Suferinta este o mare binecuvantare, dar de prea multe ori tu suferi fara rost. Daruieste-te permanent si in intregime Unuia Singur ce poate nu numai sa vindece ranile tale, dar si sa-ti daruiasca hrana dupa care insetezi atat de mult…dragostea. Binecuvantata si dulcea dragoste. Nu darui toata inima ta oamenilor, fiindca ei vor sfasia si ultima farama din ea si vei ramane doar cu dare din sangele durerii tale si cu lacrimile dezamagirii.
Opreste-te din vartejul nebun al plansului tau nemangaiat si ridica-ti ochii catre Dragostea cea adevarata!
Iti aduci oare aminte de copilaria ta, de timpul acela minunat cand lumea inca nu te murdarise cu gunoaiele ei, cand inca nu cazusei in noroiul placerilor ei? Tu si atunci tanjeai dupa iubirea celor din jur, dar simteai ca primesti o hrana mult prea artificiala. Suflete iubit, adu-ti aminte cum mangaiai florile, cum imbratisai copacii si mai ales, cum te oglindeai in ochii animalelor triste, flamande, insetate sau infrigurate! Adu-ti aminte de ochii cainelui credincios pe care il iubeai si in care se scalda propria ta durere!
Oamenii se tem de animale fiindca nu le iubesc. Dar tu stii bine cat de minunat este sa simti ca te poti apropia de ele fara teama. De ce ai uitat de ele? De ce ti-ai intors fata de la ele? Si ce ai primit in schimb? Fel de fel de surogate ale dragostei, amaraciune, tristete si o inima sfasiata pe care nici macar rauri de lacrimi nu o mai pot readuce la stralucirea cea dintai!
Iubeste-i pe oameni, dar nu mai astepta niciun fel de afectiune din partea lor! Nu te mai astepta sa te intrebe daca suferi sau daca esti bucuros, nu te mai astepta sa te mangaie atunci cand esti zdrobit, nu le mai cere ceea ce ei adesea ei nu au – nu le mai cere dragoste…
Te doare. Te doare cumplit. Insa nu intotdeauna ni se raspunde la iubirea si la intentiile noastre bune. Adesea vrem sa daruim iubire, dar nu suntem lasati. Nu te intrista pentru asta, ci indurereaza-te ca mai sunt atatia oameni care nu cunosc Cine este Dragostea cea adevarata!
Suflete iubit, in aceasta lume trebuie sa fii ocarat, iar tu sa binecuvintezi; sa fii acoperit de rautati, iar tu sa-ti pastrezi blandetea; sa bucuri pe altii, iar tu sa plangi; sa fii urat si tu sa IUBESTI…
Cere-I Iubirii sa te rastigneasca pe Crucea Sa si sa-ti dea putere sa rabzi durerea cuielor care te vor strapunge, impreuna cu setea si suferinta care te vor coplesi – si asta pana la capat; cere-I putere pentru ca niciodata sa nu incerci sa te dai jos de pe Cruce mai repede decat trebuie, cu gandul la viata aceasta trecatoare pe care trebuie sa ti-o “salvezi”.Inca nu te-ai rastignit, ti-e teama; iti vezi toate neputintele, slabiciunile, te temi de durere si de chin. Dar, suflete drag, ai uitat ca tocmai pe Cruce capeti putere?
Atunci cand simti ca ranile te dor si nu mai poti indura, varsa lacrimi peste ele…si cu cat siroaiele lacrimilor tale vor curge mai imbelsugat, cu atat mai mare va fi alinarea!
Tu iubesti singuratatea si nu te temi de ea, asa cum fac multi din oamenii lumii acesteia. Tu ai cunoscut dulceata ei si te-ai indragostit de Insasi Dragostea cea Vesnica, pe care ai descoperit in tacere si liniste. Te-ai indragostit de Dragoste si nu mai poti trai fara Ea. De ce iti intorci mereu privirea spre pamant? De ce daruiesti tot mai mult din tine acestei lumi desarte?
Acum suferi fiindca nu mai simti Dragostea. O cauti mereu la oameni, o cauti printre ei si ei nu ti-o dau. Te ranesc neincetat, te sfasie, te secatuiesc de puteri, te zdrobesc si te leaga cu propriile lor lanturi. Daca tu iti vei intoarce privirile spre lume, vei fi biruit. Iubirea ti-a aratat ca daca vei avea un tel mai mare decat lumea, ea nu iti va putea face nimic.
Trezeste-te, suflete iubit! Trezeste-te si nu-ti mai pune nadejdea in oameni, altfel vei suferi si de acum inainte nemangaiat si fara rost!
Catalin
februarie 17, 2010 @ 11:27 am
foarte corect ceea ce se spune in acest articol. Pentru mine, este valabil in ceea ce priveste unii prieteni, la care tin foarte mult, dar care imi raspund cu foarte putin, pentru ca asa pot ei, probabil, asta e felul lor.
Iar eu, punandu-mi nadejdea in ei, ajung sa sufar foarte mult in mod inutil, il lor sa-mi pun nadejdea in Hristos Domnul…
Liana
februarie 17, 2010 @ 8:23 pm
INIMA, INIMA, BINECUVANTATA INIMA !
Inima ta cum este ?
Intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras
si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai
frumoasa inima din imprejurimi. Nu dupa multa vreme,in
jurul lui s-a strans o mare multime de oameni, si toti
ii admirau inima care era intr-adevar perfecta. Nu
vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti
au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe
care au vazut-o vreodata. Tanarul era foarte mandru de
inima lui si nu contenea sa se laude singur cu
ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas
linistit, el a rostit ca pentru sine:
-Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu
frumusetea inimii mele…
Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au
inceput sa-si intoarca privirile spre inima
batranului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima
ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima
puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana
departe. Dar era plina de cicatrici, locuri unde bucati
din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se
potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre
bucatile straine si inima batranului fiind
sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din
loc in loc lipseau bucati intregi din inima
batranului, si acolo se vedeau rani larg deschise,inca
sangerande !
-Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi
sopteau uimiti oamenii !
Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranului, si-a
ridicat privirea si i-a spus acestuia, razand:
-Cred ca glumesti, mosnege ! Priveste la inima mea !
Este perfecta ! Pe cand a ta este toata o rana, numai
lacrimi si durere !
-Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar
nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi
tu, fiecare cicatrice de pe inima mea, reprezinta o
persoana careia i-am daruit dragostea mea ; rup o bucata
din inima mea si i-o daruiesc omului de langa
mine, care adesea imi va da in schimb o bucata din
inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima
mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la
milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le
pretuiesc nespus de mult deoarece imi amintesc de
dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa
mine.
Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care
nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din
inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima
mea, ranile inca sangerande… A-i iubi pe cei din jurul tau
implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste
rani sangereaza inca, si ma dor, ele imi amintesc de
dragostea pe care o am pana si pentru acesti
oameni; si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se
intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu
bucati din inimile lor. Intelegi acum, dragul meu, care
este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas
domol, si zambet cald, batranul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in
lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o
bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu maini
tremurande. Batranul i-a primit bucata pe care a pus-o
in inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata
de cicatrici si a pus-o la inima tanarului. Se potrivea, dar
nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar
care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in
inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima
batranelului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si
au pornit impreuna la drum.
Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii
cu o inima intreaga in piept ! O inima perfecta, dar
lipsita de frumusete…
Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?
–––––––––––
Autor necunoscut
Liana
februarie 17, 2010 @ 9:06 pm
Un articol minunat ! dar…nimic nu este lipsit de rost, totul are un rost, chiar si cel mai mic si mai neinsemnat lucru !
Lucia
februarie 17, 2010 @ 10:21 pm
Oare de ce Mântuitorul ne spune: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” ???
…………………………………………………..
…Mulţumim şi Lianei, pentru povestioara plină de tâlc şi pentru concluzia din al doilea ei comentariu!
iuly_an
februarie 18, 2010 @ 12:00 am
Frumos articolul si comentariile.Va multumim.DOAMNE ajuta!
iuly_an
februarie 18, 2010 @ 12:01 am
@Admin: Va rog sa ma iertati ca nu vorbesc despre articolul postat si vin cu o idee.Cum vi se pare ideea Maicii Siluana Vlad?Adica aceea de a pune continutul blogului si comentariile in carti pe care sa le putem cumpara? Pentru ca eu,unul am incercat si am sa mai incerc sa adun din articolele postate pe blogurile ortodoxe,dar nu reusesc sa adun toate articolele importante.Am observat ca si fratele saccsiv are un proiect asemanator. Eu zic ca ne-ar fi de un real folos acum dar mai ales in vremea cand vor aparea o gramada de carti eretice.Si pentru fonduri ma gandesc ca nu ar fi rau daca ati face un buton pe site pentru cei care vor sa sustina proiectul si sa faca mici donatii.Stiu ca aveti mult de munca si va doresc ca Bunul DUMNEZEU sa va dea in continuare putere de munca!DOAMNE ajuta!
admin
februarie 18, 2010 @ 9:22 am
Salut Iuly_an
Ne-am gandit de mult la lucrul asta si asa cum ai zis si tu, problema cea mare este cea a banilor. Noi am facut si un continut al cartii deja, si stim cam ce ar trebui sa punem acolo dar e greu cu banii, ne-ar costa cateva zeci de milioane bune, ca sa publicam cateva mii de carti.
O sa ne gandim….promitem
niky
februarie 19, 2010 @ 12:10 am
Poate multi dintre noi avem o parere mult mai buna despre noi decit suntem noi in adevar . Eu personal am avut o parere buna despre mine,si credeam ca fac tot timpul ce este bine si ca eu am dreptate totdeauna , pina intr-o zi cind Dumnezeu S-a atins de inima mea si mi-a aratat cum sunt intr-adevar. Abia atunci m-am ingrozit, in primül moment am avut tendinta sa nu recunosc si sa spun ca nu sunt eu asa ,dar El in rabdarea Lui nemarginita a staruit sa privesc in inima mea si sa vad ce este in ea. Am avut puterea sa privesc si sa-mi dau seama ca am nevoie de Doctor. Am plins mult si mi-am cerut iertare ,si am spus: Doamne tu care esti olarul inimii si stii ce este in ea ,iartama eu n-am stiut ca ai avut dreptate cind ai spus ca din inima omului ies lucrurile rele, toate cele care le-ai amintit in scriptura , dar acum vad ca asa este si eu am nevoie ca tu sa o vindeci si sa o curatesti de orsice este rau in ea. Tu ai facut toate lucrurile si tu esti mai mare decit inima mea , ti-o predau tie fa tu ce vrei cu ea . Hristos m-a ascultat si pacea Lui ma cuprins , m-am simtit un alt om , mai sincer mai atent urind minciuna si raul ,nedreptatea si tot ce este rau. Nimeni sa nu se laude ca are o inima buna caci fara Hristos in ea ´´inima omului este deznadajduit de rea si necredincioasa´´ dar cine il are pe Hristos ´´din inima lui vor curge riuri de apa vie´´ asata poate El sa faca cu inima omului, si va facae orideciteori cineva se recunoaste in fata lui. De fapt asta astepta el de la noi: sa-I dam inima noastra Lui. Doamne ajuta-ne sa pricepem intr-adevar cine suntem, si ca fiecare are nevoie de Tine.
Elena
februarie 21, 2010 @ 11:58 am
Un articol foarte frumos ! Dar, oare de ce imi aduce aminte de versurile unei colinde „: „N-am venit sa cerem, ci-am venit sa dam ” ?
Elena
februarie 21, 2010 @ 2:33 pm
Si mi-am mai adus aminte de ceva: „De pe cruce nu te pogori singur, ci te pogoara altii.”
Doamne ajuta !