Sufletul unui orfan poate deveni casă a lui Dumnezeu

Dupa cum observam in lume, intuneric mare domneste in inima, mintea si viata oamenilor, caci in intuneric sufletesc si trupesc zamislesc si se nasc copii pe fata pamantului. Raul acesta poarta multe nume. Copii acestia se zamislesc ca niste fii ai intunericului, caci se nasc in pacate de desfranare, desi se nasc din parinti crestini. Majoritatea crestinilor au cazut cu totul din harul virtutilor, caci unii dupa ce traiesc necununati, fara binecuvantarea lui Dumnezeu prin preotul din Biserica, nu tin socoteala de posturi, de sarbatori, nu respecta legile dreptei credinte.

Se straduiesc oamenii sa faca multe lucruri bune in viata aceasta, sa aibe o casa mare, calduroasa, conditii bune pentru copii lor, iar aceste lucruri chiar le dobandesc. Problema care ne framanta pe unii dintre noi este a tinerilor, a copiilor orfani. Acestia au oare parte de toate conditiile pe care le avem noi, care avem parinti, casa.. avem destule bunatati, sa spunem… de care sa nu ducem lipsa?

Pe multi tineri ca acestia ii auzim plangand foarte des. Ei vor sa fie mai iubiti de oameni,mai prietenosi cu noi, cei care ii ocolim la tot pasul si ne ferim de ei. Ganditi-va numai la privirea unui copil care este luat de la sanul mamei sale si dat spre adoptie…in camin. El nu stie mare lucru, nu cunoaste inca partea amara a vietii ce il asteapta. Pentru el, lumea pare o camera unde este doar el si mama sa. Departarea de aceasta, departarea de parinti il schimba brusc pe copil, il instraineaza,il face sa se simta exclus de lume, si de accea se retrage intr-o lume riguroasa creeata de el.

Iubiti crestini,tineri si nu numai, noua ni se cade datoria sa ii iubim pe acesti tineri,caci nu ii vom iubi doar pe ei,ci inainte de toate i-L vom iubi pe Tatal, care este in ceruri si vede toate faptele noastre pe care le savarsim,cele rele dar si cele bune. Vai de acesti parinti care si-au abandonat copii! Au parasit niste ingeri,nu doar niste copii. Stim ca „parinte nu este cel care naste,ci cel care il creste pe copil”,dar la o varsta copilul incepe sa intrebe despre parintii lui,incepe sa-si puna mii de intrebari la care nimeni niciodata nu i-a putut raspunde. Cunosc si cazuri fericite, copii adoptati cu stiinta de la o varsta mai mare, care acum sunt foarte bucurosi in sanul bisericii,si nu numai. Fete tinere nasc copii,apoi ii arunca sau ii omoara. De ce? A fost oare placerea mai mare la inceput, si nu placerea de a avea,de a creste un suflet?? Ganditi-va numai la miile de vieti, de suflete distruse prin avort! Mai bine lasi copilul singur,in speranta ca il va gasi cineva,decat sa il omori! Dar aceasta este o alta discutie…

De ce ne ferim de acesti orfani? Ei nu sunt tot oameni,ca si noi? Copii din zilele noastre ii batjocoresc, rad de ei pentru simplul motiv ca sunt „diferiti”. Diferiti doar cu sufletul. Sunt sigura ca acestia,chiar daca nu au parinti, sau pe cineva care sa le fie aproape in suferintele cumplite ale vietii, il au pe Dumnezeu.Dar Domnul ne trimite pe noi,oamenii, sa-i ajutam pe acesti copii, iar putinul nostru sa il impartim cu ei. Chiar imi amintesc de Duminica trecuta,a tututor Sfintilor,cand la sfarsitul slujbei in biserica in care ma aflam, niste copii printre care si cei orfani sau adoptati, au impartit oamenilor iconite pictate de ei. Se vedeau bucuria si caldura din ochii lor. M-a impresionat acest gest si zambetul lor parca nu era doar al chipului,ci un zambet al sufletului.

Traim vremuri cumplite si apocaliptice, insa putem sa devenim noi mici calauzitori pentru acesti copii. Fiecare dar al nostru, fie chiar si cel mai mic, pentru ei devine un dar imens! Sa ii ajutam pe orfani, sa le deschidem dorinta spre cunoasterea de Dumnezeu, si astfel vom primi si noi rasplata in ceruri.

(Georgiana)