Sunt aici căzut Doamne!
Sunt aici căzut, încerc să mă ridic cu greu, Te ating ca un murdar, dar Tu din iubirea Ta mă iei de mână şi mă ridici. Îmi pui crucea în spate, şi-mi dai un înger bun. Drumul mi se pare lung, mă sperii, nu am răbdare, mă înfricoşez….Tu eşti aici, am uitat să mă uit în adâncul inimii mele ca să Te găsesc. Doamne, Bunule Iisuse…iartă-mă că sunt neputincios şi murdar! Cum să mă rog? Nu am cuvinte curate Doamne, cum să mă rog?
Te rănesc mereu? Te doare Doamne, biciul vorbelor mele spurcate? Te întristez Doamne cu indiferenţa mea, către Tine şi către fraţii mei. Am uitat iar că sunt pământ trecător, şi iar am căzut în noroi. Ajută-mă să mă pot ridica din nou, să iau crucea mea , să am răbdare, că Tu eşti cu mine. Te-am rănit mult Hristoase, Dumnezeul meu şi acum ce mă fac? Am ochii pierduţi, inima nu mai bate, gura mea tace…sufletul doar suspină.
Te rog să mai stai aici, cu mine, chiar de sunt murdar. Mă ridic Doamne, te rog mai stai aici lângă mine, să te simt aproape. Nu mă privi că nu-mi pot ridica capul meu, mă doare că nu ştiu să te iubesc…
Mă laşi să mă apropii? Încet…încerc să-mi deschid sufletul către Tine, dar mă simt nedemn şi putred. Doamne, trebuia să cad, ca să mă întorc la Tine? Mă duc să-mi iau crucea, dar Te rog, nu pleca…că mi-e frică singur. Te rog să mă ierţi…Ajută-mă să stau în pace, să mă smeresc….Timpul trece, nu-l mai pot pierde, se scurge repede….Te rog mai stai aici cu noi, să se încălzească sufletul un pic. Mi-e teamă că dacă uit de rugăciunea Ta, o să cad din nou…Doamne, Tatăl nostru, atât de mult ne iubeşti pe noi? Cum mai poţi răbda păcatele acestea mari şi grele?
Poţi să mai stai puţin Doamne Iisuse, aici…vreau să mă vindec, Tu eşti viaţa de lumină şi Duh…nu merit să mă iubeşti atât. Doamne Iisuse Hristoase, vreau să ştii că te iubeşte inima mea păcătoasă şi îmi este dor de Tine! Doamne Iisuse Hristoase inima mea se roagă, să mă miluieşti pe mine păcătosul şi pe toţi fraţii şi părinţii noştrii!
Acum…eu, nu mai pot decât să rostesc aceste cuvinte: Mulţumesc, Doamne Iisuse Hristoase că ai rămas lângă un păcătos!
Liana
mai 23, 2009 @ 9:56 am
Hristos a inviat ! O vorbire cu Dumnezeu de o mare frumusete, vrednica de Sfintii Parinti. Felicitari celui care a scris-o ! Doamne ajuta !
Laurentiu
martie 20, 2010 @ 2:07 pm
Lacrimi si botez!Binecuvantat(a)fi!
geo
iunie 18, 2010 @ 4:13 pm
Nu-mi pricep nimicnicia pana in adanc..desi as vrea..”Bucurati-va, pururea[…]intru Domnul”