Sunt creştin, deci zâmbesc !
„Auzului meu vei da bucurie si veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite…” (Ps 50 : 9).
În această lume haotică, străină şi destul de rigidă, observ pe zi ce trece mai mult cum tristeţea se zămisleşte cu uşurinţă sub pătura noastră lăuntrică. Pătură acoperită de stări şi sentimente nobile; de amintiri infecte şi de melancolie. În sânul realităţii nu putem fi altfel de fapt, decât trişti. Cineva mi-a spus o dată cu mare convingere, că nu putem fi fericiţi în permanenţă deoarece atunci când vom ajunge în culmea fericirii, în vârful ei, vom descoperi că totul a fost de fapt o închipuire; o iluzie efemeră, ca toate celelalte . Afirmaţia asta a dat naştere a multor gânduri în mine. Gânduri însetate care mă bântuie şi astăzi .
Hai să pornim de la premiza anterioară, că nu putem fi altfel în această societate decât trişti. Să vedem… ce lucruri, fapte sau întâmplări stârnesc această tristeţe crescută în inimile noastre?
Criza de mult timp a devenit un subiect epuizabil aşa că nu are rost să îl epuizez şi eu mai tare cu înşiruirea mea de cuvinte zadarnice. În rest, acelaşi fel de mâncare zilnic, alcătuit din violuri, crime, furturi, accidente, pierderi, răpiri…toate sunt ştiute. Cum să nu te întristeze asta? Adolescenţii sunt din ce în ce mai trişti din cauza rezultatelor nefaste obţinute la bacalaureat, viitorii studenţi din cauza ne-admiterii la facultate, profesorii din cauza examenului de titularizare, şomerii din cauza lipsei a unui loc de muncă, bătrânii din cauza neputinţei şi a bolii iar lista poate continua din păcate.
Dar creştinii…staţi, ce legătură are asta cu sfera noastră de tristeţe în care ne scăldăm fără încetare? Oare nu sunt creştini şi cei pe care i-am enumerat mai sus ? Sau a fi „creştin” a devenit mai nou, o meserie ?
La începutul începuturilor (deşi vă zgârie la urechi poate această sintagmă), când am intrat în Biserică, mi-am pus o singură întrebare: „de ce oamenii zâmbesc ?”. Bine, nu vă imaginaţi că toată lumea râdea pe burtă, în niciun caz, dar pe majoritatea chipurilor din jurul meu se citea un singur cuvânt, şi anume: fericire. Nu am înţeles prea multe atunci, m-am gândit că e la modă să fii vesel în Casa Domnului, de ochii celorlalţi credincioşi şi ai preoţilor.
Dar adevărul nicidecum nu se afla în gândirea mea searbădă, în părerea mea raportată la cei pe care îi văzusem . A fi creştin înseamnă a zâmbi de fapt, indiferent de greutăţile vieţii care ne apasă gradual, indiferent de intensitatea mâhnirii, a amărăciunii, a suferinţei. În Biserică Duhul Sfânt este Cel care ne bucură inima şi ne luminează chipul, iar zâmbetul e un efect al stării de linişte şi de pace din fiinţa noastră.
„Sunt creştin, zâmbesc! Hristos mă iubeşte, zâmbesc ! Esenţa ortodoxiei este iubirea, iar iubirea emană fericire.” Cum mai putem fi trişti avand toate acestea? Ar trebui mai degrabă să ne întristăm din cauza păcatelor, a fărădelegilor şi din cauza întunericului în care domnesc încă de pe acum, din tinereţe, sufletele noastre; dar în niciun caz de evenimentele pe care le întâlnim în această viaţă.
De ne vom întrista pentru propriile greşeli şi păcate, întristarea se va schimba mai târziu în bucurie şi în râuri de mângâiere, precum spune Apostolul: „Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. ” (Ioan 16:20)
Nimeni nu spune că e uşor, dimpotrivă, lupta cu noi înşine este cea mai grea luptă, cel mai greu război posibil. Dar de-l vom birui, rezultatele vor fi pe măsură. De fapt aici nu există măsură, căci Împărăţia Cerurilor nu are nici măsură şi nici limite. Unii spun că a-ţi învinge teama e un lucru destul de măreţ ; eu cred că a-ţi învinge tristeţea şi a te despărţi, a te dezbrăca de această haină murdară pentru totdeauna , e un lucru de neegalat.
Închei aici cu o frază plină de înţelepciune, din Ecclesiast, iar citind-o pe aceasta, sper ca Domnul să reverse în sufletele voastre, harul Său cel nemăsurat, bucuria Sa cea netrecătoare , iubirea Sa cea nemărginită şi veşnică . Amin
„Nu da întristării inima ta, ci o depărtează de ea. Că din întristare vine moarte, şi întristarea inimii slăbeşte virtutea.”
În Filocalie Taisie Libianul şi Africanul zice: „Lipsa plăcerii naşte întristarea: iar plăcerea e împreunată cu toată patima.”
(Georgiana)
Ludmila Doina
iulie 26, 2011 @ 11:38 am
„atunci când vom ajunge în culmea fericirii, în vârful ei, vom descoperi că totul a fost de fapt o închipuire; o iluzie efemeră, ca toate celelalte „
[b]Nu cumva acea culme a fericirii a fost momentul in care s-a intalnit cu Hristos in inima sa, si n-a inteles, parandu-i-se inchipuire, iluzie efemera…?[/b]
„Sunt creştin, zâmbesc! Hristos mă iubeşte, zâmbesc ! Esenţa ortodoxiei este iubirea, iar iubirea emană fericire.”
Ce crestin zambeste asa? Crestinii merg pe drum greu, cu cruce in spate, urmand Domnului, si putini pot sa zambeasca, mai degraba le culrg lacrimi de bucurie si smerenie, uneori, si asta doar cand au atins desavarsirea. Chiar si dintre marii Sfinti, stim bine, ca inainte de sfarsit plangeau spunand ca „inca nu am pus inceput bun”
Dar exista o categorie, care isi zic „crestini”, sectantii, care zambesc intruna. Aceia nu merg pe calea cea stramta, purtand cruce in spate. Ei doar se mandresc ca ar fi „crestini”, dar, din nefericire pt ei, sunt in ratacire, si mai si zambesc.
Crestinii nu se mandresc cu nimic, caci fiind in trup, sunt supusi pacatului, si rar au motive si dispozitia de a zambi.
[b]”Nu da întristării inima ta, ci o depărtează de ea. Că din întristare vine moarte, şi întristarea inimii slăbeşte virtutea.”[/b]
Cat de frumos, dar cat de greu !
[b]Un articol deosebit ! FELICITARI !!![/b]
Laura Stifter
iulie 26, 2011 @ 5:29 pm
Felicitări, dragă Georgiana, ai scris un text minunat, ce îndeamnă la optimism şi dragoste pentru Dumnezeu!
„Bucuraţi-vă totdeauna întru Domnul. Şi iarăşi zic: bucuraţi-vă.” (Filipeni 4, 4)
„Creştinul este liber, aşadar fericit.” (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii)
🙂 O seară binecuvântată şi cât mai multe bucurii!
Cu prietenie,
Laura
daniel
iulie 27, 2011 @ 9:55 am
Nu e obligatoriu sa fii crestin ca sa zambesti, sa fii fericit. Oamenii sunt fericiti, multumiti, impliniti in atat de multe circumstante. Unii sunt fericiti cand au realizat ceva, cand isi vad copii crescand, cand petrec cu prietenii etc.
Administrator
iulie 27, 2011 @ 10:26 am
Asa este Daniel, nu este obligatoriu sa fii crestin ca sa zambesti. Este un lucru pe care il vede toata lumea. Insa este o diferenta enorma de la a zambi pana la a fi fericit.
Sa fii fericit nu este chiar atat de usor si mai ales nu in orice conditii. Setea de fericire este strans legata de setea de iubire, dar aceste doua sentimente umane definitorii cer permanenta, continuitatea neintrerupta….adica vesnicia. Caci altfel, totul se transforma in chin si agonie. Nimeni nu vrea fericire si iubire cu portia, ci permanent. Omul cauta sa fie mereu/vesnic fericit. Dar lucrul acesta este imposibil fara Dumnezeu, Cel care este izvorul iubirii.
Din pacate nu toti inteleg/nu vor sa accepte aceasta realitate simpla.
daniel
iulie 27, 2011 @ 7:29 pm
Poate ca nu e momentul sau locul pentru niste definitii destul de interesante ale fericirii dar sunt chiar interesante:
Suma totală a nenorocirilor care încă nu ni s-au întâmplat se numeşte fericire.
Fericirea este precum pisica, dacă încerci să o ademeneşti sau să o chemi, te va evita cu îndârjire; nu va veni niciodată. Dar dacă nu îi acorzi nici un pic de atenţie şi iţi vezi de treabă, o veţi găsi frecându-se de picioarele tale şi sărindu-ţi in poală.
Fericirea nu este nimic altceva decât o sănătate bună şi o memorie proastă.
Fericirea înseamnă să ai o familie mare, iubitoare, grijulie, închegată, care să locuiască într-un alt oraş.
Fericirea este un etern şantier în lucru.
Fericirea constă în a fi liber, adică a nu dori nimic.
Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja.
Fericirea este o condiţie imaginară, în trecut atribuită de cei vii morţilor, acum de obicei atribuită de adulţi copiilor, şi de copii, adulţilor.
Fericirea este plăcere fără regret.
daniel
iulie 27, 2011 @ 7:39 pm
@Admin
Trecand peste definitiile cu nuanta amuzanta ale fericirii sa trecem la cele serioase.
Fericirea este o stare de mulțumire intensă și deplină.
Dumneavoastra legati fericirea de iubire. Nu as fi chiar de acord decat in conditiile in care vorbim si de iubirea fata de un proiect personal sau profesional, de iubirea fata de natura, fata de un sport pe care il practici sau il privesti. Pasiuni in general.
Le atingi esti fericit. Fericire vesnica nu exista pentru ca nu exista vesnicie, totul moare sau se transforma, asta e ciclul naturii sau al universului.
Izvorul iubirii tine de compatibilitatea cu ceva sau cineva, e mai mult chimie.
Sa stiti ca nu trebuie sa ducem toate explicatiile intr-un domeniu mai simplist din domeniul SF. Exista explicatii lumesti si pe acestea trebuie sa le comunicam oamenilor, sa invete sa fie responsabili si sa se poata bucura si singuri. Dumnezeu, daca exista, trebuie sa ne caute, nu noi trebuie sa il cautam.
Diaconu Rebecca
iulie 28, 2011 @ 2:42 pm
Daniel, ma abtin cu greu de la a-ti arunca o mica intepatura aka ironie 🙂 Cred totusi sa Dumnezeu, care exista, ti-a dat mai multe decat ai merita daca ai trai o suta de vieti. Pe langa viata, un corp, presupun, sanatos, creier, putere de munca, libertate in gandire. Tu ce-ai facut asa grozav pe lumea asta de consideri ca trebuie sa fii cautat? Si daca te intereseaza acest subiect, ai la dispozitie scriptura. Si Dumnezeu l-a cautat si l-a „tras de maneca” si l-a iubit pe om, infinit mai mult decat ar fi meritat acesta din urma. Iar ce TREBUIE sa faca Dumnezeu si ce nu, mi se pare ca nu esti tu in masura sa hotarasti, ci el 🙂
Diaconu Rebecca
iulie 28, 2011 @ 2:47 pm
Dar presupun ca esti foarte tanar, dupa stilul de-a scrie. Si simti nevoia sa te razvratesti etc. Sa speram ca o sa ai suficiente zile cat sa ai timp sa-ti bagi mintile in cap 🙂 Ramai cu Dumnezeu si Domnul fie cu tine!
elena
iulie 28, 2011 @ 6:48 pm
In acest moment ma regasesc in acest articol, foarte frumos felicitari! Oameni zambesc din ce in ce mai putin pentru ca sunt mai mult preocupati de cele lumesti si nu-si mai fac timp sa guste din bucuria sfintelor taine , a sfintei liturghii , a sfintei scripturi, din bucuria sfanta de a fi alaturi de Dumnezeu… De curand m-am intors din tara oarecum schimbata , mi-am luat rezerve din bucuria de a participa mai des la sfanta liturgie decat o fac in mod obisnuit si aceasta bucurie au sesizat-o multe persoane , unii m-au intrebat cum „m-am distrat” punand bucuria mea pe seama distractiei si a multor altor cauze sau eventuale intamplari, dar eu in sinea mea am raspuns: de la Domnul este bucuria mea!
” Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele din launtrul meu, numele cel sfant al Lui…”(psalmul 102)