Ştiu că sunt urât, dar Dumnezeu mă iubeşte mult şi aşa!

22

Da! Acesta este adevărul pur al vieţii mele! Ştiu că sunt urât, dar Dumnezeu mă iubeşte mult şi aşa! Ce bine ar fi fost dacă în lume nu ar mai fi apărut oglinzile sau alte forme prin care oamenii se pot vedea pe ei înşişi!

Aşa am fi fost cu toţii egali, din punct de vedere fizic. Nu am fi ştiut cum arătăm, dacă suntem frumoşi sau urâţi, nu ne-am mai fi prigonit unul pe altul din cauza aspectului fizic şi nu ar mai fi existat atâta diferenţă şi discriminare între oameni.

Îl iubesc mult pe Dumnezeu, doar El mi-a mai rămas din lumea aceasta care încet-încet se destramă, dar nu înţeleg de ce El a îngăduit să ma nasc aşa. Poate că asta îmi este crucea: să sufăr necontenit. Uneori stau şi mă gândesc la felul cum arăt şi la cum mă văd ceilalţi şi îmi vine să plâng. Nu înţeleg atitudinea ostilă a celorlalţi faţă de mine. M-am săturat să merg pe drum, iar oamenii să vorbească în spatele meu: „Ce urât e ăsta”! Când mă privesc în oglindă, lacrimi adânci îmi curg pe faţă. Mi-e ruşine de mine însumi. Nu mă mai suport. Nu am greşit cu nimic nimănui.

Dacă Dumnezeu m-a lăsat urât nu înseamnă că eu nu aş fi tot om. Şi eu am o viaţă care trebuie să mi-o trăiesc, şi cu mine Dumnezeu are un plan pe care eu trebuie să-l duc la îndeplinire. Singurul lucru care mă face să lupt în continuare este faptul că Dumnezeu nu mă abandonează, ci mă ajută mereu. El mă întăreşte când ceilalţi mă doboară cu jigniri. El îmi dă putere să rabd ofensele şi batjocurile celorlalţi. Şi tot Dumnezeu este Cel Care îmi aduce tărie în suflet, zicându-mi: „Luptă cu diavolul care îi aţâţă pe ceilalţi împotriva ta. Luptă că Eu sunt lângă tine mereu şi nu te voi abandona niciodată pentru că te iubesc nespus de mult”!

Vă mărturisesc sincer că diavolul de multe ori a încercat să mă atragă în capcanele lui odioase, împingându-mă spre sinucidere. Într-adevăr, am avut clipe de mare zbucium sufletesc în care îmi doream moartea, dar eram prea fricos pentru a face aşa ceva. Gândul că aş fi ars în flăcările iadului mă înspăimânta. Şi aşa nu sunt sigur că o să ajung în Rai, dar măcar nădăjduiesc că Dumnezeu va avea grijă şi de mine. Diavolul reuşise, într-un moment de slăbiciune care mă domina, să mă atragă de partea lui. Îmi făcusem în minte câteva planuri cum să mă sinucid, ba chiar pe unul am şi vrut să îl pun în aplicare. Dar când am vrut să fac aşa ceva, o putere parcă nu mă lăsa. Simţeam în inima mea că, în ciuda felului cum arăt, există persoane care mă iubesc şi ar fi suferit mult după mine. Nu voiam să rănesc pe nimeni.

Ca atare, Dumnezeu mi-a scos în cale un prieten care m-a ajutat să uit complet de gândul sinuciderii. Era total diferit de mine, modelul adolescentului din ziua de azi care îşi trăieşte clipa la maxim prin cluburi şi în egoiste desfătări trupeşti, neţinând cont de normele creştineşti. La început nu am vrut să discut cu el despre suferinţele mele, despre faptul că sunt urât, deoarece bănuiam că viaţa lui păcătoasă îl va împiedica să mă înţeleagă. Dar nu a fost aşa! Când i-am povestit prin ce chinuri interioare trec, am rămas uimit. Aşa frumos mi-a vorbit, aşa de calm şi de conştiincios m-a asigurat că nu contează frumuseţea fizică, pentru că ea este trecătoare, ci mult mai important este să ai un suflet curat.

Nu m-aş fi aşteptat niciodată la vorbele frumoase care mi le-a spus. M-au întărit mult sufleteşte şi de atunci mi-am zis că niciodată nu mă voi mai gândi la sinucidere, oricât de grea mi-ar fi viaţa. Prietenia cu el am privit-o ca pe un dar de la Dumnezeu şi am pus tot sufletul meu în inima lui.

Aş fi fost în stare de orice pentru el că a reuşit să mă vindece de „boala” cumplită în care agonizam. Dar pentru el nu a prea contat aşa ceva. Avea anturajul lui de prieteni care îl ghidau numai la rău, iar pe mine m-a dat la o parte pentru că eram cu Dumnezeu şi prietenia dintre noi s-a destrămat. Cert este că am rămas cu amintiri frumoase din prietenia cu el, amintiri care mi s-au întipărit într-un colţ al inimii.

Aşadar, eu sunt conştient că sunt urât, dar Dumnezeu mi-a dăruit o inimă foarte mare ca să-i pot cuprinde în ea pe toţi cei care mă jignesc.

Din motive lesne de înţeles, prefer să rămân sub anonimat. Dar să nu uitaţi că aspectul fizic nu-L va împiedica niciodată pe Dumnezeu să vă iubească! Mulţumesc Domnului şi Maicii Sale pentru că mai sunt încă în viaţă!

(Anonim)

 

(Visited 47 times, 1 visits today)