‘‘Sunteţi bucuria mea, fetelor !”
Plouă de câteva zile şi e frig. Mereu venirea toamnei îmi aduce un fel de tristeţe în suflet. Căderea frunzelor îmi aminteşte de căderile noastre iar picurii ploii imi par lacrimi scurse din ochii îngerilor peste noi.
Mă gândeam, acum vreo două zile, cum noi, oamenii, nu ne dorim tristeţe ci vrem să fim într-o stare continuă de bucurie. Când suntem mici ne bucurăm de jucării si de bunătatea părinţilor. Când suntem tineri ne dorim numai bucurie alături de prieteni. Bătrânii îşi doresc bucurie alături de copii şi nepoţi, iar mulţi dintre noi, crezând în viaţa de după moarte îsi doresc bucurie veşnică. Iar Dumnezeu în marea Lui bunătate, ne dă bucurie prin cei dragi ai noştri şi încă şi mai multă bucurie ne dă atunci când Îl primim pe El în viaţa noastră.
N-am putut însă să nu mă întreb, pentru a nu ştiu câta oară, dacă noi, oamenii, Îi mai aducem bucurie… lui Dumnezeu. Parcă pentru lumea de astăzi Dumnezeu intră din ce în ce tot mai mult în uitare… Parcă El, Cel curat, nu mai are loc aici unde curăţia e atât de rară, parcă Hristos, Cel blând are din ce în ce tot mai putin loc între lumea mereu grăbita şi stresată, parcă Mantuitorul nostru cel iubitor nu-şi mai gaseşte locul aici într-o lume care nu mai ştie să iubească curat…
Increzătoare mi-am răspuns, totuşi, ca DA. Mai sunt oameni care Îi mai aduc bucurie lui Dumnezeu. Sunt acei tainici rugători de prin mănăstiri sau chiar din lume, sunt copiii curaţi în faţa cărora ştiu că Dumnezeu încă mai zâmbeşte.
Dar … eu…eu Îi mai aduc bucurie lui Dumnezeu ? Oare măcar o data în viaţa mea am reuşit să-L bucur pe Dumnezeu? Şi mi-au venit în minte atunci toate clipele în care am uitat de Dumnezeu, clipe în care rugăciunea nu mi-a fost rugăciune, clipe în care n-am ştiut să iubesc pe cel de lângă mine. Sigur acestea nu L-au bucurat.
Şi de unde puteam afla răspuns la întrebare dacă nu chiar de la Dumnezeu. Aşa că am îndrăznit seara, la rugăciune, să-L intreb daca S-a bucurat vreodata privind înspre mine. Nu ştiam că răspunsul avea să vină chiar a doua zi.
De multe ori Dumnezeu mi-a răspuns la întrebari prin părintele meu duhovnic. Urma să mergem împreună să ducem nişte pacheţele cu dulciuri unor copilaşi sărmani. Era cu mine şi o prietena, amândouă fiice duhovniceşti ale aceluiaşi părinte. Bucuria copiilor a fost mare, iar răsplata noasta a fost zâmbetul lor curat, ochişorii uimiţi şi braţele lor micuţe întinse cu sfială către pacheţel.
După ce ne-am despărtit de copilaşi, binecuvântându-ne, părintele ne-a spus : ‘‘sunteţi bucuria mea, fetelor !” cum să vă explic ce-am simtit eu atunci ? Dumnezeu imi răspunsese, căci sunt convinsă că El ne vorbeşte prin duhovnicii noştri. Şi mi-a spus că noi, oamenii, suntem bucuria Lui ori de câte ori facem fapta bună, că El e Cel ce ne zâmbeşte de pe buzele copiilor, că El ne îmbrăţişeaza cu mânuţele lor, că El ne priveste prin ochii sărmanilor.
Ce frumos ar fi dacă noi, cei tineri şi cu inima mereu năzuind spre fericire, I-am aduce zilnic lui Dumnezeu măcar o bucurie : un gând curat, o rugăciune sinceră, o mână întinsă unui sărman…
(Talita)
Aniri
iunie 1, 2009 @ 1:47 pm
🙂 Asa e..
Multumim ca ne aduci aminte,..
De fapt, tot site ul asta ma face sa am o sete de texte duhovnicesti.. Cat stau la calculator, acum am si site ul asta deschis, si caut si rasfoiesc si citesc.. Si seara, am cartile mele..
Multumim (inca o data, si probabil ca voi mai multumi:D) pentru toate articolele, pentru implicare..
Ana
iulie 14, 2010 @ 8:46 am
Ce frumos…
Laura-optimista
decembrie 19, 2010 @ 10:47 am
Da, foarte frumos… la fel ca toate articolele Talitei.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să nu-L întristăm pe Duhul Sfânt… ceea ce înseamnă că Domnul Se întristează şi Se bucură cu adevărat împreună cu noi, împreună cu aceia, cărora noi le aducem tristeţe sau bucurie. Am această credinţă că Dumnezeul nostru, fiind Dumnezeul iubirii, Se implică total în viaţa noastră şi participă, împreună cu noi, la bucuriile şi suferinţele noastre. Domnul Iisus Hristos, Care S-a sacrificat pe cruce pentru a ne dărui viaţă veşnică, doreşte mântuirea noastră infinit mai mult decât o putem dori noi înşine. De aceea, precum El Însuşi ne-a încredinţat, mare bucurie se face în cer pentru fiecare păcătos care se pocăieşte(se întoarce la Dumnezeu) în mod sincer.
Îmi amintesc, în acest sens, o întâmplare din viaţa unei sfinte muceniţe(cred că Sfânta Felicitas) care, pe când era însărcinată, a fost condamnată la moarte de către împăratul roman din perioada respectivă, pentru credinţa ei în Hristos. Fiind în închisoare, i-a venit vremea să nască şi, în timp ce suferea şi plângea din cauza durerilor naşterii, temnicerul a întrebat-o ironic: "-)acă acum plângi şi te tânguieşti doar pentru o durere naturală, pe care o simte orice femeie în clipa când naşte, ce vei face mâine, când vei fi ucisă pentru credinţa ta creştină?", iar martira lui Hristos a răspuns cu înţelepciune: "Astăzi mă tânguiesc, fiindcă pătimesc eu singură, pentru mine însămi, dar mâine… Hristos va pătimi pentru mine".
Doamne ajută-ne să-Ţi facem zilnic bucurii, umplându-i de bucurie şi de nădejde pe fraţii noştri!
Borodi Alina-Marinela
mai 29, 2011 @ 9:17 am
Intradevar acest articol a fost scris din inima, caci citindu l, mi au dat lacrimile si cred si sper si imi doresc sa nu uit niciodata cat de important este sa bucuram pe cei din jurul nostru, pe cei cunoscuti dar si necunoscuti, caci prin acestia IL bucuram pe Hristos! Cred ca atunci cand era pe cruce luand asupra Sa toata vina omenirii, toate greselile si neputintele noastre, toate rautatile noastre, EL Se gandea la bucuriile pe care cei placuti Lui I le au oferit de a lungul istoriei trecute dar si celei ce urma sa se petreaca, caci „Parinte, iarta i ca nu stiu ce fac ! ” are in sine un inteles aparte:acum nu Ma cunosc, dar va veni ziua cand Ma vor cunoaste si ca si Pavel, le voi arata cate vor trebui sa sufere pt Numele Meu… de exemplu, martiriul lui Stefan, pt noi tinerii pare greu de inteles, dar cata bucurie a adus in ceruri, in randul ingerilor, si chiar de Iisus, Stefan spune : ” vad cerurile deschise si pe Fiul Omului STAND la dreapta Lui Dumnezeu”-in semn de respect pe jertfa lui Stefan, cea de bun miros, caci Insusi Hristos sta in picioare, plin de bucurie, vazand iubirea lui Stefan-cea care biruie totul, biruie moartea… Si omul zilelor noastre, si tinerii zilelor noastre la un loc cu parintii si batranii, pot sa L bucure pe Hristos, prin o jertfa de sine zilnica, o viata traita in curatie, o renuntare la rautati si egoism zilnica, si clipa de clipa-viata noastra, faptele noastre, gesturile, vorbele, gandurile, toate- IL bucura sau IL intristeaza pe Hristos, pe ingeri si pe toti Sfintii care ne privesc de Sus si care cerceteaza lumea aceasta… Sa fim cu luare aminte, „sa stam bine, cu frica si cutremur”, sa priveghem, caci mai inainte de a fi vorba de orice sfarsit al lumii, e vorba de sfarsitul nostru, individual, si nu stim, cand, Domnul va cere de la noi, sufletul nostru! Cum spun Sfintii Parinti, ca gandindu ne mai des la moarte-sa nu deznadajduim, ci sa ne petrecem mai cu atentie si folos viata, anii, lunile, saptamanile si zilele…