Preţuri mici pe seama altora

Ne-am învăţat să cumpărăm multe lucruri doar pentru că sunt la ofertă sau că sunt ieftine, chiar dacă nu mai avem nevoie. Dar oare de ce totul a ajuns să fie aşa de ieftin? Oare cum de s-a ajuns ca un aparat radio să coste doar 10 lei? Tata are o vorbă frumosă: „îţi dau şi eu ţie 10 lei, fă şi tu un aparat ca ăsta”. Chiar dacă aş fi electronist şi m-aş pricepe, dacă aş încerca să fac un  radio mi-ar lua mult timp, aş plăti mai mult pe piesele componente şi în final aş observa că munca pe care am investit-o în aparat nu valorează nicidecum 10 lei ci mult mai mult.

Primul răspuns care ne vine în minte e că firma care vinde cu 10 lei radioul produce în cantităţi foarte mari şi astfel costurile pe fiecare produs scad. Da, sunt de acord, e un principiu al economiei de piaţă, dar asta nu e totul, mai este şi altceva. Aparatul de radio, care e vândut cu 10 lei pe piaţa europeană, este de fapt creat în China, unde forţa de muncă e mult mai ieftină şi piesele componente la fel de ieftine. Dacă ar fi fost făcut în Germania preţul aparatului ar fi fost 40-50 de lei.

De ce oare e diferenţa asta aşa de mare? De ce un gunoier în România câştigă 150 de euro şi unul în Anglia câştigă 800 de lire sterline? de 5-6 ori mai mult. De ce acelaşi produs, având aceeaşi calitate, în Spania costă 10 euro, iar în China 2 euro.

Cine suportă diferenţa asta aşa de mare? Cum de poate un aparat de radio să fie realizat de 4 ori mai ieftin în altă ţară, având aceeaşi calitate?

Răspunsul e unul simplu: aşteptările muncitorilor dintr-o ţară săracă sunt mult mai mici, pretenţiile lor asemenea. De ce oare marile companii ale lumii se mută tot mai spre est, închizând fabricile din occident? În occident concurenţa e mare, salariile la fel de mari, piaţa e suprasaturată, sunt restricţii mari din punct de vedere ecologic si social, trebuie anumite investiţii pentru a face faţă condiţiilor de acolo.

În schimb în est, lucrurile sunt mult mai simple, oamenii muncesc pe „te miri ce”, nu există restricţii ecologice, poţi defrişa păduri câte vrei, poţi extrage petrol şi ţiţei cât vrei, poţi face orice, fiind sub umbrela faptului că investiţiile străine directe ridică nivelul de trai al ţărilor sărace. Pe scurt, companiile mari, atunci când îşi deschid o fabrică în ţările sărace, pe motiv că deschid locuri de muncă şi pun în mişcare piaţa locală, pot face ce vor ele, neinteresându-se de calitatea vieţii oamenilor de acolo.

Concluzia: Diferenţa de la 50 de lei un radio creat în Germania şi 10 lei un radio realizat în China, este suportată de chinezi prin deteriorarea mediului în care trăiesc. Preţul de 10 lei nu este unul real ci este un preţ artificial suportat de alţi oameni pe propria lor viaţa.

Aşa se-ntâmplă cu toate produsele. Când vedeţi preţuri foarte mici, ireal de mici, şi oferte foarte atrăgătoare, gâdiţi-vă că cineva suportă consecinţele distracţiei noastre.

Am văzut undeva că aproximativ 80% din produsele pe care le cumpărăm astăzi în maxim 6 luni le aruncăm. De ce? Pentru că vedem altele noi, pentru că ni se arată altele noi şi suntem momiţi să le cumpărăm chiar dacă n-avem nevoie. Dar risipa asta o suportă cineva: ţările sărace în primul rând şi apoi întreaga planetă printr-o supra-producţie constantă.

Uşor uşor în câţiva zeci de ani vom ajunge o groapă de gunoi. Cumpărăm mult mai mult decât avem nevoie! Schimbăm lucrurile mult mai repede decât timpul lor de funcţionare.

(Claudiu)