Tabăra Asociației Ortodoxia Tinerilor în Delta Dunării (23-27 aprilie 2014). Impresii și fotografii

Hristos a înviat!

Dragilor, ne-am întors cu bine din tabăra noastră din Delta Dunării. Slavă lui Dumnezeu, toate au ieșit bine și sper eu că această excursie a fost de folos tuturor celor prezenți.

Inițial am vrut să organizăm această tabără în Dobrogea și să vizităm toate obiectivele duhovnicești. Până la urmă, voia lui Dumnezeu a fost alta și am ajuns să mergem în deltă, deși știam că aici va fi mai scump. Deși mă temeam că vom fi un grup restrâns, până la urmă ne-am adunat 44 de persoane, printre care și câțiva copilași, toți oameni atât de diferiți dar atât de frumoși.

Oamenii pe care i-am cunoscut și duhul care ne-a unit au fost mai frumoase decât locurile pe care le-am vizitat. Delta Dunării este cu adevărat o locație minunată, mai ales în lunile mai și iunie ale anului, dar fiecare om în parte depășește cu mult frumusețea întregii creații a lui Dumnezeu.

Familia OT se extinde și suntem bucuroși că amintirile se adună, și din ce în ce mai multe lucruri ne leagă unii de alții. Din acest motiv, relațiile noastre trec dincolo de granițele întâlnirilor ocazionale și temporale dintr-o tabără și ajungem să fimi uniți ca frații în Hristos, Domnul nostru.

Tabăra a avut loc în săptămâna luminată și asta, cred eu, s-a simțit pentru că bucuria Învierii Domnului a rămas în sufletele noastre și ispitele nu au avut putere să ne destrame, ba dimpotrivă, mai mult ne-au unit. Am cântat pe tot parcursul sejurului nostru: „Hristos a înviat!”. La masă, la discuții, în barcă și în biserică.

Miercuri, 23 aprilie 2014 – Prima zi

Locul de întâlnire a fost Tulcea, de unde urma să ne îmbarcăm pe o navă numită Pasager pentru a pleca spre Sulina, accesibilă doar pe apă. Prin pronia lui Dumnezeu, iarăși am avut un număr de mașini potrivit pentru a încăpea toți și pentru a ajunge din orașele noastre în Tulcea. Tot prin grija lui Dumnezeu, așezarea în mașini nu a fost întâmplătoare, ci dimpotrivă făcută cu multă înțelepciune de Dumnezeu, definind practic coloana vertebrală a relațiilor dintre noi în tabără.

La ora 12.30 eram deja adunați în gara fluvială pentru a ne cumpăra bilete de plecare. Toți eram încântați, urma o călătorie de 4 ore prin delta Dunării, până la Sulina. Pentru unii era prima dată, alții mai fuseseră pe aceste meleaguri. Am prins o zi superbă, numai bună să stăm la discuții pe terasa mare a vaporului.

Am plecat la drum! În câteva minute, așa cum e firesc românului, ne-am adunat în jurul unui prânz încropit din mâncarea pe care o aveam la noi și am început să ne bucurăm unii de alții. Veselie și voie bună…

În scurt timp am ajuns la prova navei și ne-am așezat la soare relaxați, începând să ne c

unoaștem și să schimbăm gânduri unii cu alții.

Peisajul era frumos și Nicoleta de ła Brașov, începuse deja să ne povestească ce păsări zboară pe lângă noi. De altfel datorită ei, pe tot parcursul sejurului nostru în deltă, am aflat și eu cum să recunosc pescărușul, pelicanul, lebăda, cormoranul, egreta, rața sălbatică și alte minunate făpturi ale lui Dumnezeu. Marius, absolvent de construcții navale, și născut în Tulcea, ne-a ajutat să înțelegem mai bine cum funcționează navele, cum merg lucrurile într-un port și alte lucruri interesante legate de locurile pe care le vizitam.

În jur de ora 17.00 am ajuns la Sulina. Am debarcat și în câteva sute de metri am ajuns la pensiunea unde urma să ne cazăm. După ce ne-am acomodat, a urmat masa de seară și apoi prima sesiune de discuții, Teme generală de discuții a taberei a fost: „Nimic nu este întâmplător, totul este proniator.”

După un start mai greu și după o mică pauză, discuțiile au început să meargă și atenția față de subiect să sporească.

Joi 24 aprilie 2014 – A doua zi

Pentru această zi noi programasem o excursie în Pădurea Letea dar speriați de prognoza meteo care anunța ploaie și cer înnorat, am amânat-o pentru sâmbătă. Așa se face că în această zi am stabilit să vizităm Sulina cu obiectivele ei.

După masa de dimineață, prima locație și de altfel cea mai atrăgătoare a fost plaja din Sulina la Marea Neagră. Drumul era de aproximativ 20-30 de minute. Pe parcurs am făcut o oprire și la farul vechi din Sulina și am vizitat și muzeul amenajat la baza lui. De sus se vedeau superb împrejurimile: Dunărea, marea, casele și orașul care odinioară fusese un înfloritor port și o zonă râvnită de românii din toată țara pentru oportunitățile de muncă de aici. Ghidul farului și al muzeului a fost o doamnă născută în Sulina, tare simpatică și plină de viață, care tot povestindu-ne de cum era orașul în trecut, a început să plângă, știind starea în care a ajuns astăzi.

La ieșire ne-am delectat cu câteva suveniruri pentru cei de acasă. Norii se împrăștiau câte puțin și ieșea soarele din când în când. Ajunși pe plajă, ne-am descălțat, ne-am suflecat pantalonii și am intrat în apă ca să simțim marea.

Am

stat pe plajă în jur de 2 ore, cred, și ne-am bucurat de briză, de scoici, de nisipul fin, de stavilopozi și unii de alții. Eram liniștiți și împăcați că sejurul nostru în Sulina începuse așa de frumos.

La întoarcere am vizitat și cimitirul maritim unde sunt îngropați foarte mulți străni, marinari care din diferite motive și-au aflat sfârșitul în acest port. Chiar în acea zi, mulți localnici își îngrijeau mormintele, probabil în așteptarea Paștelui blajinilor, o tradiție în poporul nostru, adică al Paștelui celor morți. Nu e nevoie de un Paști special pentru cei morți, pentru că de fapt Învierea Domnului exact asta este: pogorârea la iad și ridicarea celor adormiți.

Când am ajuns la pensiune, ne-am adunat în sufrageria unui apartament și am pus masă. Acesta fost „piatra de temelie” pentru locul în care urmau să se desfășoare discuțiile „neoficiale” din fiecare seară dintre npi. După masă am plecat la plimbare, dar de data aceasta în partea opusă, spre vest, pe faleza Dunării. Am ajuns departe, până la turnul de apă. Spre surprinderea noastră, paznicul și angajatul care avea grijă în acel moment de uzina de filtrare a apei a fost atât de ospitalier încât ne-a arătat toate împrejurimile, și pe rând am urcat în turnul cu arhitectură superbă și am văzut împrejurimile de sus.

Ne-am întors în grabă spre pensiune și am stat la masă. A urmat apoi a doua seară de discuții, una mai specială de această dată. Fiecare participant trebuia să povestească un eveniment din viața lui pe care-l încadrează cu toată ființa lui în zona „Nimic nu este întâmplător”. Am ascultat evenimente minunate și am dat slavă lui Dumnezeu pentru grija Lui permanentă pentru fiecare dintre noi. Amintesc aici de bunica lui Ovidiu vindecată de Sfântul Nectarie printr-o conjuctură de „întâmplări” apoi de bunicul Ioanei care s-a cununat cu soția lui la vârsta de 77 de ani, după ce trăieseră o viață fără binecuvântarea lui Dumnezeu, de Simona care căuta în Istambul acatistul Sfântului Fanurie și a găsit biserica cu hramul Sfântul Fanurie, de Cătălina care a trecut la un pas de o bucată mare care a căzut dintr-un bloc lângă ea, și multe altele asemenea.

Se făcuseră târziu și după ce am terminat discuțiile oficiale, ne-am retras în sufrageria noastră minunată și ne-am pus la vorbe. La început firav și puțin în contradictoriu, dar apoi Ioana a reușit să capteze atenția tuturor prin povestirile ei despre prințul Nicolae al României.

Într-un final ne-am culcat, a doua zi urma să mergem la Sfânta Liturghie.

 

Vineri, 25 aprilie 2014 – A treia zi. Sărbătoare Izvorului Tămăduirii.

O zi înnorată cu vânt puternic. Am plecat cu toții spre Catedrala Sfântului Nicolae și Sfântul Alexandru din Sulina și am participat la slujă. Părintele prin atenția și blândețea sa ne-a ținut uniți. Am participat și la slujba de sfințire a apei și apoi ne-am întors spre casă. Am luat masa de prânz, și apoi am plecat cu bărcile pe canalele mici spre Lacul Roșu și Lacul Roșuleț.

Era prima noastră plimbare cu bărcile pe canalele mici și asta ne-a încântat pe toți. Stuf, nuferi, vegetație multă, păsări, apa liniștită și briza frumoasă… toate ingrediente ca să liniștească sufletele noastre.

După mai bine o oră și ceva de mers am ajuns pe Lacul Roșu. Din depărtare să vedeau o familie de pelicani și una mare de pescăruși. Apropiindu-ne de ei, ne miram de zborul lor, de libertarea vieții pe care o trăiesc. Le-am aruncat ceva de mâncare și veneanu interesați către noi.

Ghizii noștri, au oprit motoarele bărcilor și deodată s-a făcut liniște și parcă timpul s-a oprit în loc. Eram în natură, cu adevărat în mijlocul unei naturi vii, nepoluate, puțin atinse de om și din acest motiv încântătoare. A fost pentru mine unul dintre cele mai frumoase momente. Acolo pe lac, cu pescărușii care stateau deasupra noastră am simțit comunitatea omului cu creația și ambele împreună cu Dumnezeu. Aș fi rămas acolo mult timp…

Ce-ți poți dori mai mult? Când oamenii și animalele se unesc și împreună dai slavă Creatorului lor! Ce poate fi mai înalt?

Din păcate după câteva minute am plecat, pescărușii urmărindu-ne insistent.

Am ajuns pe faleza din Tulcea și de aici am mers la unul din restaurantele din apropiere să mâncăm o ciorbă.

Au urmat apoi discuțiile de seară pe baza unor pasaje din Sfânta Scriptură legate de felul în care lucrează Dumnezeu în viața oamenilor. Se făcuse târziu și dat „stingerea”.

 

Sâmbătă, 26 aprili 2014 – A patra zi

Curajoșii s-au adunat din nou în sufragerie pentru discuțiile neoficiale. Era aproape de ora 12.00 noaptea și ne pusesem în gând ca a doua zi dimineață să vedem răsăritul pe malul mării, care urma să fie la ora 05:01. La un mic calcul ne-am dat seama că nu are rost să ne mai culcăm, pentru că pe la 04:30 trebuia să plecăm pe plajă. Din una în alta, discuțiile s-au aprins și ne-am agățat de un subiect interesant pentru toți și captivant. Eu n-am rezistat, am dormit pe scaune după ora 02.00.

La 04:00 ne-am uitat afară și era înnorat. Ne-am gândit că ar fi bine să rămânem acasă că s-ar putea să nu vedem mare lucru. Până la urmă datorită încurajărilor lui Ionuț am plecat. Afară era cald dar vântul bătea puternic. Era încă noapte. După un drum parcurs rapid, am ajuns pe plajă. Aici vântul bătea și mai puternic. Exact în zona de unde urma să răsară soarele norii lăsau un loc în așa fel încât să ne bucurăm măcar în parte de acest răsărit. Minutele treceau și norii se înroșeau și zorii zilei se iveai câte puțin. Nu am văzut soarele dar ne-am bucurat să asistăm împreună la un spectacol superb al naturii. În timp ce așteptam pe ponton, am făcut și rugăciunea de dimineață, înghesuiți unul în altul de vântul puternic.

Abia spre ora 6 am plecat de pe plajă. Afară se încălzea, soarele se ridica pe cer, iar vântul bătea mai încet. Am plecat spre casă cu gândul să mai prindem și noi măcar o oră de somn.

Era ultima zi plină din tabără și o dedicasem unei excursii de o zi în Pădurea Letea. Cu aceeași barcagii simpatici și deschiși am plecat pe canalul Cardon spre CA Rosetti. Afară era soare și cald și canalul ne încânta privirile ale lui bogății.

Ajunși la C.A. Rosetti am fost preluați de 3 mașini care urmau să ne plimbe pe drumuri de pământ până la Pădurea Letea și prin împrejurimi. Prima oprire a fost la un lac sărat, pe care se odihneau pelicanii și lebedele.

Am intrat apoi în Pădurea Letea, și ne-am oprit aici. O pădure excepțională, plină de nisip, cu o vegetație aparte, cu cai turme de cai sălbatici (cai domestici lăsați liberi de stăpânii lor), și cu multe floricele. Afară era senin și soarele strălucea călduros. Ne-am întins pe iarbă cu fața în sus și simțeam mirosul proaspăt de iarbă verde. Nisipul sub noi era cald și soarele ne mângâia fața…

Aș fi stat acolo toată ziua… un adevărat colțișor de rai. Pădurea Letea merită trecută pe lista voastră de călătorii.

De aici am mers să vedem dunele de nisip înalte de câțiva metri, iar apoi am mers la masă. Unul din săteni ne-a pregătit din timp o masa tradițională de pește într-un foișor răcoros.

Era deja după-amiază și am plecat spre casă, dar de data această barcagii au ales un alt drum, prin golful Musura. Deși puțin riscant, pentru că valorile clătinau bine barca, totuși drumul a fost deosebit, am văzut Sulina din partea de nord și am ajuns mai repede.

Odată debarcați, s-a creat un nou grup care programeseră un alt drum cu barca spre gura de vărsare a Dunării în mare. Mai erau 3 ore până să se întunece și prin urmare a fost timp destul pentru o nouă aventură.

Spre seară ne-am adunat la masă și la sesiunea de discuții am făcut o emisiune „Dialoguri de suflet” în direct cu domnul profesor Gheorghe Butuc, de față cu toți ceilalți participanți. Gheorghe ne-a tâlcuit înțelesurile Duminicii Tomii vorbindu-ne despre credință și înviere.

Au continuat și discuțiile neoficiale în sufragerie după 12 noapte. Deveniseră deja o „tradiție”.

 

Duminică, 27 aprilie 2014 – A cincea zi.

Ultima zi din cele petrecute în tabără. La ora 7 ne-am îmbărcat pe vas și am plecat spre Tulcea. După 4 ore și jumătate de mers am ajuns. Era prea târziu ca să mai participăm la vreao slujbă. Aici am vizitat Muzeul Deltei Dunării și apoi am mers să mâncăm o ciorbă.

Ne-am luat rămas bun cu părere de rău și cu nădejdea că ne vom revedea.

A fost o întâlnire minunată, care sper eu, a lăsat amintiri frumoase în sufletele noastre, și care ne-a unit și mai mult.

Le mulțumesc tuturor celor care au participat în tabără iar celorlalți prieteni ai noștri care n-au putut veni le transmit salutări calde și abia aștept să vă reîntâlnesc.

Hristos a înviat!

 

(Claudiu Balan)