Tabara de primăvară la Atena, Grecia. O săptămână în țara sfinților (7-13 aprilie 2016)
Dragilor, vă propunem ca în această primăvară să facem o călătorie în Grecia, țara marilor sfinți ai Ortodoxiei, și să ne stabilim tabăra în Portul Pireu al Atenei, capitala Greciei, de aici plecând în diferite excursii la obiectivele din jur.
Cu mașinile personale, într-un grup de 25 de persoane, am vrea să plecăm în Postul Paștilor într-un pelerinaj în tărâmul mereu însorit al Greciei, acolo unde s-au născut sfinții pe care noi astăzi îi cinstim ca mari făcători de minuni. Tema de discuții a acestei tabere vă propun să fie: „Evanghelia după Ioan – cea mai frumoasă declarația de iubire a lui Dumnezeu către Om.”
Vremea în luna aprilie în Grecia este deobicei caldă, cu o temperatură medie de 16 grade, și poate ajunge și la 20, cu șanse mici de ploaie și vânt.
În program ne propunem să ajungem la Tesalonic la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în ținutul mănăstirilor Meteora, în Insula Eghina la Sfântul Nectarie, la Nea Makri la Sfântul Efrem cel Nou, în Areopag unde marele apostol Pavel a ținut renumita cuvântare, în Evvia la Sfântul Ioan Rusul și la Cuviosul David, și la Cuviosul Paisie Aghioritul la Souroti și să vedem Atena cu toate frumusețile ei istorice și dumnezeiești.
Va fi nu doar un pelerinaj la locurile sfinte ci și o călătorie într-o țară splendidă, cu oameni calzi și ospitalieri, o țară care veți vedea, are un duh aparte… Și asta nu întâmplător…
Mai jos vă voi detalia programul:
Ziua 1 – Joi, 7 aprilie 2016 (910 km)
- Ora 03.00 – Întâlnire la baza dealului Patriarhiei pentru a pleca pe traseul București – Sofia – Tesalonic.
- Ora 14.00 – Sosire în Tesalonic. Aici vizităm Biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, acolo unde sunt așezate la închinare moaștele sale.
- Ora 15.30 – Ne plimbăm pe faleza Tesalonicului de la Marea Egee, vizităm Turnul din Tesalonic.
- Ora 17.00 – Plecăm spre Kalambaka, micuțul orășel de la poalele stâncilor Meteora, acolo unde se află cele unele dintre cele mai frumoase peisaje din lume, mănăstirile fiind construite pe stânci înalte de peste 100 de metri.
- Ora 21.00 – Cazare la Hotel Spanias în Kalambaka. Rugăciunea de seară.
Ziua 2 – Vineri, 8 aprilie 2016 (360 km)
- Ora 08.30 – Micul dejun la hotel.
- Ora 09.30 – Vizităm Mănăstirea Marea Meteora și Mănăstirea Roussanou.
- Ora 12.00 – Plecăm spre Atena.
- Ora 18.00 – Ne cazăm la Hotelul Dream din Pireu care se află chiar lângă portul la Maree Egee. Pireu este un oraș foarte frumos care odată cu extinderea Atenei, pare a fi un cartier al Atenei.
- Ora 20.00 – Seară de discuții pe tema: „Evanghelia după Ioan – cea mai frumoasă declarația de iubire a lui Dumnezeu către Om”. Rugăciunea de seară.
Ziua 3 – Sâmbătă, 9 aprilie 2016
- Ora 08.30 – Micul dejun la hotel.
- Ora 09.30 – Vizităm zona centrală a Atenei acolo unde cândva pe o colină se afla citadela vechilor orașe grecești. Aici vom vedea Teatrul lui Dyonissos (si Acropola), Agora, Forumul Roman cu Turnul Vanturilor, Templul lui Zeus Olympianul, Biblioteca lui Adrian si Kerameikos. Agora era locul frecventat de atenienii bogați, care veneau să asculte predicile Sfântului Pavel sau cuvântările lui Socrate. Imediat în vecinătatea Agorei se află și colina Aeropagos, loc de pelerinaj pentru creștini, de unde Sfântul Pavel le-a vorbit atenienilor.
- Ora 16.00 – Mâncăm o ciorbă undeva prin oraș și apoi ne întoarcem la hotel.
- Ora 18.00 – Seară de discuții pe tema: „Evanghelia după Ioan – cea mai frumoasă declarația de iubire a lui Dumnezeu către Om.”
- Ora 20.00 – Plimbare de seară pe străduțele cochete și frumoase din centrul Atenei. E sâmbătă seară și probabil orașul va fi destul de animat. Rugăciunea de seară.
Ziua 4 – Duminică, 10 aprilie 2016 (100 km)
- Ora 08.30 – Micul dejun la hotel.
- Ora 09.00 – Participăm la Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Atena, acolo unde se află și moaștele Sfintei Filoteia din Atena.
- Ora 12.00 – Vizităm Muzeul Creștin și Bizantin din Atena, unul dintre cele mai mari muzee de icoane ortodoxe.
- Ora 14.00 – Mâncăm undeva rapid.
- Ora 15.00 – Plecăm spre Nea Makri acolo unde se află moaștele Sfântului Efrem cel Nou.
- Ora 19.00 – Seară de discuții pe tema: „Evanghelia după Ioan – cea mai frumoasă declarația de iubire a lui Dumnezeu către Om”. Rugăciunea de seară.
Ziua 5 – Luni, 11 aprilie 2016
- Ora 08.30 – Micul dejun la hotel.
- Ora 09.30 – Plecăm din port cu feribotul spre superba Insulă Eghina unde se află Mănăstirea Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, care-i adăpostește moaștele. Mănăstirea este probabil cel mai îndrăgit loc de pelerinaj din Grecia.
- Ora 18.00 – Plimbare în Plaka și Monastiraki, cele mai vechi cartiere ale Atenei. Luăm cina într-o taverna cu o priveliște splendida asupra Acropole și Atena.
- Ora 20.00 – Seară de discuții pe tema: „Evanghelia după Ioan – cea mai frumoasă declarația de iubire a lui Dumnezeu către Om”. Rugăciunea de seară.
Ziua 6 – Marți, 12 aprilie 2016 (468 km)
- Ora 08.00 – Micul dejun la hotel.
- Ora 09.00 – Plecăm spre Insula Evvia. Mai întâi vizităm Mănăstirea Sfântului Ioan Rusul din localitatea Prokopi.
- Ora 12.00 – Vizităm Mănăstirea Cuviosului David care se află în Rovies.
- Ora 14.00 – Plecăm spre Tesalonic.
- Ora 19.00 – Cazare la Hotel Pefka din Tesalonic.
- Ora 20.00 – Seară de film.
Ziua 7 – Miercuri, 13 aprilie 2016 (670 km)
- Ora 07.00 – Micul dejun.
- Ora 8.30 – Vizităm Mănăstirea Souroti și ne închinăm la mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul.
- Ora 10.00 – Plecăm spre București.
- Ora 21.00 – Sosire în București
Numărul maxim de locuri este 24.
Costul de cazare al taberei este 190 de euro (850 de lei) și include 6 nopți de cazare și 6 mic-dejunuri.
Vom face 2500 de kilometri, și la un consum de 7,5 l la 100 de km. vom avea un cost de aproximativ 60 de euro de persoană, la 5 persoane într-un automobil, cu tot cu taxe de drumuri și treceri bac.
Vor mai fi taxe de intrare la muzee, plus feribot spre Insula Eghina și alte bilete de transport în comun, ar fi undeva la aproximativ 50 de euro.
Total cazare, mic dejunuri transport, intrări muzee, feribot și alte intrări ar fi 300 de euro.
Către noi veți plăti doar costul de cazare, adică 190 de euro. Costurile de transport le veți plăti șoferului în a cărui mașina veți merge.
Participanții trebuie să aibă vârsta între 18 și 40 de ani și pot fi din orice oraș al țării sau din străinătate. Pentru că vom merge cu mașinile noaste personale, una din condițiile de desfășurare a taberei este să avem 4 automobile, unul deja îl are organizatorul. Pentru cei din diaspora, puteți veni direct cu avionul în Atena sau Tesalonic, șl de acolo să ne grupăm.
Îmbarcarea în mașinile personale se face în București și vom ieși din țară pe la vama Giurgiu-Ruse. Pentru călătoria în Grecia și Bulgaria ca țară de tranzit nu este nevoie de pașaport ci doar de buletin, pentru că sunt țări ale Uniunii Europene.
Pentru a confirma participarea la această tabără fiecare dintre voi trebuie să ne contactați la asociatia@ortodoxiatinerilor.ro sau la telefon 0740.004.215 (Claudiu Balan) și să achitați un acont de 500 de lei în contul de mai jos. Până la plecare în tabără trebuie achitați toți cei 190 de euro (850 de lei) în același cont.
Când trimiteți email de confirmare vă rog menționați numele, prenumele, orașul din care veniți și vârsta. Simpla confirmare telefonică sau prin email a participării nu este deajuns. Abia după trimiterea sumei veți fi trecuți pe lista participanților.
Data ultimei înscrieri este 30 martie 2016 iar acontul excursiei poate fi trimis în următorul cont bancar:
RO72 UGBI 0000 0120 0477 3RON
Atenție și ultimele trei litere din cont: „RON” fac parte din contul IBAN. Contul trebuie să aibă 24 de caractere.
Titular: Claudiu Balan
Banca: GarantiBank România
Suma: 500 de lei
La detalii vă rog scrieți: „Avans tabara Atena.”
Vă mulțumim și vă așteptăm alături de noi.
Pentru impresii și fotografii din taberele OT intrați aici.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)