Tabăra de iarnă a Asociației Ortodoxia Tinerilor de la Bușteni (12 – 16 februarie 2014). Impresii și fotografii

Doamne ajută, dragilor. Acum câteva zile ne-am întors din tabăra de iarnă a asociației noastre, care a avut loc la Bușteni. A fost o tabără așezată imediat după sfârșitul sesiunii de examene a studenților, chiar în vacanța lor inter-semestrială, pentru a-i atrage la câteva zile de răgaz bine meritat.

Spre deosebire de taberele anterioare, la această întâlnire numărul participanților noi a fost aproape egal cu al celor familiarizați cu asociația noastră, și acest lucru e minunat pentru că fiecare om este unic și are o altă perspectivă asupra vieții, aducând un suflu nou grupului, și un mod de a gândi care întregește câte puțin viziunea pe care noi o avem asupra relației cu Dumnezeu și cu oamenii.

Miercuri 12 februarie 2014

Numărul participanților a fost diferit de la zi la zi, apropierea locației noastre de București și Brașov permițând participanților să vină în funcție de programul lor: unii de la început pentru toate cele 5 zile, alții de vineri dimineață, alții doar pe zilele de weekend. Am fost cazați la Vila Radu din Bușteni, o pensiune mare, care ne-a permis să ne desfășurăm în voie zi de zi, cu proprietari călduroși, care în ultima seară ne-au rugat să-i învățăm câteva cântări frumoase.

Ca în mai toate taberele, zona centrală de întâlnire a fost living-ul, un hol lung cu câteva mici canapele, așezat chiar lângă bucătărie. Aici ne adunam, aici ”puneam țara la cale”, aici pregăteam masa, aici cântam și ne bucuram unii de alții. Era zona caldă a relațiilor dintre noi.

În prima zi, începând cu orele amiezii, am început să ne adunăm ușor, ușor, fiecare de prin zona lui. În jurul orei 18.00 eram deja împreună toți care-și anunțaseră venirea miercuri. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, fără să programăm nimic, am avut mereu destule automobile încât să încăpem și să ne deplasăm de la un loc la altul. Chiar și sâmbătă, când am fost în jur de 45 de persoane, am avut destule automobile încât am lăsat și acasă trei din ele.

Primul punct al programului a fost discuția cu părintele Mihail Harbuzaru pe tema muzicii bizantine. Am plecat cu toții la Mănăstirea Sinaia unde am participat la slujba utreniei ținută seara în cadrul privegherii, după care urmând să-l luăm pe părintele Mihail cu noi la pensiune pentru discuții. Părintele ne-a propus să rămânem să vorbim în biserica mănăstirii. Ne-am adunat cu toții în strana femeilor și l-am ascultat cu bucurie. Un om vesel, mereu pus pe glumițe care destindeau atmosfera, părintele ne-a încântat cu vocea lui frumoasă și cu felul în care stăpânește „tehnica” muzicii bizantine.

La final, am luat binecuvântare, i-am mulțumit părintelui și am venit la pensiune.

Joi, 13 februarie 2014

A doua zi dimineață, una dintre echipele alese dintre participanți a pregătit micul dejun, după care am avut o scurtă discuție pe tema muzicii bizantine, ascultând câteva cântări minunate din cultul Bisericii noastre.

Apoi am plecat pe jos spre Mănăstirea Caraiman. După vizitarea mănăstirii am urcat pe un traseu ușor până la Cascada Urlătoarea. Încă de miercuri afară începuse să fie cald, peste 10 grade, zăpada se topea, spre dezamăgirea noastră, iar prin pădure, pe părțile expuse la soare ale versantului, mergeam deja pe frunze și noroi.

De la Cascada Urlătoarea am coborât până în Poiana Țapului. Drumul la coborâre a fost frumos, pe partea de nord a versantului fiind plin de zăpadă. A fost o zi frumoasă, cu soare și zapadă, numai bună pentru o bulgăreală pe cinste prin pădure.

Ajunși în Poiana Țapului am vrut să mergem pe jos până la Cabana Stâna Regală, dar traseul montan nu era marcat și ne-am fi putut ușor pierde. Până la urmă am luat automobilele și am pornit spre cabană. Prima încercare a eșuat, eu am greșit traseul și după ce ne-am chinuit pe un drum înfundat, plin de zăpadă și apă, ne-am întors la drumul național. De acolo, un domn care alerga ne-a arătat calea cea bună și după 15 minute eram ajunși la cabană. Aici nu era niciun client, chelnerul și bucătarii așteptându-ne parcă pe noi. Am umplut jumătate de restaurant, și bucuroși de căldură și de priveliștea minunată, am mâncat o ciorbă caldă și am mai stat la povești.

Se înserase și odihniți am plecat spre pensiune.

După ceva timp am pornit sesiunea de discuții de seară pe tema muzicii laice cu mesaj religios. Tema a stârnit controverse și discuțiile au fost aprinse, dar până la urma ne-am liniștit.

Vineri, 14 februarie 2014

Destinația acestei zile a fost: Cabana Poiana Izvoarelor și Cabana Diham. Dimineață ni s-au mai alăturat câțiva participanți veniți din București.

După masa de dimineață, aranjată cu dragoste de fete, am parcat mașinile la Cabana Gura Diham și apoi pe o vreme frumoasă și însorită am început să urcăm pe munte. Pe drum discuțiile de seara au continuat. Ajunși în fața Cabanei Poaiana Izvoarelor, într-o poieniță superbă, pe un soare care ne mângâia, am tras o bulgăreală pe cinste, angrenând tot grupul. A fost unul dintre cele mai frumoase momente ale taberei.

Am urcat apoi încă o oră către Cabana Diham. Aici am stat la masă și apoi am mai zăbovit prin curte la discuții.

Încetișor am plecat spre drumul de întoarcere către Gura Diham, de data aceasta pe alt drum. Discuțiile au continuat pe grupuri, grupulețe, temele variind în funcție de sufletele și gândurile fiecăruia.

Ajunși cu bine la pensiune, am întâmpinat și condus spre camere un alt grup de prieteni care ni s-au alăturat în această tabără, veniți tot din București.

Echipa rânduită să pregătească masa s-a apucat de treabă, unii pe la cumpărături, alții trebăluind prin bucătărie. Pentru că pregătirea cinei mai dura 2-3 ore, am început sesiunea de discuții pe tema „100 de ani de la nașterea lui Traian Dorz – mare poet creștin”. Pentru că invitatul nostru, domnul profesor Gelu Săvărășan nu a putut ajunge, au prezentat tema Mihail Bostan și Emilian Neagu, membri ai Asociației Oastea Domnului. Subiectul a fost interesant și a stârnit polemici aprinse, asta pentru că lipsa de informare, prejudecățile și indiferența față de frații noștri ostași, creștini ortodocși din poporul român, acceptați oficial de Sfântul Sinod în sânul Bisericii Ortodoxe Române, după ce au fost renegați în timpul regimului comunist, sunt încă un zid în calea iubirii noastre.

Discuțiile aprinse arată doar că s-a atins un punct sensibil, o rană în Biserică, trupul mistic al lui Hristos, care trebuie tratată și vindecată.

Sâmbătă, 15 februarie 2014

De dimineață, alături de noi s-au alăturat alte 8 persoane. Programul zilei începea de la pârtia Clăbucet din Predeal. Unii am hotărât să urcăm pârtia pe jos, alții cu telescaunul, grupele fiind oarecum echilibrate. Iulian și Andreea au vrut să schieze, deși pârtia era înghețată și destul de dificilă pe anumite porțiuni.

Eu am fost în grupul celor care au urcat pe jos și m-am bucurat de priveliștea minunată și de efortul fizic care ne-a liniștit mintea.

Ajunși la Clăbucet Sosire, ne-am odihnit puțin și am plecat spre Cabana Gârbova, locul de întâlnire cu celălalt grup. În 20 de minunte am ajuns acolo. Bucuroși de revedere, ne-am făcut comozi și am stat la masă, așteptând cu nerăbdare ciorbica fierbinte.

Mihail a destins atmosfera între noi făcând un concurs de citate ortodoxe, oferind ca premiu câteva prăjiturele. Eram deja a 4-a zi împreună și relațiile dintre noi se legau din ce în ce mai bine, micile resentimente din discuțiile aprinse le dădeam încet uitării și ne bucuram să fim împreună ca o mare familie.

După masă am ieșit în fața cabanei și ne-am dat cu sania, bucurându-ne ca niște copii de iarnă.

Am plecat apoi spre Azuga, pe un traseu de două ore ce urca în prima parte și apoi cobora prin pădure până în oraș. A fost cel mai frumos traseu al taberei, întrucât am avut din plin zăpadă, soare și peisaje minunate. Ne-am fotografiat împreună de multe ori, vrând parcă să punctăm cât mai adânc în suflete bucuria de a fi împreună.

Am ajuns cu bine acasă. Era ultima seară. O parte din noi am plecat la supermarket să cumpărăm cele necesare unei mese oarecum festive, de rămas-bun.

La cabană fetele erau pe la bucătărie, băieții pe afară pregătind focul, unii cântau în living, iar eu cu Mihail pregăteam filmul ce urma să-l vizionam, ca plan alternativ, în acea seară fiind programată o altă discuție la care urma să fie prezent domnul profesor.

Am mâncat destul de târziu și abia în jurul orelor 23.00 am început să vizionăm filmul „Pocăința” (Monanieba este titlul original), o producție georgiană din 1984, un film excepțional despre prigonirea Bisericii Ortodoxe Georgiene în timpul regimului comunist. Un film pe alocuri greu de înțeles, dar care oferă o mare satisfacție odată ce-i prinzi tâlcul.

După film, puținii care am mai rămas, pentru că era deja ora două noaptea, am discutat câteva minute despre ce a înțeles fiecare din acest film.

Duminică, 16 februarie 2014

Era ultima zi, fiecare cu gândul spre casă, sentimentul despărțirii plutea în aer. Am mers la Sfânta Liturghie și apoi am hotărât să luam masa împreună, și abia apoi să plecăm spre casă.

Pentru mine, a fost cea mai frumoasă zi a taberei, deși nu mă așteptam la acest lucru, ultima zi fiind deobicei una fără program.

Căutând un restaurant prin Bușteni am ajuns să intrăm într-o vilă de patru stele, care probabil a speriat pe multă lume cu stelele ei. Avea restaurant la parter și doar doi clienți la o masă. Și eu am fost reticent să intru, gândind că prețurile sunt foarte mari și nu avem ce căuta acolo. La îndemnul lui Cosmin am intrat până la urmă, având gândul că va fi foarte greu să găsim 40 de locuri libere la un alt restaurant, în chiar weekendul cu ziua ”îndrăgostiților”, în care toată Valea Prahovei era plină de turiști.

Spre surprinderea noastră prețurile era chiar mici, iar chelnerul ne-a spus că are doar câteva porții de ciorbă și că dacă vom rămâne trebuie să așteptăm cel puțin o oră pentru gătirea unei ciorbe. Am rămas cu bucurie. Am ocupat tot salonul. Am ridicat jaluzele să intre soarele. Ne-am comandat ceva de băut și am așteptat bucuroși felul întâi.

Prieteniile la masă se legau așa frumos, mai toți eram liniștiți și bucuroși, cu zâmbetul pe buze, parcă Duhul lui Dumnezeu care a venit în noi în biserică la Sfânta Liturghie, rămăsese în suflete și ne unea tainic.

După o oră și ceva a venit și ciorba fierbinte și gustoasă. Unii au comandat și felul doi, unii chiar și desert. Ca să-l parafrazez pe Mihail: „eram ca la nuntă, venea un fel de mâncare, apoi mai vorbeam, iarăși venea alt fel, și iarăși continuam discuțiile”. Am stat acolo cel puțin trei ore, într-un restaurant parcă rezervat de Mântuitorul Hristos doar pentru noi, aflat doar la două minute de pensiunea noastră. Au fost momente frumoase și pline de bucurie, pe care nu le voi uita curând.

Am plecat spre pensiune, și aici ne-am luat rămas bun unii de le alții cu tristețe.

A fost o tabără frumoasă care a avut și mici ispite, dar peste care am trecut cu bine.

Mi-e dor de voi toți și sper cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne revedem cât mai curând.

Am avut de învățat multe lucruri de la noii veniți, dar și de la cei care sunteți deja prieteni ai noștri.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

(Claudiu Balan)