Tabără cu trolerele și trenul în frumoasa Italie (13-18 sept. 2016). Impresii și fotografii

 

Dragilor, am rămas datori cu câteva gânduri din excursia noastră din Italia, din luna septembrie. Inițial am fost puțin dezămăgit că ne-am adunat doar 10 tineri, dar apoi după ce am văzut cum s-a desfășurat întreaga experiență, dau slavă lui Dumnezeu că a așezat lucrurile așa cum a considerat El că este mai bine.

Ziua 1: Marți, 13 septembrie 2016

Ne-am întâlnit toți pe 13 septembrie dimineață la ora 4 în aeroportul Otopeni. Veseli, puțin obosiți, gata pentru o excursie frumoasă… și mult așteptată. Aventurile au început chiar de la primii pași, Mircea descoperind din discuțiile cu noi că biletul de avion cumpărat îi permite doar un bagaj mare de cabină și nicidecum un bagaj de cală, așa cum avea el. Am întrebat care ar fi diferența de preț și am aflat că era 50 de euro dus și 50 de euro la întors, adică aproape cât a costat biletul dus-întors.

Mircea, zglobiu și inventiv, mereu pus pe șotii, a găsit repede soluția: a pus toate hainele într-o sacoșă de supermarket pe care i-a oferit-o Anca, iar geamantanul l-a „aruncat la gunoi”… Nici asta nu avea voie… l-a încredințat oamenilor de la securitate, care l-au aruncat.

Am urcat în avion și am plecat… Zborul a decurs lin și în mai puțin de două ore am ajuns în aeroportul din Treviso, foarte apropiat de Veneția. În cele două zile cât am stat în zonă, aveam să ne familiarizăm cu aceast aeroport, la care ajungeam adesea fără voia noastră….

De aici am luat autubuzul până la Mestre, ne-am lăsat bagajele în gară și apoi plecat cu un alt autubuz spre Venezia… Era o dimineață de toamnă superbă, cu un cer senin, cu soarele strălucind pe cer și cu o temperatură plăcută pentru a vizita unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii… poate cel mai frumos. În scurt timp am ieșit cu autobuzul din orașul Mestre, destul de aglomerat și cu un iz de „urbanitate” respingător… și am ajuns pe podul care lega pământul Italiei de insula Venezia. În primele secunde ai un mic șoc, când treci de pe străzile orașului aglomerate în apele oceanului, pe un pod superb și înainte îți stă o capodoperă a umanități: Venezia – orașul construit pe ape.

Pentru mine a fost a doua oară când vedeam Venezia și vă spun că e mereu o bucurie, uneori parcă nu te mai saturi să o privești. Ne-am plimbat câteva ore bune… ne-am bucurat de străduțele înguste, de Grand Canale, de gondole, de casele frumoase, de pizzerii, patiserii și gelaterii… Pe drum am ajuns la Biserica Sfintei Lucia, care adăpostește moaștele sfintei fecioare și mucenițe din primele secole ale creștinismului. Am avut bucuria să i ne închinăm, și apoi să vorbim cu un bătrânel care avea în grijă biserica. Dânsul ne-a spus că vin mulți ortodcși și vizitează biserica, căutând a se închina moaștelor sfintei și în general români, bulgari și ruși. A ținut să menționeze că femeile românce sunt foarte evlavioase… O spunea așa într-un fel cu o oarecare părere de rău că cei din Italia nu sunt interesați de a se ruga sfintei mucenițe.

Se făcuse ora prânzului, eram oarecum obosiți dar abia ajunsesem în centrul în Piazza San Marco. Aici ne-am așezat la coadă pentru a vizita Catedrala San Marco zidită și pictată în stil bizantin, o capodoperă… Ai o puternică impresie că ești într-o biserică ortodoxă… Te simți acasă. Din acest motiv am zăbovit mai mult aici. Ne-am închinat și moaștelor Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu, care se aflau în altar și am admirat această capodoperă a creștinismului.

Destinderea a venit odată cu urcarea în Campanila San Marco, în turnul-clopotniță din Piazza San Marco. De aici priveliștea este atât de odihnitoare…. E locul în care te îndrăgostești de Venezia și vrei să-i aduci pe viitor pe toți cei dragi… E locul unde ceva din tine te leagă de Venezia și vrei să revii.

Cu greu ne-am lasăt plecați de la aceată priveliște superbă a orașului pe ape… Ne-am reîntors cu autobuzul în Mestre și aici a trebuit să așteptăm mai mult de o oră autubuzul nostru spre Treviso, locul unde se afla hotelul în care urma să ne cazăm. Autobuzul ne-a lăsat la aeroport, de aici am luat alt autobuz care ne-a dus în centru și de aici altul care ne-a dus la hotel.

A fost o zi lungă și obositoare… sătui de cărat bagajele după noi… Răzvan ne-a făcut cinste cu două pizza mari, în așa fel încât să mai uităm de oboseală. În program stabilisem ca a doua zi să mergem la liturghie la biserica ortodoxă românească din Treviso. L-am sunat pe părintele și ne-a anunțat că nu va face Sfânta Liturghie ci doar seara vecernie și acatist. A trebuit să schimbăm planurile puțin.

Ziua a 2-a: Miercuri, 14 septembrie 2016 – Sărbătoarea Înălțării Sfitei Cruci

Am dormit mai mult, ca să recuperăm oboseala și să fim proaspeți pentru ziua ce urmează. Ziua crucii ne-a adus alte mici aventuri. Ne-am decazat, am luat bagajele și am plecat cu autobuzul din nou către aeroport. De aici urma să închiriem mașinile cu care să ne plimbăm prin frumoasa Italie. Mașinile erau deja plătite online… doar că la fața locului au apărut alte taxe foarte mari și după câteva discuții între noi și calcule… am hotărât să vedem Italia cu trenurile…

În România pare greu acest lucru, să cobori din tren într-un oraș, să-l vizitezi, și apoi să urci în tren și să mergi în altul, orarul trenurile nefiind foarte bogat… În Italia, între două orașe mari există chiar și 20 de trenuri pe zi, dacă nu mai mult, de dimineața devreme până noaptea târziu.

Zis și făcut… prima mișcare a fost să luam bilete de autobuz către Padova. Le-am luat, ne-am așezat în stație și am așteptat… Vine primul autobuz: plin ochi… iar noi trebuia să urcăm și cu trolerele după noi. Nu încăpeam nici cu mâna goală. Vine al doilea autobuz… la fel de plin… Facem haz de necaz, râdem, glumim, și ne hotărâm să luăm iarăși bilete către gara din Mestre. De aici luăm bilete de tren direct către Verona, hotărând să sărim Padova din program, fiind deja ora prânzului.

Ușor ușor ne învățăm cu ideea că trebuie să cărăm bagajele, că nu mai avem mașini, și ne mobilizăm moral să ne bucurăm cât mai mult de excursie chiar și în noile condiții. În scurt timp ajungem la Verona, coborâm din tren și una din fetele noastre, Oana, care vorbește italiana aproape nativ, se descurcă repede și ne sugerează să facem un tur cu autobuzul etajat ca să vedem Verona.

O idee care a venit la fix… eram sătui de târâit bagajele prin gări și autobuze, și o plimbare cu „decapotabila” la înălțime, prin Verona, era binevenită. Verona este un oraș superb, care merită vizitat, mai ales pe vreme frumoasă.

După vreo două ore de plimbare am coborât în căutarea unui loc pentru a mânca ceva. Am găsit un restaurant mai departe de zonele aglomerate și ne-au întâmpinat două chelnerițe românce, de ziceai că s-au născut acolo. De alftel aproape în orice loc am mâncat am găsit români care serveau. Asta ne-a ajutat și mai mult să cerem masa potrivită pe gusturile noastre românești.

Se făcuseră seară și într-un ultim efort am plecat cu un alt autobuz spre gară. De aici urmă să luam un tren către Pescheria del Garda, un mic sătuc credeam noi când am ajuns acolo… De aici am luat două taxiuri, undeva aproape de ora 11 noaptea pentru a ajunge la hotelul nostru.

Dimineață aveam să aflăm că ne aflăm la una dintre cele mai căutate stațiuni turistice din Italia, aflate pe malul lacului Garda, unde doar anul acesta până în prezent veniseră peste 4 milioane de turiști din toată Europa, orășelul fiind numit și mica Veneție.

Deși am ajuns târziu, ne-am bucurat de camerele mari și frumoase în care aveam să dormim. Ne-am întâlnit cu toții în „studioul” băieților, camera cea mai mare, și am făcut planul petru a doua zi: Milano și Genova.

Joi, 15 septembrie 2016

Dis de dimineață ne-am întâlnit la micul dejun, am discutat puțin despre tema taberei: „Crucea este iubirea lui Dumnezeu către întreaga lume” și apoi am plecat cu alte două taxiuri către gara din Pescheria. De aici am urcat în primul tren către Milano. Afară era înnorat, puțin frig… iar eu eram sceptic în legătură cu Milano, oraș care am auzit din gurile rele ale noastre, ale ortodocșilor, că nu are nimic interesant de văzut decât domul.

După vreo două ore de mers am ajuns în gara din Milano… o imensitate. Se simțea că am ajuns într-o metropolă a lumii moderne. Era un sentiment plăcut să te afli într-un din cele mai vizitate orașe de pe pământ. Din gară, fără să ieșim, am coborât direct la metrou și am luat primul tren către Domul dim Milano, faimoasa catedrală italiană.

Când am ieșit la suprafață exact în piațeta din fața catedralei, vremea era mohorâtă, dar aveam un sentiment aparte… o bucurie, pe care n-o pot explica, care avea să-mi rămână pe toată perioada vizitării acestui oraș.

Ne-am fotografiat cu domul și ne-am așezat la o mare coadă, unde turiști din lumea întreagă ne erau vecini. Nu aveam voie cu bagajele în catedrală, nu aveam unde să le lăsăm, așa că am hotărât să facem cu rândul, 5 vizitează, 5 stau pe loc și invers. Între timp cerul s-a însenitat, soarele și-a arătat razele sale superbe și blânde iar noi ne-am despărțit: unii urmau să viziteze domul iar grupul meu vizita muzeul, loc în care am putut lăsa și bagajele.

Circuitul muzeului începe cu o cruce bizantină care pe loc m-a cucerit și m-a făcut să fiu foarte atent la exponate. Picturile și sculpturile în lemn și marmură ne-au captivat atenția până la final, fiind toate legate de viața Mântuitorului și a sfinților.

Am vizitat apoi domul, una dintre cele mai mari catedrale catolice din Italia, o capodoperă… Totuși atracția numărul 1 pentru noi era Sfânta Muceniță Tecla, cea întocmai cu apostolii, a cărei moaște se aflau într-unul din altarele catedralei.

Cu bucurie, am ajuns să îngenunchem în fața unei părticele din moaștele ei și să-i mulțumim pentru toată grija.

La ieșire, după ceva timp de rătăciri ne-am reîntâlnit în piață cu toții și am schimbat impresii. Oana, plecată de ceva timp, s-a reîntors cu o supriză pentru noi: câte o șaorma pentru fiecare, continuând obiceiul inițiat involuntar de Răzvan, ca fiecare să-i cinstească pe toți cu câte ceva.

Gândindu-mă la timpul petrecut în Milano, și amintidu-mi și de spusele lui Răzvan că parcă aici și noi am fost altfel… mă gândesc că Sfânta Tecla a pus o vorbă bună la Dumnezeu către noi, mai ales că hotărâsem să-i citim acatistul înainte de a pleca în această excursie.

Am plecat din piață și am vizitat apoi galeria de cumpărături și Castelul Sforzesco… ne-am bălăcit într-o fântana arteziană și apoi am plecat spre gară. Direcția: Genova, locul unde urma să înoptăm.

Am ajuns undeva seara, pe la ora 20, ne-am cazat și am hotărât să plecăm să mâncăm câte ceva prin oraș. Genova, port la Marea Mediterană, nu ne-a impresionat, ba dimpotrivă, ni s-a părut un oraș suspect, cu oameni care nu prea ne inspirau încredere, mai ales pe timp de noapte când ne-am plimbat noi.

Vineri, 16 septembrie 2016

Aveam drum lung și în final trebuia să ajungem seara la Roma. Prima oprire: stațiunile Cinque Terre, superbele sătuce de pe riviera italiană.

Înainte de prânz am coborât din tren în prima stațiune din cele cinci: Monterosso al Mare. Din gară, la doar câțiva pași am ajuns pe plajă. Bineînțeles că n-am rezistat… ne-am lăsat bagajele pe margine, ne-am schimbat și am făcut o baie. A fost o mișcare inspirată, căci în următoarele ore avea să vină ploaia.

După baie, ne-am luat trolerele și ne-am plimbat prin stațiune, noi împreună cu sute de turiști americani, germani, englezi sau din alte locuri ale Europei. Stațiile de tren din zona Cinque Terre aveau peroanele pline la refuz.

De aici am plecat spre Roma, iar în drum urma să schimbăm trenul chiar în Pisa. Deși credeam că nu vom mai avea timp să vizităm celebrul turn înclinat, totuși Dumnezeu ne-a ajutat și chiar când am ajuns în Pisa, vremea s-a înseninat, ploaia s-a oprit și timp de o oră și puțin am avut timp să urcăm într-un autobuz și să vizităm turnul – emblemă pentru Italia. Deși m-așteptăm să fie ceva comercial, am descoperit un loc superb, care pe lângă acest turn clopotniță, are o biserică frumoasă și un minunat baptisteriu, toate trei înconjurate de multă iarbă verde.

Merită să vizitați Pisa… merită, duceți-vă cu drag!

Rapid, ne-am întors la gară și ne-am îmbarcat către Roma.

Puțin după nouă seara, am ieșit din gara și am plecat cu metroul către stația cea mai apropiată de hotelul nostru. După căutări asidue, am găsit hotelul ascuns pe o străduță. Am fost surprins de acest hotel, administrat de măicuțele catolice. Totul era foarte curat, așezat cu bună cuviință, într-un loc liniștit, cu oameni care s-au comportat foarte frumos cu noi. Aveam impresia că stăm într-o mănăstire mai mult, decât într-un hotel… și asta a contribuit la liniștea noastră sufletească într-un oraș așa de aglomerat, ca Roma.

Flămânzi, am reușit să cerem îngăduință maicii să nu închidă hotelul încă o oră pentru a mânca ceva în oraș. Am găsit aproape un restaurant chinezesc și am mâncat ce am găsit și noi.

Sâmbătă, 17 septembrie 2016

Prima zi completă fără bagaje. Parcă pluteam pe străzile orașului… Nu se mai auzeau huruitul roților care ne însoțea permanent. Zi însorită cu temperaturi de toamnă călduroasă, am ieșit din hotel și am dat direct în piața de legume… o întâlnire proaspătă cu Roma, capitala vechiului imperiu, cândva capitala lumii.

Prima locație pe care ne-am propus-o a fost Vaticanul, cu Basilica San Pietro și muzeul. În Vatican, puhoaie de turiști și mulți emigranți, care-ți puneau la dispoziție tot felul de oferte, pentru a nu sta la coadă și a trece mai ușor… Nu știu cât de adevărate erau și de aceea noi am preferat să urmăm cursul firesc al lucrurilor. Am stat la coadă și am intrat gratuit în Biserica Sfântului Apostol Petru, zidită chiar deasupra locului în care a fost martirizat marele apostol, unul din locurile cele mai sfinte de pe pământ pentru creștinii catolici. Grandios cu adevărat, plină de opere de artă, dar lipsea harul lui Dumnezeu, lipsa liniștea aceea și bucuria pe care o simți când intri în bisericile ortodoxe.

M-a impresionat sculptura Pieta al lui Michelangelo, în care Maica Domnului îl ține în brațe pe Domnul Hristos abia coborât de pe cruce, și care deja murise. Atâta delicatețe în această sculptură în marmură, încât privind-o aveam un impuls să încep a mă ruga. Michelangelo a reușit să sculpteze piatra, ca și cum ar fi modelat lutul… o măiestrie de nedescris.

De aici ne-am așezat la o altă coadă pentru a vizita muzeul… și pentru a ajunge la faimoasa Capelă Sixtină. De departe cele mai frumoase săli din acest muzeu au fost Sala Hărților, și Capela Sixtină pictată tot de Michelangelo.

Trecuseră bine de ora prânzului și am hotărât să plecăm și să facem un circut al Romei cu un autobuz decapotat, pentru a ne face o vedere de ansamblu asupra orașului. Dacă celelalte mari capitale ale lumii au și un centru vechi, Roma îți dă impresia că ea toată este un mare centru vecbi, fiind plină de clădiri superbe, biserici, fântăni, amfiteatre, vestigii din piatră, statui, toate realizate cu o măiestrie de nedescris. Auzisem că Roma e un oraș murdar și neatrăgător, dar acum după ce l-am văzut cu ochii mei am o altă părere: există Roma și celelalte capitale ale lumii.

Era pe înserat când ne-am hotărât să mergem să mâncăm și noi ceva. Am oprit la o pizzerie, fiind întâmpinați și aici de frații noștri români, o chelneriță și o cântăreț de acordeon din București.

Românii noștri se integrează foarte ușor în Italia, învață ușor limba și cultura e foarte apropiată de a noastră, în comparație cu alte țări. Sunt asimilați ușor și se lasă asimilați ușor… nu știu ce-o fi în sufletul lor.

După o masă bine meritată am plecat la plimbare pe străduțele frumoase din centru. Am ajuns la Piazza din Spagna și apoi la Fontana di Trevi, un loc atât de frumos și plin de tineri. Pentru mine a fost o surpriză acest loc minunat, o fântănă barocă, veche de aproape trei secole, care are un „vino-ncoa” pe care nu-l pot explica. E locul iubirii, al tinerilor îndrăgostiți… e locul speranțelor puse odată cu aruncare unui bănuț în fântână… Nu cred în astfel de lucruri dar m-am bucurat să simt acea atmosferă de seară în care era o rumoare de bucurie în jur, și unde am avut ocazia să fim părtași și la o cerere în căsătorie.

De aici la câțiva pași, Anca ne-a făcut cinste cu câte o înghețată și apoi ne-am continuat plimbarea. Am dat de doi tineri care cântau la chitară în mijlocul drumului, apoi de artiști care pictau cu șpreiurile peisaje încântătoare. Era sâmbătă seara… și atmosfera era una destinsă, plăcută…

Tot plimbându-ne prin noaptea am ajuns și la columna lui Traian, unde sunt pictați strămoșii noștri viteji, dacii. Chiar aici în față l-am întâlnit pe părintele Ștefan Negreanu de la Arad. Am luat binecuvântare și l-am întrebat unde slujește a doua zi, și ne-a zis că la Rocca di Pappa, undeva la ieșir din Roma în sud-est.

Cam asta a fost prima noastră zi prin Roma. Am plecat spre casă după o zi care a trecut fără să ne dăm seama.

 

Duminică, 18 septembrie 2016

Ne-am luat bagajele și am plecat spre Rocca di Pappa, inițial cu metroul și apoi urma să luăm un autobuz. Ajunși în stație am aflat că autobuzul urma să vină destul de târziu și am fi ajuns pe la 12 la biserică. Schimbăm planul și hotărâm să mergem în centrul Romei la Basilica din San Giovanni. Ajungem după aproape o oră și prindem Sfânta Liturghie. Români mulți, atmosferă frumoasă… După slujbă femeile ne servesc cu câte ceva ca să ne potolim foame.

De aici, următoarea destinație era Colosseumul, avionul de plecare spre București urmând să fie undeva seara.

Cam asta a fost pentru noi Italia, o țară frumoasă, plină de locuri care-ți pot bucura inima.

Italia, deși aflată în mijlocul occidentului depărtat de Dumnezeu, totuși are încă oameni care cred în Creatorul lor și asta încă se vede încă la nivelul moralității din societate.

Am fost zece oameni care am trecut prin multe împreună.. și asta ne-a apropiat unul de altul. Avem multe amintiri frumoase și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest dar. Dacă vom avea ocazia, vom reveni cu drag pe aceste meleaguri.

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)