Tabăra de primăvară din Dobrogea (15-19 aprilie 2015). Impresii și fotografii

Hristos a înviat!

Dragilor, ne-am întors cu bine din tabăra de primăvară din Dobrogea. Am petrecut zile frumoase, într-o zonă superbă a României. Dobrogea ne-a încântat prin liniștea ei, prin peisajele puțin atinse de mâinile și tehnologia oamenilor, prin lipsa unui turism agresiv care să transforme totul în „comercial”. Dobrogea beneficiază de o oarecare izolare binecuvântată de restul țării, deoarece nu este o zonă de tranzit rutier. Granițele ei fiind Dunărea, Marea Neagră și frontiera cu țările Ucraina și Bulgaria, trecerea prin acest ținut nu este așa ușoară și la îndemâna oricui, așa cum se face de exemplu prin Ardeal sau Oltenia.

În plus de asta relieful dulce și prietenos al Dobrogei, te fascinează, mai ales primăvara și vara când totul este verde și copacii sunt înfloriți. Dobrogea este leagănul creștinismului românesc și gazdă pentru multe mănăstiri și biserici ortodoxe, care stau mărturie de sute de ani pentru credința ortodoxă a poporului român. Munții Dobrogei, câmpiile întinse, Dunărea, Delta și Marea Neagră, se unesc într-o simfonie încântătoare în acest ținut al soarelui și al vânturilor. De câțiva ani s-au adăugat și „morile de vânt” (eolienele)care te fură prin frumusețea lor, pe fundalul galben al lanurilor de rapiță și pe verdele crud al lanurilor de grâu.

Vă recomandăm tuturor să luați în considerare Dobrogea ca destinație pentru vacanțele voastre. Veți regăsi o altă Românie, un alt ritm al vieții, mai apropiat de firescul ființei noastre.

Și ca totul să fie și mai frumos, tabăra s-a desfășurat în săptămâna luminată, în perioada bucuriei celei mari a Învierii Domnului Hristos. E un belșug de har în această săptămâna pe care Dumnezeu îl revarsă peste lume, e un plus de bucurie pe care noi creștinii îl resimțim. Așa a fost și pentru noi… Am simțit că întâlnirea noastră a avut un alt ritm sufletesc decât în alte perioade ale anului… În numele Domnului ne-am adunat și am cântat de bucurie „Hristos a înviat!” pe unde am mers.

Nu întâmplător, poate, tema acestei tabere au fost filmele lui Andrei Tarkovski, un mare maestru al imaginii, al cadrelor splendide, al compoziției… un demn urmaș al Creatorului.

Miercuri, 15 aprilie 2015 – prima zi

Locul de întâlnire al participanților a fost la o pensiune chiar în orașul Tulcea. Aproape de ora 17.00 eram majoritatea sosiți. Am plecat la o plimbare prin oraș. Am început cu monumentul erorilor din războiul pentru independență, pentru eliberarea de sub dominația otomană, așezat într-unul din cele mai înalte puncte ale orașului. De aici se văd împrejurimile, orașul și traseul sinuos al Dunării.

Am plecat de aici la o plimbare pe faleză.Vremea frumoasă ne-a permis să putem sta pe teresa unui restaurant de pe lacul Ciuperca. Ne-am grăbit să ne întoarcem acasă, căci aveam de vizionat „Andrei Rubliov” care avea ca durată 3 ore, plus discuții după.

Deși am început în echipă aproape completă vizionare filmului, spre final am ajuns mai puțin de jumătate. Au urmat apoi discuțiile despre mesajul și simbolismul filmului. Nu vom intra în detalii, căci ar trebui să divagăm foarte mult.

Joi, 16 aprilie 2015 – a doua zi

Ne-am trezit cu greu, am luat masa și am plecat spre mănăstirile din județul Tulcea. Se anunța o zi senină cu soare și temperaturi ridicate. Cel mai apropiat sfânt locaș de noi era Mănăstirea Celic-Dere. Am parcat mașinile și ne-am întins pe iarbă în fața unei mori de vânt din lemn. Am vizitat apoi biserica. O măicuță blândă ne-a relatat istoricul mănăstirii și al icoanelor făcătoare de minuni de aici. Împrejurimile și mănăstirea sunt încântătoare și liniștea Harului parcă nu te mai lasă să pleci.

De aici am plecat spre Mănăstirea Saon, care se află chiar pe malul lacului Telnicea, un fel de golf al Dunării, care comunică direct cu fluviul. După ce am vizitat biserica mare și pe cea veche în stil rusesc, am coborât puțin pe malul lacului și ne-am bucurat de priveliștea relaxantă. Am avut aici parte de momente frumoase.

Următorul popas: Mănăstirea Cocoș, aflată în pădure, la 6 kilometri de comuna Niculuțel, unde au fost găsite moaștele celor 4 martiri români: Zotic, Atal, Camasie și Filip. Am rămas uimiți de biserica mănăstirii a cărei pictură este realizată doar din mozaic… totul strălucea, auriul fiind culoarea împărăției cerurilor… care trimite către Marele Împărat, Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

De aici am plecat spre Măcin pentru face o drumeție pe munte. Mai întâi ne-am oprit la un popas din apropiere și am mâncat câte ceva și apoi de aici am plecat spre baza muntelui, către cariera de piatră. Am lăsat mașinile în parcarea Mănăstirii Izvorul Tămăduirii din Măcin, și după ce ne-am închinat Domnului am plecat în drumeție pe munții stâncoși.

A fost o drumeție aparte, deși munții au înălțimi mici, totuși sunt speciali și priveliștea de sus este minunată, se vede parcursul Dunării, Măcinul, câmpiile din jur, Brăila și Galațiul. Dupa aproximativ două ore am coborât și am plecat spre casă. A fost unul dintre momentele cele mai apreciate ale taberei.

La pensiune, după ce ne-am făcut comozi, ne-am așezăt să vizionăm filmul „Călăuza” a lui Andrei Tarkovski. Am plecat la „luptă” mulți dar pe final mai eram doar câțiva. Totuși înțelesurile duhovnicești ale filmului ne-au ținut prinși de ecran, efortul meritând din plin.

Vineri, 17 aprilie 2015 – a treia zi – Praznicul Izvorului Tămăduirii

Ne-am decazat de la pensiunea din Tulcea și am plecat către Mănăstirea Sfântul Ioan Casian din județul Constanța. Aveam de mers 130 de kilometri. Într-un târziu, după câte zone de drum neasfaltate și o deviere greșită, ajuns la mănăstire. Soare, frumos, cald, priveliștea încântătoare… Am stat la sfânta Liturghie și la sfințirea apei și apoi am încropit un picnic pe pături, chiar pe iarbă, înafara curților mănăstirii.

Apoi Părintele stareț Iustin Petre ne-a primit cu drag și a stat cu noi la vorbă despre căsătorie, alimentație și Sfânta Euharistie. Un alt moment foarte gustat de tineri, părintele fiind mai tranșant în opinii și un om foarte practic.

Am avut bucuria să-l întâlnim și pe părintele Ioan Bute, care a scris 3 cărți cu dovezi împotriva evoluționismului și pentru a-L mărturisi pe Dumnezeu Creatorul.

De aici am plecat spre Peștera Sfântului Ioan Casian care se afla la câteva sute de metri de mănăstire.

Am petrecut mai bine de jumătate de zi aici… Se făcuse după-amiază și am plecat spre Mamaia, să vedem marea. Ne-am plimbat pe plajă, am intrat puțin cu picioarele în apă și apoi am plecat spre Eforie Sud unde urma să ne cazăm.

După masa de seară am avut bucuria de a sărbători ziua de naștere a prietenei noastre, Anca Brîndușa. I-am cântat „La mulți ani!”, am felicitat-o și am mâncat tort. A urmat a treia seară de film. De data aceasta am văzut „Sacrificiul” de Andrei Tarkovski. Un film superb și deasemenea plin de adâncuri teologice… Un regal cinematografic.

Sâmbătă, 18 aprilie 2015, a patra zi

Se anunțau nori și ploaie dar dimineața a fost însorită și după micul dejun am plecat să vizităm mănăstirile din județul Constanța. Prima oprire: Mănăstirea Dervent, aflată departe, aproape de Călărași, chiar lângă cursul Dunării.

În această zi au venit alături de noi și un alt grup de prieteni de-ai noștri din București. După ce am vizitat mănăstirea, ne-am retras la un picnic undeva lângă un izvor, chiar lângă un lan de rapiță. Soare, cald, frumos, și multă voie bună între noi… Hristos în mijlocul nostru.

După vreo două ore am plecat spre Schitul Sfântul Gherman, aflat într-o zonă mai izolată dar plină de stânci, potrivite retragerii pustnicilor. O oază de rai la propriu… de nu-ți mai vine să pleci…

Ultima destinație a fost Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei și Peștera Sfântul Andrei. Începuse ploaia și Dobrogea se arăta la fel de frumoasă ca pe timp de soare.

Ne-m întors acasă, obosiți dar bucuroși. Ultima seară… Aveam programat să vedem filmul „Solaris” dar nu am avut putere… Am hotărât să plecăm la o plimbare pe plajă… Picura încet, dar marea e așa frumoasă noapte pe ploaie !

Am finalizat seară cu un film de comedie românesc, ca să destindem atmosfera…

Duminică, 20 aprilie 2015 – ultima zi, Duminica Tomii

Ne-am decazat și am plecat să participăm la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Techirghiol, unde a slujit părintele Arsenie Papacioc. Un loc frumos, plin de pace.

Ne-am bucurat să ne întâlnim în Hristos.

Și ca despărțirea noastră să nu vină curând, am mers undeva pe malul mării să mâncăm o ciorbă de pește. Prin rânduiala lui Dumnezeu am ajuns la un loc frumos, chiar la 20 de metri de valurile mării. Vremea rea a plecat, soarele a început să strălucească, iar noi parcă n-am fi vrut să ne despărțim.

Am încheiat cu o fotografie de grup pe plajă și apoi ne-am luat „rămas bun” de la fiecare.

A fost o tabără frumoasă… care în inima mea a rămas în câteva imagini: pacea Dobrogei, bucuria de a fi împreună, peisaje frumoase, oameni liniștiți, soare și „moriștile” (eolienele) care mi-aduc aminte de copilărie.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Claudiu Balan)