Tabără de primăvară în Grecia (26 aprilie – 2 mai 2017). Impresii și fotografii

Dragilor, am rămas datori cu câteva impresii din tabăra noastră de primăvară din Grecia. A fost o tabără aparte, cu destule ispite și alte mici obstacole, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu le-am trecut cu bine. Dacă anul trecut plecam către Sfântul Nectarie și Sfântul Efrem și ceilalți sfinți dragi nouă în grup mare de 30 de oameni, de data aceasta ne-am adunat doar 8 persoane. Slavă Domnului că a rânduit așa…

Pentru această excursie am închiriat un microbuz de 8 persoane fără șofer, pentru că aveam la dispoziție doar o mașină mică. De la acest microbuz ni s-au tras peripețiile noastre. Ca niciodată în alte tabere am avut multe emoții înainte de a-l închiria, având în vedere că veneam după un eșec de închiriere a unor mașini în tabăra noastră din Italia din 2016 în care până la urmă am mers cu trenurile.

Miercuri, 26 aprilie 2017

Dimineată, fără să ne grăbim ne-am adunat cu toții în aeroportul Otopeni unde au ajuns Diana, Alina și Radu și am plecat spre Giurgiu. Deși în planul inițial vroiam să ieșim din țară pe la 5-6 dimineață, ne-am trezit că am ajuns la vama Giurgiu la ora 12-13, ziua în amiaza mare.

Pentru că oricum eram în întârziere am zis că putem să mai facem o excepție și să oprim și la Basarabovo în Bulgaria, la Mănăstirea Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Bucureștilor. Am prins vreme bună și ne-am bucurat de acest loc frumos.

Am plecat de aici în jurul orei 14, și aveam ca țintă Tesalonicul, adică mai mult de 500 de kilometri. Imediat după ce am plecat de la Basarabovo s-au aprins în bordul mașinii două becuri care indicau că bateria nu se mai încarcă și cel de STOP pentru a opri imediat mașina. Am vorbit la telefon cu proprietarul mașinii și ne-a zis că ar putea fi din cauza aerului condiționat. Becurile când se aprindeau când se stingeau. Oricum era abia începutul taberei noastre de 7 zile și eram deja îngrijorați că mașina se va strica și va trebui să ne întoarcem acasă.

După vreo 2-3 ore de mers, ne oprește poliția atenționându-ne că am intrat în tunel fără să avem farurile aprinse… Semnalul de a ne opri a fost așa de alarmat încât am crezut că ne-a oprit pentru cea mai gravă infracțiune. Exact la ieșirea din tunel au sărit în fața noastră pe banda doi și ne-a obligat să oprim. Am scăpat fără amendă și am plecat mai departe.

După încă câteva minute fiind pe autostradă în spre Sofia, deodată se aprind toate becurile din bord, mașina nu mai are servo direcție și servo frână și la 100 de km. la oră mă sperii văzând simptomele mașinii și încet încet trag pe dreapta. Ieșea puțin abur din motor, chiuloasa era plină de motorină, semn că pe undeva pierdea câte puțin. Ne-am speriat de-a binelea și am crezut că gata până aici ne-a fost. Eram undeva prin munți parcați după un viaduct, cu mașina stricată. Eram la 50 de km de Sofia și singurul gând care ne venea era să chemăm o platformă pentru a lua mașina și pe noi. Era în jur de ora 16 și eram destul de departe de România și încă foarte departe de hotelul nostru din Tesalonic.

Am lăsat mașina să se răcească, am pornit-o iarăși și am observat că deși cele două becuri care au început aventura era încă aprins, direcția și frână mergeau. Așa că am hotărât să circulăm încet cu 80 de km la oră pe banda de urgență, doar-doar vom ajunge la capitală pentru a duce mașina într-un servis. Așa am și făcut și după vreo jumătate de oră de mers, chiar cu câteva minute înainte de a intra în Sofia, ne oprește iarăși poliția de data aceasta pentru a ne cere vigneta. O aveam dar nu era lipită în geam ci doar așezată între geam și bord. Polițistul nu este mulțumit și ne amendează, dar totuși explicându-i eu problemele cu mașina noastră ne oferă un număr de telefon de la reprezentața Opel.

Slavă Domnului acest service era chiar la intrare și parcăm acolo. Era deja ora închiderii, iar recepționistul îmi spune să lăsăm mașina și cineva se va ocupa de ea mâine. Altă variantă nu aveam, era deja ora 18.00 și chemăm două taxiuri și căutăm un hotel pe la periferia orașului cu gândul câ vom găsi mai ieftin. După o plimbare de jumătate de oră pe la hoteluri aflăm că nu sunt locuri libere, dar prin grija lui Dumnezeu, am găsit la telefon locuri la un hotel care se află chiar în centrul orașului și prețurile era chiar foarte mici.

Ajungem la hotel, ne cazăm, facem haz-de-necazul nostru și hotărâm să plecăm să vedem Sofia, dacă tot Dumnezeu ne-a invitat să vizităm Bulgaria care nu era în planul nostru. A fost o plimbare de seară foarte frumoasă, Sofia fiind o capitală mică și liniștită, cu un parc frumos în centru, plin de lalele, cu fântâne arteziene… Chiar ne-am bucurat și i-am mulțumit Domnului că am ajuns aici.

Joi, 27 aprilie 2017

A doua zi de dimineață, am plecat iarăși în plimbare, așteptând nerăbdători telefonul celor de la servis pentru a ne spune ce are mașina și cum se rezolvă. Frica că vom rămâne ne-a intensificat rugăciunea și fiecare în inima lui și-a aruncat nădejdea către Dumnezeu și către sfinții noștri dragi la care vroiam să ajungem. În acea dimineață am vizitat biserica rusă, apoi Catedrala „Alexandr Nevski”, apoi parcul din fața Universității „Sfinții Chiril și Metodie” și căutând ceva de mâncare am ajuns în zona pietonală din centru.

Între timp am hotărât ca 3 băieți să plecăm sper service și să vedem cum decurg lucrurile. Verdictul era unul destul de îngrijorător, mașina pierdea combustibil pe la motor și am fi putut lua și foc. Slavă Domnului pe la ora 17.00 mașina era gata și am fost încredințați că problema s-a rezolvat. Bucuroși, ne-am adunat și am plecat spre Tesalonic.

Fiind șofer, îmi creasem un tic nervos în această mașină de a mă uita în bord la câteva secunde, de frică să nu se aprindă iar becurile cu pricina. Liniștit că odată reparată mașina nu va mai avea probleme am condus relaxat. N-au trecut 50 de kilometri de la ieșirea din Sofia și becurile cu pricina s-au aprins iarăși. Concluzia era simplă, mașina pierdea combustibil doar când era plină și când tragea din greu în sarcină. Ne-am oprit pe banda de urgență pe autostradă și ne-am uitat la motor, și iarăși era plin de motorină. Am început să punem șervețele și să absorbim cu ele combustibilul de la suprafață. După câteva minute ne trezim lângă noi cu mașina autorității care administrează autostrada și ne obligă să plecăm fiind foarte periculoasă staționarea în acea zonă. Eram în continuare deznădăjduiți mai ales că mașina fusese abia „reparată”. Plecăm și hotărâm să mergem mai încet fără a depăși 100 de kilometri pe oră.

La următoarea pauză într-o benzinărie, Alina îmi dă puțin mir al sfinților martiri de la Aiud, și ungem cu el motorul, zicem iarăși o rugăciune și plecăm spre Meteora, destinația noastră din a doua seară a taberei.

Pierderea de combustibil a dat naștere la o altă problemă, și anume la afișarea incorectă a nivelului de combustibil în bord. Când aveam cu 2-3 liniuțe mai muilt, când mai puțin. Nu putem estima exact cât și cum consumă, mai ales că aveam computerul de bord stricat și nu ne afișa consumul.

Slavă Domnului, de când am uns motorul cu mir, mașina a mers bine și am ajuns la Meteora aproape de 12 noaptea. Ne-am cazat, afară era cald și frumos, cerul era plin de stele și inima mea se liniștiseră că am ajuns cu bine.

Vineri, 28 aprilie 2017

Vineri dimineață ne trezim, luăm micul dejun și plecăm să vizităm minunatele mănăstiri și munții din zonă. Am vizita Mănăstirea Marea Meteoră și eram atât de bucuroși că suntem în acest loc, având o mare temere că această tabără va fi compromisă după problemele pe care le avusesem cu mașina, și ne vom întoarce înapoi acasă. De aici am urcat pe stâncile dimprejur într-un loc special pentru a vedea priveliștile extraordinare.

Apoi am plecat spre Mănăstirea Sfânta Varvara. După ce am vizitat-o fiind deja ora prânzului ne-am retras în centrul orașului pentru a mânca o ciorbă de fasole buna ca la mama acasă. Nu știu cum de știu grecii să facă o ciorbă de fasole atât de bună, dar a fost binevenită.

De aici ne-am retras la hotel, ne-am schimbat și am plecat într-un traseu montan până pe Stânca Duhului Sfânt, un loc absolut încântător, cu un peisaj de la câteva sute de metri înălțime de unde se vedea câmpia Tesaliei și peisajele dimprejur.

Seara am reușit să mai facem o plimbare la o mănăstire mai mică, așeazătă pe înălțime în mijloculul unei stânci…

Sâmbătă, 29 aprilie 2017

A doua zi dimineață, am vizitat Mănăstirea Sfântul Ștefan și apoi am plecat spre Atena. Aveam drum lung, și oarecum iarăși aveam mici emoții cu mașina. Pentru a bifa toate obiectivele din program hotărâsem să ajungem în această seară la Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou. După câteva ore de mers am ajuns pe aproape de Atena și iarăși s-au aprins cele două beculețe. Am luat-o pe drumul către Nea Makri și am oprit pentru a se mai răci motorul și a-l curăța de motorina adunată la motor. Drumul către Nea Makri era blocat de un concurs de raliu montan și a trebuit să ocolim dar până la urmă tot într-o zonă blocată am ajuns și a trebuit să așteptăm puțin.

Inimile noastre erau înmuiate de frica problemelor cu mașina, așa că în jurul ore 18 am ajuns la Mănăstirea Sfântului Efrem. Smeriți de micile peripeții, rugăciunea a mers mai bine și sufletele noastre s-au aruncat cu putere la picioarele Sfântului Efrem pentru a ne ajuta. Eram bucuroși, nu ne mai dădeam plecați de acolo… și până la urmă fiind târziu am plecat spre Piraeus, portul Atenei, acolo unde era hotelul nostru.

După ce am greșit drumul de câteva ori prin Piraeus, deși aveam și gps totuși până la urmă, exact la înserat am ajuns la hotel, care era chiar pe malul mării. Printr-o încurcătură fericită, primim cele mai frumoase camere cu vedere la mare, încât uităm de toate grijile.

Plecăm la plimbare prin Piraeus să căutăm ceva de mâncare. Era aglomerat… și destulă gălăgie. Eram la 1500 de kilometri de casă cu o mașină care putea să se strice de tot oricând și să rămânem cu ea acolo. Era sâmbătă seara și ne gândeam că vom putea duce mașina la un service abia luni, căci a doua zi era duminică și totul era închis. Am luat masa într-un restaurant al unor români, care ne-au spus că luni, fiind 1 mai totul e închis și nu vom putea repara mașina nicăieri.

Așa s-a terminat prima noastră seară în Atena.

Duminică 30 aprilie 2017

Dimineață am plecat cu feribotul spre Insula Eghina având ca dorință să participăm la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântului Nectarie. Am plecat la 8 dimineață cu feribotul și pe la 10 jumătate am ajuns în insulă. De acolo am luat primul autobuz și abia la ora 11 am ajuns. Era o mare de oameni și liturghia se terminaseră, din păcate. Ne-am rugat Sfântului Nectarie, și ne-am bucurat de mănăstirea lui superbă și apoi pe la ora 12.30 am plecat cu autobuzul înapoi în port pentru a lua feribotul la întoarcere.

Ne-am grăbit pentru a ajunge și la Muzeul Bizantin din Atena, cel mai mare muzeu de icoane bizantine din lume. Am ajuns cu bine, am vizitat muzeul, deși mai aveam doar 30-40 de minute până la închidere.

Era ora 16.00 și aveam timp destul la dispoziți să mai hoinărim, așa că am plecat la plimbare către piața Syntagma, unde am admirat gărzile îmbrăcate în costum național din fața parlamentului. De aici am coborât pe pietonală până jos la Catedrala Mitropolitană din Atena. Aici lângă am rămas la o înghețară, Maria și Lucian făcând cinste. După o pauză bine-meritată am urcat până la Acropole ajungând chiar în Agora acolo unde Sfântul Apostol Pavel a ținut faimoasa lui cuvântare.

Se făcea seară și am hotărât să urcăm sus pe dealul Lycabetus pentru a vedea Atena pe timp de noapte și zona Acropole luminată. Drumul până sus e foarte frumos și cu cât urci cu atât se vede orașul mai frumos.

De aici ne-am retras spre hotel, nu înainte de a mai opri să mâncăm un gyros prin Piraeus.

Luni, 1 mai 2017

Luni, dimineață la prima oră am plecat spre Evia, având ca primă stație mănăstirea Sfântului Ioan Rusul. Mașina se comporta bine, fără să ne dea iarăși emoții. 

Când am ajuns la Prokopi aici era sărbătoare, multă lume, miros de carne friptă pe gratare, câteva autocare parcate în fața mănăstirii și coadă la moaște. Am stat aici în jur de o oră și după ce ne-am bucurat de apropierea de Sfântul Ioan am plecat spre Cuviosul David. Mănăstirea lui nu e departe, ci cam la o oră de mers cu mașina. Aici, era la fel, destul de multă lume, dar am fost primiți cu cafea, smochine și pesmeți, după ce înainte ne-am închinat Cuviosului David Bătrânul.

Am plecat repede ca să prindem feribotul ce ne ajuta să trecem din insula Evia pe Grecia continentală și apoi să mergem spre Tesalonic. Toate au mers atât de bine încât am ajuns pe la 18 pe faleza din Tesalonic. Și aici fiind zi liberă națională, era puhoi de oameni. După o scurtă plimbare până la turn am rămas la o salată grecească la una din terasele din zona. Se înserase, și afară era foarte plăcut.

În drumul nostru spre mașină ne-am întâlnit și cu Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului care se plimba pe faleză împreună cu apropiații săi. Pentru mine a fost un semn de la Dumnezeu, căci chiar în acea zi după ce l-am vizitat pe Sfântul Ioan Rusul ne-am întâlnit întâmplător cu singurul episcop din România care are o biserică închinată Sfântului Ioan Rusul, Episcopul Giurgiului.

Am ajuns la hotel aproape de ora 22.00 și ne-am culcat obosiți.

Făcusem 500 de kilometri numai pe autostrăzi fără ca becurile să se fi aprins și fără ca mașina să fi avut vreo problemă.

Marți, 2 mai 2017

Era ultima noastră zi. După micul dejun am vizitat Mănăstirea Suroti unde se află mormântul Sfântului Paisie Aghioritul. Liniște și pace am primit în suflet și aici și am luat încredințare și de la Părintele Paisie că vom ajunge cu bine acasă.

Ultimul nostru obiectiv a fost Biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic, care ar fi trebuit să fie primul obiectiv în prima zi.

Era ora prânzului și am urcat în mașina noastră care ne-a smerit sufletele și am plecat spre România. Aveam drum lung și nădăjduiam în Dumnezeu să ajungem cu bine.

În jurul orei 23 am ajuns în București, obosiți, și fără că mașina să fi avut vreo problemă.

De când am ajuns la Sfântul Efrem cel Nou mașina nu a mai avut nimic, 1500 de kilometri fără să se fi aprins vreun bec, fără să mai piardă combustibil. I-am înmânat-o proprietarului a doua zi și totul a fost bine.

A fost o excursie frumoasă, și frumusețea a fost dată de peripețiile și emoțiile pe care le-am avut. Per total, toate le-a așezat Dumnezeu ca să ne modeleze sufletele așa cum vrea El și să nu mergem în acest pelerinaj ca într-o plimbare ci cu inima trează.

Colac peste pupăză, tema acestei tabere am stabilit să fie:  „Dimensiunile spirituale extraordinare ale pelerinajului. Pelerinajul – căutarea lui Dumnezeu în noi și descoperirea eului nostru în noi înșine.” Fără prea multe vorbe, am înțeles din această experiență că pelerinajul este înainte de toate un prilej de a te întâlni cu Dumnezeu în inima ta. Uneori Dumnezeu creează aceste circumstanțe în care apare frica și deznădejdea în noi pentru a da naștere unei întâlniri cu El.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Claudiu Balan