Tabăra de vară de la Horezu (26 iulie – 2 august 2015). Impresii și fotografii

Dragilor, tabăra de vară de la Horezu s-a terminat cu bine și Slavă Domnului! totul a fost frumos. A fost o tabără aniversară, ca de altfel toate cele pe care le organizăm vara, pentru că pe 29 iulie 2015 comunitatea reală dar și virtuală Ortodoxia Tinerilor, a împlinit 7 ani.

Deși am plănuit-o pentru anul trecut, Dumnezeu a rânduit s-o înfăptuim abia anul acesta. Horezu este o zonă superbă din mai multe puncte de vedere. În primul rând se află în zona Vâlcea (Arhiepiscopia Râmnicului) care după Arhiepiscopia Iașilor are cel mai mare număr de mănăstiri și schituri din România, majoritatea mănăstiri vechi, de mare valoare istorică și culturală pentru identitatea neamului românesc. În al doilea rând Horezu se află la intrarea în Parcul Național Buila-Vânturarița, în Munții Căpățânii, o zonă minunată a României. În al treilea rând Horezu este vatră a culturii și civilizației neamului românesc, datorită ctitoriile brâncovenești, picturii bizantine, și a olarilor renumiți care împodobesc cu multă măiestrie farfuriile și ulcelele țărănești. Combinația de peisaje – mănăstiri – schituri – tradiții este una care oferă o mare valoarea turistică zonei.

Poate nu întâmplător tema taberei a fost frumusețea: „Minunata Planetă Pământ, darul lui Dumnezeu pentru om”.

Ziua 1 – Duminică, 26 iulie 2015

Întâlnirea participanților a fost dimineață la Mănăstirea Horezu la Sfânta Liturghie. O parte din noi ne-am adunat aici și am asistat la o slujbă liniștită care ne-a umplut sufletele de Harul lui Dumnezeu.

Neașteptat, Alex, un bun prieten născut în Horezu, pe care l-am întâlnit întâmplător la mănăstire ne-a invitat la el acasă, în satul din apropiere, la masă. Am acceptat cu bucurie și fără să plănuim, ne-am căpătat cu o amiază foarte plăcută între prieteni.

Am plecat apoi spre pensiune unde urma să ne întâlnim și cu ceilalți participanți care urmau să ajungă la Horezu mai spre seară. Pensiunea la care am stat, Andra‘s House, s-a dovedit a fi un loc prielnic pentru o tabără. Am avut o curte mare, umbră, masa am luat-o în grădină, o sufragerie mare și amenajată frumos, spațiu generos pentru a ne desfășura, trambulină pentru copii, mâncare foarte bună și gazde primitoare.

După masa de seară, ne-am adunat toți pentru a face cunoștință între noi, mai ales pentru cei care erau prima oară într-o tabără OT. Prima seară l-am avut ca invitat de onoare pe părintele Ioan Bute de la Mănăstirea Sfântului Ioan Casian din Dobrogea, care, după ce am vizionat primul documentar din seria Planet Earth de la BBC, ne-a prezentat tema: „Are evoluționismul dovezi științifice?”. Discuțiile s-au întins târziu în noapte și într-un final am mers spre somn.

Ziua a 2-a – Luni, 27 iulie 2015 – Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

După micul dejun luat în grădină, a urmat apoi o nouă prezentare a părintelui Ioan pe tema cărții sale: „Frumusețea care va salva lumea”, un subiect pe care l-am tot discutat până-n ultima zi a taberei. Frumusețea lumii și a omului este o temă fascinantă, toate argumentele ducând într-o singură zonă: Frumusețea Creatorului nostru.

La sfârșit, i-am mulțumit părintelui și ne-am luat rămas bun de la el, și am plecat către Mănăstirea Polovragi, prima din circuitul nostru. Aici ne-a primit zâmbitoare o măicuță, care ne-a prezentat binevoitoare istoricul acestui locaș și al împrejurimilor. Afară era senin și soare, căldurile acelea toride lipseau din zona muntelui, mai ales că ne aflam în Cheile Oltețului.

De aici am plecat către Peștera Polovragi din Munții Parâng, aflată în imediata apropiere, având o distanță de 10 km cartați până acum de speologi dar doar 800 de metri vizitabili. Este o peșteră de dimensiuni mari, unde pe vremuri se refugiau pe timp de război dacii, vracii și călugării. Temperatura înăuntrul ei era de 9 grade, și vizita a fost una reconfortantă și datorită doamnei ghid care cu dragoste ne-a povestit istoricul ei.

De aici am rămas la o masă de prânz chiar în zonă la o pensiune.

Următoarea destinație: Peșterea Muierii, aflată nu departe de noi, una dintre cele mai mari din țară. Am ajuns pe ultima sută de metri pentru a intra cu ultimul grup la ora 16.00. Vizita în peșteră și parcurgerea ei a durat exact o oră. Peștera Muierii a fost o cetate naturală, un loc unde se refugiau pe vremuri oamenii din calea năvălitorilor. Este cea mai vizitată peșteră din România, zeci de mii de turiști ajungând anual aici. Grupul din care făceam și noi parte avea în jur de 100 de oameni. Peștera oferă un spectacol de forme impresionant creat de stalactite și stalagnite, o adevărată catedrală naturală a Creatorului.

Se făcuse ora 17.00 și mai avem doar trei ore pâna la masa de seară și aveam de ales între a ne odihni la pensiune sau a mai vizita un obiectiv. La îndemnul lui Alex, prietenul nostru din Horezu, am hotărât să urcăm cu mașinile până la Vârful Românu către Mănăstirea Alina-Maria, cunoscută ca și Schitul Romanu. Drumul către vârf trece prin apropierea Mănăstirii Horezu prin satul Romanii de Sus. Știam că vom face aproximativ 18 km pe un drum forestier, dar nu știam cât de deteriorat va fi acest drum.

După o lungă porțiune de urcat prin pădure am ajuns încet încet pe creastă și peisajele care se deschideau înaintea noastră încântau inimile noastre. Drumul devenea din ce în ce mai anevoios și peisajele din ce în ce mai frumoase. De sus se vedeau munți oriunde te uitai, 360 de grade, jur – împrejur, poenițe dulci, câte o căscioară aruncată pe ici colo, valuri și valuri de munți până la orizont… era neașteptat de frumos. După jumătate de oră de mers se vedea mănăstirea undeva departe și greu am ajuns până la ea. Timpul de parcurgere a traseului poate varia de la 1h la 2h în funcție de mașină, de cât de înaltă e garda la sol, și de șofer. Dacă vreți să ajungeți până sus înarmați-vă cu răbdare și rugăciune. Dintre noi, nu am ajuns toți, o parte din mașini s-au întors.

Odată ajunși pe platoul mănăstirii, împrejurimile te făceau să uiți tot greul drumului și să te minunezi continuu. Pentru mine este unul dintre cele mai frumoase locuri din România. Familia Creștin a construit aici în amintirea fiicei lor de 25 de ani trecute la Domnul o mănăstire foarte frumoasă. Departe de a fi un schituleț de munte din lemn, Mănăstirea Alina-Maria se aseamănă mai mult marilor mănăstiri vâlcene, deși efortul depus pentru costruirea ei la 1800 de metri altitudine este unul deosebit de mare.

Abia spre ora 22 ne-am întors obosiți la pensiune, am stat la masă și am început discuțiile.

Ziua a 3-a – Marți, 28 iulie 2015

O zi pe care am dedicat-o unui traseu montan. Am plecat cu mașinile pe Valea Cheii și am ajuns mai întâi la Schitul Iezer, schit de maici, o bijuterie a munților, cu o bisericuță mică și frumoasă de nu te mai săturai să o privești. Schitul este una dintre cele mai izolate sihăstrii din nordul Olteniei. De aici am urcat la peștera Sfântului Antonie care se află la un kilometru mai sus în munte.

După acest popas am coborât la mașini și ne-am continuat drumul către Schitul Pahomie, cel cu bisericuța zidită sub stâncă, o altă bijuterie creștină a neamului nostru, aflat în Masivul Buila. Schitul este atestat așa cum zice pisania de la 1520, și se află într-o zonă de munte în care n-ai vrea să mai pleci. Așezarea schitului și a chiliilor te îndeamnă la rugăciune, adevărat loc de dobândire a păcii sufletești.

Cu bunăvoința părinților din mănăstiri am mâncat în curte ce aveam prin rucsaci și apoi am lăsat mașinile și am plecat pe jos spre Schitul Pătrunsa. După două ore jumătate de mers așa cetinel am ajuns la schit… pe un traseu pitoresc. Strădania nu ne-a fost în zadar căci și aici puteam simți ușor Harul lui Dumnezeu din rugăciunile celor care se nevoiau și din peisajele frumoase care ne înconjurau. Am avut bucuria să-l întâlnim și pe părintele Valerian, fostul actor Vasile Dragoș Pâslaru, un om care s-a retras la o căsuță departe în munte pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu. El este cel care s-a ocupat de scrierile părintelui Ghelasie de la Frăsinei. Am mers către el să luam binecuvântare și am furat și un scurt cuvânt de învățătură… L-am simțit un om plin de harul lui Dumnezeu…

Ne-am întors bucuroși spre casă și după masă am avut puterea să vizionăm un nou documentar și să rămânem la discuții.

Ziua a 4-a, miercuri 29 iulie 2015

A fost o zi mai lejeră. Dimineață am vizitat Mănăstirea Bistrița, apoi peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, care ne-a impresionat. O bisericuță de mărimi mici construită chiar în peșteră, și un altar chiar în inima ei, cu o pictură veche și frumoasă dar vandalizată de vremurile păgâne și ateiste.

Am avut bucuria să auzim și să vedem și liliecii, într-una din galeriile peșterii, și asta a dat un plus de viață acestui loc pentru noi. Drumul dus-întors către peșteră este unul deosebit, pentru că de sus se vede întreaga vale a Bistriței și frumoasa mănăstire.

De aici am mers pe Cheile Bistriței și ne-am răcorit puțin picioarele în apă, într-o zi toridă de vară.

Apoi am urcat cu mașinile spre Mănăstirea Arnota, un alt locaș aparte între cele ale României, pe un vârf de munte, ctitorie a lui Matei Basarab și datată fiind de secol XVII.

Se făcuse deja amiază și ne era foame. Am zis să combinăm un obiectiv vizitabil cu prânzul, și așa am ajuns să vizităm Salina de la Ocnele Mari. Deși nu mă așteptam, e un loc minunat, un palat de sare în care se putea intra doar cu autobuzul special după un drum de câteva minunte în inima „muntelui”. Afară era foarte cald iar îngrămădeala din autobuz și drumul până la gura de intrare ne-a sport inconfortul. Odată intrați ne-am bucurat timp de o oră de racoare, aproape că uitasem căldurile de afară, și primul loc în care am mers a fost restaurantul salinei. Fiind zi de post, și sfârșitul programului ne-am ales doar cu chifle și salată de varză, delicioase de altfel când ești înfometat.

Următorul obiectiv a fost Satul Olari, acasă la domnul Biscu Mihai, un olar din tată-n fiu, care a avut bunăvoința să ne facă o demonstrație de cum se modelează lutul și cum se realizează strachinile de Horezu și deasemenea cum se pictează.

A fost un moment deosebit pentru toți și la sfârșit ne-am pus pe cumpărături din grădina plină cu farfurii, încântați de frumusețea lor, dar și dornici de a răsplăti domnului Biscu efortul creativ.

Ne-am întors spre pensiune, am stat la masă și pentru că azi OT împlinea 7 ani, fiind zi de post, am ales să sărbătorim fără tort, cumpărând 7 pepeni. I-am scrijelit cu un mesaj de „La mulți ani, OT! 2015 HOREZU”, am pus o lumânare pe ultimul și am cântat cu toții și ne-am înfruptat din acest fruct delicios, în curtea pensiunii.

Apoi ne-am mutat în living și ne-am uitat la fotografii din taberele anterioare, aducându-ne aminte de momentele frumoase trăite împreună în ultimii ani. A urmat filmul documentar și apoi discuții. A fost o seară minunată în familie.

Ziua a 5-a, joi 30 iulie 2015

Iarăși zi dedicată muntelui. Am plecat cu mașinile până-n satul Pietreni, de acolo am urcat pe un drum forestier până am lăsat mașinile într-o deschizătură a drumului. De aici am plecat pe jos spre Vârful Buila.

Afară era înnorat, Dumnezeu ne ocrotea de căldură cu norii săi binecuvântați, care din când în când mai lăsau soarele să se vadă.

După o oră și ceva de mers ne-am întâlnit cu trei persoane responsabile de ordine în Parcul Național Buila-Vânturarița, care ne-au explicat ce drum să urmăm. După puțin timp am ajuns la o stână și la un izvor. Deși ne doream doar o plimbare pe munte fără a avea pretenția de a ajunge chiar pe creastă sau în vârf, Dumnezeu ne-a ajutat și am ajuns pe creastă, după un urcuș pe o zonă cu multe pietre, o zonă stâncoasă, care a mai durat încă vreo oră și ceva.

Prânzul l-am luat pe un versant de unde se vedea înapoi toată valea Horezului și a împrejurimilor, iar în față avea Vârful Românu și alți versanți minunați.

După o pauză binemeritată am urcat mai sus până la crucea care se află tocmai pe stânca de deasupra Schitului Pătrunsa, adică aproape de Vârful Buila și o cabană care se vedea ușor. Eram mulțumiți, ajunsesem mai departe decât ne propusesem, iar peisajul ne răsplătea din plin efortul.

De aici am coborât la pensiune, unde după masa de seară, ne aștepta un tort aniversat dedicat OT la frumoasa vârstă de 7 ani.

Am cântat „La mulți ani!”, am dansat, și ne-am bucurat unii de alții, am mâncat tort, și a fost prima seară când am renunțat la filmul documentar din program, domnul profesor Gheorghe Butuc începând discuțiile direct. De altfel, prezența domnului profesor și a familiei lui a adus mângâiere sufletească în toate zilele…

Ziua a 6-a, vineri 31 iulie 2015 – începutul Postului Adormirii Maicii Domnului

Iarăși zi de liniște și relaxare. Afară ploua încetișor, era răcoare… numai bună vremea de vizitat mănăstiri, de rugăciune și întoarcere în interiorul sufletului nostru. Am vizitat Mănăstirea Dintr-un Lemn, probabil una dintre cele mai frumoase din țară, apoi Mănăstirea Surpatele și de aici am plecat către Mănăstirea Govora, ambele locașuri sfinte fiind deosebite, monumente istorice, de mare valoare în patrimoniul național.

Apoi am mers să căutăm ceva de mâncare pentru prânz și apoi program liber. Seara ne-am întâlnit iarăși la discuții și deși eram foarte somnoroși, neașteptat domnul profesor ne povestește la îndemul Danei Mera, despre cum a fost viața lui în copilărie într-o familie cu 10 copii, cu o mamă credincioasă și cu un tată jerfelnic. A fost unul dintre cele mai frumoase momente ale taberei, un imbold sfânt spre familie, jertfă, și sfințenie.

Ziua a 7-a , sâmbătă 1 august 2015

Era ultima zi plină a taberei, pe care am trecut-o în program cu vizite prin zonă. Mai întâi am vizitat culele de la Măldărăști, adevărate monumente de arhitectură, locuințe fortificate al marilor boieri amplasate în puncte strategice, cu precădere în zonele de deal, în afara localităților.

Neașteptat pentru toți, culele au fost o adevărată încântare, atât prin arhitectură și decor interior cât și prin grădinile mari, primitoare și dătătoare de liniște sufletească.

De aici am vizitat Muzeul Trovanților, care sunt defapt pietre de forme deosebite.

De aici am plecat către un han pentru masa de prânz și apoi program liber.

Seara, la ora vecernie, fără să ne vorbim ne-a întâlnit un grup mare dintre noi la Mănăstirea Hurezi, și spre marea noastră bucurie a venit chiar atunci în vizită ÎnaltPreasfințitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei și Europei de Nord, care la sfârșitul slujbei ne-a citit o rugăciune de dezlegare și ne-a binecuvântat cu aghiazmă.

Seara, a urmărit un mic filmuleț despre aprecierea aproapelui care a stârnit discuții foarte interesante între noi, ajungând păna la urmă subiectul: frumusețea omului mai înaltă decât frumusețea întregii creații.

Ziua a 8-a, duminică 2 august 2015

Aflând câ Înaltul Serafim slujește la Mănăstirea Bistrița am hotărât să mergem acolo la Sfânta Liturghie.

Am plecat apoi pentru masa de prânz, ultima întâlnire pe care am avut-o împreună. De aici am plecat fiecare spre casă sau în drumul lui.

A fost o tabără foarte frumoasă, cu oameni frumoși, cu filme documentare și discuții interesante, și cu obiective turistice de neegalat.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Claudiu Balan)