Tabără la Istanbul, fosta Cetate a Constantinopolului și fosta capitală a Ortodoxiei (20-25 sept. 2018)
Dragilor, de multă vreme îmi doream să mergem la Istanbul, fostul Constantinopol, capitala Imperiului Roman de Răsărit (Imperiului Bizantin), centrul mondial al Ortodoxiei, și de aceea am pus cap la cap toate detaliile și iată ce a ieșit.
Deși cetatea Constantinopolului a fost de mult ștearsă de pe fața pământului, mai precis de la 1453 când turcii au cucerit-o, totuși astăzi se mai păstrează câteva obiective importante care ne aduc aminte de reperele Ortodoxiei. Vom vedea multe obiective legate de credința noastră strămoșească dar și de sfinții noștri dragi, și bineînțeles obiective specifice civilizației turcești. Aici au predicat marii sfinți ai Ortodoxiei, acest Bizanț a fost atât de prezent în scrierile Părinților ori în viețile Sfinților.
Istanbulul are aproape 20 de milioane de locuitori, aproapte cât România, și se întinde pe 100 de kilometri lungime, este un colos urban.
Tema de discuții a acestei tabere va fi: „Istoria cetății Constantinopol, cel mai frumos oraș al lumii antice și medievale”
Mai jos puteți vedea programul detaliat pe zile:
Ziua 1 – Joi. 20 septembrie 2018
- 05.00 – Plecare din București. Întâlnirea la baza dealului Patriarhiei.
- 17.00 – Sosirea în Istanbul. Cazare la Hotel Grand Esen.
- 18.00 – Masa de seară undeva prin oraș.
- 19.00 – Plimbare pe malul Bosforului.
Ziua 2 – Vineri, 21 septembrie 2018
- Ora 09.00 – Micul dejun.
- Ora 09.30 – Vom face un tur pietonal și vom vizita:
- Catedrala Sfânta Sofia – cea mai mare catedrală a Ortodoxiei, construită de împăratul Iustinian între anii 532-537), și transformată apoi în moschee.
- Palatul Topkapi cu cele 4 curţi interioare (fostă reşedinţă a sultanilor, actualul Muzeu Naţional al Turciei, care adăposteşte exponate unice: sabia Psalmistului David, Toiagul lui Moise, partea frontală a craniului şi mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezatorul, Turbanul lui Iosif si cel al lui Avraam, sabia Sfântului Ştefan cel Mare).
- Moscheea Albastră
- Coloana Încercuită ridicată pe locul forumului Sfântului Împărat Constantin cel Mare
- Basilica Cisterne – este un palat subteran, construit pe fostul loc al unei biserici zidite în secolul 6 în timpul Împăratului Justinian. Acest palat era de fapt un rezervor imens de apă, având la bază 336 de coloane din piatră.
- Locul fostului Hipodrom, unde acum se află: Fântâna lui Wilhem II, Obeliscul Egiptean, Coloana Şerpuită, Coloana lui Constantin Porfirogenetul.
- Marele Bazar
- Ora 18.00 – Mâncăm ceva prin oraș
- Ora 20.00 – Seară de film la hotel. Vizionăm un documentar dedicat Cetății Constantinopolului.
Ziua 3 – Sâmbătă, 22 septembrie 2018
- Ora 09.00 – Micul dejun.
- Ora 10.30 – Vizităm Biserica „Sf Gheorghe” din Fanar, catedrala Patriarhiei Ortodoxe Ecumenice (a întregii Ortodoxii). Aici sunt păstrate moaștele Sf. Grigorie Teologul, ale Sf. Ioan Gură de Aur, ale Sf. Solomoni, ale Sf. Eufimia și ale Sf. Teofana. Aici slujește Patriarhul Ecumenic (al întregii Ortodoxii) Bartolomeu I, fiind și arhiepiscop de Constantinopol.
- Ora 12.30 – Vizităm Biserica Sfinților Serghie și Vah din Vlaherne unde s-a arătat credincioșilor Maica Domnului cu Acoperământul Ei.
- Ora 13.30 – Vizităm Mănăstirea Izvorul Tămăduirii (locul în care Maica Domnului i-a descoperit Împăratului Leon apa vindecătoare, și de atunci s-a păstrat această sărbătoare în toată Ortodoxia).
- Ora 15.00 – Vizităm Biserica Chora, biserică ortodoxă care se chema Biserica Mântuitorului din Chora, situată atunci în afara zidurilor Cetății Constantinopolului, construită la începutul secolului 5. Biserica este celebră pentru frescele și mozaicurile sale vibrante de secol 14, păstrate aproape intacte. Este o capodoperă a artei bizantine.
- Ora 16.00 – Vizităm biserica ortodoxă bulgară, construită în totalitate din fier.
- Ora 17.00 – Masa de seară undeva prin oraș.
- Ora 19.00 – Plimbare de seară
Ziua 4 – Duminică, 23 septembrie 2018
- Ora 08.00 – Micul dejun – pentru cei care vor.
- Ora 09.00 – Participăm la Sfânta Liturghie la biserica românească Sfânta Muceniţă Paraschevi, Sfinţii Martiri Brâncoveni şi Sfânta Arghira (ctitorie a Sfântului Constantin Brâncoveanu, închinare la moaştele Sfintei Arghira şi Sfântul Nifon Patriarhul Constantinopolului)
- Ora 14.00 – Vizităm Fortăreața Yedicule, cel mai mare muzeu în aer liber din Turcia. Aici au fost închiși și chinuiți Sfinții Martiri Brâncoveni.
- Ora. 17.00 – Mâncăm undeva prin oraș.
- Ora 19.00 – Facem o plimbare cu vaporașul pe Bosfor.
Ziua 5 – Luni, 24 septembrie 2018
- Ora 08.00 – Micul dejun.
- Ora 09.30. – Luăm feryboatul din Kabataș. Vom petrece o zi în minunata Insula Buyukada, una dintre micuțele insule din apropierea Istanbulului grupate sub denumirea de Princes Islands. Aici nu circulă mașini, ci doar calești cu cai și biciclete. Este un loc atât de frumos.
- Aici vom vizita Mănăstirea Sfântul Gheorghe Cudunas, aici se află icoana făcătoare de minuni a sfântului, pe care și turcii, deși musulmani, o cinstesc, și-i cer ajutorul.
- Ora. 17.00 – Ne întoarcem în Istabul.
- Ora 19.00 – Mâncăm ceva prin apropiere.
Ziua 6 – Marți, 25 septembrie 2018
- Ora 07.30 – Micul dejun.
- Ora 08.00 – Plecăm spre România
- Ora 11.30 – Vizităm orașul Edirne (Moscheea Selimiye, una dintre cele mai mari și frumoase din Turcia, și împrejurimile).
- Ora 21.00 – Ajungem în România
După cum vedeți programul este plin și foarte atractiv.
Numărul de locuri este 12, cu posibilitate de mărire a grupului. Perioada taberei este 20-25 septembrie 2018, 5 nopți, 6 zile cu cazare la Hotelul Grand Esen din Istanbul. Transportul va fi cu un microbuz de 8 persoane și cu o mașină de 4 persoane.
Costul total al excursiei este 250 de euro și include cazarea, micul dejun zilnic și tansportul. Nu sunt incluse cheltuielile cu transportul în comun în Istanbul și intrările la obiective.
Participanții trebuie să aibă vârsta între 18 și 35 de ani și pot fi din orice oraș al țării sau din străinătate. Pentru cei din diaspora, puteți veni direct cu avionul în Istanbul șl de acolo să ne grupăm.
Aveți nevoie de pașaport valabil cel puțin 6 luni de la data întoarcerii în țară.
Pentru a confirma participarea la această tabără fiecare dintre voi trebuie să ne contactați la asociatia@ortodoxiatinerilor.ro sau la telefon 0740.004.215 (Claudiu Balan) și să achitați un avans de 500 de lei în contul mai jos.
Când trimiteți email de confirmare vă rog menționați numele, prenumele, orașul din care veniți și vârsta. Simpla confirmare telefonică sau prin email a participării nu este deajuns. Abia după trimiterea sumei veți fi trecuți pe lista participanților.
Data ultimei înscrieri este 15 septembrie 2018 iar acontul excursiei poate fi trimis în următorele conturi bancare:
Cont lei: RO72 UGBI 0000 0120 0477 3RON
Atenție și ultimele trei litere din cont: „RON” fac parte din contul IBAN. Contul trebuie să aibă 24 de caractere.
Titular: Claudiu Balan
Banca: GarantiBank România
Vă mulțumim și vă așteptăm alături de noi.
Pentru impresii și fotografii din taberele OT intrați aici.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)
K
august 17, 2018 @ 11:36 am
Imi cer scuze ca va intreb, dar care e motivul pt care subliniati ca participantii trebuie sa aiba intre 18 si 35 de ani?
Multumesc.
Boitos
august 20, 2018 @ 10:20 am
Buna Kore .
Ce faci ? Nu te-am ” auzit ” demult . Sper ca esti bine, sanatoasa.
In legatura cu excursia… de abia astept sa mergeti si sa veniti. Astept poze cu nerabdare.
O sa fie super.
Pacat ca nu pot merge , dar ma imaginez plimbandu-ma pe faleza si sa admir apusul.
Super excursie !
Sa mergeti si sa veniti cu bine !
K
august 21, 2018 @ 8:50 pm
Servus, Simona!
Sunt bine, multumesc. Saptamana frumoasa!
Claudiu Balan
septembrie 11, 2018 @ 8:27 am
Bună Kore,
Facem o excepție și primim și până 40 de ani.
Motivele limitei de vârstă sunt următoarele:
– un tânăr de 20 de ani nu simte că are prea multe în comun cu unul de 35. Dar totuși se pot împrieteni și bucura unul de altul. Cu cât diferența de vârstă între participanți e mai mare, cu atât sunt șanse mai mici ca grupul să se lege.
– cu cât vor veni persoane de vârste mai înaintate, cu atât vor veni mai puțini tineri. Prin urmare e musai să păstrăm această limită între 18 și 35 de ani, pentru că altfel ne transformăm în agenție de pelerinaje în care pot veni și adulții și persoanele de vârsta a treia.
– asociația noastră are ca scop apropierea tinerilor de Dumnezeu