Tabără la Sovata (23-26 sept. 2021)
Dragilor, continuăm întâlnirile noastre de suflet cu o tabără de toamnă într-un loc special, dar deosebit de frumos: stațiunea Sovata. În 2019 Sovata a primit premiu pentru cea mai completă stațiune balneoclimaterică din România, cu ocazia Congresului Anual al Turismului Balnear și Spa, eveniment desfășurat în Băile Herculane.
Stațiunea este un fel de mare la munte, sau munte la mare. Ești înconjurat de păduri, la poalele unui munte de 1700 de metri (Vf. Saca Mare, Munții Gurghiului), dar pe stradă vezi uneori familii cu colac, îmbrăcați ca de mers la plajă mergând la Lacul Ursu.
În stațiune se află o serie de lacuri helioterme, Lacul Ursu fiind cel mai mare lac de acest tip din lume, cu cea mai mare concentrație salină de pe planetă, are o temperatură de 29°C la suprafață și 41°C la adâncimea de 1,5 metri. Adâncimea lui maximă este de18,4 metri. Heliotermia este un fenomen fizic care constă în păstrarea mai mult timp a căldurii înmagazinate în apa sărată a unor lacuri comparativ cu regiunile învecinate, datorită prezenței la suprafața lacurilor a unui strat izolator de apă dulce (care vine din pârâuri), care împiedică pierderea căldurii. Zona Lacului Ursu deține de fapt 3 recorduri mondiale. Primul constă în faptul că Ursu este lacul helioterm cel mai mare și mai cald din lume, al doilea record ar fi că este singurul lac cu apă sărată înconjurat de un munte de sare cu o vegetație bogată, datorită solului vulcanic care s-a depus în timp, iar al treilea record mondial – este singurul lac natural din lume a cărui dată de naștere se cunoaște cu o precizie de un minut: 27 mai 1875, ora 11.00 (sursa).
Stațiunea Sovata are clădiri vechi (istorice) superbe, renovate recent și te simți ca într-o stațiune din Austria sau Germania. Este un loc în care avem de ce ne bucura împreună. Iată mai jos programul propus:
Joi, 23 septembrie 2021
- Până la ora 14.00 – Sosirea participanților
- 14.00 – 15.00 – Cazarea participanților la Vila Belmondo.
- 16.00 – Plimbare prin stațiune.
- 19.00 – Cina.
- 20.00 – Seară de discuții pe tema: „Crucea Domnului – cel mai mare gest de iubire din Univers”
- 22.00 – Rugăciunea de seară împreună.
Vineri, 24 septembrie 2021
- 08.00 – Mic dejun.
- 09.00 – Traseu montan către Vârful Saca (1700 m) care va dura 5 ore dus-întors.
- 14.00 – Prânzul.
- 16.00 – Plimbare cu mocănița pe traseul Sovata – Câmpu Cetății.
- 19.00 – Cina.
- 20.00 – Audiem împreună citate audio din cărțile Sfântului Siluan Athonitul.
- 22.00 – Rugăciunea de seară împreună.
Sâmbătă, 25 septembrie 2021
- 08.00 – Mic dejun.
- 09.00 Traseu lacurilor : Lacul Ursu – Lacul Aluniș – Turnul Belvedere – Lacul Mierlei – Lacul Roșu – Lacul Verde – Lacul Paraschiva – Lacul Tineretului – Lacul Ursu
- 12.00 – Vizităm Salina Praid
- 15.00 – Plecăm spre Sighișoara
- 16.30 – Vizităm Cetatea Sighișoara și Mănăstirea Sighișoara.
- 19.30 – Cina.
- 20.30 – Seară de film.
- 22.30 – Rugăciunea de seară împreună.
Duminică, 26 septembrie 2021
- 09.00 – Participăm la Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă „Schimbarea la Față” din Sovata.
- 12.00 – Masa de prânz în oraș.
- 14.00 – Ne întoarcem spre casă.
Așa cum vedeți programul este unul atractiv și bogat.
Numărul de participanți este 16. Cazarea va fi la Vila Belmondo din Sovata. Vom sta aici 3 nopți / 4 zile. Costul taberei este de 350 de lei, și include doar cazarea. Masa ne-o vom pregăti singuri în bucătăria vilei.
Transportul va fi cu mașinile personale. E necesar ca doar câțiva dintre noi să aibă mașină personală și ceilalți se vor adăuga lor. Cei ce vin din același zona / oraș se vor grupa în prealabil, noi ne vom ocupa ca să transmitem datele de contact tuturor și să puteți lua legătura unii cu alții.
Participanții la această tabără trebuie să aibă vârsta maximă 35 de ani.
Pentru a confirma participarea la această tabără fiecare dintre voi trebuie să ne contactați la ortodoxia.tinerilor@gmail.com sau la telefon / Signal / Whatsapp 0740.004.215 (Claudiu Balan) și să achitați un acont de 200 de lei în contul de mai jos.
Simpla confirmare telefonică sau prin whatsapp a participării nu este deajuns. Abia după trimiterea sumei veți fi trecuți pe lista participanților.
Data ultimei înscrieri este 20 sept. 2021 iar acontul excursiei poate fi trimis în următorul cont bancar:
RO72 UGBI 0000 0120 0477 3RON
Atenție și ultimele trei litere din cont: „RON” fac parte din contul IBAN. Contul trebuie să aibă 24 de caractere.
Titular: Claudiu Balan
Banca: GarantiBank România
Avans: 200 de lei
Vă așteptăm cu drag alături de noi.
Doamne ajută!
Pentru cei care nu ați mai fost cu noi în tabere și excursii puteți vedea impresii aici: Tabere Ortodoxe
(Claudiu Balan)