Tabără de vară, aniversară, a Asociației Ortodoxia Tinerilor la Borșa, în Maramureș (23 – 29 iulie 2013). Impresii și fotografii

Doamne ajută tuturor!

Ne bucurăm să fim acasă și să revenim la ale noastre. Ne-am întors cu forțe proaspete din tabăra din Maramureș, și avem multe gânduri de pus în aplicare. A fost o tabără aniversară, comunitatea noastră împlinind 5 ani de zile. Spre deosebire de celelalte tabere, de data aceasta numărul de participanți a fost mult mai mare, probabil pentru că e vară și toată lumea are concedii.

În zilele 23-29 iulie 2013 ne-am adunat la Borșa 47 de adulți și 11 copilași, în total 58 de persoane, cu vârste începând de la 6 luni până la 36 de ani. A fost un grup minunat, plin de diversitate. Recunosc în calitate de organizator, că am avut destule emoții legate de unde vor încăpea atâția oamenii și cum vom putea să ne deplasăm de la un obiectiv la altul.

Slavă lui Dumnezeu și mulțumită rugăciunilor Maicii Domnului și a Sfintei Filoteea, ocrotitoarea asociației noastre, totul a decurs bine spre foarte bine: am încăput toți, și ne-am putut deplasa cu mașinile personale și un microbuz de la o zonă la cealaltă.

Eu, soția și cele două fetițe ale noastre am ajuns la Borșa cu o zi înaintea participanților, luni 22 iulie 2013 spre după-amiază pentru a pune la punct ultimile detalii. După un drum de aproximativ 10 ore din Galați, am ajuns la Borșa pe o vreme răcoroasă. Pe drum, am primit deja prima veste „bună”: proprietarul Hotelului Mia ne anunța că seara de 23 iulie este ocupată în continuare de un grup de străini care stătea acolo de ceva vreme, și că își cere scuze, dar va rezolva totul, iar în prima seară vom dormi la alt hotel. Am primit vestea destul de calm și am zis că va fi totul bine, proprietarul fiind un om care prin atitudinea lui inspiră încredere și lasă impresia mereu că are lucrurile sub control.

Ziua întâi – 23 iulie 2013

Pe 23 iulie dimineață sosește în gara din Vișeul de Jos, grupul de 25 de persoane de la București. În scurt timp se urcă într-un microbuz și pleacă spre Borșa. După o călătorie incomodă cu multe bagaje și un drum aglomerat, plin de gropi și de zone în construcție, tinerii bucureșteni ajung în Borșa. Împreună cu ei mergem spre hotelul la care urma să stăm doar în prima seară. Spre surprinderea noastră, Hotelul Păltiniș era undeva în munți, într-o zonă superbă, și arăta mult mai bine decât Hotelul Mia. Avea păstrăvărie, avea câteva foișoare de lemn, stupi de albine și o curte mare.

Ne-am cazat și până spre după-amiază au început să vină și celelalte grupuri din Galați și Cluj, apoi alte persoane din Bacău, Oradea, Hunedoara și Topleț. Spre seară a ajuns și părintele Victor Mihăilă împreună cu familia, invitatul nostru special.

După ce fiecare s-a odihnit cum a putut pe la camere, în jurul ore 16.00-17.00 am plecat la o mică plimbare în natură prin împrejurimi. Fiind la început, a fost o plimbare în care ne-am cunoscut și acomodat unii cu alții. Am luat masa și apoi a urmat sesiunea de discuții dedicată cărții „Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”. Defapt noi am denumit-o pretențios prima lansare a cărții în public.

 

Datorită unui grup străin care urma să ia masa în sala de mese unde trebuia noi să începem discuțiile, am ajuns să avem întâlnirea afară, la unul din minunatele foișoare de lemn. Deși era puțin rece, înveliți cu pături și îmbrăcați cu haine mai serioase am pornit la vorbă.

Mai întâi ne-am cunoscut unii cu alții, prezentându-ne fiecare. Apoi eu le-am povestit care a fost istoria editării acestei cărți și ce conține ea. A fost seară minunată, subiectul stârnind un interes deosebit pentru tineri. La final părintele Victor ne-a împărtășit de experiența sfinției sale dobândită în prezentările făcute în licee în legătură cu subiectul fecioriei și al relațiilor intime. Concluziile părintelui au fost urmate de întrebări și răspunsuri.

Ziua a doua – miercuri – 24 iulie 2013

Miercuri dimineață am plecat pe munte spre Cascada Cailor, urcând pe sub telescaun. Un traseu aparent ușor, de 1h și 30 de minute, a pus probleme grupului, panta fiind destul de accentuată iar soarele ne bătea în cap și ne moleșea. După 2 ore și ceva de plecat de la bază, ne-am adunat toți sus lângă stația de telescaun. Ne-am odihnit, am mâncat câte ceva, copilașii s-au mai jucat puțin și apoi am plecat spre Cascada Cailor, care era la 20-30 de minute de telescaun.

Ajunși la cascadă, am răsuflat ușurați, am făcut poze, ne-am răcorit cu apa rece, și după ceva timp ne-am întors spre hotel.

Pe la ora 14.30 tot grupul ajunseseră, obosiți și deznădăjduiți deja de faptul că sâmbătă în program era trecut un alt traseu montan, dar mai dificil decât acesta.

Revigorați de câteva guri de mâncare luate în fuga ne-am mutat la hotelul nostru care se afla la drumul național din Borșa. Spre surprinderea mea, circulau puține mașini și era multă liniște, iar dimineața când ne trezeam vedeam în față Vârful Pietrosu din Munții Rodnei.

 

După câteva peripeții avute la cazare, îngrijorat că nu vom încăpea toți, lucrurile s-au rezolvat și totul a fost bine. Am mâncat de seară și apoi a urmat a doua sesiune de discuții pe tema: „Ce este mass-media? Cine lucrează în mass-media? Cine conduce mass-media și care sunt interesele patronilor acestor trusturi?”

Aproape de miezul nopți a sosit și domnul profesor Gheorghe Butuc alături de familia sa și alături de finii lui: Ionuț, Cristina și Maria (fetița lor cea mică și frumoasă).

Ziua a treia – joi – 25 iulie 2013

A fost o zi petrecută în mare parte în Sighetul Marmației. Aici am vizitat Memorialul Durerii, adică fosta închisoare de la Sighet transformată în muzeu. Am fost foarte impresionat de profesionalismul celor care s-au ocupat de acest proiect condus de Ana Blandiana, reușind să realizeze un memorial în adevăratul sens al cuvântului, fiecare celulă de închisoare fiind dedicată unui subiect din multele legate de stăpânirea și prigoana comunistă asupra poporului român. Memorialul Durerii este așa de bogat încât poți sta 10 ore să-l vizitezi sau chiar o zi întreagă, sau poți să stai mai puțin, în funcție de interesul tău asupra acestui subiect.

Noi am poposit în jur de 2-3 ore, după care am ieșit la o covrigărie din zonă și ne-am cumpărat covrigi cu iaurt pentru a ne potoli foamea, neavând masă de prânz în program.

De aici am plecat spre Muzeul Satului Maramureșean din Sighet. O splendoare. O adevărată încântare să-l vizitezi. Un sat în adevăratul sens al cuvântului: cu case, grajduri, porți, foișoare, fântâni, căpițe de fân, unelte, cu biserică, cu lac, cu ulițe de la o casă la alta, cu garduri… Și peste tot era intrarea liberă și nu exista niciun angajat care să te privească.

Te simțeai de parcă vizitai un sat părăsit temporar de săteni, pentru câteva ore, ca noi să vedem cum locuiesc. Pentru mine această locație a fost cea mai frumoasă din toate obiectivele văzute în tabără. Colac peste pupăză, în acest muzeu al satului se realiza exact atunci și un videoclip pentru o melodie tare frumoasă din repertoriul muzicii populare maramureșene.

Ne plimbam prin sat și auzeam muzica tare de parcă ar fi fost nuntă. Aveai un sentiment foarte puternic al realității, de parcă trăiai acele vremuri. A fost o zi călduță cu soare, mumai bună de plimbat și de stat pe la tinda caselor.

 

Încet încet ne-am strâns la mașini și am plecat către Cimitirul Vesel din Săpănța iar apoi către Mănăstirea Peri din aceeași localitate, unde se află cea mai înaltă biserică de lemn din Europa. Aici am cântat toți „Apărătoare Doamnă” în biserică și am avut un sentiment special. Nu știu de ce, dar am simțit ceva deosebit în inimă. N-a fost doar impresia mea.

Se făcuse târziu și ne-am întors spre casă. Fiind foarte obosiți, am anulat sesiunea de discuții și după-masă am mers toți la somn.

Ziua a patra – vineri – 26 iulie 2013

Ziua mult așteptată de toată lumea, mai ales de copilași: ziua plimbării cu mocănița. La 7.00 am luat micul dejun și la 8 am plecat spre gara din Vișeul de Sus de unde urma să plece mocănița. Am ajuns acolo pe la ora 9 fără ceva și deja parcarea era arhiplină. Zeci, dacă nu sute de oameni erau veniți să experimenteze o plimbare cu trenul cu aburi pe un ecartament îngust, prin munți și sate, dealungul Văii Vaserului, prin păduri și peisaje mioritice superbe, cu râul Vaser mergând alături de noi.

Am ocupat un vagon întreg și încă de la plecare, ”nașul”, adică o simpatică tânără care ne-a controlat biletele, ne-a apreciat voioșia și s-a fotografiat cu noi. Apoi ne-a oferit din partea „casei” un mic păhărel de palincă maramureșeană.

Cu voie bună, cântând, mocănița a plecat spre Gara Paltin. Am mers aproape două ore, dar cu două pauze de 15 minute în care am avut timp să ne pozăm cu mocănița și să cumpărăm câte ceva. Singura mocăniță funcționabilă din estul Europei este o atracție turistică de prim rang, chiar și străinii find foarte încântați de ea.

Traseul cu mocănița este o ocazie unică de a vedea satele maramureșene așa cum sunt, neatinse de modernism.

Ajunși în gara Paltin, ne-am coborât din tren și am ocupat un foișor liber. În această gară în aer liber se aflau deja mulți pasageri, dornici de a gusta ceva și de a se relaxa prin împrejurimi.

Pe la ora 13 am plecat înapoi spre gara din Vișeul de Sus. De data aceasta călătoria nu a mai fost așa de gustată, fiind destul de obosiți, drumul lung ne-a îmbiat spre somn, discuțiile fiind mai rare, iar entuziasmul scăzut.

 

Pe la ora 17.00 eram deja la hotel și până seara am declarat program liber, ca să fim fresh pentru discuțiile de seară.

După masă am început a treia sesiune de discuții, având două teme: “Limitele cunoașterii realității prin mass-media” (tema pe care n-o dezbătusem cu o seară înainte) și “Cazuri concrete de manipulare a publicului prin mass-media”, temă dezbătută de invitatul nostru Bogdan Munteanu (jurnalist). A fost o seară destul de aprinsă, subiectele stârnind destul interes.

Ziua a cincea – sâmbătă – 27 iulie 2013

Era ziua dedicată unui traseu montan, fără a fi stabilit unul dinainte precis. Cu ajutorul domnului Tudor, patronul hotelului, am ales să urcăm spre Vârful Pietrosu până unde vom putea și apoi să ne întoarcem. A fost un traseu minunat. Am mers mult prin pădure și prin zone cu o vegetație foarte bogată, umbra ferindu-ne de insolație și moleșeală. Drumul marcat prin Munții Rodnei, mergea dealungul unui râu pe care le-am traversat de vreo câteva ori. Am avut și câteva peripeții, care au unit și mai mult grupul.

Spre deosebire de traseul spre Cascada Cailor, aici am mers cu toți cei 11 copii, și asta ne-a făcut să fim mai precauți în toate deciziile luate pe drum.

După vreo două ore de mers ne-am oprit. Cerul era negru de nori și se anunța o ploaie puternică. Am hotărât să ne întoarcem. Ne-am întors și ne-am oprit într-o poiană unde am mâncat. Norii parțial trecuseră de noi și ne liniștisem. În poiana Mihaela a avut o surpriză pentru noi: 3 cutii de ciocolată, destule să ajungă întregului grup.

Apoi am mai mers ceva timp și ajunși într-o livadă iarăși ne-am oprit, de data aceasta pentru a juca mima. Atmosfera a fost destininsă, amuzându-ne copios unii de alții.

Am ajuns la hotel la ora 17.00 și în câteva minute a început să plouă. Am recunoscut minunea și i-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a ocrotit să ajungem cu bine acasă.

Seara am făcut un foc de tabără undeva pe un deal în spatele hotelului și am sărbătorit 5 ani de Ortodoxia Tinerilor. Spre sfârșit am îngenuncheat toți în jurul focului de tabără și am spus rugăciunea de seară, iar apoi fiecare în inima lui rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluește-mă pe mine păcătosul”.

 

Imaginați-vă că afară era puțin răcoare, cerul înstelat ca-n basme, focul sfârâia încet, munții ne înconjurau, luna stătea pitită după un copac, greierașii cântau și totul era scufundat într-o liniște curată, iar noi ne rugam….

A fost pentru mine momentul cel mai frumos al taberei…

Ziua a șasea – duminică – 28 iulie 2013

Am participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bârsana, care este cu siguranță, fără niciun dubiu, cea mai frumoasă mănăstire din România. Este a doua oară când merg aici, și acum m-am convins de acest lucru. O adevărată minune! Totul numai lemn, totul sculptat și pictat cu talent și cu mult bun gust, peste tot flori și iarbă verde. Atât de multe clădiri în mijlocul naturii care nu deranjează prin prezența lor, ci ai impresia că s-au nascut acolo, că sunt parte din ea. Vom reveni în articolele ulterioare cu detalii despre mănăstire și despre frumoasa pictură din biserica cea mare.

Liturghia s-a săvârșit afară în altarul de vară, răspunsul la strană dându-l duios măicuțele viețuitoare aici. A fost o slujbă dulce sufletelor noastre. Am vizitat apoi muzeul și biserica mare. A urmat o mică gustare cu langoși, plăcinte pe plită și socată pe care le-am găsit la restaurantul de lângă mănăstire. Restaurantul avea aceeași arhitectură ca și celelalte clădiri ale mănăstirii. Totul era așa de frumos și natural, și așa de bine pregătit pentru turiști încât nu simțeai nicicum vreun duh comercial, ba dimpotrivă.

De la Bârsana am plecat spre Poienile Izei vizitând câteva biserici de lemn. Am ajuns spre seară la Mănăstirea Ieud și la Muzeul țăranului din Ieud unde o simpatică săteană ne-a arătat cum trăiau țăranii noștrii înainte.

 

Am ajuns istoviți acasă și cu ultimele puterni am reușit să mai facem un foc de tabără în același loc. În jurul focului s-a ținut sesiunea de discuții cu tema: „Percepția realității prin Duhul Sfânt” prezentată de domnul profesor Gheorghe Butuc.

La final am făcut iarăși rugăciunea de seară în mijlocul focului.

Ziua a șaptea – luni – 29 iulie 2013

Ultima zi, toată lumea cu gândul spre casă, unii supărați că se termină, alții bucuroși că se pot liniști puțin până seara când urmau să plece cu trenul. Ușor, ușor fiecare a plecat spre orașul său și ne-am despărțit cu tristețe dar și cu speranță că ne vom întâlni curând.

A fost o tabără lungă, cu un program plin, destul de istovitor, dar frumos și antrenant. Maramureșul, deși pângărit de modernism în prima linie, în spate încă păstrează duhul curat al vieții țăranului român, al tradițiilor noastre sfinte, al credinței strașnice în Dumnezeu.

Mă declar mulțumit și bucuros și îi mulțumesc lui Dumnezeu că a așezat totul așa de frumos.

Mulțumesc tuturor celor care au participat și le spun cu mâna pe inimă: Sunteți niște oameni deosebiți toți. Sunteți oameni frumoși și mi-a făcut plăcere să stau lângă voi. Sper să ne revedem cât mai curând.

Aș vrea să vă povestesc câte ceva despre fiecare în parte, dar deja am scris prea mult. Uități-vă la poze pe fețele lor și poate le veți percepe frumusețea sufletului.

Slavă Domnului pentru toate!

Amin. 

(Claudiu Balan)