Tabără de revelion la Târgu-Neamț (30 dec. 2014 – 3 ian. 2015). Impresii și fotografii
Dragilor ne-am întors cu bine din tabăra de revelion a asociației Ortodoxia Tinerilor de la Târgu-Neamț. A fost o întâlnire specială din mai multe motive.
Revelionul trecut tot acolo l-am petrecut și pentru că ne-am simțit tare bine și ne-a plăcut am hotărât să revenim la doamna Lăcrămioara la Vila Bella, pe care o simțim ca o casă a noastră acum. Locurile taberei s-au epuizat în primele patru zile de la publicarea afișului pe site. Pentru că au fost multe persoane care au rămas ”pe afară”, am hotărât să mai închiriem încă o vilă și să încăpem toți. Așa se face că, împreună cu copilașii, am depășit până la urmă 50 de persoane. Chiar și așa au mai fost tineri pe care am fost nevoiți să-i refuzăm dar îi așteptăm cu drag în taberele următoare.
Deși lucrurile au mers așa de bine cu înscrierile, planurile lui Dumnezeu au fost puțin altfel. Vremea s-a înrăutățit chiar după zilele Crăciunului și cu o zi înainte de a ajunge în tabără, 6 județe prin care urma să treacă majoritatea din noi spre Târgu-Neamț erau sub cod roșu de vânt și cod portocaliu de ninsoare, adică era imposibil să treci prin ele sau pleci din orașele aflate în limita lor.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu eu și familia ne aflam deja la Iași când iarna grea a venit și am reușit să ajungem ușor la Târgu-Neamț, neaflându-ne în județele puternic viscolite.
Vremea i-a speriat pe unii dintre participanți și a dat altora oportunitatea de a veni. Așa se face că în ultima zi înainte de plecare s-au răzgândit 4 persoane.
Luni, 29 decembrie 2014, eram doar eu cu familia la vila din Târgu-Neamț și ne rugam la Dumnezeu să îmblânzească vremea ca să poată veni participanții pe 30 decembrie, prima zi a taberei. Am avut și clipe în care m-am gândit că e posibil să se anuleze tabăra, sau să petrecem doar cu cei puțini veniți din nordul țării.
Marți dimineață, pe 30 decembrie 2014, la Târgu-Neamț a ieșit soarele, ninsoarea se oprise și afară erau aproape zero grade, și un strat de zăpadă de 30 de centimetri. Drumurile europene și naționale fuseseră deszăpezite în cursul nopții. Grupul mare din București pe care-l așteptam, a plecat cu bine spre noi. La fel au plecat și cei din Brașov, Galați, Tulcea, Cluj, Cugir, Vaslui, Tecuci și Suceava.
Dumnezeu Preabunul ne-a purtat de grijă și spre seară, după ora 1700 au început ușor, ușor să apară participanții cu mașinile personale, cu trenul sau cu autobuzul. Am cărat bagajele, am umplut frigiderele cu mâncărurile tradiționale puse de mămici și bunici în desagi și abia pe la 2130 ne-am adunat în living pentru a face cunoștință cei vechi cu cei noi.
Cei mai rezistenți, deși obosiți de pe drum, au rămas și la o sesiune de discuții pe tema poeziei din temnițele comuniste, care s-a terminat spre miezul nopții.
Miercuri 31 decembrie 2014. De cu seară stabilisem un grup de patru fete care să pregătească micul dejun. Pe la ora 830 gospodinele pregătiseră deja tot: ceaiul, cafeaua și bufetul „suedez”. La ora 10 fix, îmbarcați în douăsprezece mașini am plecat spre Mănăstirea Agapia. Afară era soare, peste tot un alb strălucitor, și foarte frig, -14 grade. Făceam cunoștință cu valul de aer rece venit de la Polul Nord.
Spre deosebire de Muntenia sau sudul Moldovei, în Bucovina se păstrează foarte bine tradițiile legate de marile sărbători. Este o zonă minunată pentru a petrece Învierea Domnului și Nașterea Domnului. Știam de anul trecut că la Mănăstirea Văratec în jurul prânzului, în ultima zi a anului, ajung urătorii costumați pentru a vesti noul an.
Am vizitat mai întâi biserica Mănăstirii Agapia pictată de Nicolae Grigorescu și ne-am bucurat de explicațiile blânde și pline de har ale maicii ghid care ne-a întâmpinat. O ceată de copilași urători ajunseră și aici iar maicile ieșite afară îi întâmpinaseră bucuroase cu colaci.
Am plecat repede spre Văratec și doar în câteva minute am ajuns. Deja ajunsese un grup de urători. Erau mai multe grupuri, așteptând la coadă în fața maicilor care ascultau bucuroase la balcoanele chiliilor, în frunte cu maica stareță. Curtea mănăstirii era plină de oameni scăldați de razele soarelui, care se bucurau să guste din tradițiile frumoase ale poporului român.
Am stat aici în jur de o oră și am ascultat plugușoare frumoase, recitate de tineri din satele din împrejurimi. Sunt momente unice, care par din altă lume, o lume pe care noi cei din marile orașe am pierdut-o. E ca și cum ne-am fi reîntors în timp. Peisajul splendid de iarnă, urătorii costumați ca-n povești, clopoțeii, plugușorul recitat cu râvnă, buhaiul, caii moldovenești, mănăstirea, și aerul rece te transpunea în momentele frumoase ale copilăriei.
De aici ne-am îndreptat către Cetatea Neamțului. Afără era foarte frig. Am urcat încet-încet până sus. Am vizitat-o fără ghid, fiind ultima zi din an și chiar ultimele minute ale programului. Ne-am fotografiat și după aproximativ o oră jumătate ne-am adunat jos în parcare. Ni se făcuse foame și căutam un restaurant care să ne primească. Eram mulți, majoritatea ospătarilor pregăteau mesele pentru revelion. Cu grija lui Dumnezeu am găsit la Hanul Urșilor bunăvoință din partea gazdelor și am comandat câte o ciorbă caldă rădăuțeană pentru a ne potoli foamea și frigul.
Pe la ora 1600 eram deja întorși la vilă. Am hotărât să ne odihnim puțin pentru că urma să petrecem seara de revelion la slujbă.
N-a trecut mult timp de când am ajuns că a apărut în curtea vilei primul grup de urători. Erau țigani, inimoși, cântau din tot sufletul. M-am bucurat să-i ascult. Intrasem deja în ritmul instumentației lor…
La câteva minunte vedem venind pe uliță (care ducea spre casele de mai sus) un grup de colindători îmbrăcați tare frumos în costume naționale, cu plugul cu boi, cu tineri și bătrâni. I-am primit cu drag să ne ureze. Am ieșit afară și i-am ascultat mirați de cât de frumos se păstrează obiceiurile în această zonă. Dacă-i vedeai așa în București ziceai că se duc la vreun spectacol sau la vreo televiziune. Dimpotrivă, ei așa mergeau din casă în casă și urau… Mai jos am filmat puțin ca să vă bucurați și voi de ei:
Ne-am fotografiat cu colindătorii, i-am felicitat și i-am servit cu un pahar de vin și ceva de mâncare. A fost un moment special. Ne-au spus că sunt humuleșteni de-ai lui Creangă.
După masa de seara ne-am adunat în jurul orei 2000 iarăși toți în sufragerie și Claudiu Patriche a avut ideea să ne uităm la filmul „Amintiri din copilărie” realizat după scrierile lui Ion Creangă. Ditamai adulții am stat cu ochii cât cepele la un film dedicat mai mult copiilor și ne-am reamintit ce frumoasă era copilăria la sat și ce frumos a fost timpul petrecut la bunici. Pentru mine și familia impactul filmului a fost și mai puternic întrucât cu o zi înainte vizitasem casa lui Creangă și recunoșteam în filme diverse obiecte.
Abia a 2-a zi Miruna ne-a atras atenția că, fără să știm, exact pe 31 decembrie 2014 se împlineau 125 de la trecerea la Domnului a lui Ion Creangă (1889). Dumnezeu ne-a îndrumat fără să știm să ne reamintim de fratele nostru român, un mare scriitor al neamului, și cu siguranță cel mai mare scriitor național al copiilor.
Pe la 2230 am plecat sprea Mănăstirea Neamț pentru a participa la slujba privegherii la cumpăna dintre ani, așa cum făcusem și cu un an în urmă. Am participat cu pace la slujba vecerniei, litiei și utreniei și am ascultat cu drag cuvântul părintelui stareț care s-a arătat bucuros că biserica este plină și Dumnezeu adună pe oameni împreună.
La sfârșit, un părinte ieromonah, care stătea într-un scaun cu rotile, ne-a adunat împreună în genunchi și s-a rugat lui Dumnezeu pentru noi. Am simțit acele momente foarte puternic în suflet. Rugăciunea părintelui avea putere, poate și datorită suferinței prin care trecea. Simțeam că cererile lui se urcă la Dumnezeu și că ceva ne unește.
Așa am trecut împreună cu Dumnezeu în anul 2015. L-am salutat pe părintele Grigore de la pangar și am plecat repede spre mașini, frigul fiind tăios.
Am plecat spre case și majoritatea am mers spre somn… doar câțiva mai rămând la discuții. Așa am petrecut noaptea dintre ani.
A doua zi, joi, 1 ianuarie 2015, ne-am dus la Sfânta Liturghie de dimineață la biserica de peste drumul care duce la Băile Oglinzi, unde slujește părintele protoiereu. O parohie cu un cor mic de tineri, dar tare frumos. Ne-au uns la inimă toată slujba. După Liturghie am asistat la tedeum și apoi la molitfetele Sfântului Vasile cel Mare.
Spre prânz am ajuns la vilă. Ne era foame, dar aveam în plan o masă festivă. Fetele s-au pus pe gătit două oale mari de ciorbă din păsări de țară iar băieții au făcut foc și au pus carnea pe jar.
După câteva ore de muncă continuă, Alina Bobocea, șefa borșurilor, a oprit focul, și ne-am așezat la masă. Am avut și tort și am stat la masă ca-ntr-o frumoasă familie.
Se făcuseră deja seară. Stabilisem ca în această zi să stăm mai mult prin vilă ca să ne odihnim după o zi așa de lungă.
După o masă așa plină am plecat să ne jucăm în zapadă. Era seară. Am urcat pe lângă vilă, spre sat. Aveam 3 sănii și căutam un deal de pe care să alunecăm cu sania la vale ca-n copilărie. Ne-am bulgărit, ne-am dat cu săniile, am râs și am împlinit tabloul frumos din poezia „Iarna pe uliță”. A fost minunat… unul dintre cele mai frumoase momente ale taberei. Seară, liniște, zăpadă peste tot, bună voie, inimi curate, zâmbete calde și unire în același duh.
Ne-am retras înfrigurați și cu hainele ude spre casă. Urma a doua sesiune de discuții. Mai întâi am vizionat filmul „Binecuvântată fii închisoare” și apoi am pornit discuțiile pe marginea lui. Se făcuse destul de târziu și unii dintre noi se retraseră la somn.
Noi, cei rămași, încă mai ascultam muzică populară și încercam să încropim câte un pas la joc. Din joacă-n joacă, din vorbă-n vorbă, lui Nicu îi vine ideea să facem un concurs de dans pe perechi. Zis și făcut. Am organizat ringul de dans, D.J.-ul, juriul, numerele de concurs, am tras la sorți partenerii și partenerele și ne-am apucat de treabă. A fost o seară veselă, plină de voie bună, cu dansatori pasionați care au intrat repede în joc. Concursul de dans a fost bomboana de pe tortul taberei…
Vineri, 2 ianuarie 2015, ne-am trezit repede, am mâncat și am plecat spre Mănăstirea Sihăstria. De aici bucuroși am mers spre Schitul Nifon, de lângă Mănăstirea Secu, unde vroiam să-l vizităm pe Părintele Veniamin care anul trecut ne bucurase cu un frumos cuvânt de învățătură.
Trebuia să urcăm un deal cu zăpadă din belșug. Cu ajutorul lui Dumnezeu, încet-încet am urcat până sus la schit și am umplut parcarea schitului, de s-au speriat părinții de acolo, crezând că suntem o sută.
Părintele Veniamin ne-a întâmpinat cu bucurie. Exact acum un an, în aceeași zi îl vizitam pe părintele și frații lui tot aici. Am stat la vorbă, am ascultat câteva povețe spre căsătorie pentru tineri și apoi am ieșit afară la o fotografie de grup cu părintele, care ne-a rugat să nu ne lăsăm de tradiția de a-l vizita la începutul fiecărui an.
De aici am plecat spre Mănăstirea Petru-Vodă și mai întâi ne-am oprit la Schitul Paltin, la maici, unde ar fi trebuit să ne întâlnim cu părintele Mihai Aldea pentru o conferință. Din voia lui Dumnezeu, părintele a rămas înzăpezit și a ajuns mult mai târziu decât noi și nu ne-am mai întâlnit.
Maicile ne-au primit bucuroase la masă. Mai înainte ne-am închinat în biserică și la chilia părintelui Iustin Pârvu. Eram înfrigurați. Fetele au dat iama în atelierul de broderii și și-au comandat costume populare. Apoi pe la pangar…
Se întuneca și noi abia plecam spre Mănăstirea Petru-Vodă. Aici ne-am închinat în biserică, am vizitat cimitirul unde se află și Radu Gyr, cel mai mare poet al pătimirilor, despre care am tot vorbit în serile noaste de discuții din această tabără.
Am plecat spre casă….
Seara, iarăși s-a dovedit a fi una plină de voie bună și cântec.
Sâmbătă dimineață, 3 ianuarie 2015, pe grupuri am plecat spre casă. Ne-am luat rămas bun unii de la alții, cu părere de rău, dar cu amintiri frumoase în suflet.
Slavă lui Dumnezeu și Preacuratei lui Mame, și rugăciunilor Sfintei Filofteia și a Sfântului Ioan Rusu și a altor sfinți dragi nouă, a ieșit o tabără frumoasă, plină de voie bună.
Următorul revelion, dacă va rândui Dumnezeu, am vrea să ne reîntâlnim tot aici. Sunt atât de multe lucruri frumoase în această zonă încât merită tot efortul să inițiem o tradiție strașnică:
O.T.-ul petrecere noaptea dintre ani la Târgu-Neamț iar Vila Bella este casa noastră :).
Mănăstirile mari și frumoase din apropiere, tradițiile care încă se țin, oamenii evlavioși, zona de munte frumoasă, vila încăpătoare… toate acestea fac din Târgu-Neamț, locul perfect pentru sărbătorile de iarnă.
Mulțumesc tuturor participanților pentru bunăvoința de a participa și pentru buna-dispoziție investită în această întâlnire de suflet.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
(Claudiu Balan)
elena
ianuarie 7, 2015 @ 11:24 pm
Mă bucur pentru voi, dragilor! Cu mare drag am citit aceste rânduri, v-am recunoscut în mare parte, vă îmbrățișez pe fiecare și nădăjduiesc să ne revedem cu bine. Mi-e tare dor de voi…
Măicuța Domnului să vă aibă în grijă!