Tabăra de revelion la Târgu Neamț (30 dec. 2014 – 3 ian. 2015)
Doamne ajută,
Dragilor anul trecut am organizat prima tabără de revelion și ne-am simțit tare bine împreună. Ne-am adunat la Târgu Neamț într-o pensiune în care ne-am comportat ca o mare familie fericită. Anul acesta vrem să repetăm isprava frumoasă de anul trecut și să mergem în același loc, în aceeași pensiune. De ce? Pentru că o familie frumoasă are și o casă a ei, și am vrea să devină o tradiție peste ani, ca de revelion OT-ul să se întâlnească la Târgu Neamț.
Este o zonă superbă, plină de mănăstiri mari, cu tradiție și cu viață bineplăcută lui Dumnezeu, dar este și o zonă geografică frumoasă. Are foarte multe de oferit. Anul trecut n-am avut zăpăda și totuși ne-a plăcut tare mult. Dacă anul acesta Dumnezeu ne va dărui și zăpadă, atunci va fi și mai frumos.
Perioada taberei va fi 30 decembrie 2014 – 3 ianuarie 2015, adică de luni până sâmbătă.
Tema taberei va fi: „Poeții și poezii din temnițele comuniste”.
Iată programul detaliat al taberei:
Marți, 30 decembrie 2014
- Până la ora 16.00 sosirea participanților din diferite zone ale țării.
- 18.00 – Masa de seară.
- 19.00 – Sesiune de discuții pe tema: „Ce a însemnat poezia în temnițele comuniste”. Vom viziona și un scurt documentar cu câțiva supraviețuitori ai temnițelor care vorbesc despre ce a însemnat pentru ei poezia în anii grei în care au stat pe nedrept în temnițe.
Miercuri, 31 decembrie 2014
- 08.30 – Masa de dimineață.
- 09.30 – Mergem în vizită la Mănăstirea Văratec. Aici urători din satele învecinate vin cu plugușorul la măicuțe ca să le ure, îmbrăcați în diferite costume, cu instrumente muzicale, cu cai, cu tobe, cu măști, etc.
- Vizităm Mănăstirea Agapia.
- Vizităm Mănăstirea Sihla și Peșterea Sfintei Teodora.
- 18.00 – Masa de seară.
- 19.00 – Așteptăm urătorii la vila noastră. Anul trecut am primit un grup de tineri care veniseră cu plugușorul la pensiunea noastră.
- 22.00 – Participăm la Mănăstirea Neamț la slujba trecerii dintre ani, slujba de revelion.
Joi, 1 ianuarie 2015
- 09.30 – Participăm la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria cu ocazia praznicului „Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos” și cu ocazia sărbătorii Sfântului Vasile cel Mare.
- 13.30 – Masă festivă.
- 19.30 – Sesiune de discuții pe tema: Concertului „Cu Iisus în celulă” a lui Tudor Gheorghe. Vom audio o parte din concert și vom discuta puțin despre minunatele poezii alese.
Vineri, 2 ianuarie 2015
- 09.00 – Masa de dimineață.
- 10.00 – Vizităm Mănăstirea Petru Vodă și Mănăstirea Paltin.
- 14.00 – Masa de prânz.
- 15.00 – Participăm în Târgu Neamț la Parada obiceiurilor şi tradiţiilor de Anul Nou.
- 18.00 – Masa de seară.
- 20.00 – Seară de film. Vom viziona filmul „Binecuvântată fii închisoare”, o poveste reală, plină de durere și de credință. Cartea, lucrare autobiografică, a fost scrisă de românca Nicole Valery Grossu, în limba franceză. În anul 2002, această carte a ajuns pe ecrane, într-un film semnat de regizorul roman Nicolae Mărgineanu. Acesta este primul film românesc care arată chinurile și umilințele la care au fost supuse deținutele politice (femei) din inchisorile comuniste.
Sâmbătă, 3 ianuarie 2015
- 09.00 – Masa de dimineață
- 10.00 – Program liber.
- Plecarea participanților spre casă.
Numărul de locuri 35. Vila are 29 de locuri în paturi în camere 2 sau 3 persoane. Dar unind paturile vom putea sta câte o persoană în plus în unele camere.
Poate participa orice persoană din orice oraș al țării, cu vârsta între 18 și 40 de ani, indiferent dacă a mai fost sau nu în taberele noastre, indiferent dacă face parte sau nu din Asociația Ortodoxia Tinerilor.
Pensiunea la care ne vom caza se numește Vila Bella.
Prețul taberei este de 330 de lei de persoană și cuprinde cele 4 nopți de cazare. Prețurile de cazare în perioada de revelion sunt mult mai mari decât într-o perioadă normală.
Cât privește masa, vom aduce toți mâncare de acasă, și vom umple frigiderele ca anul trecut și în bucătărie ne vom găti în fiecare zi micul dejun, prânzul și cina. A fost partea care ne-a unit cel mai mult: să gătim și să așezăm masa împreună.
Având în vedere că participanții vin din mai multe orașe ale țării, fiecare se va ocupa personal de transportul până la Târgu Neamț și înapoi spre casă.
Participanții din același oraș se vor organiza în prealabil și vor merge împreună cu trenul sau mașinile personale. Eu voi anunța cu câteva zile înainte de plecare, lista finală cu toți participanții pe fiecare oraș, și apoi voi transmite tuturor datele de contact (telefon și email) pentru a putea lua legătura unii cu alții.
Pentru a confirma participarea la această tabără fiecare dintre voi trebuie să ne contactați la email asociatia@ortodoxiatinerilor.ro sau la telefon 0740.004.215 (Claudiu Balan) și să achitați un acont de 200 de lei în contul de mai jos.
Când trimiteți email de confirmare vă rog menționați numele, prenumele, orașul din care veniți și vârsta. Simpla confirmare telefonică sau prin email a participării nu este deajuns. Abia după trimiterea acontului veți fi trecuți pe lista participanților.
Nu amânați înscrierea pentru luna decembrie, până atunci e foarte posibil ca locurile să fie ocupate.
Data ultimei înscrieri este 15 decembrie 2014 iar acontul excursiei poate fi trimis în următorul cont bancar:
RO72 UGBI 0000 0120 0477 3RON
Atenție și ultimele trei litere din cont: „RON” fac parte din contul IBAN. Contul trebuie să aibă 24 de caractere.
Titular: Claudiu Balan
Bancă: GarantiBank România
Suma: 200 de lei
Nu putem folosi conturile bancare ale asociației deoarece plata transportului nu va fi făcută din fondurile Asociației Ortodoxia Tinerilor ci de fiecare participant în parte.
Vă așteptăm cu drag alături de noi.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)
Cei care nu ați mai participat la taberele noastre puteți vedea impresii și fotografii pe această pagină: Tabere Ortodoxe.