Tabăra de revelion a Asociației Ortodoxia Tinerilor la Târgu Neamț (30 dec. 2013 – 3 ian. 2014) Impresii și fotografii.

De vreo câteva zile ne-am întors cu bine din tabăra de revelion a asociației noastre, organizate la Târgu Neamț în perioada 30 dec. 2013 – 3 ian. 2014. A fost foarte frumos. Gurile bune spun că a fost cea mai frumoasă tabără de până acum, și asta pentru că ne-am simțit ca o mare familie, și am locuit-o într-o casă pe măsură, numai a noastră.

Și eu cred că a fost cea mai frumoasă întâlnire și asta din mai multe motive. În primul rând pentru că a trecut deja un an și jumătate de când organizăm astfel de tabere și în tot acest timp ne-am împrietenit, relațiile dintre noi s-au întărit, și din cei 45 de participanți, doar câțiva erau noi și nu ne mai văzuseră. Eram ca-ntr-o mare familie, unde fiecare este legat de celălalt prin amintiri frumoase. În al doilea rând perioada în care ne-am întâlnit era una specială, cea a sărbătorilor de iarnă, a Nașterii Domnului și a trecerii dintre ani, și asta s-a simțit din plin. Locul în care ne-am adunat era unul special, zona mănăstirilor nemțene, pline de harul lui Dumnezeu și de istorie.

Și ca totul să fie și mai frumos, pensiunea la care ne-am cazat a fost locul ideal pentru o astfel de întâlnire. Proprietara Vilei Bella din Târgu Neamț, doamna Lăcrămioara a fost foarte amabilă și primitoare și ne-a făcut să ne simțim ca acasă. În plus de asta, este și o persoană credincioasă și cred că nu întâmplător am ajuns noi să fim cazați în casa dânsei. Vila a fost spațioasă, călduroasă și primitoare, având o bucătărie mare, sală de mese foarte spațioasă și o sală mai mică unde am purtat o parte din discuții.

Deși inițial plecasem cu un număr de 25 de locuri de cazare, ușor ușor am ajuns să fim mult mai mulți, aproape de 45, o parte cazându-se la mănăstirea Sihăstria. Ne-am îngrămădit și am dormit câte 3-4 într-o cameră și până la urmă am încăput.

Luni, 30 decembrie 2013

După ora prânzului am început ușor ușor să ne adunăm, unii cu mașinile, alții cu trenul, unii de prin București, alții din Oltenia și Banat, alții din Dobrogea, o parte din Ardeal și o altă parte din Moldova, inclusiv Basarabia a fost reprezentată. În jurul orei 17.00 eram deja adunați mare parte din noi. Ne-am cazat, am debarcat pachetele cu mâncare în frigidere și am umplut două combine frigorifice cu tot ce aveam. Fără să ne vorbim, mâncărurile pe care le-am adus de acasă s-au completat așa de bine încât n-am simțit lipsa diversității.

Unii dintre participanți au făcut o mică plimbare prin Târgu-Neamț, apoi s-au întors la pensiune.

În jurul ora 19.30, după un ceai bun de pădure făcut de Nicoleta, inginer silvic în Brașov, am început prima sesiune de discuții. De altfel Nicoleta, merită un premiu din partea noastră, pentru că a fost cea mai harnică în bucătărie, având grijă ca mereu să avem cele de trebuință pe masă. În prima seară, după câteva detalii organizatorice, am discutat despre teologia icoanei în perspectiva părintelui Dumitru Stăniloae, un subiect foarte interesant, părintele reușind să aducă o perspectivă proaspătă asupra temei. După o pauză de prăjituri am început a doua parte în care Gheorghe Brătuleanu, dragul nostru prieten, pictor și restaurator în formare,  ne-a vorbit despre așezarea picturii în bisericile ortodoxe. Ne-am culcat aproape de ora 12 noapte, toți obosiți de pe drum.

Spre dimineață, a venit și domnul profesor Gelu Săvărășan, un drag prieten de al nostru, care urma să ne vorbească în viitoarele sesiuni de discuție.

Marți, 31 decembrie 2013

Ziua de anul nou, voie bună, cei mai harnici erau în bucătărie de dimineață de la 05.30, Laura și Nicoleta pregăteau tortul surpriză pentru revelion… Ușor ușor am început să pregătim masa de dimineață cu toate cele necesare, spre bucuria și surpriza celor mai somnoroși care s-au trezit mai târziu.

După ce am mâncat am plecat în primul nostru pelerinaj. Prima oprire: Mănăstirea Văratec, cu peste 400 de viețuitoare cu viață monahală de sine, cu trei biserici și cu multe și interesante pagini de istorie pe umeri. Erau orele dimineții, biserica era în renovare și am intrat în paraclisul mănăstirii. Aici, fiind cald și bine, l-am rugat pe domnul profesor să ne vorbească puțin. Dânsul a făcut o paralelă între sfintele moaște, ca trupuri îndumnezeite de har și icoanele, insistând asupra faptului că materia se poate îndumnezei / sfinți.

După câteva minute am vizitat muzeul mănăstirii și când să plecam am nimerit tocmai când tinerii din satele învecinate au venit cu plugușorul la maici ca să le ure. Îmbrăcați în diferite costume, cu instrumente muzicale, cu cai, cu tobe, cu măști, tinerii au început a ura în fața maicilor care-i așteptau cu drag pe scări, cu colaci, cozonac și câte un pahar de vin. A fost un spectacol frumos, pentru că am văzut cu ochii noștri o parte din tradițiile anului nou ale poporului român, și în plus nu era nimic regizat, totul era spontan.

După două ore pline am plecat de aici către Mănăstirea Agapia. Aici ne-am închinat în biserica pictată de Nicolae Griorescu, am mai rămas puțin la discuții cu domnul profesor și apoi am plecat. La ieșire am gustat din brânzoaicele și colacii făcuți de maicile de acolo și apoi ne-am urcat în mașini și am plecat spre Mănăstirea Sihla.

A fost o mică minune și partea cu mașinile personale, întrucât, fără să ne vorbim, am avut exact numărul de mașini ca să putem încăpea toți, fără să mai închiriem vreun microbuz de acolo.

După un drum de munte neasfaltat, cu gheață și pământ înghețat, după câteva mici peripeții, am ajuns în vârf la Sihla după o oră de mers. Aici, liniște, multă liniște și pace. Se vedea că eram departe de lume. Ne-am închinat în biserică, și apoi am mers în muzeul mănăstirii unde ne-am închinat la moaștele unor pustnici necunoscuți.

În planul nostru de o seară înainte, stabilisem să mergem în noaptea de revelion la Mănăstirea Sihla, să stăm la slujbă pâna la 23.30 și apoi să mergem în pelerinaj pâna la peștera Sfintei Teodora cu părinții de acolo. Planurile s-au schimbat, drumul fiind rău, ne-ar fi fost dificil să ne întoarcem la Târgu Neamț și apoi noaptea să urcăm iarăși până sus. Prin urmare am stabilit să vizităm atunci Peștera Sfintei Teodora de la Sihla.

Zis și făcut, în câteva minute am fost la peșteră. Aici am simțit o pace și o bucurie deosebită… Simțeam din plin Harul lui Dumnezeu prezent acolo pentru nevoințele sfintei.

Se înoptase…. Am urcat în mașini si am purces spre Mănăstirea Sihăstria. Aici n-am putut vizita mănăstirea așa amănunțit cum am fi vrut dar până la urmă tot am stat vreo oră jumătate. Atracția principală fiind chilia părintelui Cleopa și pangarul foarte ieftin al mănăstirii.

Într-un final am ajuns acasă cu bine. Încă nu știam unde vom petrece noaptea dintre ani, aveam diferite idei dar care nu mulțumeau pe toată lumea. Până la urmă am plecat cu o mașină la Mănăstirea Neamț, cea mai apropiată de noi, și am vorbit acolo să vedem care este programul. Ne-am întors și am dat vestea ce mare. Era perfect. Începe privegherea la 11 noaptea și se termina la ora unu, vecernie și utrenie.

Între timp la pensiune veniseră un grup de tineri cu uratul, cu ursul și capra.

În jurul orei 22.30 ne-am îmbarcat în mașini și am plecat la mănăstire. Afară era frig și ceață. Odată intrați în Mănăstirea Neamț aveai impresia că intri înt-o altă lume și te deconectai total, asta poate și datorită ușilor foarte mari ale bisericii.

Biserica foarte încăpătoare era pe jumătate plină,  părintele stareț și cu frații slujeau la strană și în altar. Slujba a fost minunată, cu o cântare specifică mănăstirilor, lină dar cu putere. La un moment dat la ora 12.00 noaptea am auzit cum ceasul vechi din biserică a cântat de fix, cu un sunet lin, neinvaziv, care ne-a atras atenție că am trecut în noul an. E ceva deosebit să petreci în rugăciune  către Dumnezeu trecerea dintre ani, mai ales când ești într-o mănăstire.

La final, părintele stareț ne-a vorbit foarte frumos și scurt. La ieșire din biserică ne-am fotografiat, ne-am felicitat unii pe alții. Ușor ușor am ajuns la pangarul mănăstirii, deschis la acea oră, unde monahul Grigorie ne aștepta cu căldură pe toți. L-am colindat, i-am urat „La mulți ani” și apoi am plecat spre casă.

Odată ajunși la pensiune, o parte din noi s-au culcat, alții au mai rămas la vorbe.

Miercuri, 1 ianuarie 2014

Era ziua în care hotărâsem să rămânem pe acasă, fără alte plimbări, obosiți după o zi foarte grea. Întâmplare face… ca lângă noi să fie o bisericuță superbă, la care am fost la slujbă în dimineața zilei de 1 ianuarie, pentru a sărbători praznicul Tăierii Împrejur a Domnului și ziua Sfântului Vasile cel Mare. La această tabără am avut o puternică impresie că Dumnezeu a fost organizatorul iar noi am fost doar cei care am primit un program stabilit deja.

Slujba din prima zi a anului a fost minunată, cântarea celor de la strană ne-a îndulcit sufletele, iar părintele protopop care slujea a contribuit deasemenea la apropierea noastră de Dumnezeu.

Ne-am întors acasă și am mâncat câte ceva, iar la final am gustat din tortul umplut cu dragoste al Laurei și Nicoletei. A urmat apoi o sesiune de discuții mai lungă în care domnul profesor Gelu Săvărășan, ne-a vorbit despre icoană și tainele ei. În partea a doua a urmat o serie de întrebări pe care unii din participanți i le-au adresat.

S-a făcut seară și am început pregătirile pentru masa festivă. Vedeta mesei: cocoșul lui Laurențiu de la Topleț, pe care l-am făcut ciorbă, cu amabilitatea gazdei noastre care ne-a dat toate ingredientele.

Joi, 2 ianuarie 2014

Urma o zi cu multe de vizitat. Planul inițial era să vizităm Mănăstirea Petru-Vodă și apoi să ne întoarcem la Târgu-Neamț pentru festivalul de tradiții care avea loc pe străzile orașului. În plan era să vedem și Cetatea Neamțului…

Dumnezeu a avut alt plan cu noi, unul mult mai frumos.

Ne-am trezit, am mâncat și am plecat spre Mănăstirea Petru-Vodă. În drum trebuia să-l luam pe Mihail de la Mănăstirea Secu. Ne-am oprit la Secu, și pentru că nu vizitasem mănăstirea am zis să zăbovim aici vreo 20 de minute. Când am intrat, călugării erau la Sfânta Liturghie în paraclisul de iarnă.

Era așa frumos la slujbă încât nu ne-am abținut să rămânem și noi măcar pâna după rugăciunea „Tatăl nostru”. Înainte de a pleca, Mihaela a avut ideea genială de a rămâne și de a ne închina moaștelor protosinghelului Antim Găină și a marelui duhovnic Vichentie Mălău. După o scurtă așteptare, a vent de la slujbă părintele Cleopa, un monah parcă ieșit din povești, cu barba lungă și albă, cu două chei mari în mână, de parcă erau cheile Sfântului Apostol Petru de la intrarea în Împărăția Cerurilor, cu vorba dulce și lină, de parcă orice spunea era poezie…  A început să ne vorbească de istoricul mănăstirii și între cuvinte mai aducea și câte un sfat duhovnicesc. Ne-a plăcut așa de mult de sfinția sa încât am mai stat încă oră alături de el. Ne-a condus și în biserica mare, ne-am fotografiat împreună și am luat și binecuvântare de la dânsul. Înainte de a pleca ne-a recomandat să mergem și la Schitul Nifon care era puțin mai sus, pentru că este frumos să-l vizităm.

Părintele Cleopa a fost prima surpriză plăcută din această zi.

A urmat a doua mare surpiză: Schitul Nifon, un schit așezat într-o zonă de munte superbă, un schit nou, un adevărat colțișor de rai, cu rânduială liturgica asemenea mănăstirilor de pe Muntele Athos, și cu cea mai frumoasă mână de pictor pe care am văzut-o eu până astăzi. Pictura aparține unor tineri din zona Moldovei… o adevărată minunăție.

Am intrat înauntru, ne-am închinat și în câteva minute și-a făcut apariția Părintele Veniamin pe care l-am rugat să ne zică câteva vorbe despre istoricul acestui așezământ. Nu se anunța nimic surprinzător. Părintele a început lin și a trecut ușor de la istoric către viața tinerilor, către problemele lor duhovnicești. Interesul nostru creștea ascultându-l și deja împrejur erau lacrimi, ochi umeziți… semn că vorbele părintelui atingeau inimile.

A fost așa de frumos, că nu ne mai venea să plecăm… părintele recunoscând că îndrăgește mult tinerii și îi place să stea alături de noi. La final ne-am rugat împreună, ne-a stropit cu aghiazmă și apoi am plecat bucuroși.

Mai apoi aveam să aflăm că întâlnirea cu părintele Veniamin și toate vizita de la Schitul Nifon au fost printre favoritele participanților la tabără, bineînțeles fără să fie în plan.

Era aproape ora 13.00. Nu mai puteam ajunge nici la festival nici la cetate, dar nu ne părea rău, erau bucuroși că Dumnezeu ne binecuvintează cu întâlnirea unor oameni așa de frumoși.

Am plecat spre Mănăstirea Petru-Vodă, iar în drum am zis să oprim și la Schitul Paltin, așezământul de maici întemeiat de Pr. Justin Pârvu. Zis și făcut. Ajunși aici, a ieșit soarele, și am vizitat chilia părintelui Justin. Între timp datorită lui Iulian, dragul nostru pădurar de la Vatra-Dornei, am fost invitați la masă,

Și ca surprizele să fie complete, una din maici ne anunță că printre noi la mănăstirea se află și pr. Mihai Aldea din București și că ne poate ține un cuvânt de învățătură dacă vrem. După masă a venit părintele Aldea îmbrăcat într-un cojoc tradițional românesc, de zicei că-i cioban nu alta. Părintele ne-a vorbit despre căsătorie  și despre sensul vieții celor care încă nu au un iubit sau o iubită. A fost un cuvânt pătrunzător și plin de adevăr care ne-a mers la inimă.

Cu toții l-am îndrăgit pe părintele din prima clipă. I-am mulțumit la final, ne-am fotografiat cu dânsul și apoi am plecat.

Era trecut de ora 16.00 și noi încă nu am ajuns la primul obiectiv pe care ni-l propusesem în acea zi.  Însă Dumnezeu ne-a făcut un program cu mult mai frumos decât ne așteptam. Am ajuns într-un final și la Petru-Vodă. Era pe înserate, eram obosiți, ne-am închinat în biserică, la mormântul părintelui, la chilie și în cimitir și apoi am plecat spe casă.

Era ultima seară și se simțea asta, fiecare își făcea planuri de plecare. Am mâncat și apoi după câteva discuții legate de organizare am vorbit puțin de proiectele asociației. Au urmat apoi momente în care am cântat, ne-am îmbrățișat, ne-am felicitat și ne-am simțit ca într-o mare familie.

Au fost clipe minunate pe care le-am petrecut împreună și pot spune cu siguranță că atât eu cât și soția și copii mei am petrecut cel mai frumos revelion din viața noastră, adunați între prieteni, toți alături de Dumnezeu…

Vineri, 3 ianuarie 2014

Dimineață majoritatea a plecat spre casă, nu înainte de a face o horă în curtea pensiunii. 8 dintre noi au mai rămâs pentru a urca a doua zi pe Ceahlău.

Cam asta a fost la Târgu-Neamț. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)