Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Ne-am întors cu bine din tabăra de la Bușteni și venim cu forțe noi pentru a fi alături de voi în continuare, și pentru a ne apropia cât mai mult unii de ceilalți. Inițial tabăra trebuia să se desfășoare la Sinaia, dar pentru că n-am putut trimite un acont din timp, am pierdut rezervarea și vila la care vroiam să mergem s-a ocupat. Fiind weekendul cu ”ziua îndrăgostiților” mai toate vilele și pensiunile erau ocupate în Sinaia, și am început să căutăm locuri de cazare în Bușteni, o stațiune la doar câțiva kilometri de Sinaia. După câteva telefoane am reușit să găsim o casă frumoasă pe trei nivele, cu o poziționare excelentă, și cu o minunată vedere spre munți.

Tabără a durat cinci zile și recunosc și eu ca și unii din participanți că a fost cea mai frumoasă la care am participat până acum, din mai multe motive pe care o să le aflați mai jos.

La această întâlnire au participat 17 tineri din mai multe orașe ale țării, plus eu și invitatul nostru special, domnul Gheorghe Butuc, profesor la Seminarul Teologic din Galați. S-au mai adăugat nouă Raul și Ana, care locuiesc în Sinaia. În primele două zile a venit și Petruț din Târgoviște, iar sâmbătă au venit de la București, Florența și Gabriel iar de la Câmpina a venit Mădălin. În total 25 de persoane, un grup numai bun ca să se poată lega prietenii ușor și pentru a ne deplasa fără probleme dintr-o zonă în alta, în funcție de program.

În prima zi, miercuri pe 13 februarie, au început să sosească participanții. De la prânz până spre seară, grupuri de persoane au ajuns cu trenul sau cu mașina în vila doamnei Elena din Bușteni, unde ne stabiliserăm noi.

Eu, Gheorghe, Laura și Liliana, după ce ne-am lăsat bagajele am început să aranjăm o mică expoziție de icoane ale Talitei în sufrageria vilei. Proprietara, de cum le-a văzut, a rămas impresionată și mai toți cei ce treceau prin sufragerie își aruncau privirea către ele.

După-amiază, deși nu ne adunaserăm toți, am plecat în plimbare la Mănăstirea Caraiman. În toată zona Sinaia – Bușteni – Azuga – Predeal era multă zăpădă, pentru că ninsese în weekendul trecut, și împrejurimile erau minunate. La Mănăstirea Caraiman, așezată într-un peisaj încântător, ne-am închinat în biserica mare și apoi am participat la slujba vecerniei în biserica veche de lemn.

Se făcuse seară și ușor ușor ne-am adunat toți „acasă”. Ne-am înțeles tare bine unii cu alții încă de la început, iar Gheorghe, numit cu afecțiune de toată lumea: „dom' profesor” a fost responsabil cu buna dispoziție permanentă. A fost ajutat îndeproape de Iulian, pădurarul nostru venit cu peripeții tocmai de la Vatra Dornei, care reușea mereu să destindă atmosfera cu câte o glumă frumoasă.

În fiecare seară stabileam câte o echipă de cinci participanți care urma să gătească mâncarea a doua zi pentru toată lumea. S-a dovedit una dintre cele mai bune inițiative, unind mult grupul și creând o atmosferă adevărată de familie în casă. Gestul acesta de a pregăti masa pentru ceilalți a fost un exercițiu simplu de iubire și muncă pe care cu toții l-am trecut cu bine. Deși mâncărurile gătite nu erau sofisticate, totuși erau presărate cu multă iubire și bună dispoziție, fetele întrecându-se adesea să aranjeze bucatele cât mai frumos.

În prima sesiune de discuții am vorbit despre premizele unei căsnicii fericite, despre viața din tinerețe, ca temelie pe care se construiește viitoare viață de familie.


Joi, 14 feruarie 2013 a fost ziua ce mai lungă și poate cea mai frumoasă. Am plecat cu toții, cu patru mașini spre Cabana Bolboci situată la 1420 de metri în Munții Bucegi. După ce am mers pe drumul dintre Sinaia și Târgoviște, am făcut la dreapta la Moroieni pe un drum cu multă zăpadă, urcând două ore până sus.

Peripețiile au început încă de dimineață, când una din mașini a derapat într-o curbă și a ajuns pe marginea drumului. Am oprit cu toții și în câteva minunte am reușit s-o scoatem. Urcând cu greu am ajuns în zona sanatoriului, unde am hotărât să punem lanțurile la roți ca sa putem înaintea mai bine. După o pauză de 20 de minute în care băieții s-au chinuit să monteze lanțurile iar fetele să se relaxeze, am pornit la drum cu forțe noi.

Iulian cu mașina lui de teren cu tracțiune pe toate roțile conducea grupul iar noi îl urmam. Am oprit într-o zonă cu o priveliște superbă și ne-am fotografiat și apoi ne-am continuat drumul până la o interesecție în care ne-am întâlnit cu un utilaj de dezăpezire pe șenile. Ajunși cu mașinile în spatele lui, și ne-mai-putând înainta am așteptat câteva secunde... Brusc utilajul dă cu spatele, Iulian claxonează pentru a-l atenționa că e cu mașina în spatele lui... dar șoferul nu aude nimic și lovește puternic cu gherele de oțel  mașina lui Iulian.

Ne dăm toți jos din mașini, capota era îndoită, grilajul ornamental era spart parțial iar radiatorul puțin îndoit. Pe deasupra curgea și puțin antigel sub mașină. După câteva discuții pe care le-am avut cu șoferul utilajului, ne-am resemnat, ne-am dat seama că e vina noastră și am mers mai departe. N-au trecut decât câteva minute și ne întâlnim cu altă mașină de teren în fața noastră. Drumul era îngust și foarte greu încăpeau două autoturisme unul pe lângă cealalaltă. Iulian încearcă să treacă și cealalaltă mașina derapează cu spatele și cele două automobile se ating.

Începe altă rundă de dezăpezire. Ne dăm toți băieții jos din mașini și încercăm să rezolvăm problema. După 10 minute reușim să trecem toți unii pe lângă ceilalți și într-un final ajungem la Lacul Bolboci și la cabana cu același nume. Aici ne tragem puțin respirația, îi mulțumim lui Dumnezeu că am scăpat cu bine până în acel moment și intrăm să bem un ceai cald.

Atmosfera era destinsă între noi și se formau prietenii frumoase.

Ne punem iarăși la drum încă 8-9 kilometri până la Mănăstirea Peștera Ialomiței. De data asta am scăpat de probleme și am ajuns cu bine. Am parcat mașinile și am intrat în biserca de lemn de la intrarea mănăstirii. Ne-am închinat cu mulțumire lui Dumnezeu și am coborât pe drumul care ducea sprea Peștera Ialomiței.

Peste tot era numai zăpadă, alb imaculat, liniște și pace, uneori se mai auzeau și păsărelele.

Am pornit la drum prin peșteră, străjuită la intrare de o bisericuță frumoasă și de un corp de chilii. Am mers mai mult de o oră și ceva dus-întors în inima pământului. Eu personal am rămăs uimit de frumusețea creației lui Dumnezeu. Erau zone în care peștera se deschidea în galerii uriașe asemenea unor catedrale înalte, fiecare zonă părând o altă lume.

Am ieșit cu bine toți de acolo, deși traseul era pe alocuri periculos de parcurs și părintele stareț al mănăstirii ne-a primit bucuros la masă. Eram toți înfometați, și obosiți, se făcuse deja ora 15.30 și noi eram în vârful munților la trei ore de mers cu mașina spre casă. După o masă caldă, părintele stareț ne-a împărtășit câteva cuvinte și ne-a binecuvântat pe fiecare în parte, spunându-ne că are nevoie de ucenici în mănăstire.

Am plecat de acolo bucuroși și liniștiți, deși această masă nu fusese în program. Îi mulțumim lui Petruț Saulea, cel care a vorbit cu părintele stareț pentru a ne primi.

Am urcat apoi cu mașinile încâ 2 minute până în parcare Hotelului Peștera de unde se vedea pe munți Vârful Omu, și zona de sosire a telecabinei.

După ce băieții au mai meșterit la mașina lui Iulian am început coborârea spre casă. Urma un alț șir de peripeții.

Iulian a oprit la postul de poliție de la Padina pentru a lua o dovadă de reparație iar noi ceilalți l-am așteptat aproape o oră în fața Cabanei Bolboci. Ca să treacă timpul mai ușor am început să ne jucăm cu zăpadă, să ne bulgărim, și apoi să încingem o horă pe ritmuri de muzică populară din Maramureș. Era tare frumos! Simțeam parcă o ușurare după tot ce se întâmplase pe parcusul zilei. S-a înoptat și am început iar să coborâm.

Drumul fiind în anumite porțiuni îngust cât o mașină, când ne întâlneam cu un alt automobil din sens învers, începea munca. Scoteam lopețile și dezăpezeam pe margine pentru a crea un mic refugiu.

Se făcuseră ora șase și mai avem destul până la drumul național, când la un moment dat ne sună Petruț care era în spate cu câteva minute, și ne spune că mașina lui nu mai avea frâne și că s-a oprit acolo. Ne-am întors după el, și am pus în instalație spirt în loc de lichid de frână, am făcut aerisire la frâni și Laurențiu a urcat la volan pentru a conduce mașina lui Petruț până jos. Au coborât ușor, în viteza întâia. Noi ceilalți am plecat înainte să ducem fetele acasă la Bușteni.

Curajoși, Laurențiu și cu cei din mașina cu pricina, au plecat spre Fieni, unde trebuia să ajungă Petruț. Era târziu, noi am ajuns cu bine la Bușteni și ei au ajuns la fel cu bine la Fieni. Au parcat mașina și au mulțumit lui Dumnezeu că nu li s-a întâmplat nimic, deși frânele nu țineau aproape deloc.

M-am întors din Bușteni să iau pe cei rămași la Fieni și am ajuns acasă la 23.15 seara. Eram toți obosiți și mă așteptam să mâncăm și să ne culcăm. Dar când am ajuns masa era pregătită și toată lumea abia aștepta sesiunea de discuții, pe care am început-o aproape de ora 12 noaptea.

Am discutat pe tema casătoriei ca stare permanentă de jertfă, până undeva la ora două noaptea. A fost poate cea mai aprinsă seară de discuții, stârnind mult interes și multe reacții tacite sau verbale din partea participanților. Am plecat la camerele noastre dar, discuțiile au continuat pe grupuri până încâ o oră – două.

Așa s-a terminat ziua a doua din tabăra noastră, probabil cea mai frumoasă zi, peripețiile și problemele unindu-ne forțele pentru a ne ajuta și a trece cu bine peste toate. Se înfiripa o frumoasă familie!

A treia zi, vineri 15 februarie, am mers dimineața în vizită la Mănăstire Sinaia unde părintele Mihail ne-a primit bucuros și și-a deschis inima către noi, povestindu-ne munca și râvna lui pentru muzica psaltică.

La ora 12 am plecat spre Predeal unde am urcat cu telescaunul până la sus la Cabana Clăbucet. Era superb afară, cu soare și cu multă zăpadă, cu temperaturi numai bune de stat pe munte. Ajunși sus am plecat în plimbare spre Cabana Gârbova. Iulian și Luminița au ales să se dea cu schiurile pe pârtie.

La Cabana Gârbova ne-am oprit și am mâncat toți un ghiveci de legume cu mămăligută, după care proprietarul cabanei ne-a recomandat să ne întoarcem în Predeal pe alt traseu prin pădure. I-am urmat sfatul și în câteva minute ne-am trezit mergând prin zăpadă de 30-40 de centimetri prin pădure, pe o cărare pe care noi urma să o bătătorim. Cei mai curajoși dintre noi au pornit în față, urmârind inscripțiile de pe copaci, iar ceilalți mergeam în spate pe urmele lor.

Traseul a fost pe cât de neașteptat pe atât de frumos. „Conferințele” și discuțiile se țineau lanț pe mici grupuri.

După o oră și ceva traseul nostru se întâlnește cu o porțiune închisă a pârtiei din Predeal. Aici ne oprim și ne fotografiem, ne odihnim puțin și pornim pe pârtie (pe vale) și alunecăm bucuroși pe ghete până jos. Se făcuse noapte și ne minunam toți de cât de frumos a fost până acum și ce bine ne înțelegeam. Iar alunecarea pe pârtie, făcută în fugă și cu multă bună voie, era o confirmare neoficială că toți ne simțim bine unii cu alții.

Am ajuns la vilă, am stat la masă și am început a treia seară de discuții pe tema relațiilor intime în viața de familie și a nașterii de prunci. Deși mai liniștite decât în seara precedentă, discuțiile au sensibilizat multe suflete, mai ales pe cele ale fetelor.

Sâmbătă, 16 februarie 2013, era a patra zi în care hotărâsem se mergem pe jos până la Cabana Stâna Regală, situată pe un traseu de 6 kilometri din Sinaia. Datorită lui Raul, care cunoștea foarte bine zona, n-am mers pe drumul forestier ci pe fel de fel de scurtături în care am întâlnit două stânci mari, de unde se vedea Valea Prahovei minunat. Deși traseul n-a fost ușor, discuțiile se țineau lanț, grupurile modificându-se permanent. Am aflat povești de viață frumoase și ne-am împărtășit unii altora experiențele și gândurile. Deși existau afinități de grup și fiecare mergea către cei care-l primeau cu drag, totuși nu s-a simțit acest lucru per total, existând o unitate solidă a întregului grup.

Am ajuns sus la Cabana Stâna Regală. Aici am stat în căldurică la masă și ne-am bucurat de poiana plină de zăpadă din fața noastră.

Ne-am întors spre casă. Era ultima seară. Am pregătit o masă festivă și deja mai toți ne îngrijoram că urma să ne despărțim.

A urmat o sesiune de discuții libere, fără o temă dată, iar la final fiecare participant a spus câteva cuvinte despre tabără. A fost un moment emoționant în care am realizat toți ce zile frumoase am petrecut. Iar pentru ca totul să fie și mai frumos „dom' profesor” a ținut un discurs care a reușit să ne sensibilizeze profund, explicându-ne ce s-a întâmplat între noi în aceste zile.

Concuzia lui, repetată de trei ori, a fost: „Sunteți minunați! Sunt profesor la universitate fără universitate, voi fiind studenții mei.

Dacă până acum un an am fost doar o familie la nivel virtual, astăzi pot spune cu bucurie că suntem o familie reală.

De ce? Pentru că a doua zi despărțirea ne-a ajutat să conștientizăm ce bine e să stăm împreună și să fim într-un gând. Pentru că ne era dor unii de alții. Pentru că ne-am făcut planuri să ne întâlnim iarăși cât mai repede. Pentru că ne-am sunat duminică seară între noi să vedem dacă am ajuns bine acasă... am schimbat mesaje și ne-am mulțumit unii altora din suflet. Pentru că prieteniile dintre noi continuă și în afara taberelor, în viața de zi cu zi.

Asociația Ortodoxia Tinerilor este o familie, una mică, dar e o familie nu numai în mediu virtual ci și în realiate. O familie în care sperăm să intre cât mai multe persoane și să ne ajutăm toți să facem voia lui Dumnezeu și să mergem pe calea mântuirii.

A fost cea mai frumoasă tabără a asociației noastre și deja ne gândim la următoarea.

Vă așteptăm cu drag alături de noi.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

Claudiu Balan
președinte
Asociația Otodoxia Tinerilor

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești