Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Fapte ale demnității românești

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua

Ziua Creatorului

Doamne ajută!

Dragilor, ne-am întors cu bine din excursia de o săptămână pe care am făcut-o în ţară la locurile unde au suferit înaintașii noștri pentru iubirea de neam și de Dumnezeu, incriminată de comuniști cu sintagma ”deţinuţi politici”.

Dumnezeu a fost cu noi şi ne-a purtat permanent de grijă, am avut toate uşile deschise şi oamenii pe care i-am întâlnit ne-au primit cu drag. Sfinţii şi mărturisitorii români din temniţele comuniste s-au rugat pentru noi şi am simţit grija lor. În plus drumul ne-a dus fără să fi planificat şi la Mănăstirea Nicula, şi acolo am înţeles că mărturisitorii temniţelor comuniste sunt mereu alături de Măicuţa Domnului, cea care le-a fost alături în momentele foarte grele din suferinţele îndurate. Atunci am realizat că Maica Domnului a vrut să fie în mod special cu noi pe acest drum.

Până la urmă ne-am adunat 27 de persoane în 6 automobile, destul ca să încăpem şi să ne deplasăm cu bine.

Ziua 1 - Luni, 22 iunie 2015

Punctul de întâlnire al participanţilor a fost Biserica "Sfinţii Chiril şi Metodiu" din Agronomie, unde părintele Victor s-a rugat alături de noi înaintea lui Dumnezeu să avem drum bun, să fim feriţi de toată reaua întâmplare, şi mai ales să avem folos din această excursie.

De aici am plecat către Penitenciarul Jilava unde am vizitat Fortul 13, temniţă de tranzit pentru deţinuţii politici din toată ţara, numărul lor ajungând aici uneori la 3.500-5.000.

Fortul este neamenajat, având această stare de când a fost închis. Domnul Cristian Micu, purtător de cuvânt al penitenciarului, a avut amabilitatea să ne fie ghid timp de o oră şi jumătate, explicându-ne pe scurt ce evenimente s-au petrecut aici. Jilava este în acest moment un obiectiv de interes naţional, şi devine încet încet loc de pelerinaj al celor care vor să pipăie, să vadă şi să simtă o pagină de istorie capitală, care din păcate încă nu se învaţă la şcoală.

Am plecat impresionaţi, mai ales după ce am văzut şi renumita casimcă a Jilavei, acolo de unde teoretic, odată intrat, nu mai ieşeai viu.

De aici am plecat spre Piteşti, unde am ajuns abia în jurul orei 1500. Domnișoara Maria Axinte, preşedintele Fundaţiei Sfinţii Închisorilor, a avut amabilitatea să ne primească şi să ne fie ghid. Piteștiul a fost cea mai teribilă închisoare din gulagul comunist, acolo unde s-au desfăşurat cele mai groaznice torturi din istoria ultimelor două sute de ani ai Europei. Acum însă, peisajul înconjurător nu mai reaminteşte nimic din acele vremuri, iar parte din închisoare este în proprietatea unei firme de construcţii în care astăzi sunt birouri. Partea frontală însă (capul T-ului), care cuprinde și celebra cameră 4 spital, a rămas spre vizitare. Totuși lipsa fondurilor a împiedicat până acum realizarea unui muzeu pe măsura jertfei studenților anticomuniști vărsat aici.

Bucuria noastră a fost Camera 4 Spital transformată în capelă ortodoxă unde se slujeşte sfânta liturghie ca-n primele veacuri creştine, pe locul unde au fost martirizaţi studenții neamului nostru. Catapeteasma dă un farmec aparte acestei mici bisericuţe, care aminteşte de Hristos cel prezent în temniţele comuniste alături de toţi cei ce au suferit.

De aici am plecat spre Făgăraş şi am ajuns seara la ora 2100. După masă am fost invitaţi de domnul profesor Florentin Olteanu, preşedintele Fundaţiei Negru-Vodă, la sediul lor transformat într-un mic muzeu. Deşi eram obosiţi am stat două ore foarte atenţi la expunerea istorică foarte plăcută a domnului Olteanu, pe subiectul comunizării (sovietizării) Ţării Făgăraşului. Ne-am bucurat să întâlnim un om care ne-a expus o pagină de istorie cu atât echilibru, lăsând să se înţeleagă marea iubire de ţara şi neam pe care o au făgărăşenii şi demnitatea lor în fața valului bolşevic.

Târziu, spre miezul nopţii ne-am cazat şi am adormit obosiţi, după o zi plină.

Ziua a 2-a, marţi, 23 iunie 2015

Dimineaţa, după ce am cumpărat câte ceva de-ale gurii, am vizitat cetatea Făgăraşului şi apoi turnul închisorii unde în timpul comunismului au fost încarcerați polițiștii români, ca măsură de epurare instituțională pentru transformarea poliției în miliție.

Următoarea oprire a fost Mănăstirea Recea unde a slujit dragul nostru părinte Ioan Iovan, marele mărturisitor al lui Hristos în timpul regimului comunist. Am vizitat biserica și apoi ne-am adunat în jurul mormântului și ne-am adus aminte de viața și cuvintele părintelui Ioan.

De aici am plecat spre Aiud, deşi eram mult în întârziere. Am ajuns la Râpă Robilor în jurul orei 1700 şi am avut bucuria să vizităm Mănăstirea Aiud şi să intrăm chiar în noua biserică, unde am fost primiţi de un frate de mănăstire care ne-a vorbit despre acest locaş care se vrea a fi cel mai mare omagiu dedicat mărturisitorilor din temniţele comuniste din ţară.

E cu adevărat impresionant. În doi ani va fi gata şi centrul martirologic din mănăstire şi amfiteatrul şi sălile se conferinţă, şi atunci misiunea creştină către inimile oamenilor va fi mai puternică.

De aici am plecat spre Gherla, unde părintele Petru Bagacian, de la Biserica Sf. Cuvioasa Parascheva” ne aştepta cu drag încă de la prânz dar noi am ajuns abia seara aproape de ora 2100. După primirea călduroasă am plecat cu toţii pe Dealul Cărămidăriei unde părintele a săvârşit o slujbă de comemorare a foștilor deținuți politici care au fost îngropaţi aici în groapa comună. Cu lumânări în mână, la ora înserării, cu cerul minunat deasupra noastră, cu mirosul de iarbă încântător, am strigat din inimi "Hristos a Înviat!" şi ne-am adus aminte de cei care au pătimit acolo. A fost un moment deosebit pe care-l vom păstra în comoara inimii noastre.

De aici, pe grupuri, am fost primiți cu căldură și bucurie în casele unor inimoși enoriași din Parohia „Sf. Cuvioasa Parascheva” care ne-au găzduit până a doua zi.

Ziua a 3-a, miercuri 24 iunie 2015, Nașterea Sf. Ioan Botezătorul

Dimineaţa, la prima oră, am fost primiţi într-o scurtă ședință festivă de domnul Sabo Marius Calin, primarul Municipiului Gherla și de domnul viceprimar Neselean Ioan, care alături de părintele Petru Bagacian au semnat un protocol de colaborare pentru ca pe viitor să se poată ridica la Gherla un memorial (muzeu) dedicat tuturor celor care au suferit în temnița de aici pentru credința în Dumnezeu și iubirea de țară și neam.

Apoi am participat cu toții la Sfânta Liturghie dedicată Sfântului Ioan Botezătorul și am dat răspunsurile la strană împreună cu doamna preoteasă și enoriașii din parohie. După masă, ne-am făcut puțin timp să mergem și la Mănăstirea Nicula, care se află doar la 5 kilometri de Gherla, bucuroși că ne putem închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, unde vin anual de hram sute de mii de oameni.

De aici, am plecat spre Mănăstirea Rohia, acolo unde a viețuit ca monah Părintele Nicolae Steinhardt, evreul botezat în temniță, deopotrivă mărturisitor și cărturar de excepție, urmărit și hăituit de securitate vreme de 30 de ani, până a intrat la propriu în groapă cu trupul. Eram deja obosiți de atâtea drumuri dar mai aveam mulți kilometri înainte de parcurs.

Rohia este pe vârful muntelui, într-o zonă superbă, o oază de liniște, în care te poți regăsi sufletește și te poți apropia de Dumnezeu mai ușor. Când am ajuns noi era slujba de seară și am participat și noi în paraclisul de la subsolul bisericii mari. Apoi un tânăr frate de mănăstirea ne-a fost ghid la biblioteca mănăstirii, la chilia părintelui Nicolae și la bisericuța veche de lemn.

Ne-am despărțit cu greu de acest loc cu aer tare de munte și departe de grijile noastre lumești. După ce am mâncat ce am avut pe la noi, am plecat spre Sighetul Marmației. Se întunecase, se înnorase și ploua încet iar noi ne deplasam cu greu...

Într-un târziu, aproape de ora 2200 am ajuns la Sighet.

Ziua a 4-a, joi 25 iunie 2015

Această zi am dedicat-o obiectivului principal al turului: Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighetul Marmației, aflat între primele 3 muzee ale Europei care amintesc de memoria neamurilor europene. Muzeul se află chiar în fosta închisoare de la Sighet, transformată celulă cu celulă în pagini de istorie care să redea drama poporului român în cea mai întunecată existență a sa. Am stat aici aproape 4 ore, dar am fi putut sta foarte bine și 10, fiecare celulă oferind prin texte, fotografii, înregistrări audio și aplicații video, vaste informații despre evenimentele petrecute.

De aici urma să plecăm spre Suceava și am zis că nu se poate să trecem prin această zonă fără să vizităm și bijuteria Maramureșului, cenușăreasa mănăstirilor românești: Mănăstirea Bârsana.

Până la Suceava aveam de parcurs 230 de kilometri și vremea era în continuare ploioasă. După ore-n șir de condus, de discuții în mașini, am ajuns la pensiune după ora 2200. Am mâncat și deși eram obosiți, ne-am făcut timp să vedem două filmulețe cu părintele Ioan Iovan și cu cei care l-au cunoscut.

Ziua a 5-a, vineri 26 iunie 2015

Dimineață la prima oră, părintele Viorel Vârlan de la Parohia „Nașterea Maicii Domnuluidin Suceava ne-a primit la biserică pentru a ne vorbi puțin despre închisoarea Suceava, una dintre cele mai mari din regimul comunist. Biserica este construită chiar lângă fosta temniță, devenită între timp tribunal. Doar o simplă placă comemorativă așezată pe fațadă mai amintește de ce s-a întâmplat aici. Actuala clădire a tribunalului este renovată complet și doar arhitectura exterioară mai amintește cunoscătorilor de fosta temniță în care s-a inițiat reeducarea generației întemnițate. Biserica este așezată pe locul unde a fost o groapă comună, unde erau îngropați cei uciși lent sau brutal în închisoarea Suceava. Părintele a reușit să editeze în ultimii ani o revistă numită „In Memoriam” dedicată eroilor și martirilor care au suferit pentru neamul nostru.

De aici am plecat repede spre Mănăstirea Petru-Vodă, obiectivul principal al zilei. Am trecut mai întâi pe la mănăstirea maicilor, Schitul Paltin, unde am vizitat chilia părintelui Justin Pârvu. Aici a fost un moment emoționant, pe care l-am simțit din plin, datorită Harului lui Dumnezeu prezent din belșug.

Maicile ne-au primit și la masă și apoi am plecat spre Mănăstirea Petru-Vodă. Aici am vizitat biserica, mormântul părintelui Justin, cimitirul unde sunt îngropați părintele Calciu, Radu Gyr, Pr. Atanasie Ștefănescu și Pr. Marcu, toți mărturisitori ai lui Dumnezeu în temnițele comuniste, și la final am rămas la un cuvânt de învățătură oferit de părintele Ioan Șișmanian.

Nu se putea să plecăm fără să luăm ”cu asalt” pangarul pentru cărți și icoane.

Era deja seară și am hotărât să vedem măcar Mănăstirea Diaconești. Am ajuns la ceasul vecerniei și părintele Amfilohie Brânză ne-a primit cu drag. I-am spus cine suntem și ce facem și a urmat un cuvânt de învățătură care se rezumă în puține cuvinte la acest îndemn: „Vreți să faceți ceva pentru țară? Atunci începeți cu lucrurile mici, cu oamenii de lângă voi, cu fapte mici făcute din iubire. Făcând așa, veți ști ce să faceți și pentru țară”.

Ziua a 6-a, sâmbătă 27 iunie 2015

După ce am dormit la Onești, dimineață am plecat spre Târgu Ocna pentru a vedea micul monument închinat lui Valeriu Gafencu, Părintelui Gherasim Iscu, lui Ioan Ianolide și celorlalți pătimitori creștini întemnițați la Penitenciarul TBC Târgu-Ocna. Mai întâi de toate am urcat la Mănăstirea Măgura Ocnei, crezând că vom găsi ceva acolo legat de cei care au primit între timp faima de „sfinții închisorilor”.

Apoi am coborât în oraș și am găsit monumentul în cimitirul unei mici bisericuțe de țară. Am recunoscut-o ușor datorită drapelului românesc arborat pe monument.

Ne-am adunat în jurul crucii și am citit câteva mărturii ale celor care l-au mărturisit pe Dumnezeu în temnița Târgu-Ocna. A fost un moment frumos... cu o încărcătură duhovnicească aparte.

Principalul obiectiv al zilei a fost Închisoarea de la Râmnicu Sărat. Spre surprinderea noastră, a fost unul dintre cele mai interesante obiective din întreg circuitul. Clădirea nu mai este funcțională, și se păstrează în aproximativ aceeași stare ca acum câțitva zeci de ani, când deținuții politici trăiau aici în condiții de izolare unice în România. Supraumită ”închisoarea tăcerii”, temnița de la Râmnicu Sărat a reușit să reînvie pentru noi condițiile în care trăiau deținuții atunci.

Ne-am închis într-o celulă întunecoasă, și am citit acolo câteva mărturii despre cum își petreceau timpul acei oamenii ani de zile în tăcere, singuri.

Am fost foarte încântați că am putut pipăi ușile, zăvoarele, vizetele, scările și condițiile din acele vremuri.

De aici urma să plecăm spre Eforie Sud, astăzi fiind ziua cu cei mai mulți kilometri de parcurs din întreg turul.

În drum am trecut și prin Bărăgan, unde au fost deportate un număr de 12.791 de familii, respectiv 40.320 de persoane, din 258 de localități situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele județe Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți. În acestă ”Siberie românească” au fost duși români, germani, sârbi, bulgari, refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei, aromâni precum și foști deținuți politici eliberați și puși sub domiciliu obligatoriu. Am trecut pe lângă Sălcuța. Din păcate urmele deportărilor au fost șterse aproape în totalitate, încât astăzi putem vedea doar câmpul arat și cultivat.

Continuându-ne itinerariu, am ajuns, spre bucuria noastră, la pensiunea din Eforie în jurul ora 1700, deși preconizasem că vom ajunge la orele 21-2200 ca și în alte seri.

Am mâncat și am plecat în vizită la Mănăstirea Techirghiol, unde a fost duhovnic părintele Arsenie Papacioc, mărturisitor în temnițele comuniste.

Ne-a mai rămas timp și am făcut și o plimbare pe plajă, pentru a simți măcar cu picioarele apa mării.

Ziua a 7-a, duminică 27 iunie 2015

Se făcuse noapte și ne-am pus în gând să vedem dimineață răsăritul, dar era deja trecut de 12 și am zis că bine ar fi să dormim pe plajă, și în jurul orei 5 să vedem soarele. O parte din noi au mers la pensiune, iar o mică parte a dormit cu miile de stele deasupra capului și cu valurile mării spărgându-se la 2-3 metri de noi.

Am văzut și răsăritul deși era puțin înnorat... și apoi am plecat spre Mănăstirea Poarta-Albă Galeșul, un locaș sfânt abia construit, dedicat tuturor celor care au suferit și murit în lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Aici am asistat la Sfânta Liturghie și apoi am văzut monumentul ridicat de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România.

De aici, am oprit pentru o ultimă masă, ne-am luat rămas bun și am plecat spre casă.

Totul a fost bine, slavă Domnului, sperăm ca roadele acestei experiențe să se vadă pe viitor în viața noastră.

Sfinților mărturisitori din temnițele comuniste, rugați-vă pentru noi păcătoșii!

Mai sunt obiective care trebuiesc vizitate dar nu am avut timpul necesar, de exemplu: Închisoarea Miercurea-Ciuc, Închisoarea Târgșor, Închisoarea Mislea, și locurile pe unde au fost înmormântați cei care au suferit în temnițele comuniste, de exemplu: Pr. Arsenie Boca, Traian Dorz, pr. Ioan Sabău, pr. Ilarion Felea, Pr. Ilie Lăcătușu, pr. Nicodim Măndița, și mulți alții.

Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să mai organizăm astfel de pelerinaje, spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire!

P.S. Lipsesc câteva fotografii importante, din acest articol, cum ar fi cele de la Jilava, dar încă suntem în curs de a le strânge pe toate, și le vom completa. Mai jos puteți vedea în mare traseul pe care l-am parcurs:

(Claudiu Balan)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Pr. Crăciun Opre

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești