Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Fapte ale demnității românești

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua

Ziua Creatorului

Ca-n fiecare an, în luna august a acestui an am organizat o tură de pe munte. De data aceasta am ales Munții Retezat. Gașca mare, de 40 de prieteni am plecat din diferitele zone ale țării pentru a ne întâlni în Hațeg, și apoi de aici să pornim spre satul Cârnic de la baza munților. De aici urma să începem ascensiunea noastră spre Cabana Gențiana, unde urma să poposim pentru 3 nopți.

A fost o excursie pe cât de frumoasă pe atât de solicitantă din punct de vedere al efortului fizic depus. În prima zi plină am urcat pe Vârful Peleaga iar în a doua zi am văzut Tăurile din Valea Rea, câteva lacuri superbe care ne-au încântat ziua. A fost o excursie superbă, deși condițiile au fost rudimentare, fiind obligați să avem la noi mâncare pentru 3 zile. Mai jos puteți vedea câteva fotografii.

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Pr. Crăciun Opre

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești