Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Fapte ale demnității românești

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua

Ziua Creatorului

Tabere ortodoxe

De vreo câteva zile ne-am întors cu bine din tabăra de revelion a asociației noastre, organizate la Târgu Neamț în perioada 30 dec. 2013 – 3 ian. 2014. A fost foarte frumos. Gurile bune spun că a fost cea mai frumoasă tabără de până acum, și asta pentru că ne-am simțit ca o mare familie, și am locuit-o într-o casă pe măsură, numai a noastră.

Și eu cred că a fost cea mai frumoasă întâlnire și asta din mai multe motive. În primul rând pentru că a trecut deja un an și jumătate de când organizăm astfel de tabere și în tot acest timp ne-am împrietenit, relațiile dintre noi s-au întărit, și din cei 45 de participanți, doar câțiva erau noi și nu ne mai văzuseră. Eram ca-ntr-o mare familie, unde fiecare este legat de celălalt prin amintiri frumoase. În al doilea rând perioada în care ne-am întâlnit era una specială, cea a sărbătorilor de iarnă, a Nașterii Domnului și a trecerii dintre ani, și asta s-a simțit din plin. Locul în care ne-am adunat era unul special, zona mănăstirilor nemțene, pline de harul lui Dumnezeu și de istorie.

Doamne ajută, dragilor.

Slavă Domnului, ne-am întors cu bine din tabăra de la Băile Herculane și Serbia. Dumnezeu ne-a dăruit o vreme minunată de toamnă, temperatura depășind 20 de grade zilnic, ba uneori ajungând și la 28 de grade. În timpul zilei am stat mai tot timpul în haine subțiri, uneori chiar cu mânecă scurtă. Dacă n-am fi văzut împrejur spectacolul coloristic minunat al naturii, am fi putut spune că suntem la sfârșit de primăvară și început de vară.

De data această am fost 26 de participanți la care s-a adăugat și domnul profesor Radu Românașu, de la Oradea.

Deși nu mă așteptăm, a fost una dintre cele mai frumoase tabere la care am participat, din mai multe motive: vremea excelentă, obiective turistice și duhovnicești minunate, grupul s-a legat foarte bine simțindu-ne ca o familie, iar la toate acestea s-au adăugat micile peripeții de prin Serbia.

Dragii mei am rămas dator să vă povestesc cum a fost în tabăra de tineri a asociației Oastea Domnului de la Mănăstirea Neamț din perioada 16 – 22 august 2013. Așa cum vă anunțasem la începutul lunii august, asociația noastră a fost invitată să participe cu un grup la această tabără. Poate pentru că anunțul a fost pus prea din scurt, doar cu o săptămână înainte, și poate pentru că mulți din voi nu cunoașteți cine este Oastea Domnului, reticenți fiind, din partea Asociației Ortodoxia Tinerilor am participat doar eu și Nicoleta Vică, la care se adaugă și dragul nostru prieten Mihail Bostan, care este ostaș, dar el a venit la invitația Oastei.

În primul rând aș vrea să vă mărturisesc sincer că pentru mine cele șase zile petrecute în această tabără au fost o oază duhovnicească. Acolo l-am simțit pe Dumnezeu mai aproape, m-am rugat mai mult, am stat mai mult în mijlocul naturii și în curțile casei Domnului, lângă biserică.

Doamne ajută!

Dragilor, ne-am întors cu bine din excursia de trei zile pe care am avut-o în Munții Bucegi. La această expediție curajoasă au participat în total 26 de persoane, fetele fiind majoritare. Ne-a plăcut mult și muntele ne-a învățat lucruri foarte importante legate de atitudinea noastră față de aproapele, față de viață și față de Dumnezeu.

Încă de joi seară o parte din noi ne-am adunat în Bușteni și Sinaia, pentru a ne odihni iar vineri dimineață să fim în formă pentru a urca pe munte. Fetele seara ne-au pregătit o masă festivă din mâncărurile pe care le aveam la noi... masă care ne-a unit și ne-a dat curaj pentru a înfrunta ziua ce urmează.

Tot joi seara a venit printre noi și domnul Gelu Săvărășan, profesor de religie și doctorand în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, pe care l-am chemat să ne introducă puțin în minunata lume a Sfintelor Evanghelii, mai precis să discute pe tema predicii de pe munte a Domnului nostru Iisus Hristos.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Cu voia Domnului nostru Iisus Hristos, noi, Asociația Ortodoxia Tinerilor am reușit să organizăm o mică excursie de patru zile la Valea Plopului, pentru copiii orfani care merg alături de noi la Sfânta Liturghie, și să participăm la tabăra de vara organizată de ASCOR Brașov la Valea Plopului, în perioada 8 - 21 iulie 2013.

Din București au mers trei voluntari de la noi din asociație, împreuna cu șase copiii care aveau vârsta necesară participării, trei dintre ei fiind botezați la Valea Plopului de părintele Tănase, fiind legați sufletește de acest loc.

Doamne ajută tuturor!

Ne bucurăm să fim acasă și să revenim la ale noastre. Ne-am întors cu forțe proaspete din tabăra din Maramureș, și avem multe gânduri de pus în aplicare. A fost o tabără aniversară, comunitatea noastră împlinind 5 ani de zile. Spre deosebire de celelalte tabere, de data aceasta numărul de participanți a fost mult mai mare, probabil pentru că e vară și toată lumea are concedii.

În zilele 23-29 iulie 2013 ne-am adunat la Borșa 47 de adulți și 11 copilași, în total 58 de persoane, cu vârste începând de la 6 luni până la 36 de ani. A fost un grup minunat, plin de diversitate. Recunosc în calitate de organizator, că am avut destule emoții legate de unde vor încăpea atâția oamenii și cum vom putea să ne deplasăm de la un obiectiv la altul.

Hristos a înviat! Ne-am întors cu bine din tabăra noastră de la Zărnești și am vrea să împărtășim cu voi câteva impresii în legătură cu locurile pe care le-am vizitat și lucrurile pe care le-am făcut împreună.

Tabăra a avut loc în săptămâna luminată și am simțit din plin bucuria Învierii Domnului în aceste 5 zile. Ne-a binecuvântat Dumnezeu cu zile frumoase și calde și am putut să ne mișcăm în voie în mijlocul naturii, fără a fi limitați în vreun fel. Programul a fost încarcat, adăugându-se și alte locații decât cele stabilite inițial.

În total am fost 24 de tineri din câteva orașe ale țării, majoritatea venind din București. Fără a plănui, 5 dintre noi am venit cu mașinile. Acest lucru ne-a permis ca toți să încăpem în mașini și să ne putem deplasa de la un obiectiv la celălalt fără trenuri, autobuze, sau microbuze.

Tabere

Pr. Crăciun Opre

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia