Tabietul – o formă a iubirii de sine
Una din formele pe care o ia goana dupa placere si confort a omului de astazi, este tabietul. Fie ca este cafeluta servita in fiecare dimineata, uitatul la televizor in mod constant la o emisiune sau la un serial, fie ca este vorba de un hobby practicat zilnic, search-ul de seara pe net, sau de somnul si stirile de dupa pranz, toate acestea se reduc la un singur cuvant: tabiet.
Tabietul este un obicei fix, prin care ne satisfacem o dorinta, o bucurie in mod egoist, fara a impartasi acea bucurie cu Dumnezeu si cu aproapele. Si bine este de stiut ca orice bucurie a noastra, pe care nu o impartasim cu Dumnezeu si cu aproapele este o bucurie egoista.
Tabietul il recunoastem usor ca boala fata de ceilalti ai nostri. In general, o persoana care are tabieturi, devine imediat irascibila si indispusa daca ii este intrerupt tabietul, adica sursa bucuriei egoiste.
Nu este greu sa ne recunoastem nici propriile tabieturi, insa greu este sa ni le tratam. Cand nu ne satisfacem un tabiet din varii motive (o vizita neasteptata, o problema urgenta de rezolvat, sau o banala pana de curent), devenim tafnosi, agitati si nu ne gasim starea, si toate aceasta deoarece egoismul neconsumat isi cere acum drepturile pe care i le-am dat in fiecare zi, cate un pic, cate un pic. De aceea un om cu tabieturi, pe care nu poate sa si le satisfaca, este ca un leu in cusca. Lipsa placerii nu-i da pace si nimic nu-i poate intra in gratii.
Si cati dintre noi nu ne-am plans ca am avut o zi „proasta” cand nu ne-am baut cafeaua de dimineata, cand nu ne-am aranjat in oglinda inainte de a iesi din casa, si in general cand nu am satisfacut egoismul propriu la timpul si locul in care de obicei il satisfaceam?!
Insa, de tabiet se scapa cu ceea ce nu-i place in general omului iubitor de placeri: nevointa. Nevointa de a renunta la tine insuti pentru celalalt, nevointa de a invata sa cautam bucuria in semenii nostri iar nu placerea in lucruri, nevointa de a invata ca orice bucurie se imparte cu ceilalti pentru a nu deveni placere bolnava.
In general o persoana cu tabieturi se izoleaza fata de semeni pentru a-si satisface dorinta egoista si de aceea, o strategie buna impotriva acestei patimi este sa incercam sa socializam mai mult cu cei de langa noi, pentru a nu mai face loc momentelor de singuratate si inactivitate ce incita spre tabieturi. Schimbarea programului zilnic cu unul mai flexibil, cu alte deprinderi fata de cele obisnuite dar in compania cuiva drag, este unul din cele mai bune medicamente impotriva tabieturilor. Si ca orice patima, de tabiet se scapa cu multa vointa si ne…vointa.
Totusi exista pe lume un tabiet care place lui Dumnezeu foarte mult si la care ne incurajeaza mereu: iubirea si slujirea aproapelui, ca pe tine insuti, la orice ora si ori de cate ori este nevoie. Acesta sa fie tabietul nostru de zi cu zi!
andra
noiembrie 28, 2009 @ 8:52 pm
nu inteleg nimic
andra
noiembrie 28, 2009 @ 8:53 pm
ce este asta
dana
noiembrie 28, 2009 @ 9:22 pm
Haideti sa nu cadem acum in extrema cealalta! Nu orice tabiet e ceva rau sau o placere egoista. In plus, fiecare are nevoie de o rutina. Un exemlu extrem este rugaciunea, o spunem dimineata si seara, ne simtim ‘aiurea’ daca plecam de acasa sau ne culcam fara sa o spunem. cand suntem la rugaciune ne izolam de ceilalti si stiu din proprie experienta ca ceilalti pot chiar sa fie enervati de faptul ca noi ne spunem rugaciunea si nu petrecem timp cu ei.
Dan
noiembrie 28, 2009 @ 9:43 pm
Dana, rugaciunea nu are cum sa fie un tabiet si nici ocupatia cu cele sfinte. Asta mai lipsea 🙂 Doar asta inseamna comuniune cu Dumnezeu. Ori tabietul este tocmai o bucurie egoista, pe care ti-o satisfaci de unul singur. Ex: telenovela x, (daca devin irascibil cand cineva ma intrerupe de la vizionare), sau cupa uefa in cazul baietilor este adesea un tabiet. Sunt multe exemple de tabieturi. Una este o rutina zilnica constructiva, necesara vietii, si alta este tabietul. O mama care pregateste in fiecare seara mancarea pentru copii, nu putem spune ca are un tabiet din asta. Pe final repet, ca mie mi s-a parut destul de clar articolul: tabietul tine doar de o placere egoista.
Talita Kumi
noiembrie 29, 2009 @ 3:56 pm
Sunt de aceeasi parere cu Dan. Foarte interesant articolul.
Tavi
noiembrie 30, 2009 @ 9:23 am
Asta ai scris-o pentru mine, nu? 🙁
Ma recunosc!
Tabietul meu e surfing-ul pe internet si intreruperea si irascibilitatea 🙁
admin
noiembrie 30, 2009 @ 9:51 am
Am scris pentru tine la fel ca si pentru mine Tavi. Nu pot spune ca mai am tabieturi acum, dar cu siguranta am avut. Adevarata bucurie a omului sta in comuniunea cu ceilalti oameni si cu Dumnezeu. Aici este si cheia de a scapa de tabieturi. Invatand sa renuntam la noi pentru ceilalti. Chiar daca pare foarte greu la inceput, ai sa vezi ca nu o sa intarzie sa apara si gustul dulce al bunei intelegeri cu oamenii de langa noi. Doamne ajuta!
straina
noiembrie 30, 2009 @ 1:13 pm
Deci a avea o agenda bine stabilita e un pacat?Hai sa fim seriosi!Organizarea sta la baza unei vieti linistite din punct de vedere lumesc ca si preocuparea pentru suflet.
D
noiembrie 30, 2009 @ 1:21 pm
Ce legatura are organizarea cu subiectul articolului ?
Desi, in alta ordine de idei, nici organizarea prea multa nu e buna duhovniceste, pentru ca astfel exista tendinta sa nu ne mai lasam in voia Domnului, ci sa punem accent pe planurile noastre,si implicit pe voia noastra
straina
noiembrie 30, 2009 @ 1:26 pm
Depinde ce incluzi in aceasta organizare.De exemplu,o familie cu copii fara un program prestabilit,bine definit,va ajunge la certuri,abuzuri.Repetarea are la baza educarea copiilor intr-un ritm normalizat.Nu inteleg ce e pacat aici.Poate cineva lamuri?
straina
noiembrie 30, 2009 @ 1:28 pm
Un tabiet presupune o oarecare organizare?
D
noiembrie 30, 2009 @ 1:31 pm
Un tabiet cred ca presupune mai degraba o dependenta; mai mica sau mai mare, mai mult sau mai putin constientizata.
n
noiembrie 30, 2009 @ 2:00 pm
nu e rau sa-ti faci planuri,dar trebuie sa fi deschis intotdeauna spre a-ti modifica planurile in functie de ceea ce vrea Dumnezeu sau in functie de ceea ce au nevoie cei pe care ii intalnim.ne facem uneori o impartire precisa a timpului pt. a reusi ceva,dar se ivesc situatii neprevazute,apare o persoana care are nevoie de ajutor.daca esti capabil sa renunti la planul tau bine stabilit pt a ajuta pe cineva,pana la urma Dumnezeu te va ajuta sa-ti indeplinesti si planul initial,sau poti descoperi ca acel plan nu-ti aducea ceva folositor.cat despre programul bine stabilit de care au nevoie copii,nu e un tabiet deoarece nu satisface o placere proprie asa cum spunea dan mai sus
florinm
noiembrie 30, 2009 @ 2:57 pm
va dati seama cat de mult strica planificarea excesiva?
am auzit un calugar, odata, spunand: „inainte faceau congrese, acum fac planuri…”
admin
noiembrie 30, 2009 @ 3:33 pm
Se pare ca nu toti intelegem prea bine ce inseamna tabiet asa ca incercam sa aducem si definitia din DEX: TABIÉT, tabieturi, s.n. = Deprindere, gust pe care cineva şi-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obişnuinţă; p. ext. manie. Loc. adj.
Cu tabieturi = cu deprinderi precise şi fixe. Expr. A-şi face tabietul = a-şi satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziţia, pofta. ♦ Viaţă confortabilă, comoditate. Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabīat.
A avea un program de viata, o anumita ordine nu inseamna tabiet. Tabiet este o rutina din care ne satisfacem o placere ce a devenit egoista. Nu este tabiet ca mama (sau tatal) sa faca lectii cu copiii in fiecare seara la ora 19, nu este tabiet ca seara inainte de culcare citesc doua capitole din evanghelie, sau sa-mi fac canonul dat de duhovnic, in schimb tabiet este atunci cand pierd un episod din „Tanar si nelinistit” din cauza ca trebuie sa ma duc la sedinta cu parintii, iar eu devin frustrat si agitat din cauza aceasta. Tabiet este atunci cand nu ma mai duc la fotbalul de sambata cu prietenii, din cauza ca sotia m-a rugat sa stau cu ea de data aceasta iar eu devin nervos si suparat ca sotia „s-a trezit sa-mi spuna tocmai in ziua cu pricina treaba aceasta”. Exemplele pot continua cu duimul. In concluzie tabietul este o patima si trebuie tratata ca atare.
Andreea
decembrie 4, 2009 @ 5:19 am
Eu am inteles din articol urmatoarele: tabieturi precum telenovelele la ore fixe , cafeluta la o anumita ora si alte asemenea obiceiuri devin pacat daca din cauza lor riscam sa nu ne mai ocupam de aproapele nostru , devenim agitati daca nu ne satisfacem obiceiul, ne opreste din a ne inchina acel timp lui Dumnezeu.Cu alte cuvinte daca nu putem renunta la tabiet, cu bucurie, pentru Dumnezeu.
Radu Laura
februarie 7, 2012 @ 2:25 pm
Un articol foarte bun în care mă regăsesc într-un fel și anume : chiar dacă nu am un tabiet anume, nu sunt deloc bucuroasă să fiu nevoită să îmi schimb programul / ceva ce am planificat deja ; nu știu unde se încadrează dar, cu siguranță bine nu este pentru că de multe ori, asta mă împiedică să mă bucur de evenimentul neprevăzut în program. Domnul să ne ajute pe toți să găsim puterea de a renunța uneori la planificări atent stabilite pentru a ne bucura de ceilalți și de ceea ce ni se întâmplă!