Taina Cununiei – Taina înnoirii lumii
Orice lucrae dumnezeiască coboară în lume cu totalitate. Lucrările dumnezeiești sunt distincte prin numire, dar sunt unitare în putere, fiind raze diferite ale unui singur izvor de proveniență: Preasfânta Treime.
Taina Cununiei este una dintre Tainele Bisericii în care se recentrează pârghiile vieții. Se strâng toate energiile lumii, se adună ca într-un pântec de unde așteaptă să izbucnească, prin naștere, în afară, în cea mai unică și neobișnuită minune a lumii: ființa umană.
Așa cum se oficiază astăzi, Taina Cununiei riscă să devină un ritual particular, restrâns la rudele din familie sau un simplu obicei decorativ, care trebuie bifat (cât mai rapid) în ziua căsătoriei, eventual pentru a nu lipsi vreo piesă din montajul filmat – şi aşa uitat în rafturile tot mai puține ale sufrageriei. Dacă celelalte Taine ale Biserricii mai păstrează o anumită legătură cu Taina cea mare a Bisericii – cu Sfânta Euharistie – Taina Cununiei s-a izolat atât de mult de aceasta încât, ritualul ei, aproape că nici nu mai seamănă cu o Taină. Are toate „ingredientele” unei taine a Bisericii, dar îi lipsește finalitatea. Însă, aceasta este mai ales o problemă a teologiei, care mai întâi ea trebuie să înțeleagă lucrarea la care invită pe alții să o primească (Nenad Miloşevici, Dumnezeiasca Liturghie – centrul cultului în Ortodoxie. Legătura indisolubilă a Sfintelor Taine cu dumnezeiasca Euharistie, Deisis, Sibiu, 2012, p. 140).
Taina Cununiei este Taina Iubirii, o taină care are putere să se regenereze din propria-i cenușă, tocmai pentru că este singura Taină numită „mare” (Efs. 5, 32), fiind cât Taina întregii Biserici, cât Taina creației, iar limitele ei nu pot fi puse nici de religie, nici de confesiune, nici de vreun ritual anume. De altfel, pericolul de care aminteam tocmai de aici provine, din faptul că atunci când Biserica a numit căsătoria Taină a urmărit să promoveze nelimitele Tainei iubirii, iar unii vor să o reducă la un simplu ritual bisericesc. De aceea, una din soluţii, împotriva limitării ei, ar fi: înapoi cu căsătoria în Liturghie, în dependenţa ei de Sfânta Euharistie.
În normalitatea ei – recunoaştem că sunt paşi foarte importanţi ce se fac pentru revenirea căsătoriei în alăturare de Sfânta Liturghie, chiar dacă tinerii care o doresc astfel alăturată se unesc mai întâi cu Hristos la Liturghie şi apoi se căsătoresc, deşi invers era mai potrivit – Taina Nunţii restaurează temeliile creaţiei şi inima vieţii. Această inimă a Universului, a vieţii, este omul. Făptura umană, în distincţia sa de bărbat şi feneie (nu masculin şi feminin aşa cum vedem la celelalte etaje ale creaţiei, vezi: Jean Kovalevsky, Taina Originilor, Ed. Anastasia, 1996, pp. 76-80), sunt singurele persoane din Universul creat, văzut şi nevăzut, chemate să prelungească dumnezeieşte viaţa. Insist pe acest amănunt, bine ştiind că îngerii nu se înmulţesc, iar vieţuitoarele doar se multiplică biologic. Îngerii potenţează viaţa în intensitate, în strălucire, dar nu o prelungesc prin naştere, iar vieţuitoarele şi toată creaţia văzută, afară de om, prin rodire sau naştere întreţin ambianţa vieţii, diversitatea decorativă a Universului pentru bucuria omului, chiar dacă şi în cazurile lor este implicată susţinerea divină, prin Duhul Vieţii.
La om, indiferent că ne referim înainte sau după cădere, binecuvântarea primită dintru început a fost aceea de „creştere şi de înmulţire” (Fc. 1, 28). Această nuanţă, deloc întâmplătoare, subliniază realitatea potrivit căreia numai în dreptul omului s-a alăturat înmulţirii şi creşterea, ceea ce arată că, în planul teologic, aceasta are o implicaţie imensă, fie şi numai pentru faptul că la om „creşterea” sau „maturitatea conştientă” este mult mai importantă decât simpla înmulţire biologică, este chiar cauza ei. Însuşi Adam, la întâlnirea cu distincţia sa ontologică, cu femeia, a numit-o Eva – Viaţă (Fc. 3, 20), simţind că este singurul său partener capabil să conştientizeze şi să prelungească viaţa dumnezeieşte pe pământ. Putem spune că Dumnezeu înadins a amânat crearea Evei, pentru ca Adam „să conştientizeze” mai întâi valoarea de sine şi apoi să ceară partener pe măsură, capabil să-i împărtăşească iubirea şi să-l susţină în rodire.
Întâlnirea dintre Adam şi Eva era de fapt prima căsătorie din Univers, la care slujitor şi martor direct a fost Însuşi Dumnezeu. Şi nu exagerăm dacă spunem că e şi prima Taină săvârşită în lume – după Taina jertfirii de Sine mai înainte de întemeierea lumii (I Ptr, 1, 19-20) – şi nici dacă spunem că prin săvârşirea ei, în prezenţa martorilor – făpturile creaţiei – Dumnezeu centra întregul Univers pe iubirea dintre bărbat şi femeie, împlinită de prezenţa Sa treimică. Detaliind ultima afirmaţie, amintim că orice persoană umană născută este într-un anume mod centrul Universului, dar şi rezumatul lui întreg, ceea ce înseamnă că un om născut pe pământ este o reînnoire a Universului din temelii, câtă vreme nu există persoană umană care să se repete în istorie. Prin urmare, o (orice) persoană umană născută pe pământ extinde din interior temeliile vieţii şi oferă lumii un motiv în plus să dăinuie, să nu-şi închidă tainele.
Pe cale de consecinţă, naşterea este implicată direct în continuitatea vieţii pe Terra. Iar atunci când omul va înceta naşterea, atunci Universul are toate motivele să se ofilească, să-şi închidă tainele, moment în care va fi născut, prin lucrare dumnezeiască, la o nouă dimensiune a existenţei sale. Va fi ceasul cel din urmă al istoriei.
Aşa stând lucrurile, Adevărul iubirii la nivel uman are statut ontologic şi el nu poate fi întrerupt decât de libertatea haotică a omului, aceea care deturnează traseul iubirii de la rodirea cu valoare cosmică, la o simplă senzaţie autosatisfăcătoare. Taina căsătoriei nu face altceva decât să reafirme Taina prezenţei directe a lui Hristos la nunta din Cana Galileii (In. 2, 1-11) şi de atunci la orice Taină a iubirii, care se înfiripă pe pământ. Prezenţa tainică a lui Hristos alături de bărbatul şi femeia care s-au prins în hora iubirii este garanţia inepuizabilă a iubirii celor doi, dar şi a faptului că Dumnezeu va participa direct la orice nouă viaţă (persoană) ce se va naşte din ei, El Însuşi lucrând împreună cu ei şi invers (II Co. 3, 9) la restaurarea şi înnoirea întregului Univers. Şi ca toate acestea să nu fie un simplu slogan, reamintim că Taina Cununiei a avut dintotdeauna în ritualul ei această prezenţă dumnezeiască, tocmai prin împărtăşirea tinerilor ce se căsătoreau cu Hristos euharistic (Nenad Miloşevici, op.cit., pp. 95-150) şi de aceea, este nevoie de revenirea la firescul acestui ritual, pentru ca Nunta să nu-şi ştirbească realitatea, înţelesul şi împlinirea.
Şi dacă Dumnezeu este izvorul iubirii supreme, El este singura şansă a iubirii umane, precum şi a prelungirii acestei iubiri prin naştere. El nu se dezice de Sine şi este prezent la orice naştere, iar Taina Căsătoriei doar recunoaşte această prezenţă şi o permanentizează conştient şi liber consimţit.
Prin urmare, înapoi la Căsătoria ca Taină, înapoi la iubirea trinitară divino-umană: Dumnezeu-Bărbat-Femeie.
(Gheorghe Butuc)
Catalin
noiembrie 14, 2015 @ 11:12 pm
Se pare că nu a-ți citit întreaga carte a lui Nenad Miloşevici. Fiindcă acolo amintește și motivele de ce s-a despărțit Taina Cununiei de Liturghie motive foarte corecte din punct de vedere canonic, spiritual, etc. Un motiv în plus ar fi că nu toți miri sunt apți pentru a primi Euharistia și atunci ce s-ar întâmpla dacă unul din miri s-ar împărtăși și celălalt nu..S-ar produce sminteală. De aceia Biserica aplică principiul iconomie în acest caz. Comuniunea s-a pierdut datorită mișcărilor demografice, nu din cauză despărțiri Tainelor de Euharistie..Și datorită investiri în ziduri de biserici și nu în oamenii care să constituie Biserica.
Și cum adică Taina Euharistie e cea mai mare taină a Bisericii..Ce Taina Botezului nu este la fel de mare? Te poți împărtăși fără Botez?
[i] „Întâlnirea dintre Adam şi Eva era de fapt prima căsătorie din Univers, la care slujitor şi martor direct a fost Însuşi Dumnezeu. Şi nu exagerăm dacă spunem că e şi prima Taină săvârşită în lume – după Taina jertfirii de Sine mai înainte de întemeierea lumii (I Ptr, 1, 19-20) – şi nici dacă spunem că prin săvârşirea ei, în prezenţa martorilor – făpturile creaţiei – Dumnezeu centra întregul Univers pe iubirea dintre bărbat şi femeie, împlinită de prezenţa Sa treimică.” [/i] Și informația ce fundament patristic are?
sharbinsk
noiembrie 15, 2015 @ 6:42 pm
Felicitări pentru încă un articol care pune în valoare Taina Căsătoriei.
N-aveai cum să-ți vină toată comunitatea la nuntă în orașe mari în nicio perioadă istorică,[b]nu venea tot Constantinopolul la nunta unui oarecare Elefterios tăbăcarul nici pe vremea Sfinților Părinți. [/b]
Ce era demult în Țările Române cu așezări preponderent din sate sau târguri în care toți se cunoșteau s-a terminat, deci [b]urbanizarea[/b] și-a spus cuvântul.
Să nu uităm că există astăzi mulți care se plâng că e prea lungă Liturghia Duminica, unii reclamă preoții la mitropolit pe motivul acesta [caz real!], ba că [i]„e prea lungă predica”[/i], ba [i]că „ se citesc prea multe rugăciuni și parohia nu e mănăstire”[/i] etc.
E limpede că prelungirea slujbei prin includerea cununiei n-ar fi acceptată și mulți poate ar părăsi Biserica jignind prin gestul lor mirii sau ar participa în alte parohii unde nu ar fi cununie în Duminica aceea.
Și așa mulți miri nu se cunună Duminica pentru ca să le vină mai mulți oameni care trebuie să călătorească mult la chef.
Eu sunt de acord că trebuie recuperată această practică!
Dar ar cam trebui început din rândul teologilor, al viitorilor preoți, sau al cuplurilor unde nași sunt teologii și preoții dacă tot se vrea a se da un exemplu, iar oamenilor să li se explice importanța gestului.
Poate mulți tineri care ar vedea o astfel de cununie ar fi luminați de Duhul Sfânt să nu mai amâne momentul căsătoriei.
Dacă ești teolog sau preot de acord cu recuperarea Sfintei Taine, dar te-ai căsătorit Sâmbăta sau ai nășit alte cupluri care s-au căsătorit astfel fără vreun efort de catehizare în sensul acesta, n-ai cum să produci schimbarea mentalităților.
Știu că există destui tineri care au legat Sfânta Taină a Căsătoriei de Sfânta Liturghie, Duminica, dar dacă e să luăm la bani mărunți toate cuplurile de preoți s-ar putea să constatăm că scufundarea practicii acesteia ca a multor conduite duhovnicești pleacă de acolo.
Încă nu s-a inventat exemplu mai bun decât fapta.
PS în text nu fac referire la nimeni, nu cunosc situația celorlalți ci doar vorbesc la nivel principial.
Dan Tudorache
noiembrie 20, 2015 @ 12:55 pm
Cătălin, obiecțiile tale sunt bine-venite însă eu îmi declin capacitatea de a răspunde la aceste chestiuni din simplul motiv că mă simt depășit de problematică.
Sper ca domnul profesor Gheorghe Butuc să-și facă timp să răspundă deși sunt cam sceptic în această privință pentru că nu obișnuiește să butoneze prea des, și nici nu l-am văzut până acum angajându-se în polemici virtuale.
Am mai făcut altă dată o solicitare domnului profesor pentru o critică adusă de o altă cititoare (Roxana), dar nu a reușit să dea curs până acum.
Îmi pare rău de situație pentru că meritați toată atenția.
Dan Tudorache
noiembrie 20, 2015 @ 12:55 pm
Ioane, foarte bune observațiile aduse.
Claudiu Balan
noiembrie 23, 2015 @ 11:38 am
Salut Cătălin,
Domnul profesor Gheorghe Butuc m-a rugat să-ți transmit acest răspuns:
„Salutare,
Dragă Cătălin,
Este adevărat că articolul pe care l-ai citit este unul care necesită o puţin mai extinsă cunoştere teologică. Eu am citit întreaga carte a lui Nenad Miloşevici şi comentarea ei punctuală am dat-o în cadrul emisiunii „Hristos Pâinea Vieţii”, de la Ortodoxia Tinerilor, acolo unde am analizat fiecare Taină în parte. Tot acolo, dacă vei avea răbdarea necesară să asculţi (ca şi în multe alte articole postate tot pe acest site), vei afla răspuns şi la nedumerirea ta cu privire la Taina Euharistiei – Taina Bisericii, nu în sensul de ierarhizare, ci în sensul unei temelii şi a unei împliniri din care reies şi spre care converg toate lucrările Bisericii. Acest lucru îl vei putea găsi bine dezvoltat în începutul lucrării lui Nenad Miloşevivi şi în lucrarea părintelui Alexandre Schmemann: Euharistia, Taina Împărăţiei (fără să mă înşir aici cu o sumedenie de alte titluri bibliografice pe aceeaşi temă).
Cât priveşte întrebarea ta la acoperirea patristică a acelei informaţii îţi pot indica iarăşi o listă întreagă bibliografică (dacă eşti interesat o voi face cu plăcere), în care vei găsi exact acelaşi fond teologic pe care eu l-am exprimat aici într-o formă plastică personală.
Pentru cel de-al doilea articol aş indica să citească soluţiile oferite de Nenad Miloşevici în cartea citată, unde arată câteva propuneri de săvărşirea a Tainei în cadrul Liturghiei, fără să lungească timpul Sfintei Liturghii.”
Catalin
noiembrie 23, 2015 @ 10:31 pm
Eu nu am vrut să acuz sau să mă dau inteligent. Dar am impresia că, mai nou, profesori de teologie și clericii nu sunt conectați la lume… nu știu, trăiesc într-o lume plină de lecturi teologice, fără să se raporteze la lume. Chiar nu se vede că lumea nu prea mai are răbdare nici la Liturghie..ce să vorbim de Cununie și Liturghie. Și am spus motivul principal de ce s-a ajuns la despărțirea Cununie de Liturghie nevrednicia împărtășiri mirilor. Și creștinismul nu mai e constituit din elite spirituale, în jurul sunt oamenii care nu știu de ce merg la biserică ce să mai vorbim că nu mai știu ce e Liturghia catehumenilor..Și ce urmează să spuneți că Taina Cununiei nu mai e Taină fără Împărtășanie??? Eu cred că mesajul articolul este bun dar nu e pentru toată lumea.E pentru elitele spirituale, pentru fii duhovnicești..Mesajul pentru toată lumea ar trebui să fie să se căsătorească să nu mai trăiască tinerii în concubinaj..Baremul spiritual a scăzut și trebuie măcar acest barem să-l îndeplinim..
Bogdan4
decembrie 30, 2015 @ 7:40 pm
Nu inteleg de ce casatoria este necesara ? De ce este necesar ca 2 oameni sa se casatoreasca, si de ce ar fi pacat daca doar ar locui impreuna necasatoriti, daca ei sant fideli unul altuia si nu se inseala si se iubesc. Vad ca multi se despart. Oricum fetele in ziua de azi nu merita sa te casatoresti cu ele. Te parasesc foarte repede si sant schimbatoare. Am avut cateva relatii cu ele si toate dupa un timp m-au parasite, cu toate ca m-am purtat bine cu ele si le eram fidel, si nu le tratam rau cu nimic. Nu vad ce am avea de castigat sa mergem cu ele in fata lui Dumnezeu la altar in Biserica si sa facem promisiuni in fata lui Dumnezeu cu asemenea charactere. Locul femeilor sau al fetelor DE AZI este in rolul de „prietena”, nimic mai mult. Nu cred ca gresesc, faceti o comparative intre Maica Domnului si fetele de AZI (in pantaloni stramti si cu tigara in gura)! Ce este mai rau sa te casatoresti si pe urma nevasta sa te paraseasca si sa mai plece si cu o parte din averea pe care tu ai castigat-o greu si ani muncind, sau sa traiesti in „concubinaj” si cand pleaca sti ca acea nenorocita nu ramane cu NIMIC. Baieti NU FACETI PROSTIA SA VA LEGATI DE FETELE DE AZI (oricat de „credincioase” vi se par)!
sharbinsk
decembrie 31, 2015 @ 12:44 am
Concubinajul generalizat va aduce parteneriatele civile, dacă va fi în măsură să reflecte imaginea societății de mâine, crezi că statul va scăpa vreo ocazie de a controla relațiile sociale ?
Până la urmă tot la hârtii și oficializări se va ajunge mai ales că e în interesul fiscului să urmărească comunitățile de bunuri, dacă vine vorba de vreo executare silită sau de plăți către sănătate.
Pe termen scurt și d.p.d.v. al plăților sociale, statului și corporațiilor le convin parteneriatele civile pentru că astfel de familii nu nasc, deci nu solicită concedii maternale, prime și alocații, iar pe de altă parte știu pe cine să caute dacă e vorba de datorii.
Ca să nu mai spun că oamenii singuri formează mult mai greu coeziuni sociale sau răspunsuri adecvate la măsurile de forță ale politicului.
Familia este una dintre puținele surse de regenerare și de încredere față de ziua de mâine.
Ce spui tu e perspectiva omului rănit, Taina Căsătoriei este și [b]balsam[/b] pentru sufletul rănit de neîncredere pentru ca să poată privi cu speranță la viitor.
E și logic să presupună efort și încordare a tuturor forțelor sufletești, pentru că e un pas pe care-l faci pe termen lung, dar odată ce te-ai fixat într-o familie funcțională ai conștiința împlinirii.
Să-ți dea Dumnezeu bucurii sfinte care să te călăuzeazcă înspre viața de familie Bogdane, ca să ajungi la concluzia că părerea ta din 2015 era doar o nemulțumire de moment și că ar fi fost o greșeală să nu depășești acest prag psihologic raportat la binecuvântările care te așteaptă !
Vă rog să-mi permiteți anonimatul
decembrie 31, 2015 @ 9:23 pm
„Locul femeilor sau al fetelor DE AZI este in rolul de „prietena”, nimic mai mult.”
Probabil nu iti dai seama, dar prin aceasta idee ne insulti sotiile tuturor celor casatoriti care citesc aceste randuri. Exista peste tot persoane care au darul fidelitatii si as argumenta chiar, ca orice persoana poate invata empatia necesara fidelitatii.
Dincolo de asta, o relatie nu inseamna doar doi oameni care traiesc impreuna. Trebuie sa existe si un stil de viata pe care amandoi il doresc, bazat pe un grup de principii despre ce inseamna, in esenta, sa fii fericit. Mai apoi, vor aparea multe lucruri care nu erau parte din plan, dar daca viziunea celor doi despre fericire este aceiasi, atunci nu vor exista divergente majore de abordare.
Mai apoi vine si momentul in care vrei sa iti transformi relatia in casnicie. De ce? Pentru ca te confrunti cu probleme mult mai mari, care necesita resurse mult mai ample decat suma matematica a salariilor celor doi. Probleme care necesita resursele unei familii.
Cea mai importanta problema ar fi cresterea unor copii si transmiterea princiilor care au stat la baza familiei pentru ca ele sa nu moara odata cu noi.
Bogdan4
ianuarie 2, 2016 @ 10:17 am
Nu inteleg inca un lucru: de ce este necesar sa mergem si la primarie pentru a ne casatori ? Casatoria civila nu are nici o valoare in fata lui Dumnezeu. Daca 2 oameni s-ar casatori doar civil, in fata lui Dumnezeu ei traiesc tot in pacat. Casatoria civila nu este decat un act de manipulare al barbatului prin care I se dau femeii FOARTE multe drepturi. In caz de divort aceasta are drept la jumate din bunuri. Cel putin daca cineva se casatoreste este indicat sa o faca doar la BISERICA. Pana la urma Dumnezeu a lasat casatoria NU statul. Dupa cum statul a dat afara religia din scoli ar fi timpul ca si Biserica sa dea afara statul din Casatorie. Daca o femeie ar iubi cu adevarat, ar acepta si o casatorie fara partea civila!
Vă rog să-mi permiteți anonimatul
ianuarie 2, 2016 @ 2:56 pm
Rolul casatoriei civile este de a afirma in fata statului si a societatii casnicia voastra. Statul ia cunostinta despre intemeierea unei famili, care reprezinta si o gospodarie (unitate economica de baza). Statul aduna date statistice despre starea gospodariilor din „subordine” si apoi ia decizii pentru a le promova prosperitatea. De exemplu statul poate sa afle gradul de indatorare al familiilor din tara si apoi sa ajusteze dobanzile pentru a mentine un echilibru.
Si familia profita mult de pe urma acestui aranjament statul oferind o serie de drepturi si beneficii financiare. Statul ofera si un cradru legal pentru famile: daca mori copilul tau merge la sotie si nu la bunici; daca esti in coma, sotia are cel mai important cuvant de zis despre ceea ce se va face medical; ai dreptul de a-ti apara ideologic familia si ceea ce s-a intamplat in Norvegia nu se intampla la noi, etc.
Si relatia cu alte institutii este infleuntata. Bancile o sa dea credit mult mai usor unui om care si-a luat angajament. La fel, si angajatorii o sa considere un barbat casatorit mult mai motivat, deoarece are o familie de intretinut.
Ai spus si de multe ori ca, in caz de divort, sotia se alege cu jumate din bunuri. Si ce daca? Valoarea oamenilor nu se mai masoara in bunuri, ci in cunostinte. Daca ai cunostintele potrivite, te duci in Vest si faci 100.000-200.000 de euro pe an si iti poti finanta orice stil de viata doresti. Si genul ast[b]a de materialism nu este foarte crestinesc.[/b] Dincolo de asta, iti recomand sa alegi o persoana care lucreaza deoarece munca este un element important al indentitatii sociale al oricarui om. Munca ne da un sens, ne face sa ne simtim integrati in scocietate si utili; atat in familie cat si in lume.
PS. Exista 3 sistemele legale de impartire a bunurilor. Numai unul din 3 are bunurile la comun, care se impart la jumate.
sharbinsk
ianuarie 2, 2016 @ 6:11 pm
Preoții nu cunună fără dovada de la starea civilă, pentru că există riscul ca unul din soți să se căsătorească de multe ori și să se încadreze la infracțiunea de bigamie sau să se afle într-unul din impedimentele legale.
Biserica nu are resursele statului de a verifica îndeplinirea condițiilor de fond și nu-și dorește să oficializeze o căsătorie afectată de vreun viciu procedural gen debilitate,bigamie, minoritate, căsătorie cu rude în linie dreaptă.
Biserica nu are un catastif de verificare a stării civile și nu cere buletine medicale.
Există mai multe regimuri matrimoniale, în cazul [i]separației de bunuri[/i] încheiată prin convenție fiecare rămâne cu ce vine înainte de căsătorie și cu ce câștigă în nume propriu cu obligația doar de a contribui la cheltuieli comune necesare conviețuirii.
http://legeaz.net/dictionar-juridic/regimul-matrimonial-al-separatiei-de-bunuri
În cazul separației de bunuri dacă soția are mai mult e chiar avantajată că rămâne cu tot și nu e obligată să suporte datoriile contractate de soț…