Taina Sfântului Maslu
O altă slujbă care îmi este dragă şi care mă bucură este Sfântul Maslu. Când mă duc la Sfântul Maslu mă pregătesc de fiecare dată să intru într-un alt univers, într-o altă lume. Intru în timpul lui Hristos şi cu fiecare Evanghelie trăiesc şi eu ce au trăit cei care Îl urmăreau pe Hristos.
Astfel, întâi Îl aud pe Hristos cum vorbeşte despre dragoste. Despre dragostea adevărată care nu se manifestă în vorbe ci în fapte. Descopăr un Hristos care cere să facem ceva, un Hristos care aduce cu El dragostea şi izgoneşte singurătatea în necazuri şi patimi punând în locul acesteia dragostea celui ce ne ajută să ne îndreptăm şi prin acel om fiind Însuşi El, Mântuitorul, cel care ne stă alături.
După asta aud o altă Evanghelie şi anume cea a vameşului Zaheu. Parcă deja aud mulţimile care Îl însoţeau pe Hristos şi nebunia unui omuleţ mic de statură ce urcă într-un dud pentru a-L vedea pe Hristos. Această Evanghelie mi-e foarte dragă şi din cauză că sunt şi eu un om mic de statură şi mă identific în Zaheu. Astfel descopăr că Hristos nu râde de Zaheu ci Îl tratează cu toată dragostea şi mai mult chiar: atunci când alţii comentează pe la spate pe Zaheu, El îi ia apărarea. Este un episod frumos deoarece arată că Hristos preschimbă umilirea noastră în faţa Lui în demnitatea de a-L avea pe El în casa noastră şi de a ne lua apărarea în faţa celorlalţi.
A treia Evanghelie este cea în care Iisus trimite pe apostoli la propovăduire. Aici iarăşi parcă sunt acolo şi văd pe Hristos cum îi trimite pe apostoli (şi mai târziu pe preoţi şi pe episcopi) ca să scuture lumea cu propovăduirea Evangheliei, cu răspândirea bucuriei că omul poate scăpa de soarta nemiloasă şi poate ajunge la fericire. În acelaşi timp legat de asta apare şi imaginea preotului care stă în mijlocul poporului şi citeşte Evangheliile (aşa cum se face în biserica de mir la care mă duc ). Aici văd un mesaj şi anume cum trebuie să fie relaţia preot-enoriaşi. Preotul trebuie să stea în primul rând în mijlocul poporului şi nu separat de ei şi să le propovăduiască bucuria lui Hristos. În acelaşi timp poporul trebuie să stea în jurul preotului, aproape unul lângă altul ca nişte copii ce se iubesc şi stau în jurul Părintelui Ceresc.
Evanghelia ce urmează parcă continuă imaginea anterioară şi prezintă tulburarea ce o face Hristos. Vindecă pe cei bolnavi, învie morţii, le dă vederea orbilor, le dă auzul surzilor. Văd un Hristos care parcă a tulburat pe toţi din jurul Lui şi vin mulţi cu o râvnă după El să Îl urmeze. Hristos pe unii parcă îi refuză spunându-le că nu le va fi uşor să meargă cu El şi le cere să fie gata să îşi ia Crucea pe când pe alţii care sunt mai timizi în această alegere îi cheamă la El spunându-le că nu e timp de îndoieli ci e nevoie de o nebunie după El.
A cincea Evanghelie ne dă o altă învăţătură dumnezeiască. Ne spune că El poate veni oricând şi noi trebuie să fim pregătiţi să-L acceptăm în sufletul nostru. Ne cere o stare de trezvie permanentă. O învăţătură pe care ne-o dă Hristos şi prin care ne spune să nu adormim în drumul spre El, să nu ajungem să trăim în tipare şi în obişnuinţă ci tot timpul să fim proaspeţi, tot timpul să fim gata de nebunii pentru El că nimeni nu ştie când va veni.
Penultima Evanghelie ne învaţă să ne smerim. Aici sunt de fapt două lucruri pe care mulţi nu le observăm. Pe de o parte e acea învăţătură care ne spune să nu ne lăsăm de Hristos orice s-ar întâmpla în jurul nostru. Indiferent de necazuri, indiferent de tăcerea Cerului noi să nu ne lăsăm de El ci să ne smerim în continuu şi să ne umilim neîncetat în faţa Lui iar izbăvirea va veni. Mi-e drag un cuvânt al păr. doctorand Stelian Tofană la această Evanghelie. Referindu-se la Evanghelia după Matei şi mai precis la cuvintele lui Hristos ( „fie ţie cum voieşti!” ) precizează faptul că Hristos nu doar a vindecat pe fetiţă ci fetiţa când va creşte va fi aşa cum o vrea, aşa cum doreşte orice mamă să îi fie copilul şi anume ascultător şi să nu o părăsească când deja e domnişoară. Hristos prin aceste cuvinte îi răsplăteşte cu vârf şi îndesat perseverenţa şi smerenia femeii spunându-i că nu doar o vindecă de acel demon ce o posedă ci de toţi demonii care ar veni apoi şi ar ispiti-o să uite de mama ei şi să gândească doar la ea să se simtă bine.
O altă învăţătură pe care mulţi nu observă aici e faptul că Hristos ne arată să nu judecăm pe nimeni. Femeia era păgână şi conform învăţăturii iudaice nu trebuia ajutată. Aici cred că am putea să facem o asemănare şi cu Noul Israel şi anume Biserica Ortodoxă. Din păcate mulţi ortodocşi consideră că eterodocşii şi păgânii sunt sub ei şi nu merită mântuirea. De multe ori îi dispreţuim pe cei ce nu sunt ortodocşi şi spunem că doar noi ne mântuim. Aş vrea să mai adaug aici doar un cuvânt al unui părinte foarte drag tinerilor şi anume păr. doctorand Constantin Necula. El spunea referindu-se la canonizarea celor din temniţele comuniste: „Ce facem cu penticostalii, cu baptiştii, cu greco-catolici, cu catolici care au murit şi ei pentru Hristos?”.
În ultima Evanghelie iarăşi ni se aminteşte de un păcătos şi de faptul că noi tindem să judecăm pe ceilalţi. Noi deseori nu putem să vedem pe Hristos în cei păcătoşi ci doar în sfinţi. Dar deseori Hristos e mult mai prezent în cei păcătoşi decât în noi cei care ştim pe Sfinţii Părinţi pe de rost.
Sf. Maslu e una din slujbele care mi se pare că ne apropie mai mult între noi oamenii ( preoţi şi popor ). Dacă Vecernia ar fi o slujbă ce ne umple de dragoste pentru Dumnezeu atunci Sf. Maslu e o slujbă ce ne apropie pe noi oamenii, o slujbă prin care formăm legături de dragoste duhovnicească între noi oamenii.
(Sorin Dan)