august 19, 2010

Tehnici de psihoterapie văzute din perspectivă ortodoxă

In primul rand as spune pentru cei care mai stau inca pe ganduri „daca sa urmeze cursurile facultatii de psihologie”, sa continuie doar daca cu adevarat asta isi doresc. Facultatea este foarte grea, si dupa ce o termini trebuie sa faci obligatoriu masterul, iar dupa master daca vrei sa lucrezi pe psihoterapii, trebuie sa va spun ca formarea pe terapii, indiferent de orientare este de 4 ani. Dupa 9 ani te intrebi daca in munca, pe care ti-ai ales-o, lucrezi pentru Dumnezeu sau impotriva lui caci pana la urma scopul nostru in lumea asta este sa ne mantuim. Partea buna, care pare a fi, este ca toate terapiile au o tenta religioasa, ba spirituale, ba te duc direct la Dumnezeu, ba ai puteri supranaturale, ba te joci cu mintile oamenilor,(ca doar asta inveti in facultate, la master si la formari, manipulezi, desincronizezi constientul de inconstient, si multe alte lucruri pe care le inveti acolo), dar cand in final stai sa realizezi, vezi ca defapt lucrurile nu sunt chiar atat de nevinovate pe cat par, din pacate. Si nu numai ca gresesti tu, ca iti pierzi tu sufletul, dar mai duci si pe altii in iad, si vai de aceia care nu se trezesc!

Imi amintesc cum ne spuneau profesorii la cursuri: ”trerapia asta nu este cum spune religia, este nevinovata, preotii nu vor sa accepte evolutia”, si vedeam cum profesoara hipnotiza toata clasa, sub pretexul relaxarii, dar cu greu isi mai reveneau bietii mei colegi. Imi amintesc odata ca un coleg era chiar inconstient dupa o sedinta de hipnoza si nu-si mai revenea. Nu m-am lasat niciodata hipnotizata stiind ca e pacat, (cred ca rugaciunile duhovnicului meu m-au salvat de multe ori) dar nu cunosteam pe atunci marile primejdii duhovnicesti ascunse in spatele unor astfel de practici, intrucat nimeni nu ne avertizase asupra usurintei cu care demonii, ca entitati spirutuale, intra pe calea hipnozei in contact nemijlocit cu mintea omului, inselandu-l si amagindu-l treptat, pana la contactul total.

In hipnoza sunt implicate si capacitatile demonilor de a-i induce omului perceptii senzoriale, (puteri pe care psihologul crede ca le dobandeste cu marea capacitate de a se juca cu mintea omului),inclusiv reprezentari vizual – artificiale pe de o parte, iar pe de alta parte de a interveni direct asupra unor evenimente, in sfera realitatii materiale. Terapeutii insa ignora cu desavarsire toate aceste aspecte, prezentand mecanismele hipnozei intr-o maniera distorsionata, facila si apetisanta. Psihoterapeutii sunt oameni, si ca oameni aleg intotdeauna ceea ce li se potriveste, fac alegeri care doresc sa fie congruente si aliniate in raport cu conceptile si convingerile lor.

Un numar tot mai mare de specialisti, fiind atrasi de filosofiile orientale, aplica in munca lor invataturi pagane de tip aikido,zen, budism, yoga, bioenergii, elemente ezoterice, sau cum le mai numesc ei ”legi universale,spirituale sau crestine”. De asemenea sunt psihologi care au cercetari aprofundate in ceea ce priveste practicile oculte si invataturile fundamentale ale misticismului si sectelor religioase orientale, iar expertul in acesta forma de invatamant este numit „guru”, despre care se credea ca este dovada vie ca Dumnezeu se manifesta in epoca contemporana. A-i urma exemplu inseamna sa faci posibila dobandirea idealurilor spirituale ale divinitatii. Guru era cel care te putea conduce la Dumnezeu. Astfel, unii adepti si-au abandonat modul de viata obisnuit si s-au consacrat in intregime contopirii sufletului cu Dumnezeu. Ne intrebam acum: oare cu cine si-au contopit sufletul defapt? Cei care fac yaga stiu ca acesta abordare este considerata de biserica erezie?

Cei care doresc sa urmeze o formare pe curentele spirituale ce se declara ezoterice, trebuie sa stie ca sunt anticrestine. Stiu, o sa-mi spune-ti „pai am citit ce contin cursurile: evanghelia lui Matei, Luca, Marcu, Ioan, Apocalipsa”, dar nu va lasati amagiti, caci si diavolul se arata in inger de lumina. Defapt, aceste curente spirituale contin legile kabalionului, astrologia, taratul, numerologia, chiromantia, kabbala, reincarnarea, karma,etc. De asemenea la fel ca guru, muharai ji si MLD (MISIUNEA LUMII DIVINE) continua sa vina in occident, ei se numesc ”mai buni decat Isus”, mai exact MLD-UL. Au invataturi distrugatoare fata demoralitatea si valorile crestine. Pledoaria lor in favoarea unor forme de ocultism a ruinat mii de vieti. Fiecare va trebui sa plateasca pretul angajamentului personal. PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, ne sfatuieste sa ne ferim de toate aceste abordari si sa ne propiem cat mai mult de Dumnezeu, de biserica, sa fim smeriti, sa iubim si sa iertam, sa cerem de la DUMNEZEU ceea ce nu avem si El ne va da, mai mult decat lumea(psihologul). Daca cautati liniste sigur o ve-ti gasi intr-o manastire, la o biserica sau de vorba cu parintii imbunatatiti.

Multi dintre noi apeleaza la psiholog pentru depresie, crezand ca acesta le poate reda linistea sufleteasca. Trebuie sa stiti ca depresia este o boala a suletului, nu a mintii, iar psihologul lucreaza cu psihicul. Si dupa cum am mai spus, daca duhovnicul considera ca depresia are o forma clinica, care nu a afectat doar sufletul , atunci va directiona pacientul acolo unde este nevoie: psihiatru, psiholog (dar unul cu o filozofie de viata crestina).

Exista insa si tehnici foarte benefice in psihoterapie. Spre exemplu terapia cognitiva ajuta persoanele cu gandire irationala, disfunctionala, sa-si organizeze si corecteze cognitiile disfunctionale, care de cele mai multe ori duc la conflicte in familie, (de cele mai multe ori afecteaza copii, ei fiind cei care sufera atunci cand parintii se cearta). De asemenea terapia de cuplu si familie (terapia sistemica) este foarte benefica. Se lucreaza cu toata familia, este vazuta persoana in sistem si se tine cont de deciziile intregului sistem. Spre exemplu sunt multi parinti care isi aud copii vorbind, dar nu-i asculta, nu dau importanta dorintelor pe care acestia (copii) le au, iar consecintele sunt foarte grave: stima de sine scazuta, complex de inferioritate,timiditate, etc. Terapia sistemica are rolul de a-i ajuta pe toti membrii familiei, cu ajutorul anumitor tehnici de lucru, sa se puna in pielea celuilalt si sa inteleaga ce simti cand nu esti, ascultat, inteles si luat in seama.

De asemenea, terapia transgeneratioanala este foarte benefica, si utilizarea genogramei ajuta membrii familiei sa-si corecteze patternurile comportamentale copiate de la parinti. Aici sunt luati in considerare factorii dezvoltarii ontogenetice care contribuie la dezvoltarea personalitatii (sa nu uitam ca noi suntem si rezultatul mediului in care am trait, caci fara voie si-a pus amprenta pe dezvoltarea noastra personala). Drept exemplu, sotii care-si maltrateaza sotiile, sub motivul „femeia trebuie tinuta sub papuc”, isi pot corecta aceste patternuri comportamentale dupa ce impreuna cu psihoterapeutul le analizeaza si cauta impreuna solutii pentru remedierea lor.

O alta terpie foarte, foarte benefica este cea comunicationala. Totul se transmite prin cuvant. Astfel, de la un cuvat rau se poate ajuge la divort, crima, abuzuri sau dimpotriva, poti debloca resursele unei persoane daca folosesti cuvinte cu o incarcatura emotionala pozitiva care sa aiba priza la inima celor cu care comunici. Prin cuvant poti sa construiesti sau sa distrugi, poti sa inalti sau sa cobori, poti sa aduci zametete sau lacrimi. Si sa nu uitam ca prin cuvant a facut Dumnezeu lumea, a zis si s-a facut. Si exemplele pot continua.

Eu lucrez in serviciul de ambulanta si pot concret sa va spun care sunt efectele cuvintelor in situatii extreme, cum pot schimba viata unui om, daca stii sa le folosesti. Pe mine psihoterapia m-a ajutat sa ajut, sa salvez, sa ridic, chiar daca uneori tacerea este mai volaoroasa decat toate cuvintele si e mai importanta atingerea, alinarea. Cred ca ar trebui ca toti cei care au ca obiect al muncii OMUL, sa faca cursuri de dezvoltare personala, de comunicare, pentru ca, din pacate, la noi comunicarea este dezastruoasa. In acest sens, dau exemplul accidentelor rutiere, la care reprezentantii politiei tipa la victime:”linistes-te!”. Insa, nu ar fi mai simplu sa-i arate compasiune pentru durerea lui? Ar fi multe de spus. Oamenii nu vor sa primeasca ordine de genul ”taci”, „linisteste-te”,pleaca”,etc, nici sa fie judecati ” de ce…”. Nimeni nu-si doreste raul, nici cei care incearca sa se sinucida nu trebuiesc judecati, caci acestia daca ar avea judecata atunci sigur nu ar actiona asa.

Cred ca ne lipseste rabdarea, compasiunea,pregatirea,dragostea, intelepciunea, iertarea, smerenia, multe. Dar le putem cere de la Dumnezeu, care spune: ”cere-ti si vi se va da’‘!. Am invata atat in medicina cat si in psihologie, ca tu ca om nu poti sa dai ci numai Dumnezeu da. De aceea e mai important sa facem intru toate ascultare si sa ne lasam in voia lui Dumnezeu. El stie de ce da si de ce ia. Imi amintesc cand eram mica cum bunica mea imi spunea sa ma rog in fiecare seara sa ma fereasca Dumnezeu de moartea naprasnica. Pana sa ma angajez la ambulanta nu am inteles ce a vrut sa-mi spuna cu asta. Acum stiu. Am vazut oameni in chinuri groaznice (odata am avut o pacienta care era mancata toata de viermi, si limba era mancata, eram sigura ca nu mai traieste, dar nu a fost asa, era in coma hipoglicemica, avea AVC, si era abandonata de copii si sot. Oricine poate intelege pana a intrat in coma prin cate chinuri a trecut, cate zile nu a mancat, era cu hemiplegie, paralizie,afazie, nu putea vorbi, si nu se putea deplasa) care au avut moarte napraznica, si din trecutul acestor persoane cam toate au avut un trecut tumultos. Eu cred ca pacatele se platesc greu. Poate asa a ingaduit Dumnezeu suferinta pentru a se mantui, dar am vazut si moarte napraznica in cateva minute, si ma intreb aceia unde se duc? Oricum, am invatat sa folosesc cuvintele si faptele pentru a construi (chiar daca nu reusesc sa fac mereu acest lucru) caci eu cred ca ”ce semeni aia culegi”! Dumnezeu sa ne ajute sa facem ce ne cerea parintele Arsenie Papacioc: ”sa iubim mult si frumos, chiar pe cei ce ne-au ranit’‘!

(Diana)

(Visited 917 times, 1 visits today)

114 Comentarii

Ioana
august 19, 2010 @ 11:42 am

Exceptional !
Un articol exceptional, din care avem foarte multe de invatat ! Multumim pentru el !
Doamne ajuta !

Reply
admin
august 19, 2010 @ 2:25 pm

Cu drag.
O asteptam pe Diana sa scrie si alte articole la fel de frumoase si interesante.
Doamne ajuta!

Reply
Dan
august 19, 2010 @ 3:27 pm

Acum vreo 3 saptamani a trebuit sa merg cu sotia la spital (nu era ceva grav), la urgente caci era tarziu (in jur de 10 seara) asa ca ne-am pus la asteptat acolo pentru triere. Am fost poftiti intr-o incapere cu un doctor care facea triajul un functie de simtomele descrise de pacient. Noi stiam ca mergem la ortopedie.
Acolo a trebuit sa asteptam jumatate de ora pana ne-a venit randul. In timpul acesta de asteptare, mai statea si o doamna tinerica cu copilasul de 5-6 anisori, copil care cazuse pe o parte si trebuia sa i se faca radografie pentru a vedea daca are umarul dizlocat sau vreo fisura in zona mainii lovite. Asteptand cu plictis, dintr-odata iese de la sala de radiografii o doamna infirmiera tanara (era imbracata in albastru si de asta cred ca era infirmiera), si il abordeaza pe copilas, intrebandu-l ce a patit, cum s-a intamplat si alte detalii ale pataniei celui mic. Din discutia avuta cu copilul, doamna infirmiera degaja o blandete si rabdare nespusa, avand o tonalitate si expresie a fetei foarte carismatica. Copilasul a colaborat foarte bine si a facut radiografia fara sa ezite sau sa planga. Am zis in sinea mea atunci ca tare e bine sa avem in spitale cat mai multi oameni ca infirmiera aceea.
Totusi asteptarea noastra nu s-a terminat si dintr-odata apare pe holul de asteptare, un pacient de vreo 50 de ani, asezat pe un scaun cu rotile si impins de la spate de doi agenti de politie. Ne-am dat seama imediat ca este un detinut de penitenciar, iar cand s-au apropiat (politistii cu detinutul) de locul nostru de asteptare (care era langa sala de facut radiografii), am vazut ca detinutul respectiv are catuse la maini, dar si un cui infipt in frunte si sarma groasa infipta sub buza de jos.
Mi-am dat seama ca omul acesta s-a automutilat in semn de protest pentru conditiile mizere pe care nu le mai suporta. Omul respectiv era agitat si striga intr-una ca sa vina televiziunea sa-l vada si sa spuna la toata lumea cat de rau este tratat in penitenciar. Politistii erau foarte deranjati de aceasta atitudine, si unul dintre ei i-a spus detinutului ceva de genul „lasa ca ajungem noi inapoi…”, bine-nteles cu sensul ca nu va fi bine de pielea detinutului.
Apoi, politistul cu pricina a incercat sa-l sune pe seful penitenciarului caci detinutul nu vroia sa faca nicio radigrafie pentru a urma un tratament, pana nu venea televiziunea. Nu, si nu, si nu…nu putea fi convins in niciun fel sa faca radiografia.
Totusi, in acele momente de tensiune, apare doamna infirmiera de care spuneam mai devreme si se apropie in fata detinutului nostru care era agitat. Fara sa-i fie frica, doamna infirmiera ii spune ca nu poate veni televiziunea daca el nu are radiografie pe care sa o vada toata lumea…ca intai sa faca radiografia care va fi data la TV, altfel televiziunea nu va avea ce sa arate lumii. Detinutul, fiind agitat ezita, insa la un moment dat zice ca da…ca are dreptate infirmiera…ca iar trebui radiografia pentru televiziune. Dar iarasi isi schimba decizia dupa care doamna infirmiera ii spune transant dar totusi bland, ca ce fel de barbat este el daca una spune acum si alta peste doua munite. Asa a ajuns detinutul cel agitat (om ca toti oamenii) sa fie convins de o doamna care stia sa comunice excelent cu oamenii, iar politistii erau doar spectatori depasiti de situatie.
A intrat in sala de radiografii, a facut radiografia linistit si a iesit mult mai calm de acolo.
Concluzia ar fi ca doamna infirmiera era un foarte bun psiholog, stiind cum sa comunice cu oamenii cel mai dificili (care pana la urma sunt oameni ce trebuiesc intelesi).
Am impartasit intamplarea aceasta ca un exemplu practic la ceea ce a scris Diana si sper sa va fie de folos cu ceva.
Doamne ajuta.

Reply
Laura-optimista
august 19, 2010 @ 4:51 pm

Psihoterapia-spovedanie fără iertare…
Doamne ajută!
În primul rând, mă bucur foarte mult, pentru că am din nou posibilitatea de a comunica pe acest site deosebit. 🙂 Am fost plecată de acasă o perioadă, apoi am avut probleme cu internetul(şi încă mai am) şi, din acest motiv, n-am mai putut posta comentarii pe site de mult timp(cred că de aprox. 3 săptămâni). Chiar mi-a fost dor de prietenii din comunitatea O T, deşi ne cunoaştem doar… în mod virtual. 🙂
Citind acest articol, am rămas surprinsă, deoarece nu mă aşteptam ca un absolvent al facultăţii de psihologie să-şi exprime nemulţumirea faţă de anumite practici studiate acolo… De vreme ce Diana, care are convingeri ortodoxe şi a studiat la această facultate(ceea ce înseamnă că poate exprima o opinie avizată în legătură cu studiul psihologiei), a afirmat că unii dintre psihoterapeuţi practică tehnici anticreştine, ezoterice, înseamnă că noi, cei care avem incomparabil mai puţine informaţii despre acest domeniu, ar trebui să ne gândim foarte foarte bine, atunci când am dori să cerem ajutorul psihologilor. Cred că, în astfel de situaţii, aşa cum ne sugerează doamna Diana în articol, pentru a nu ne periclita relaţia cu Dumnezeu, ar fi indicat să apelăm întâi la un duhovnic bun, vrednic de încredere, iar dacă acela ne-ar îndruma către un psihiatru sau psiholog, am avea datoria de a căuta o persoană de specialitate, care să aparţină cu toată convingerea Bisericii ortodoxe, să aibă o concepţie corectă de viaţă(evident, corectă din perspectiva ortodoxă) şi să evite orice practică ezoterică.
Cunosc personal un medic psihiatru care, după ce a trăit câteva experienţe duhovniceşti deosebite(aşa susţine), a început să creadă în Domnul Iisus Hristos, dar a continuat să-şi păstreze şi convingerile necreştine şi să practice hipnoza.
Din păcate, n-am avut niciodată ocazia de a discuta cu un psiholog ortodox, deşi mi-aş dori mult, fiindcă o astfel de persoană i-ar putea aduce pe mulţi „fii risipitori” la dreapta credinţă. Am observat că mulţi dintre semenii noştri lipsiţi de credinţa cea adevărată au mai multă încredere în psihologi şi, în general, în ştiinţă, decât în Hristos. 🙁 Este o realitate tristă, pe care toţi o cunoaştem, dar… cred că tocmai din acest motiv, psihologii credincioşi, iubitori de Hristos, i-ar putea ajuta pe aceşti nefericiţi, sceptici în privinţa religiei, să se apropie de Domnul. Cunosc o doamnă profesoară de chimie deosebit de credincioasă ai cărei elevi au rămas uimiţi, atunci când ea le-a împărtăşit bucuria, pe care o trăia în viaţa duhovnicească. Acei elevi nu se aşteptau ca o profesoară, specializată într-un domeniu diferit de cel al teologiei să aibă o concepţie creştină de viaţă, să creadă în Dumnezeu şi, de aceea, i-au acordat mai multă încredere, decât profesorului de religie, care încerca să-i iniţieze în aceleaşi adevăruri de credinţă.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, am intrat în vara aceasta la facultatea de Teologie ortodoxă, dar chiar domnul profesor de religie, care m-a pregătit în liceu, îmi spunea că… ar fi interesant să urmez şi cursurile facultăţii de Psihologie. Îmi pun întrebarea: dacă aş fi dat la psihologie, m-aş fi confruntat cu ispite grave, din cauza necredinţei profesorilor? Oare aş fi învăţat practici ezoterice şi m-aş fi lăsat atrasă de acestea, sau aş fi căzut în cealaltă extremă, refuzând să recunosc meritele incontestabile ale acestei ştiinţe? 🙂
PS. M-a impresionat în mod pozitiv întâmplarea relatată de Dan în comentariul anterior. Atunci când eram mică, a trebuit să merg de mai multe ori în spital… şi am rămas cu amintirea indiferenţei medicilor. Mă bucur să aud că nu sunt toţi aşa. Probabil că memoria mea a păstrat doar aspectele neplăcute ale acelei experienţe. Nădăjduiesc din tot sufletul să fie aşa.
Felicitări pentru articol! Dumnezeu să vă dăruiască mult succes în carieră şi, mai ales, puterea de a aduce mângâiere şi nădejde în sufletele celor bolnavi, pe care-i întâlniţi în activitatea dumneavoastră profesională.
Bucurie!
Doamne ajută!
Laura S.

Reply
niky
august 19, 2010 @ 9:35 pm

Nimeni nu poate sa vada Lumina pina nu i se arata , sau poate calauzi un orb un alt orb? Totul ce ne indreapta pasii spre altcineva in afara de Iisus Hristos, este intuneric si minciuna deci nu apartine Adevarului. Nimeni nu poate sa vindece pe deplin in afara de Cel ce a creeat totul si cunoaste de ce este robit omul. Toti oamenii vor fi invatati despre Dumnezeu depinde pe cine aleg. Insasi psihologii ei care vor sa vindece pe altii au nevoie de vindecare, pentru caci sufletul omului tinjeste dupa Dumnezeu si are nevoie de eliberare,ceea ce Psihologul nu poate sa faca , deoarece nu detine puterea vietii. Iisus a spus ca El este piinea vietii de aceasta piine are nevoie sufletul omului . Doamne ajuta

Reply
diana
august 20, 2010 @ 12:25 pm

Multumesc tuturor pentru comentarii! trebuie sa clarific cateva lucruri vazavi de cele mentionate mai sus(in articol):
– doar formarea in psihoterapii dureaza 9 ani, cei care doresc sa devina profesori de psihologie au nevoie doar de facultate si masterat(pentru cei cu 3 ani de facultate), plus cele doua nivele ale modulelor pedagogice,primul nivel obtinut in facultate,al doilea in timpul masteratului(module optionale, pentru cei care doresc sa urmeze cariera didactica),deasemenea pentru cei care doresc sa lucreze pe consiliere scolara, vocationala, evaluarea psihologica a personalului, psihologia muncii, psihologie judiciara etc.,sunt suficienti cei 5 ani. Pentru cei care doresc sa lucreze in acest sector al psihologiei, nu as putea sa spun ca prezinta un pericol psihologia. Rolul lor este doar de evaluator. Rolul psihoterapeutului este de a evalua si in plus de a INTERVENI. Din acest motiv psihoterapeutii mai fac o formare de 4 ani, pentru a interveni si pentru a trata, remedia problemele cu care se confrunta clientul sau pacientul;
– cred ca foarte multe persoane care au terminat psihologia ma vor critica pentru cea ce am scris, doresc sa se inteleaga, eu iubesc psihologia, nu sunt impotriva psihologilor, doar ca nu sunt deacord cu anumite curente psihologice, cu anumite orientari si anumite tehnici(iar ceea ce am scris despre tehnicile anticrestine, nu o spun de l mine, o spun sfintii parinti);
– nu doresc prin acest articol sa determin persoanele care doresc sa merga la psihoterapeti sa n-o mai faca, doresc sa inteleaga pericolulul care ii asteapta, daca accepta sa lucreze pe astfel de tehnici,crezand ca asa se vor vindeca sau apropia de Dumnezeu;
– sa nu credeti ca psihologii nu cred in Dumnezeu, sau ca doresc sa indeparteze lumea de Dumnezeu, in momentul in care se formeaza pe aceste tehnici”spirituale” ei cred cu certitudine ca imbina utilul cu placutul, facand din meseria lor un mod de a-si castiga existenta cinstit si in acelasi timp lucrand pentru Dumnezeu;
– nu doresc sa discreditez psihoterapia(eu am muncit ani de zile pentru a invata terapiile), doresc sa-i ajut pe cei care sunt in formare pe psihoterapii, pe cei care sunt la facultatea de psihologie si nu stiu spre ce sa se indrepte, dupa absolvirea facultatii.
– am scris ca psihologia se ocupa de bolile psihicului, iar duhovnicul de bolile sufletului, probabil multi colegi ma vor contrazice, deoacere psihologul trateaza sufletul. Dar eu as spune: sunt psihologi care nu au o viziune integrativa a fintei umane(Freud, vedea fiinta umana ca fiind minte- trup, si multi psihologi s-au inspirat din psihologia lui, el este unul din fondatorii psihologiei si parintele psihanalizei),acei psihologi vad doar psihicul,sau pentru ei psihicul si sufletul sunt totuna, nu le vezi, dar le simti, nu stiu ce ar raspunde la intrebarea: ce este sufletul?

Sunt multi oameni care nu au probleme psihice si spun ca ii doare sufletul? Oare unde ar trebui sa merga? Cine le poate reda linistea sufleteasca? La multe urgente am avut pacieti deznadajduiti care, la intrebarea:”ce va doare?”, imi raspundeau: „sufletul”. oare la ce unitate trebuia sa merg cu acei pacienti? Nu aveau dureri organice, nu aveau probleme psihice. Dupa cateva zile sunau la ambulanta apartinatorii si aflam ca a avut o tentativa de suicid. Oamenii merg la psiholog pentru ca doresc sa fie ascultati, sa fie o persoana dispusa sa empatizeze cu ei, e foarte bine, dar trebuie sa stie ca psihologul asculta, mangaie, empatizeaza, te accepta asa cum asti fara sa te judece, dar nu te poate dezlega de pacate, nu au la indemana arma pe care o au preotii: RUGACIUNEA. Da, ma pot ruga, dar eu nu sunt nici vrednica precum un preot, nici nu am timpul necesar pentru rugaciune.Tot ceea ce poate schimba un om la un alt om, este cu voia lui Dumnezeu, daca El ingaduie. Uneori la urgente ma invinuiam ca nu am facut mai mult, ca poate un om nu murea, dar parintele meu duhovnic(este calugar) m-a certat, mi-a spus: „mai fata tu nici nu poti sa dai, nici nu poti sa iei, numai Dumnezeu are acesta putere, supune-te voii lui Dumnezeu!”. Acum am invatat ca trebuie sa actionez si sa ma rog. Trebuie sa invatam si psihologia bolnavului, pentru ca daca spuneam, „cei care lucreaza cu OMUL trebuie sa stie cum sa o faca”,trebuie sa va spun ca cei care lucreaza cu OMUL BOLNAV, au si mai mult de invatat. Omul bolvav are in primul rand o durere, apoi are foarte multe fobii: fobia de spital, fobia de cadrele medicale, fobia de actul medical si trebuie sa mai tinem cont ca de cele mai multe ori actul medical este foarte dureros, din aceste motive cei care isi i-au angajamentul sa lucreze in slujba pacientilor au multe responsabilitati, iar prima este: sa sti sa-i asculti, a doua: sa le respecti durerea, sa-i intelegi, a treia:sa stii sa le raspunzi, sa te comporti si aici fiecare gest conteaza, fiecare cuvant ii misca(conteaza atat comportamentul verbal cat si cel nonverbal si paraverbal). Cu un cuvant poti sa le redai zambetul, poti sa salvezi, si tot cu un cuvant poti sa aduci lacrimi pe fata lor, durere SUFLETEASCA, si multa deznadejde. Am auzit multi pacienti care spuneau ca nu mai merg la spital, deoarece li s-a vorbit urat”mai bine mor acasa linistit, decat la spital umilit”. E drept spitalul trece prin momente grele, nu sunt fonduri, nu este personal suficient, dar o vorba buna nu costa nimic ,si poate face cat o mie de injectii. E dureros sa vedem cum toti credem in Dumnezeu si cum ne distrugem unii pe altii. Daca am avea puterea sa facem macar ceea ce cerem cand spunem cea mai importanta rugaciune”TATAL NOSTRU”, sa analizam foarte bine ceea ce cerem: „si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri”, sau” si „faca-se voia ta”. Oare am iertat ca sa fim iertati? Oare am facut voia lui Dumnezeu, sau stim vare este voia Lui? Am intrebat multi pacienti care treceau prin clipe grele: de ce va este teama? „de moarte, de Dumnezeu”, era raspunsul lor. Oare trebuie sa ne temem de moarte? Mantuitorul spunea ca cine crede in El nu moare,are viata vesnica. Oare trebuie sa ne temem de Dumnezeu? Dumnezeu inseamna dragoste, El este TATAL NOSTRU,dar tot El spunea: „daca sunt TATA, unde este cinstea care nu se cuvine?”. Eu cred ca ne temem de fapt de faptele noastre, de dreapta judecata. Daca prin faptele noastre am construi, la judecata de apoi Dumnezeu nu ne va izgoni de la el, vom primi inapoi ceea ce am dat. Eu cred ca cu fiecare cuvant poti sa construiesti sau sa darami, ca si cum fiecare cuvant ar fi o caramida pe care o pot folosi sa-mi construiesc o casa dincolo,sau, sa daram, daca cuvantul este daunator. Doar noi vom da judecata de ce am daramat, cand puteam costrui…,de ce am distrus un om, cand il puteam inalta, de ce am adus lacrimi si durere cand puteam aduce zambete si bucurie,caci: „dupa cuvintele noastre vom fi judecati”. Dumnezeu sa ne de-a intelepciune pantru a nu judeca, ca sa nu fim judecati. In plus, este foarte usor sa judecam, (omul poate ucide si cu vorbe)dar nu stim prin ce traume a trecut fiecare persoana, ce-l doare, ce experiente de viata are,de ce e in felul lui si nu cum vrem noi(de parca noi am putea fi cum vrem noi?).

As dori, daca exista persoane care au avut experiente in acest sens,sa ni le impartaseasca si noua, pentru ca este mai usor sa inveti din greselile altora decat din proprile greseli, este mai usor sa previi decat sa intervii.

Multumesc celor care ne ofera sansa sa comunicam pe acest site. Asa avem posibilitatea sa invatam mai multe unii de la altii. Mi-as dori foarte mult sa aud si parerile altor psihologi, si nu numai, sa stiu care este viziunea lor despre terapii.
Doamne ajuta!

Reply
Dan
august 20, 2010 @ 12:40 pm

Mi-a placut mult tare asta: „E drept spitalul trece prin momente grele, nu sunt fonduri, nu este personal suficient, [b]dar o vorba buna nu costa nimic ,si poate face cat o mie de injectii[/b].”
Domnul sa-ti dea sanatate Diana si sa-ti inmulteasca lucrarea.

Reply
Cristina
august 20, 2010 @ 1:52 pm

Doamne ajuta ,mi-a placut foarte mult acest articol ,felicitari doamnei care l-a scris ,mi-a placut mult povestea lui Dan ,deoarece eu lucrez intr-un spital tot ca infirmiera cred ca am multe de invatat de aici ,multumesc tuturor ,miar place ca pe viitor sa pot si eu cu ajutorul Domnului sa aduc bucurie si liniste in sufletele celor din spital

Reply
art
august 20, 2010 @ 3:11 pm

Vreau sa intreb, daca cunoaste cineva, cursuri de psihoterapie ortodoxa, si daca ele pot fi urmate nu doar de psihologi ci de asistenti sociali, absolventi de sociologie, etc? Va rog, daca aveti informatii, nu ezitati sa ne spuneti!

Reply
diana
august 20, 2010 @ 5:42 pm

Buna art!Nu exista cursuri de psihoterapie ortodoxa, insa terapia de cuplu si familie este foarte ortodoxa si se potriveste de minune cu misiunea dumneavoastra(daca sunteti asistent social).Eu am avut la masterat o colega care a terminat facultatea de asistenta sociala, deci se poate(desi din cate am inteles de la ea ar trebui sa mai faca cateva cursuri de psihologie pura). Va puteti inscrie la la un masterat pe psihotareapie de familie(aici aveti parte de o formare foarte complexa) si abia apoi sa urmati cursurile unei formari de psihoterapie, de exemplu terapia sistemica, terapia experentiala,terapie integrativa,etc. Intati pe site-ul colegiului ppsihologilor din romania (COPSI), iar la sectiune apsihologie clinica si psihoterapie gasiti detalii. Dumnezeu sa va ajute!

Reply
diana
august 20, 2010 @ 6:21 pm

Imi cer scuze ca nu am timp sa citesc mesajele dupa ce le scriu si se mai strecoara greseli. Dar ma simt nevoita sa rectific o greseala dintr-un citat din biblie, deoacere ii da o alta conotatie. Citatul carect este: ”daca sunt TATA unde este cinstea care mi se cuvine”, Din greseala am scris in loc de ”mi”,”nu”. Oare cum de am gresit ambele litere?

Reply
arts
august 20, 2010 @ 7:30 pm

Multumesc pentru informare, un singur lucru doresc sa va mai intreb: absolventii de sociologie ar avea si ei acces? sau spre ce ne ati putea indruma pe terapie. Va multumesc si va astept cu un raspuns.

Reply
diana
august 20, 2010 @ 10:49 pm

Se pot inscrie la formarea in terapii persoane din domeniile: psihologie, psihopedagogie speciala, psihosociologie,sociopsihologie, medicina. Terapia e la fel ca si facultatea este greu sa-i spui unui om pe ce sa se specializeze,urmeaza sa profesati o viata pe ce va pregatiti. Mult succes!

Reply
a4m
august 21, 2010 @ 12:51 pm

am terminat si eu psihologia
am terminat anul acesta facultatea de psihologie… cand am inceput-o eram altfel… vedeam altfel viata…atunci incepusem sa frecventez Biserica si sa-l cunosc mai bine pe Dumnezeu… voiam sa invat hipnoza, sa invat sa ma schimb pe mine si sa schimb pe altii, aveam planuri ”mari”… primul lucru care nu mi-a placut la psihologie a fost ca ni se impunea sa fim toleranti (la maxim) cu toata lumea, iar mai explicit ni se spunea ca nu poti fi psiholog daca nu poti sa accepti si sa intelegi un homosexual, fara sa doresti sa-l schimbi (si cica, daca ar veni unul la terapie si nu ar vrea sa-si schimbe orientarea sexuala, dar ar avea probleme de ”dragoste”, sa-l ajutam in modul in care doreste el, fiind normal, la fel ca si noi, doar cu alte orientari/gusturi). Asta mi s-a parut cea mai banala si mai absurda idee, si datorita acestui fapt se iscau discutii la toate seminariile cand era vorba de asa ceva)…
La facultate am avut profesoare de psihologie care erau preotese, pareau foarte credincioase, aveau si icoane in biroul lor, si nu le-am auzit odata sa zica ceva contrat invataturilor ortodoxe… insa restul profesorilor… erau departe de Biserica… cand se mai pornea o discutie pe teme religioase, ne luau uneori peste picior, pe noi, astia religiosi…pacat de ei, toti sunt oameni de treaba, seriosi, pacat ca nu inteleg religia si ca nu l-au gasit pe Dumnezeu.
Dupa ce am tot intalnit idei dinastea care se contraziceau cu invataturile crestine, am inceput sa citesc carti de psihoterapie ortodoxa, sa stiu ce sa nu iau din psihologie. Mi s-a parut complicat, asa ca m-am orientat inspre psihologia copilului…imi place, tine mai mult de educatie si modificare a comportamentului antisocial, negativ… Si oricum, e mai usor si mai placut cu copiii…La adulti intalnesti tot felul de probleme, de care nici n-ai mai auzit, mai ales in psihoterapia de cuplu, probleme sexuale si altele… Cum sa faci cu un cuplu in care fiecare il inseala pe celalalt pt ca nu se potrivesc la pat, cum sa-i explici, ca o viata pe placul lui Dumnezeu ar rezolva totul? si ca nu se mai ajunge la divort?… greu, tare greu…cel putin pentru mine semestrele in care am facut consiliere si psihoterapie de cuplu si de familie au fost cele mai lungi si mai groaznice din toata facultatea…

Reply
Claudiu
august 21, 2010 @ 1:04 pm

a4m, multumim mult ca ai putut sa ne spui concret cum trece un crestin prin aceasta facultate. Cred ca va fi de folos marturia ta…poate cei care stateau pe ganduri daca sa dea admitere sau nu poate acum se vor decide.

Doamne ajuta!

Reply
a4m
august 21, 2010 @ 2:26 pm

cred ca ar fi de mare folos sa avem cat mai multi psihologi si psihoterapeuti ortodocsi, caci altfel, toti care ar merge la psiholog, si-ar face rau cu mana lor… eu am renuntat, nu ma consider in stare sa ma ocup de adulti. de aceea consider ca e mai usor sa lucrez cu copii, si in special cu copii cu deficiente, unde e nevoie doar de rabdare si dragoste. acolo nu trebuie sa te gandesti cum sa convingi un adult, care a trait o viata departe de Biserica, ca traieste in pacat si ca asta e problema lui… Cu toate astea, sunt sigura ca sunt si tineri bine pregatiti sufleteste, care pot face fata incercarilor, sa aleaga ce e bun si sa aplice acolo unde e mare nevoie. Nu va descurajati (cei care vreti), numai pregatiti-va bine, documentati-va si fiti gata sa combateti ereziile profesorilor (uneori risti sa te ia in ochi rai si sa te chinui mai mult decat ar trebui pentru a obtine un amarat de 5).
Gasiti pe scribd in pdf, resurse de psihologie, cititi sa va faceti o idee, pentru inceput din cursuri de psihologie de la facultatile din tara. evitati pe cat puteti Irina Holdevici, Ion Manzat, Ion Dafinoiu, S.Freud, Jung, A. Adler, psihanaliza, in general (si asta pentru a nu incepe exact cu ce e gresit si contrar invataturilor ortodoxe)

Reply
Guest
august 21, 2010 @ 11:48 pm

@ diana .
Eu nu am studii de specialitate dar din cite eu stiu si am citit sufletul sau psihicul este una si acelasi lucru . Tu afirmi sau unii au o teorie in acest sens caci psihologul sau psihiatrul se ocupa de partea psihica iar preotul de cea sufleteasca, ceea ce este gresit deoarece anumite boli psihice apar sau sunt dintodeauna acolo iar omul nu poate de unul singur sa scape de ele. Boala psihica nu are legatura cu lumea fizica sau lumea aceasta ea este cauza perceperii aduhului sau sufletului omului a unor stari reale existente dincolo de ceea ce noi putem vedea fie in vise fiind abordati de rau in diferite forme sufletul omului ducind o lupta in acest sens adica impotrivinduse dupa caz mai mult sau mai putin , faptul caci se impotriveste mai putin aceasta aduce automat o frica de pedeapsa deoarece este constient caci Dumnezeu va judeca sufletul omului in functie de raul sau binele care l-a savirsit in acest trup. Eu personal am cugetat mult la acest lucru am fost chiar la psiholog si la psihiatru si pot sa-ti spun caci vindecarea nu vine de la ei. Psihiatrul sustine caci boala psihica este urmarea unor disfunctii organice , sau mai bine spus anumite glande nu mai produc o anumita substanta necesara creierului pentru a functiona normal deci mai bine spus ei administreaza aceasta substanta sub forma unui surogat inlocuindo pe cea naturala. Parerea mea si pot sa confirm asta(spun caci pot sa confirm deoarece vb din propria experienta 😀 ) este caci boala sau disfunctiunea organica este urmarea sau consecinta bolii sufletesti deoarece sufletul ne mai avind pace sau liniste afecteaza functiile vitale in mod voit deoarece nu vede portita de esire din aceasta situatie , aceasta fiind boala sufleteasca pe care doar Cel ce da viata si este Domn al Pacii adica Creeatorul nostru Iisus Hristos poate sa o vindece, el care a savirsit jertfa pentru iertare a tuturor oamenilor care au existat vreodata pe acest pamint . Deci in consecinta eu nu sunt impotriva medicinei sau a doctorilor si ei sunt lasati cu voia lui Dumnezeu in locurile care sunt dar trebuie doar sa stim caci vindecarea vine numai de la Dumnezeu medicii recunoscind caci sunt depasiti de situatii in anumite cazuri sau mai bine spus fac ce pot.
Cind un suflet isi pierde credinta in Dumnezeu ajunge intr-o stare rea si dureroasa adica de disperare ajutat fiind de cel rau si ascultind de vocea lui mai mullt decit de vocea Adevarului Evangheliei Lui Iisus Hristos, deci daca admitem caci credem in Iisus nu este oare un joc al celui rau de a cauta vindecarea si a ne lasa amagiti caci am gasi si altundeva pacea?
Personal am fost la medic si am cerut ajutorul iar medicul mi-a sugerat sa ies din starea aceasta adica sa ma duc si eu cu o fata sa ma distrez el stiind caci eu sunt casatorit , deci era tocmai otrava de care aveam nevoie in acel moment ,asa caci personalul medical nu toti bineinteles ar trebui sa-L ia in considerare si pe Dumnezeu ,spun nu toti deoarece unii chiar te indruma la El deoarece daca il scoatem pe El din plan nu mai exista logica . Ramin cu dorinta ca toti oamenii sa fie vindecati cum am fost si eu si sa putem ramine credinciosi sa primim mintuirea si cununa vietii de la Domnul nostru Iisus Hristos. Doamne ajuta si bucurie si pace la toti oamenii de pe pamint.

Reply
niky
august 21, 2010 @ 11:51 pm

comentariul de mai sus imi apartine

Reply
jhoallina
august 23, 2010 @ 9:25 pm

Sunt fericita ca am citit un asa frumos articol. Dintotdeauna am avut nelamuriri in acest domeniu al psihologiei si am cautat sa gasesc o viziune ortodoxa despre ea. Am citit cateva carti ale unui psihiatru ortodox rus, Dmitri Avdeev, care m-au facut sa inteleg mai bine psihoterapia ortodoxa. Iata viziunea lui: ” Singura cale corecta spre vindecarea de bolile sufletesti trece prin adevarata credinta ortodoxa, prin pocainta si prin indreptarea propriei vieti dupa dreptarul poruncilor lui Dumnezeu. Principalul pentru om este sa inteleaga radacinile pacatoase ale bolii sale, sa-si constientizeze neputinta in profunzime, sa urasca dracestile pacate ale trufiei, slavei desarte, maniei, trandaviei, minciunii, curviei, sa vrea sa se schimbe, sa se intoarca spre Domnul cu pocainta nefatarnica.”

Reply
diana
august 28, 2010 @ 9:49 am

@niky
Ai dreptate, sufletul si psihicul este unul si ecelasi lucru- asta spune psihologia. Mai exact – etimilogic termenul „psihologie” este un termen compus, ce provine din greceasca veche: psyche – suflet, logos – stiinta. Deci etimologie, psihologia este stiinta despre suflet. Dar daca vom considera ca termenul „suflet” reprezinta un fel de denumire uzuala(populara)a ceea ce stiintific denumim „psihic”, atunci psihologia este stinta despre psihic. Si cand spun psihic ma gandesc la un sistem de fenomene psihice – memorie, gandire, imaginatie, atentie, vointa, etc. psihologii vad sufletul si psihicul ca fiind aceeasi entitate, eu vad psihicul si sufletul ca find doua entitati diferite, sufletul o entitate nemuritoare( vine de la Dumnezeu si se intoarce la El), iar psihicul este cel care se formeaza din timpul dezvoltari intrauterine si pe parcursul vietii. Eu vad separat psihicul de suflet, as spune ca cele doua se influienteaza reciproc. Fenomenele psihice, enumerate mai sus, nu ne sunt straine,le „simtim”, le „traim” in fiecare zi, ne influienteaza starea de spirit, starea sufleteasca. Aceasta este teoria mea, nu a altor psihologi. Oricum nu inteleg viziunea ta despre om , spui ca ai citit, si crezi , ca sufletul si psihicul sunt una si aceeasi entitate, dar vorbesti despre ele diferit. Vorbesti despre boala psihica si despre sufletul pe care-l va judeca Dumnezeu. Pana la urma cum le vezi: una si aceeasi sau separat? Tu spui ca nu esti de aceeasi parere ca psihologul si psihiatrul ar trebui sa se ocupe de partea psihica si preotul de cea sufleteasca ca: „este gresit, deoarece anumite boli psihice apar sau sunt dintotdeauna acolo, iar omul nu poate de unul singur sa scape de ele”. Din cele spuse de tine tu crezi ca doar credinta poate ajuta, ca nu ar mai fi nevoie de alti specialisti. Ar fi bine sa fie asa, dar nu e. Acele disfunctii organice despre care ti-a vorbit psihiatrul chiar exista,( iar aici intram in alte domenii, endocrine si neurologie), de exemplu o persoana care se imbolnaveste de hipotiroidie are neaparat nevoie de hormoni tiroidieni, deoarece apare o disfunctie organica a glandei tiroide sau hipofiza, iar acest deficit duce la multe alte tulburari organice. Este foarte adevarat ca psihicul influenteaza declansarea acestei afectiuni( este influentata de stres), dar odata declansata boala nu trebuie neglijata. Iar exemplele in acest sens pot continua. Aici am luat un exp. de boala organica, dar pot fi foarte multe exemple de boala psihica care au neaparat nevoie de tratament, si de consult psihiatric bineinteles.
Ma bucur pentru tine ca ai reusit cu ajutorul lui Dumnezeu sa depasesti problemele pe care le-ai avut, insa eu am specificat foarte clar ca ar fi nevoie de specialisti atunci cand vorbim de boala si nu de problema, intre cele doua fiind o diferenta foarte mare. Boala are patologia ei, depaseste sfera normalitati, acesta este si motivul pentru care medicina intervine cu remediile ei.
Daca oamenii ar crede in Dumnezeu nu s-ar imbolnavi, pentru ca totul ar fi cu masura, cati calugari ati vazut bolnavi? Remediul? RENUNTAREA la carne, alcool, tutun, abstinenta, etc. Am fost la o manastire pentru cateva zile. M-a impresionat viata de acolo. Ce au ei in plus fata de noi? Rabdare, smerenie, rugaciune, ascultare, mila, dragoste si tacere, foarte multa tacere…Sa ne ajute Dumnezeu sa capatam si noi cate putin din toate. Doamne ajuta!

Reply
Guest
august 28, 2010 @ 9:41 pm

@ diana
Imi sustin ideea caci bolile fizice sau unele disfunctiuni organice sunt urmarea bolii psihicului (sufletului), totodata sustin caci starea sufleteasca a omului este legata strict de gindirea omului si de felul lui de a percepe anumite stari sau evenimente in functie de lumina de care este iluminat. Exista diferite perceptii ale mai multor oameni despre un anumit subiect sau anumite pareri care nu vad un lucru asa cum este el fie sunt orbiti de ura sau fie pur si simplu sunt condusi de anumite forte negative pe care psihologia nu vrea sa le accepte ca existente sau fiind reale.
Vreau sa-ti dau un exemplu concret privind persoana Domnului Iisus Hristos, citeste si ai sa vezi cite pareri despre El cu toate caci Adevarul iesea din gura Lui putini au fost cei ce L-au crezut.
Acuma eu te intreb:
A fost planul Lui Dumnezeu gresit sau nu indeajuns de convingator sau sufletul omului s-a lasat orbit de ura si au ajuns sa faca rau Celui ce dorea binele tuturor,rastignindul ca pe un raufacator.

Intr-o imprejurare Iisus le spune Fariseilor si Iudeilor, caci daca ar veni la El ar putea sa-i vindece de ceea ce aveau ei in inima lor (cind Scriptura vorbeste de inima omului se refera la caractetul omului si la cine este stapin in viata lui, adica daca este stapin raul vor iesii lucruri rele daca este stapin Iisus Hristos omul respectiv va face fapte bune, si nu va avea de ce sa se teama)
Insusi termenul de ´´pocainta ´´(Pokaiti sau asa ceva lb Rusa) este traducerea din limba greaca(Metanoia) care in limba Romana se traduce corect ´´schimbarea si innoirea mintii´´
Deci in consecinta mintea si gindirea omului au fost pervertite de Diavol care a pus stapinire pe sufletul omului semanindu-si saminta lui adica ura impotriva lui Dumnezeu, aceasta ura nefiind o dorinta a omului fiind posedat de ea sau abordat de anumite stari pe care omul nu le voieste, nefiind constient fiind chiar surprins cu ce are de luptat.
Se spune caci sufletul va fi judecat pentru ceea ce a savirsit in trup deci din punctul meu de vedere omul orsicare ar fi el care este nascut pe acest pamint are nevoie de acest antidot Iisus Hristos pentru a trata otrava sau veninul din inima lui.
Avem puterea de a alege daca privim spre cruce sau refuzam sa privim , daca privim am ales viata , iar daca nu privim veninul din noi are sa ne otraveasca sufletul si o sa murim.
Porunca Lui Dumnezeu este viata si dorinta mea personala este ca toti oamenii sa fie mintuiti deci in consecinta orsice boala are un scop sau are ceva bun in ochii Lui Ddumnezeu care asteapta strigatul de ajutor catre El pentru al putea mintui pe om, nu ca lui Dumnezeu I-ar placea ca omul sa sufere El nu si-a dorit niciodata ca omul sa sufere aceasta cale am ales-o noi in momentul cind nu L-am ascultat , si nu L-am crezut caci El ne vrea binele si ca nu exista bine in afara de El.
Daca suntem credinciosi putem usor sa ne dam seama caci Dumnezeu L-a facut pe om bun si liber, de a asculta sau nu , de al crede sau nu faptul caci omul a ajuns sa sufere (scopul lui era de a fi fericit) este o consecinta a neascultarii de o invatatura sau de un sfat a Lui Dumnezeu , omul alegind independentaasa credea el dar la ales pe Diavol nestiind caci aceasta o sa-l coste foarte mult pe unii chiar moartea vesnica .
Totusi in bunatatea Lui Dumnezeu a dorit salvarea omului deoarece L-a iubit , poate si pentru faptul caci nu omul este cel care a pacatuit primul , si a fost ademenit prin minciuna ca sa pacatuiasca, intr-o zi vom afala acest lucru so nimeni nu va raminea cu vre-o intrebare fara raspuns, chiar si Diavolul va recunoaste caci Dumnezeu este drept si Sfint si el va fi dovedit ca a mintit tot timpul despre Dumnezeu.
Deci in consecinta eu cred ca psihologia stiintifica nu are ca baza sau nu poate sa ofere medicamentul sufletului pentru caci acest medicament este doar la Cel ce da viata adica la Domnul nostru Iisus Hristos,
Dumnezeu sa ne lumineze pe fiecare sa putem vedea ce este bine si ce este rau sa putem sa cunoastem vocea Lui din multimea de invataturi pe care le auzim .
Doamne ajuta.

Reply
diana
august 29, 2010 @ 7:04 pm

@niky
Ai dreptate, afectiunile organice (fizice) pot fi si urmarea unei tulburari psihice, vorbim aici de psihosomatica, sau de psihologie medicala, o afectiune organica poate avea ca mecanism etiopatogenetic semne si simptome predominant psihologice(psihice) si deasemenea o tulburare psihica poate avea ca mecanism etiopatogenetic semne si simptome predominat somatice(fizice). De exp. o persoana care afla ca are neoplasm(cancer)se poate imbolnavi si de o tulburare psihica, deoarece nu reuseste sa-si gestioneze emotiile, trairile, stresul, si de asemenea o persoana depresiva poate sa ajunga foarte usor la tulburari organice, ca de exemplu: HTA, DZ, IMA, AVC, etc. De aici rezulta ca psihicul influienteaza boala organica si boala organica influienteaza psihicul. Eu niciodata nu am spus altfel.
Eu inteleg ca tu vezi psihicul si sufletul ca fiind aceeasi entitate, aici eu am o alta viziune. Eu fac o formare pe psihoterapie integrativa tocmai datorita viziuni pe care o are asupra fiintei umane: suflet(spirit) – minte(psihic)-corp. Prin abordarea integrativa se obtine o întelegere unitara a complexitatii fiintei umane, în ansamblul functionalitatii manifestarilor sale, permitand evaluarea si tratamentul unitar al pacientului pe fiecare din palierele sale, pastrand viziunea întregului, respectand unicitatea persoanei în contexul universal.
Deasemenea sustii ca:”starea sufleteasca a omului este legata strict de gandirea omului si de felul lui de a percepe anumite stari sau evenimente…”, si ai perfecta dreptate, dar te intreb: care idee ti-o sustii? Eu te-am intrebat cum le percepi pe cele doua entitati- suflet si psihic- una si aceasi entitate sau separat? Pentru ca tu ai inceput prin a sustine ceva ce nimeni nu contrazice, respectiv boala psihosomatica. Si iarasi vorbesti ce cele doua ca fiind una si aceeasi entitate si apoi iarasi le separi, spunandu-mi ca se influienteaza reciproc.
In ceea ce priveste afirmatiile tale despre Dumnezeu ai dreptate in tot ce spui, Dumnezeu este salvarea, si, minunat ar fi ca toata lumea sa inteleaga acest lucru. Nu-i suficient sa crezi in Dumnezeu, trebuie sa indeplinesti poruncile, sa stii si sa simti ce insemna sa iubesti patimirea, sacrificiul, iertarea, si sa ai mila si dragostea, care spune Mantuitorul” acopera o sumedenie de pacate”.
In legatura cu faptul ca:”psihologia stiintifica nu are ca baza sau nu poate sa ofere medicamentul sufletului” ai dreptate,dar trebuie sa nu uiti ca nu toata lumea crede in Dumnezeu, sau crede dar nu simte prezenta Lui,si nu toti duhovnicii au inclinatii spre a fi buni psihologi, (multe persoane aleg sa merga la psiholog pentru ca doresc sa fie ascultati, sa fie intelesi si acceptati)atunci psihologul poate avea remediul pentru vindecarea sufletului. De exp. Madalina Manole a mers la biserica, la preot, dar nu i-a fost suficient, poate un bun psihoterapeut ar fi putut s-o salveze(cum ar fi putul s-o salveze si un bun duhovnic). Si sigur ar fi fost asa, dar mandria a fost mai puternica decat dorinta de a se vindeca, a considerat ca isi distruge imaginea daca apeleaza la un psihoterapeut. Sunt si in terapie tehnici foarte benefice care reusesc sa activeze resursele,te ajuta sa gandesti pozitiv, care corecteaza gandirea disfunctionala, care pune in valoare aptitudinile si abilitatile unei persoane,etc. Psihologia este foarte ampla, este stiinta care se ocupa cu descrierea si explicarea fenomenelor si insusirilor psihice. Tot psihologia analizeaza si inerpreteaza persoana d.p.d.v psihologic(pentru scoala de soferi, ptr. angajare,etc).
Pentru analiza si interperetarea cunoasterii psihologice functioneaza un set de principii esentiale in psihologie, : principiul determinismului (exterior), principiul relationarii neuro-psihice, principiul reflectarii si modelarii informationale, principiul actiunii si al unitatii constiinta-activitate,
principiul genetic, principiul sistemicitatii.
Psihologia este o stiinta si ca orice stiinta are sopul de a descoperi si formula legi, astfel prin ele sa poata explica modul de fiintare si desfasurare a fenomenelor pe care le studiaza, iar psihologia nu constituie o exceptie…
Deci, psihologia are rolul si rostul ei pe care nimeni nu-l poate contesta. Asa cum nu putem contesta nici medicina. E drept ca religia trebuie sa fie pe primul plan, dar sa nu uitam ca nici medicina nici psihologia nu au fost interzize de religie.
Doamne ajuta!

Reply
Guest
august 29, 2010 @ 11:09 pm

@ Diana
In vechime se credea caci omul judeca cu inima si nu cu mintea si ceea ce iese din gura omului vine din inima adica pe intelesul nostru ceea ce noi simtim dam afara sau exteriorizam din noi exceptie de la caz facind fatarnicii care spun una si gindesc si faptuiesc alta.
Problema pe care Iisus a puso Fariseilor era caci la suprafata ei aratau foarte religiosi ingrijiti se spalau inainte de a se pune la masa dar gindurile lor erau totdeauna indreptate inspre rau sau mai bine spus se gindeau la tot felul de lucruri care aveau de a face cu suprafata adica sa fie buni de vazul lumii dar pe ascuns faceau fapte rele sau planuiau fapte rele in inima lor.
Omul se poate preface ca-i este bine chiar aproape toata viata se poate mintii caci este bun si vrea chiar sa arate lumii caci este bun dar nu are curajul sa coboare in iadul din el sa priveasca in el , oridecite ori priveste acolo devine speriat si fuge de el insusi, neputind de unul singur sa invinga acel rau pina in momentul in care nu este ajutat de acea persoana care poate intr-adevar sa invinga acest rau.
Pina nu de mult intelegeam si eu lucrurile asa cum le vad multi ma bazam pe stiinta si incercam sa gasesc explicatii intr-o logica a stiintei sa vad de unde apar aceste stari de neimplinire , neliniste in suflet.
Am incercat sa uit sa lucrez mai mult pina obosesc sa pot sa nu iau in seama ceea ce mi se intimpla sa fiu vesel sa dar toate in zadar acea durere nu disparea ci se agrava orideciteori se intimpla o nenorocire ma gindeam caci puteam sa fiu eu implicat si ma apuca groaza ce s-ar intimpla cu familia mea ce are sa fie dupa ce treci din lumea asta etc.
Am fost la medic si am primit un tratament de citeva luni cu o medicamentatie usoara sa uit de acele stari si sa nu-mi mai fac atitea griji
pe moment cit am luat acele medicamente era bine dar dupa ce nu le mai luam aveam o stare de discomfort mai rea ca inainte .
Am ajuns de a trebuit sa iau medicamente aproape i fiecare zi si fara medicamente nu puteam fi bun de nimic dadeam in Romania (acum nu mai locuiesc in tara)in jur de 5 6 milioane de lei pe luna banii nu erau o problema dar problema era caci eu nu mai imi reveneam la normal cu toate medicamentele noi aparute la acea ora pe piata , acuma imi vine sa zimbesc cind ma gindesc ca medicul meu imi spunea caci este alt medicament nou pe piata cu acesta s-ar putea sa ma simt mai bine.
Am facut toate analizele posibile inclusiv Tomograma la cap deoarece intre timp am avut si o pareza faciala sa vada daca nu am ceva pe creier dar nu au gasit nimic acest lucru a durat mai bine de 10 ani.
Am fost un luptator dar resursele mele se imputinau si nu mai aveam de putere de lupta asa caci am spus imi este egal ce se intimpla si daca mor sau traiesc tot egal este eu nu am nici o putere sa schimb nimic.
Acest lucru pina cind m-am trezit plingind in somn pentru caci cineva imi vorbea din Scriptura si atunci simteam o liniste deplina in suflet, acest lucru mi s-a intimplat mai multe nopti la rind la aceeasi ora din noapte , avind si un vis care mi-a dat o incredere deplina caci ceea ce am vazut vine de la Dumnezeu in ajutorul meu confirmat si printr-o alta persoana ca sa nu am nici o indoiala caci Dumnezeu S-a indurat de starea mea si mi-a dat din nou increderea in El, pentru caci faptul cum imi vorbea nu lasa nici o indoiala caci este Iisus Hristos .
Am renuntat la orsice medicamentatie si pot sa-ti spun ca lucrez chiar si 14 ore pe zi si nu am nevoie de nici un fel de vitamine ma odihnesc si viata mea este normala pentru caci am gasit pacea de care aveam atita nevoie
Daca acest lucru l-as fi spus unui psihiatru ar fi spus probabil caci sunt paranoic deoarece ei nu pot sa inteleaga o lume spirituala deoarece nu o vad si nu o cred ca exista .
Un om bolnav sufleteste nu poate fi vindecat pe deplin numai de Cel ce detine Adevarul si este Creeatorul omului daca am spune caci poate fi vindecat si de catre un Psiholog am sustine caci sunt doua adevaruri ceea ce ar fi o minciuna.
Tu spui ca exista oameni care nu cred in Dumnezeu dar oare nu este aceasta o boala? sa nu vezi ce este bine si ce este rau nu este o boala ?
Unul singur Iisus Hristos poate sa vindece orbul ca sa vada pe olog ca sa mearga si pe mortul care nu mai are credinta sa-i dea din nou viata sa-l invie din moartea lui strigindu-l pe nume.
Asa cum spuneam Medicii fac ce pot dar chiar ei recunosc ca nu pot sa vindece pe deplin o boala psihica ci doar sa-i amelioreze simptomele boala putind sa recidiveze in orsice moment ceea ce la Dumnezeu nu se mai intimpla .
Iti doresc sa termini studiile in acest domeniu dar incearca sa nu faci numai o teorie din asta ci aprofundeaza si observa studiul facind o comparatie intre ce spune psihologia si ceea ce se intimpla in realitate cu oamenii tinind cont si de invatatura Sfintei Scripturi comparindule intre ele vei cunoaste care spune Adevarul
Am crezut si eu caci sufletul si gindirea sunt doua entitati diferite intrbind pe cineva cum vede el aceasta problema mi-a spus caci daca le-ai desparti este ca si cum ai incerca sa diseci sufletul deci nu sunt sigur de cum functioneaza aceasta legatura ceea ce este clar este caci interactioneaza una cu cealalta (acesta daca presupunem caci sunt separate) si se influienteata reciproc acest lucru imi este clar ceea ce ne duce la ideea caci una fara cealalta nu poate exista deci combinate la un loc formeaza sufletul ,am sa ma documentez mai bine in acest sens . Doamne ajuta

Reply
diana
august 30, 2010 @ 10:05 am

@niky

Te felicit ca ai reusit sa-ti rezolvi problemele. Din cate spui tu, auzea-i pe cineva care iti vorbea noaptea prin somn, apoi ai avut un vis care ti-a dat o incredere deplina ca ceea ce ai vazut vine de la Dumnezeu. Ai vorbit cu un preot despre acest vis? Credeam ca vindecarea ta a venit de la un duhovnic,care l-a adus pe Dumnezeu in viata ta, acum am inteles ca schimbarea a fost determinata de o voce si un vis. Poate in acest sens ve-i primi raspuns de la cineva competent in aceasta directie.
In legatura cu ceea ce-mi doresti tu:”sa-mi termin studiile dar sa nu fac numai o teorie din asta”, psihologia este si teorie, dar psihoterapia este bazata pe tehnici de lucru.De exemplu terapia centrata pe persoana este cea care te ajuta sa fii sinele care esti cu adevarat, tocmai pentru a nu ajunge la ce spunea-i tu mai sus: una sa gandesti, alta sa spui si sa sinti. A nu fi egal cu tine insuti poate insemna fatarnicie, dar nu inseamna ca sufletul si mintea sunt unul si acelasi lucru. Iar expresia de sus este una metoforica „omul judeca cu inima”.
Inima este un organ, care are multe atributii in buna functionare a organismului, dar nu are nici o legatura nici cu gandirea, nici cu partea de vorbire. De acestea este responsabila emisfera stanga, deci creierul.
Dar nu astea trebuie sa ne preocupe acum, ceea ce conteaza cu adevarat in viata noastra este SA-L ADUCEM PE DOMNUL ISUS HRISTOS IN SUFLETELE NOASTRE! Sa-l primim pe Hristos cu cruce, cum spunea sfantul arhiepiscop Luca: „ispita contemporana modena a diavolului este mai blanda si de aceea mult mai vicleana si primejdioasa. se straduieste sa-i convinga pe crestini sa-L primeasca pe Hristos fara cruce, adica un Hristos inofensiv, care nu are legatura cu jerfa, cu spiritul de sacrificiu, cu munenicia, cu marturisirea”. Am cunoscut un yoghin care spunea ca a avut credinta certa ca vorbea cu Dumnezeu, ajunse-se sa faca minuni, dar cand si-a dat seama(cu ajutorul unui preot)ca de fapt nu Dumnezeu ii vorbea, a inceput dracul sa urle din el, spunandu-i ca trebuie sa i se supuna in continuare ptr. ca l-a ajutat sa obtina gloria, prestigiul.
Sa ne ajute Dumnezeu sa ne mantuim!

Reply
Laura-optimista
august 30, 2010 @ 11:35 am

Cât de trist şi cât de adevărat:Dar nu astea trebuie sa ne preocupe acum, ceea ce conteaza cu adevarat in viata noastra este SA-L ADUCEM PE DOMNUL ISUS HRISTOS IN SUFLETELE NOASTRE! Sa-l primim pe Hristos cu cruce, cum spunea sfantul arhiepiscop Luca: „ispita contemporana modena a diavolului este mai blanda si de aceea mult mai vicleana si primejdioasa. se straduieste sa-i convinga pe crestini sa-L primeasca pe Hristos fara cruce, adica un Hristos inofensiv, care nu are legatura cu jerfa, cu spiritul de sacrificiu, cu munenicia, cu marturisirea”.
Aşa este, din păcate. Este o remarcă pertinentă. 🙁 Cei mai mulţi dintre noi, cei care ne considerăm „creştini practicanţi”, am vrea să ne asumăm din învăţătura Mântuitorului Hristos doar ceea ce ne este mai uşor să îndeplinim, uitând(în mod intenţionat) faptul că porunca de a fi desăvârşiţi nu se adresează doar unei anumite categorii de persoane(monahilor, de exemplu), ci nouă, tuturor.
Mă bucur că există psihologi(şi, în general, oameni de ştiinţă), care-L mărturisesc pe Hristos în această lume secularizată, în care responsabilitatea mărturisirii credinţei aparţine fiecărui credincios şi este deosebit de importantă.
Dumnezeu să vă ajute, doamna Diana, să păstraţi întotdeauna credinţa neschimbată în suflet!
Laura

Reply
diana
august 30, 2010 @ 3:28 pm

Iata ce ne spune un preot prof. univ. dr. domnul Ioan C. Teșu, pe care il stimez si pretuiesc foarte mult:

„Să lăsăm medicului cele ce sunt ale medicinei, iar cele ce sunt ale preotului – Bisericii

De la bun început, trebuie să spunem că nu vedem nici un fel de excludere reciprocă între cele două categorii sociale și profesionale: preoții duhovnici și psihiatrii, deși nu mică ne-a fost mâhnirea de fiecare dată când, în mod forțat, se încerca, de către cei intervievați, să se arate „prăpastia“ care ar exista între aceste domenii. Fiecare dintre ele, este adevărat cu mijloace specifice și de eficiențe diferite, caută să ridice sufletul din adâncul deznădejdii și al disperării, într-o lume în care aceste cazuri par a se înmulți, până la tendința de a deveni o modă.

Personal, am apreciat totdeauna cuvintele pline de înțelepciune, tocmai pentru că izvorau dintr-o profundă cunoaștere interioară și o largă experiență duhovnicească, ale Părinților Bisericii, care considerau că bolile trupești și anumite boli ale sufletului trebuie tratate de către medic, după cum preotului îi revine o lucrare, o vocație și o misiune specială în redarea sănătății integrale a ființei umane. Câtă dreptate avea un sfânt precum Ioan Casian, să considere că dintre toate opțiunile sau variantele calea de aur o constituie calea de mijloc, o cale care evită excesele, îmbinând armonios alternative. De aceea și din acest punct de vedere, este bine să lăsăm medicului cele ce sunt ale medicinei, iar cele ce sunt ale preotului – Bisericii.
Cea mai mare parte a suferințelor sufletești au o origine și cauzalitate genetică, organică, hormonală, efect al unor disfuncții somatice. Și atunci, deși nu exclud, ci chiar solicită un tratament psihologic și duhovnicesc, aceste grele neputințe au șansa de a fi tratate adaptat și corespunzător de psihiatrie.
Nu puține, ci, dimpotrivă, tot mai multe sunt însă situațiile în care neliniștea și nemulțumirea, neîmplinirea și tristețea omului contemporan provin dintr-o proastă raportare la realitățile care îl înconjoară. Tot mai des sunt analizate, în literatura de specialitate, așa-zisele stări noogene sau noologice, unele care provin din străfundurile nedeplin cunoscute ale sufletului uman, trăirea vidului, al golului existențial, în chiar sânul bunăstării materiale. Iar atunci, experiența și cuvântul cu putere multă al duhovnicului au calități miraculoase în redarea sănătății sufletești.
O astfel de atitudine reciprocă, de mutuală apreciere, ar fi bine să existe din ambele părți, pentru că nefericitele evenimente la care am făcut referire în debutul împreună-meditării noastre au demonstrat contrariul și aceasta doar din partea unor presupuși oameni de știință, care, în încercarea gestionării și justei interpretări a situației, emiteau tot felul de afirmații, cum că preoții, credința sau Biserica nu ar fi avut nici un rost sau efect în evitarea unei astfel de tragedii. Eu cred, ca preot, că ar fi avut un rost și un rol mântuitor și poate dacă s-ar fi înțeles atunci aceasta, nu ar mai fi fost cazul să ne pronunțăm astăzi asupra lor.
Ca preot și ca duhovnic, afirm cu toată puterea contrariul, iar pe cei neîncrezători în acest adevăr îi îndemn să își caute un bun duhovnic, un „director de conștiință, un părinte spiritual, să încerce să descopere și să pătrundă în universul duhovnicesc al Tainei Spovedaniei și astfel, în cunoștință de cauză, să mediteze.

Trebuința deosebită a sufletului: nevoia de dialog

Sufletul omului, chiar și cu adâncurile sale inconștiente și nedeplin explorate, cu piscurile sale senine și luminoase, dar și cu hăurile sale tenebroase, este cea mai gingașă realitate din lumea aceasta. Sufletul omului poartă în sine înclinația spre frumos, bine, înalt și, chiar dacă uneori „zgura“ sau „norii păcatelor“ îl acoperă, el rămâne mai departe existența cea mai frumoasă și înaltă din lumea aceasta, ca de altfel și ființa umană, căreia i se circumscrie.
Pe lângă aceste trăsături, sufletul uman are o trebuință deosebită: nevoia de dialog, de comuniune, nevoia de a-și împărtăși unui alt suflet confident trăirile sale, care să îl asculte, să îl înțeleagă, iar atunci când are nevoie, să îl ajute, care să vibreze la bucuriile sau suferințele sale. Iar paradoxul lumii contemporane îl constituie faptul că, deși comunicăm atât de mult și bine, stăm prost la lecția comuniunii, că deși distanța fizică este străbătută, nu numai cu puterea gândului, ci prin intermediul undelor cu o fulminantă viteză, că, deși putem apropia până la dispariție distanțele fizice, le păstrăm și le lăsăm să se mărească pe cele sufletești. Că deși trăim în mari aglomerații de populație (metropole, conurbații), ne simțim străini față de cel de lângă noi, ba chiar suntem stingheri față de însăși sinea noastră.
Sunt tot mai multe persoanele care, trăind în aparentă bunăstare materială, au sentimentul eșecului existențial. Suflete triste, care nu și-au găsit nici sprijinul și nici ajutorul.
De asemenea, că sufletul omului este ca o firavă floare, că are nevoie, pentru a se dezvolta firesc, pentru a-și arăta frumusețea pe care a primit-o de la Părintele său, de susținere și încredere. Și precum floarea caută soarele, la fel sufletul caută lumina interioară, caută să își adune în tainițele sale evenimente și persoane care l-au împlinit, pentru ca apoi să trăiască din înmulțirea acestor înalte sentimente sau măcar din amintirea și meditarea asupra lor.
Dar, în același timp, am constatat că printr-un cuvânt bun putem reda sufletului bucuria, îl putem smulge și întoarce din ghearele morții spirituale, îl putem salva de pe marginea prăpastiei disperării, după cum și un cuvânt rău, ieșit dintr-o inimă dușmănoasă și întunecoasă, poate produce suferință și durere, necaz și întristare și sufletelor celor mai nobile și călite în lucrarea lor duhovnicească.
Așadar, pe de o parte, să fim oameni care caută să lărgească în lumea aceasta atât de zbuciumată și de frământată fapta și cuvântul cel bun, ziditor și mântuitor, iar pe de altă parte, în toate mișcările sufletești, să lăsăm cele ce sunt ale medicinei – doctorului, iar alături de aceasta, să chemăm în sprijinul nostru în cele ce sunt ale Bisericii, ale vieții și mântuirii – preotul.”
Fericiti toti cei ce mor luptand pentru iubirea crestina – singura eliberare – spune parintele Arsenie Papacioc. Fericiti toti cei ce incercati sa faceti BINELE!
Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Reply
Laura-optimista
august 30, 2010 @ 4:35 pm

„Este o încăpăţânare să refuzi ajutorul artei medicilor.”(Sf. Vasile cel Mare)
Doamne ajută!

Reply
niky
august 30, 2010 @ 6:24 pm

@ diana
fara cruce si jertfa nu exista Hristos si nici mintuire deci nu m-am rugat in viata mea altui Hristos decit lui Iisus Hristos care S-a jertfit pe cruce pentru omenire.
Am specificat caci nu sunt impotriva medicilor dar in cazul meu nu a avut rezultate fereasca Dumnezeu sa spunem caci nu avem nevoie de medici pentru caci uneori chiar Dumnezeu lucreaza si vindeca prin mina lor, dupa voia voia Lui .Eu chiar am apelat la medici si am o gramada de rezultate de analize deci imi pare rau daca cineva interpreteaza ceea ce eu am spus in alt mod.
Dumnezeu sa faca ca Pacea lui cea Sfinta sa dainuiasca peste toti oamenii.

Reply
diana
august 31, 2010 @ 7:33 am

CELE TREI PORTI
” Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
– Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.
O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.
Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:
SCHIMBA LUMEA.

Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa.
El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.
Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
– Ce-ai invatat tu pe acest drum?

– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

– Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.
Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:
SCHIMBA-I PE CEILALTI.
Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa.
Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.

– Ai dreptate, spuse batranul.
Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI.

Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce ai invatat tu pe acest drum?

– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

– Asa este, spuse batranul.
– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:
ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI.
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI.
Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA.
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
– Ce-ai invatat pe drumul acesta?

– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

– Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.
Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!
Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna. „

Reply
diana
septembrie 25, 2010 @ 7:53 am

După cum am mai vorbit despre marele pericol pe care îl aduc în viaţa noastră unele tehnici de psihoterapie, doresc sa revin cu explicaţii necesare în legătură cu reincarnarea şi hipnoza, total nevinovate dpdv. psihologic, total interzise de religia ortodoxă. Recunosc că am fost aproape convinsă că reîncarnarea este un fapt real, avâd argumente, greşit înţelese, chiar din biblie. Doresc să informez pentru a-i ajuta pe cei care au astfel de ispite, cum şi eu am avut. Şi revin cu acelaşi citat al Sfântului arhiepiscop Luca:”Ispita contemporană modernă a diavolului este mai blândă şi de aceea mult mai vicleană şi primejdioasă. Se străduieşte să-l convingă pe creştin să-l primească pe Hristos fără cruce, adică un Hristos inofensiv, care nu are legătură cu jertfa,cu spiritul de sacrificiu, cu mucenicia.”

Părintele Cleopa Ilie mărturisea că „cea mai mare nebunie, păgânătate si rătăcire de la adevăr este de a crede cineva că după moarte sufletul omului intră în alte trupuri de oameni, dobitoace…” [40;325]. Această afirmatie poate părea cam aspră, dar este cât se poate de adevărată, este exprimarea concisă a modului în care Biserica lui Hristos priveste teoria reîncarnării.

Stim că unul dintre elementele cele mai importante ale credintei crestine este lămurirea învătăturii despre viata de după moarte, despre Judecata sufletelor si despre Învierea mortilor. Strâns legată de această învătătură este combaterea rătăcirilor teoriei reîncarnării, una dintre cele mai periculoase conceptii păgâne care încearcă si reuseste să se strecoare astăzi în mintile credinciosilor.

Cu greu găsim rătăciri care să fie primite de către credinciosi atât de usor cum este primită credinta în reîncarnare. Dintr-un anumit punct de vedere, acest lucru este usor de înteles. Că Maica Domnului a rămas fecioară si după nastere cred toti crestinii ortodocsi care vin duminica la slujba Sfintei Liturghii; de ce cred astfel? Pentru că asa învată Biserica. Putini dintre ei se întreabă ce implicatii directe are asupra vietii lor acceptarea acestui adevăr.

Atunci când este vorba de ceea ce se întâmplă cu sufletul după moarte, siguranta cu care oamenii îsi recunosc conceptiile în punctul de vedere bisericesc este mult diminuată. Starea de fapt este următoarea: desi o persoană care crede în reîncarnare se consideră crestină (si procentul unor astfel de persoane este foarte mare), după învătătura Bisericii ea este ruptă de trupul lui Hristos si stă sub condamnarea anatemei.

Vom încerca să arătăm câteva dintre motivele pentru care Biserica osândeste cu vehementă teoria reîncarnării si pe cei care o acceptă. Nici în cazul acestei controverse argumentele aduse de către Biserică nu vor fi în măsură să îi convingă pe cei înselati să se lepede de rătăcire. Dar aceste argumente sunt suficiente pentru crestinul care crede în adevărul propovăduit de Hristos. Unul dintre semnalele de alarmă care arată înselarea specifică vremurilor pe care le trăim este tocmai faptul că, desi vor să ducă o viată curată si să meargă pe calea mântuirii, un număr mare de credinciosi s-au lăsat înselati de această credintă orientală. Dar credinciosii care cred în reîncarnare sunt rupti de Hristos. Sunt, fără să îsi dea seama, fii ai Noii Ere de apostazie, desi putini dintre ei au acceptat rătăcirea constientizând gravitatea unei asemenea optiuni.

Cinci dintre motivele cel mai des întâlnite pentru care un crestin crede în reîncarnare sunt următoarele:

1. faptul că se îndoieste că Biserica detine adevărul de credintă si că învătătura Bisericii este în întregime fără greseală;

2. faptul că nu este constient de păcatul ereziei căreia i se face părtas;

3. faptul că i se pare că a găsit în Sfânta Scriptură dovezi privitoare la reîncarnare;

4. faptul că nu găseste o explicatie mai potrivită pentru suferintele unui număr foarte mare de oameni decât aceea că acestia suportă consecintele propriilor greseli din vietile anterioare;

5. faptul că o credintă conform căreia oamenii au sansa de a-si îndrepta greselile într-o viată viitoare i se pare mai potrivită cu învătătura Dumnezeului care îi iubeste pe oameni decât credinta într-un Dumnezeu pedepsitor care îi osândeste pe oameni la chinuri vesnice.

Este evident că multi dintre cei care se află în diferite rătăciri nu sunt constienti că au o credintă diferită de cea pe care a propovăduit-o Hristos, sau nu consideră că îndoiala pe care o au fată de unele puncte din învătătura Bisericii are consecinte grave.

Nimeni nu poate nega că dacă ar avea de ales între un Dumnezeu care îi mântuieste pe toti oamenii si un Dumnezeu care primeste în frumusetile raiului numai o mică parte dintre oameni, iar pe ceilalti îi trimite în iad, l-ar alege pe primul. Nimic nu este mai clar în Noul Testament decât imaginea Fiului lui Dumnezeu care a primit moartea jertfelnică din dragoste pentru oameni. Ar putea fi Hristos atât de aspru încât să nu Îsi reverse mila Sa iubitoare si asupra celor din iad?

La o astfel de întrebare nu este bine să se dea un răspuns pripit. Dacă omul poate da răspunsuri exacte despre lucrurile pe care le-a făcut el însusi, în ceea ce priveste problema sufletului după moarte lucrurile îl depăsesc. Omul nu este Dumnezeu ca să stie cum este mai bine, si de aceea nu îi rămâne decât să primească lucrurile asa cum le-a lăsat Dumnezeu. Este de netăgăduit faptul că dacă Dumnezeu ar fi putut să îi mântuiască pe toti oamenii, atunci ar fi făcut-o si iadul s-ar fi golit pe loc.

Dumnezeu i-a creat pe oameni astfel încât să ajungă cu toti în rai, dar omul a ales păcatul. Si dacă Dumnezeu i-a lăsat această libertate, înseamnă că nu putea fi altfel. Dumnezeul Bisericii nu este un Dumnezeu capricios care se joacă cu destinele oamenilor, care alege să îi bucure sau să îi chinuiască în vesnicie. Dacă Dumnezeu l-a creat pe om în asa fel încât să aibă libertatea de a alege păcatul si de a suporta consecintele sale, înseamnă că asa este mai bine (chiar dacă nu ne este dat nouă a întelege de ce este asa).

Faptul că Dumnezeu ne-a făcut liberi arată că avem putinta de a nu Îl asculta, că avem putinta de a ne îndepărta de El. Este greu de înteles pentru mintea omenească de ce Dumnezeu nu este mai putin aspru în încercarea de a-l convinge pe om să I se supună, de ce nu găseste mijloace pentru a-i mântui pe toti oamenii.

Dumnezeu, Cel care cunoaste toate tainele vietii omenesti, nu a vrut ca omul să îi fie rob. Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru că ar fi avut nevoie de ceva, pentru că ar fi vrut să fie slujit. Atotputernicul Dumnezeu l-a creat pe om din dragoste, pentru ca omul să se poată bucura în vesnicie de comuniunea cu El. Ori bucuria, ca si dragostea, nu se pot manifesta decât într-un suflet liber. Nimeni nu poate descoperi vreun medicament care să bucure sufletul, si nici vreun drog care să nască în suflet sentimente de dragoste adevărată.

Dacă sufletul nu vrea să se deschidă fată de Dumnezeu, el trebuie să îsi asume consecintele acestei alegeri. Dumnezeu nu are cum să mântuiască pe nimeni cu forta. Dar în acelasi timp El încearcă toate mijloacele pentru a ne mântui. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru păcatele noastre, vădind dragostea Sa pentru neamul omenesc. Este rândul oamenilor să răspundă dragostei arătate de Dumnezeu. Si în functie de acest răspuns îi asteaptă fericirea sau osânda vesnică.

Cei care vor să creadă în mântuirea tuturor, atât a celor cu viată curată cât si a celor care au murit nepocăiti (conceptie denumită apocatastază), se află în contradictie cu învătătura Sfintei Scripturi.

Această teorie condamnată de Biserică s-a răspândit totusi în secolul XX peste tot unde iubirea patimilor a fost mai puternică decât iubirea virtutii. Un observator al mediului protestant, Richard J. Buckham, constata că „până în secolul al XIX-lea aproape toti teologii crestini au sustinut realitatea chinului etern în iad… (pentru ei era) o parte la fel de indispensabilă a credintei crestine universale ca si doctrina despre Treime si Întrupare. Începând cu 1800, situatia s-a schimbat în întregime, si nici o învătătură traditională nu a fost abandonată pe scară atât de largă ca cea despre pedeapsa eternă. Sustinătorii ei printre teologii de astăzi sunt mai putini ca niciodată înainte… Printre cei mai putin conservatori, salvarea universală, fie ca sperantă, fie ca dogmă, este acum atât de larg acceptată încât multi teologi o presupun fără să mai caute dovezi” [10;44].

Iată un fragment din descrierea unei slujbe a charismaticilor: „Într-o seară am predicat despre iad. Peste tot oamenii au izbucnit în râs. Cu cât le vorbeam mai mult despre iad, cu atât râdeau mai mult.” [49;41]; (chiar dacă râsul patologic este specific charismaticilor, ironizarea învătăturii despre iad este prezentă în multe dintre grupările „crestine”).

Observând în lumea occidentală o largă răspândire a conceptiei mântuirii colective (iadul nefiind considerat vesnic), putem vedea în ea o primă treaptă pentru acceptarea teoriei reîncarnării. Iată de ce gândirea new-age-istă se foloseste atât de insistent de generoasa idee a mântuirii tuturor, mult mai aproape de inimile celor care văd în ea izbăvirea de suferinta vesnică.

Biserica Ortodoxă nu a preferat si nu preferă nimic adevărului. Chiar dacă uneori adevărul este asemenea unei doctorii amare, el este singurul care duce la mântuire. Învătătura despre apocatastază a fost condamnată de mai multe ori de-a lungul istoriei: „Dacă cineva învată sau cugetă că pedeapsa demonilor si a oamenilor păcătosi nu va fi vesnică, ci va avea un sfârsit, si că atunci va avea să urmeze o restabilire a tuturor în fericire, să fie anatema” [61;162]. Sinodul ce a avut loc la Constantinopol în 543 a hotărât: „Dacă cineva crede în fabuloasa preexistentă a sufletelor si în acea condamnabilă restaurare (apocatastază), adică restabilirea tuturor lucrurilor cum erau la început, să fie anatema” [61;162].

Conceptia despre reîncarnare este strâns legată de cea despre preexistenta sufletelor. Biserica învată că sufletele omenesti nu au fost create de la începutul lumii sau că ar fi „scântei divine”, părticele de dumnezeire. Sufletul fiind creat de Dumnezeu nu poate să fie o parte desprinsă de Creator. Asa cred numai cei care confundă creatia cu Creatorul si sustin vechile idei panteiste.

Dumnezeu a rânduit ca sufletul să existe din aceeasi clipă în care apare si embrionul uman în care se va sălăslui. Astfel, fătul creat este rod al dragostei părintesti, nefiind posibilă existenta unui suflet care are libertatea de a se întrupa (si nici măcar de a exista) independent de părinti.

Atât în teoria reîncarnării cât si în cea a preexistentei sufletului se poate observa foarte usor o implicatie directă: dacă sufletul există independent de părinti, si de-a lungul mai multor vieti fiecare suflet a avut mai multe perechi de „părinti”, unicitatea relatiei părinte-copil dispare. Odată cu ea dispare fundamentul dragostei dintre părinti si copii, dragoste care stă la baza familiei. Dacă în societatea hindusă anumite traditii foarte puternice mentineau strânsă legătura dintre părinti si copii, chiar dacă acestia credeau în reîncarnare, în societatea contemporană, refractară fată de orice formă de traditionalism, credinta în reîncarnare generează puternice conflicte între generatii, tinerii căutând cu orice pret să îsi manifeste independenta fată de cei pe care nu îi mai recunosc drept părinti în adevăratul sens al cuvântului.

Bineînteles că nu implicatiile sociale ale acestei credinte orientale sunt cele mai grave, ci cele duhovnicesti. Cel ce crede în reîncarnare nu recunoaste învătătura Bisericii despre Judecata sufletelor si despre Învierea mortilor. Pentru că totusi foarte multi oameni cred că au găsit în Sfânta Scriptură dovezi despre reîncarnare, si implicit neagă că s-ar afla în rătăcire, să ne oprim putin asupra textelor de Dumnezeu inspirate.

„Vine ceasul în care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vietii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29).

„Iar dacă se propovăduieste că Hristos a înviat din morti, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a mortilor? Dacă nu este înviere a mortilor, nici Hristos n-a înviat. Si dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică si credinta voastră. (…) Dar acum Hristos a înviat din morti, fiind începătură (a învierii) celor adormiti. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si învierea mortilor. Căci precum în Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor învia.” (I Cor. 15, 12-22).

„Dar va zice cineva: Cum înviază mortii? Si cu ce trup au să vină? Nebun ce esti! Tu ce semeni nu dă viată, dacă nu va fi murit. Si ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte (…). Asa este si învierea mortilor: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune” (I Cor. 15, 36-42).

„Mortii Tăi vor trăi si trupurile lor vor învia” (Isaia 26, 19). „Eu stiu că Răscumpărătorul meu este viu si că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar această piele a mea ce se destramă” (Iov 19, 25).

Considerăm potrivită pentru încheierea acestui mănunchi de citate scripturistice reproducerea unei afirmări clare a învierii, care poate fi găsită de oricine vrea să înteleagă învătătura biblică despre acest subiect: „Fost a mâna Domnului peste mine si m-a dus Domnul cu Duhul si m-a asezat în mijlocul unui câmp de oase omenesti, si m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe fata pământului si uscate de tot. Si mi-a zis Domnul: „Fiul omului, vor învia oasele acestea?” Iar eu am zis: „Dumnezeule, numai Tu stii aceasta”. Domnul însă mi-a zis: „Prooroceste asupra oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh si veti învia. Voi pune vine pe voi si carne va creste pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh si veti învia si veti sti că Eu sunt Domnul”. Proorocit-am deci precum mi se poruncise. Si când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet si o miscare si oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Si am privit si eu si iată erau pe ele vine si crescuse carne si pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. Atunci mi-a zis Domnul: „Fiul omului, prooroceste duhului, prooroceste si spune duhului: Asa grăieste Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi si suflă peste mortii acestia si vor învia!” Deci am proorocit precum mi se poruncise si a intrat în ei duhul si au înviat si multime multă de oameni s-au ridicat pe picioarele lor.” (Iez. 37, 1-10)

Citatele de mai sus sunt foarte explicite si sunt suficiente pentru cei care vor să afle învătătura biblică despre viata de după moarte si să găsească dovezi împotriva teoriei reîncarnării.

Nimic nu este mai potrivnică acestei rătăciri decât Învierea lui Hristos. Totusi, dusmanii adevărului nu s-au sfiit să denatureze textul biblic pentru a-si apăra ideile. Cele mai cunoscute pasaje pe care le invocă ei sunt cele privitoare la Sfântul Ioan Botezătorul – pe care îl consideră reîncarnarea Sfântului Prooroc Ilie, si la omul orb din nastere, despre care ucenicii L-au întrebat pe Hristos: „Învătătorule, cine a păcătuit: acesta sau părintii lui, de s-a născut orb? (răspunsul la o asemenea întrebare poate să clarifice problema reîncarnării – n.n.) Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părintii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9, 2-3)

Din acest pasaj, ereticii trag concluzia că omul s-a născut orb din cauza unor păcate săvârsite într-o viată anterioară. Dar dacă aceasta ar fi fost situatia, atunci Hristos ar fi răspuns simplu: „Omul acesta suferă din cauza păcatelor din viata pe care a trăit-o mai înainte.” Fiul lui Dumnezeu nu a mintit niciodată, nu avea de ce să tăgăduiască adevărul; El S-a întrupat tocmai pentru a le împărtăsi oamenilor tainele mântuirii.

Ne oprim acum asupra celui mai controversat pasaj referitor la această problemă, permanent invocat de fanii teoriei reîncarnării; cel privitor la Înainte Mergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul: „Adevărat zic vouă. Nu s-a ridicat între cei născuti din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul. (…) Si dacă voiti să întelegeti, el este Ilie, cel ce va să vină…” (Matei 11, 11-14).

Textul este scurt si precis. „Cine poate contesta că Sfântul Ilie s-a reîncarnat în Ioan Botezătorul? Cum răstălmăceste Sfânta Traditie, care neagă reîncarnarea, aceste cuvinte ale lui Hristos?” – se întreabă credinciosii murdăriti de noroiul rătăcirii.

Dacă într-un singur fragment din Noul Testament s-ar găsi referiri favorabile teoriei reîncarnării, atunci ar fi clar că învătătura Bisericii este potrivnică adevărului. Dar înainte de a ne pripi să afirmăm asa ceva, să vedem dacă poate fi sustinută teoria reîncarnării prin citatul anterior. În primul rând, înainte ca Sfântul Ilie să se poată reîncarna, el trebuia să moară. Nu găsim nici o referire în Sfânta Scriptură privitoare la moartea Sfântului Ilie. Găsim în schimb descrierea ridicării sale la cer, într-un car tras de cai de foc (în IV Regi 2, 11). Presupunând totusi că Sfântul Ilie s-ar fi reîncarnat în Sfântul Ioan Botezătorul, înseamnă că pe Muntele Tabor, când în fata celor trei ucenici ai Săi Hristos S-a schimbat la Fată, trebuia ca alături de Sfântul Prooroc Moise să îl vadă pe Sfântul Ioan Botezătorul, si nu pe Sfântul Ilie. Doar Sfântul Ioan, fiind mai mare decât toti cei născuti din femeie, era mai mare si decât Sfântul Ilie, si nu avea de ce să îsi ascundă identitatea. Doar el Îl botezase pe Hristos. Si dacă în ultima reîncarnare fusese Sfântul Ioan, nu avea cum să se arate ca Ilie.

Sfânta Traditie explică pasajul scripturistic de mai sus prin faptul că Mântuitorul a spus despre Sfântul Ioan Botezătorul că este Ilie, arătând astfel harisma profetiei si puterea propovăduirii adevărului cu care a fost înzestrat, vrând să îi convingă pe ucenici de importanta mesajului Înainte-Mergătorului.

Cei care cred că au găsit în pasajul despre Sfântul Ioan dovada reîncarnării nu mai au cum să nege faptul că s-au înselat. Asa se înseală toti cei care, fără a citi cu atentie cuvintele Evangheliei, se grăbesc să interpreteze anumite fragmente după propriile cugete, sau mai bine zis după cum îi insuflă diavolul. Acestia însă nu vor să cunoască învătătura Sfintei Scripturi, ci numai să găsească în ea argumente pentru propriile rătăciri. Căci dacă ar vrea să se împărtăsească de adevărul Evangheliei, atunci ar întelege că fiecare om are de trăit pe pământ o singură viată, si că toti mortii vor învia.

Cu mult mai gravă este rătăcirea celor care cred în reîncarnare atunci când sunt preoti, si când încearcă să găsească anumite puncte de legătură între această erezie si învătătura Bisericii. Este foarte mic numărul clericilor ortodocsi (sau mai bine-zis ex-ortodocsi) molipsiti de acest virus. Dar în ceea ce priveste clericii catolici, situatia este mai gravă. Deschiderea are loc la mai multe nivele, de la cel al cochetării cu această idee până la cel al justificării teologice. Din clipa în care se acceptă posibilitatea reîncarnării, chiar numai ca o ipoteză demnă de luat în seamă, ne aflăm departe de predaniile Sfintilor Părinti; si ne aflăm aproape de cel care seamănă îndoiala, de diavol…

„Problema pe care Biserica o are în privinta reîncarnării este că, potrivit cu această doctrină, unicitatea persoanei pare eliminată, deoarece la fiecare nouă nastere eul devine un alt individ care nu-si mai aminteste nimic despre cel precedent, afirma părintele Andreas Resch de la Academia Alfonsiană din Roma. Rămâne atunci să ne întrebăm care este nucleul autentic al personalitătii: trupul sau sufletul care trăieste în el? Mai este apoi încă o problemă: reîncarnarea prevede la sfârsit un fel de reînviere, pentru că parcurgând drumul renasterilor eu mă eliberez de necesitatea de a mă mai reîncarna si intru în absolut. În felul acesta se înlătură, într-un anumit sens, mediatiunea lui Hristos, întrucât omul se mântuieste prin reîncarnare, adică prin sine însusi, nemaiavând nevoie de nimeni.

Acestea sunt problemele; ne-am putea întreba însă dacă reîncarnarea nu poate fi pusă în armonie cu Biserica catolică interpretând-o ca pe un fel de desăvârsire, în întelesul pe care noi, catolicii, îl dăm Purgatoriului, care printre altele înseamnă tocmai desăvârsire. (…) Personal sunt interesat de problema reîncarnării, întrucât foarte multi oameni din lume cred în ea: e vorba de milioane de persoane, si noi trebuie să ne aflăm în dialog cu ele, pentru a încerca să ne recuperăm credintele comune, care sunt mai numeroase decât credem” [29;108].

Si încă o pozitie asemănătoare, apartinând purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopului anglican din Canterbury: „Acesta nu este un subiect asupra căruia există păreri crestine oficiale. Asa cum probabil stiti, cu mult timp în urmă Biserica a respins orice idee despre reîncarnare. De atunci, nu au apărut dovezi care să impună reconsiderarea acestui subiect. Sunt sigur că, dacă vor apărea astfel de dovezi, acestea vor fi luate în discutie; dar, pentru moment, cele care există trebuie puse cel putin, în categoria „nedovedit”” [32;155].

Iată două idei interesante, specifice lumii occidentale: chiar dacă Biserica s-a pronuntat cu timp în urmă împotriva unor erezii, astăzi nu mai există „păreri oficiale” privitoare la acestea; si dacă vor apărea dovezi care să contrazică învătătura Bisericii, aceasta ar putea fi ajustată.

O astfel de abordare a problemei este caracteristică celor care s-au îndepărtat de Sfânta Traditie. În numele găsirii unei punti către milioanele de oameni aflati în rătăcire, în numele găsirii unor îndoielnice „credinte comune”, se deschid usile rătăcirii. Iar acestor milioane de oameni diavolul le-a furnizat o grămadă de dovezi favorabile reîncarnării, dovezi care celor slabi în credintă le arată că învătătura Bisericii este gresită.

Iată un exemplu: o fetită indiancă sustinea că îsi aducea aminte ce i s-a întâmplat în viata anterioară, în care a trăit sub numele de Sudha: „”La 5 octombrie 1978, pe când fetita mea avea un an, sotul meu si cu infirmiera m-au ucis. M-au strangulat…. „. Glasul micutei Meenu e plin de groază în timp ce evocă din nou scena, ochii i se umplu de lacrimi. Dar amintirile nu se opresc aici: pentru a face să dispară cadavrul, cei doi amanti l-au pus într-o ladă, pe care apoi au încărcat-o într-un tren cu intentia de a o arunca în Gange, atunci când trenul avea să treacă peste fluviu. Dar diavolul si-a vârât coada: căzând din tren, lada nu s-a oprit în fluviu, ci pe pod, unde a fost văzută si deschisă. Astfel cadavrul a fost descoperit si doctorul a fost condamnat pentru omucidere la închisoare pe viată. Dincolo de întâmplarea povestită în toate amănuntele ei, Meenu a dat multe detalii în legătură cu viata ei precedentă: de pildă, numele tatălui ei si a altor membri ai familiei. Povestea s-a răspândit si a ajuns astfel si la urechile tatălui lui Sudha, care s-a dus imediat în satul Bethar pentru a o cunoaste pe fetita în care nefericita lui fiică se reîncarnase. Meenu l-a recunoscut pe dată, l-a îmbrătisat si de atunci s-a atasat de el spunându-i tată.

Ulterior micuta a fost dusă la Kampur si, pe când străbăteau podul peste Gange, ea a indicat cu precizie locul în care căzuse lada care continuse cadavrul „său”. La Kampur a găsit singură strada si casa unde a recunoscut pe mama, pe frati, pe cumnată, pe diferite rude si prieteni, precum si obiectele sale personale, hainele si chitara la care în cealaltă viată îi plăcuse să cânte” [29;94].

Cazul de mai sus este un caz demn de luat în serios. Multi dintre cei care sustineau că si-au adus aminte anumite lucruri din vietile anterioare, în stare normală sau de hipnoză, nu erau capabili să spună amănunte precise privitoare la locurile în care sustineau că au trăit.

Referitor la „amintirile” împrospătate prin hipnoză există anumite suspiciuni serioase: „informatiile furnizate de către personalitătile evocate din „vieti anterioare” sunt dependente de cunostintele existente la momentul respectiv (data regresiei hipnotice) în cultura mondială. În multe cazuri, desi informatiile survenite pe această cale concordă cu realitatea, prin descoperiri ulterioare sunt infirmate, aruncând o umbră de îndoială asupra veridicitătii „vietilor anterioare”. În lucrarea lui Ian Wilson -Reincarnation – sunt aduse în discutie câteva asemenea cazuri. Unul dintre ele se referă la o „personalitate” ce a trăit în timpul domniei faraonului Ramses al III-lea. În loc de a da numele folosit pe atunci pentru resedinta faraonului – conform descoperirilor recente acest nume fiind No – „egipteanul” folosea numele Teba, dat de greci mult mai târziu. Totodată, se stie că în Egiptul antic numele faraonilor nu era însotit de numeralele ordinale. Ramses al III-lea este un nume dat de egiptologi abia în secolul trecut, pentru claritate istorică. (…) Un alt caz a desemnat o personalitate ce a trăit în America de Nord în secolul al XI-lea, fiind martor al invaziei vikingilor. În descrierea dată acestora, ei purtau coifuri cu coarne. Desi aceasta este o cunostintă comună pentru multi, mai recent s-a descoperit că vikingii nu foloseau asemenea coifuri în luptă, decât în ritualurile religioase. În luptă foloseau coifuri conice. În mod straniu, cunostintele avute de persoana supusă regresiei hipnotice au conditionat mesajul personalitătii evocate din urmă cu nouă secole. Aceste fapte ne demonstrează că „personalitătile anterioare” depind în mare măsură de cea actuală, stârnind serioase îndoieli asupra veridicitătii metodei” [64;189].

Pe cât de multă reclamă i se face hipnozei, a cărei obiectivitate e considerată de necontestat de către sustinătorii ei, pe atât de putin sunt cunoscute criticile legate de acest subiect. Dr. Larry Garrett, un hipnotist american care a avut mai mult de 500 de pacienti cărora le-a aplicat tehnica de hipnoză regresivă, constata că amintirile subiectilor erau inexacte chiar si în ceea ce privea evenimente normale din viata cotidiană. Cei hipnotizati combinau amintirile cu elemente imaginare: „De multe ori s-a întâmplat ca oamenii să născocească tot felul de lucruri din dorinte, fantezii, vise, lucruri de genul acesta… Oricine se ocupă de hipnoză si realizează acest tip de regresie va descoperi că de multe ori oamenii au o imaginatie atât de vie, încât vor inventa te miri ce, doar ca să fie pe placul hipnotistului” [60;132-133].

Sustinând acelasi punct de vedere, Allenn Spraggett, un alt cercetător al experientelor de regresie hipnotică, observa că „această metodă este plină de riscuri, cel mai mare dintre toate provenind din tendinta inconstientă a mintii omenesti spre fantezia dramatică. Ceea ce apare prin hipnoză poate fi la fel de bine un vis despre o existentă anterioară, pe care subiectul si-ar fi dorit să o trăiască sau chiar crede, adevărat sau fals, că a trăit-o Un psiholog a dispus unui grup de subiecti în stare de hipnoză să-si amintească de o existentă anterioară; ceea ce s-a si întâmplat, fără absolut nici o exceptie. Câteva dintre relatările astfel obtinute includeau numeroase detalii chiar pline de culoare, deosebit de convingătoare Cu toate acestea, la o nouă sedintă, rehipnotizati fiind, fiecare membru al grupului a reusit să lege toate detaliile atribuite initial unei existente anterioare de surse normale: o persoană cunoscută în copilărie, scene dintr-un roman citit sau dintr-un film văzut cu ani înainte, etc” [60, 133].

Desi unii consideră că în marea majoritate „amintirile” din vietile anterioare sunt doar rod al imaginatiei, altii consideră că precizia relatărilor infirmă această supozitie; M. Albrecht aprecia la 90% rata de precizie a veridicitătii relatărilor respective.

Jean Prieur, un cercetător al cazurilor de asa-zisă amintire a vietilor anterioare observa că „reîncarnarea măguleste eul persoanelor care se simt dezamăgite de o viată prozaică. Au trăit mereu la Roma, în Grecia, în Egipt, în India, în Tibet (tări binecunoscute si despre care stim oricând câte ceva), dar niciodată în Choresmia, în Atropaten, în Arachozia, tinuturi adevărate, dar cunoscute doar de eruditi. Au fost mereu florentini, dar niciodată masageti, au fost aragonezi, dar niciodată cherusci. Dar masagetii si cheruscii au existat cu adevărat. De ce nu s-ar reîncarna?” [18;294].

Ne-am îndepărtat putin de cazul micutei Meenu: aici nu ne aflăm în fata unei sarlatanii. Cum putea această fetită să cunoască atâtea amănunte despre viata Sudhei, dacă nu era ea însăsi reîncarnarea acesteia?

Răspunsul corect poate fi dat de către cei care cunosc temeinic atât învătătura Bisericii cât si cazuistica manifestărilor diavolesti, asa cum apare ea în Vietile Sfintilor. Aici vedem că, posedati de diavol, unii oameni au vorbit în limbi pe care nu le-au învătat niciodată; că spuneau o sumedenie de lucruri din vietile celor de lângă ei, pe care numai dacă ar fi fost de fată le-ar fi putut afla. Dar tot aici vedem cum, după repetate slujbe de exorcizare, acestia s au tămăduit; si au uitat limbile în care diavolul vorbea prin gura lor, si si-au pierdut iscusinta de a spune amănunte din trecutul celorlalti.

După cum arată bogata experientă a luptei împotriva duhurilor întunericului pe care o are Biserica, si după cum mărturisesc într-un glas Părintii care trăiesc în vremurile noastre, în toate cazurile de „amintire a vietilor anterioare” nu avem de-a face decât cu cazuri de posesie demonică. Chiar dacă acest verdict pare prea simplist celor dornici de explicatii paranormale, acesta este adevărul.

Să amintim aici rezerva pe care o au chiar „maestrii” indieni (care fiind înselati de diavol cred în reîncarnare, chiar dacă din alte „motive”) fată de cazuistica căreia i se face atâta publicitate. Sri Somasundara Desika Paramachariya îi scria lui Ian Stevenson: „Toate cele trei sute de cazuri pe care le-ati studiat nu sunt argumente pentru reîncarnare… Toate sunt posesiuni spirituale, ignorate de învătatii din Sudul Indiei” [64;195]. Desi ei nu îsi dau seama că duhurile care intră în alte trupuri sunt ale dracilor, ci cred că sunt ale celor morti, iată că până si unii maestri orientali sunt capabili să observe că în aceste cazuri nu este vorba decât de posesie.

Vom argumenta această afirmatie cu două cazuri interesante, asemănătoare cu cel al micutei Meenu: „Cazul Lurancy Vennum sugerează o posesie si mai clară. Timp de câteva luni, si rareori după aceea, personalitatea lui Mary Roff (care a murit când Lurancy avea un an) a înlocuit total personalitatea fetitei, posedându-i trupul. După trecerea acelui timp Mary Roff s-a retras si copilul a revenit la normalitate. Câtă vreme ocupa trupul fetitei, Mary Roff pretindea că a ocupat în mod temporar trupul disponibil al fetitei Lurancy Vennum” [64;195].

„În primăvara anului 1954 un băiat indian pe nume Jasbir, în vârstă de trei ani si jumătate, s-a îmbolnăvit de variolă si a intrat în comă, părintii săi crezând că a murit. Câteva ore mai târziu s-a trezit si apoi si-a revenit. După câteva săptămâni, fiind sănătos, avea un comportament total diferit. Pretindea că este un brahman pe nume Sobha Ram care a murit la vârsta de 22 de ani, în 22 mai 1954 (când s-a îmbolnăvit Jasbir n.n.). Vocea lui vorbea prin Jasbir. El spunea că după ce a murit un sadhu (un sfânt n.n.) l-a sfătuit să intre în trupul lui Jasbir” [64;194]. Jasbir nu putea fi reîncarnarea lui Sobha Ram, pentru simplul motiv că cel din urmă murise abia la trei ani după nasterea celui dintâi. Jasbir a fost posedat de diavolul care se dădea drept Sobha Ram exact asa cum micuta Meenu a fost posedată de cel care se dădea drept Sudha.

Ca o concluzie la această cazuistică, putem afirma că există trei situatii:

– când avem de-a face cu o simplă sarlatanie, „amintirile” fiind rodul imaginatiei (mai ales cele împrospătate prin hipnoză);

– când „amintirile” insuflate de diavol contrazic realitatea istorică sau cea geografică;

– când „amintirile” sunt corecte din punct de vedere istoric si geografic, fiind semn al unei posesiuni demonice partiale sau, mai rar, chiar totale.

Dacă primele două situatii nu pot justifica existenta vietilor anterioare, cel de-al treilea caz – si singurul demn de atentie – este o piatră de încercare pentru cei a căror credintă este slabă. Dar atunci când cineva este slab în credintă ar face mai bine să rămână aproape de credinta Bisericii si a sfintilor, chiar dacă ar avea oarecare îndoieli, decât – având aceleasi îndoieli – să îmbrătiseze erezia (si acest sfat este valabil nu numai în cazul credintei în reîncarnare, ci si în toate situatiile în care credinta se clatină).

Unul dintre elementele care nu trebuie trecute cu vederea atunci când ne referim la reîncarnare este diferentierea dintre modul în care este înteleasă aceasta de către orientali si de către autorii new-age-isti. Un ex-părinte catolic, apostatul Francois Brune, observa: „de fapt, curentele ezoterice occidentale moderne sunt în totală opozitie cu aceste conceptii budhiste si foarte departe si de traditia hindusă. (…) Occidentul nu a urmat orbeste conceptiile orientale. Diferentele culturale erau, fără îndoială, prea profunde. (…) În acest sistem (al lui Rudolf Steiner – n.n.) nu suntem deloc în contextul unei purificări treptate de tip indian; sau, mai precis, purificarea duce la o adevărată îmbogătire a personalitătilor noastre. Accentul nu se pune pe o despuiere, ci pe un progres. (…) Sinteza lui Rudolf Steiner, ca si aceea a lui Allan Kardec, este net hristică. Hristos îsi asumă si rezolvă în el consecintele cosmice ale tuturor greselilor noastre. În afară de aceasta, el dă fiecăruia forta necesară pentru a înfrânge povara karmei sale” [17;84].

Sub o aparentă recunoastere a importantei lui Hristos, autorii new-age-isti răspândesc învătături potrivnice credintei crestine. Si pentru că reîncarnarea datorată legii karmice, asa cum o înteleg orientalii, era o credintă prea rece si prea dură pentru a putea fi acceptată în spatiul crestin, s-a trecut la această alternativă mult mai atrăgătoare: reîncarnarea ca urcus spre o nouă treaptă spirituală, ca îmbogătire în cunoasterea adevărurilor eterne (trăirea unei alte vieti pe pământ nu mai este considerată o ispăsire a greselilor, ci o sansă de progres liber asumată).

La autorii new-age-isti apare si ideea trecerii de la un regn inferior către un regn superior, de la regnul mineral la cel vegetal, apoi la cel animal, la regnul uman si în cele din urmă la cel supra-uman. Aici reîncarnarea apare ca o etapă necesară pentru ca oamenii să îsi înteleagă esenta divină, să ajungă la stadiul de supra-oameni.

În conceptia neopăgână reîncarnarea viitoare nu are de ce să apară ca ceva rău, câtă vreme este o poartă spre noi culmi spirituale. Si în fata clericilor care combat varianta clasic-orientală a reîncarnării (în care sufletul se tot reîncarnează până îsi nimiceste orice tentativă de a se manifesta, orice rămăsită a personalitătii), new-age-istii se apără afirmând că reîncarnarea de care vorbesc ei este o învătătură care se încadrează foarte firesc în doctrina crestină.

Dar este foarte nepotrivit ca cineva să afirme că este crestin si că în acelasi timp crede în reîncarnare. Cele două credinte se exclud reciproc. A fi crestin este un lucru esential si înseamnă a rămâne ancorat în învătătura Bisericii. A crede în reîncarnare înseamnă a nu mai putea spune nici măcar „Crezul”, înseamnă a nu mai astepta Învierea Mortilor. Înseamnă a fi ca acela despre care psalmistul spune că „omul, în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte si s-a asemănat lor” (Ps. 48, 12).

Încheiem articolul privitor la teoria reîncarnării cu un cuvânt al Părintelui Simeon Adrian: „Cei care cred în reîncarnare nu mai pot să creadă si în Înviere, în Hristos; sunt păgâni, eretici sau atei si nu pot avea nici o împărtăsire cu Hristos, cu Biserica, făcându-se de bunăvoie mostenitori ai iadului” (8;54)

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

( Extras din cartea : DESPRE REÎNCARNARE SI INVAZIA EXTRATERESTRA – de Danion Vasile ) Sursa: Sfaturi ortodoxe

Reply
Diana
septembrie 30, 2010 @ 7:35 pm

Viata de dincolo vazuta din perspectiva psihologica

“Moartea este de fapt o trecere, o transformare care face parte, implacabil, din destinul nostru. Ideea de moarte este singura pe care oamenii nu o privesc direct in fata si totusi, a preocupat mintea omeneasca, de cand omul a aparut pe pamant. A invata sa privim moartea dincolo de ceea ce fac din ea, in general, medicii si preotii inseamna sa intelegem in profunzime legile Divine care actioneaza in acest Univers, indiferent daca suntem de acord cu ele sau nu.
Nimeni nu scapa mortii. Toti suntem supusi durerii, de a vedea pe cineva iubit din jurul nostru, plecand in lumea invizibila ochilor nostri. Acest eveniment asezat cu desavarsita intelepciune de Dumnezeu a produs omului numai griji, frica si superstitii incat toata existenta sa a stat sub teroarea zilei fatale ca maine sau intr-o zi va muri si va dispare pentru totdeauna.

Omenirea nu este lamurita cu ceea ce se petrece dincolo de mormant. Este bine ca omul sa aiba cunostiinte despre actul mortii, caci altfel, agonia va fi prelungita si in plus, spiritul lui ajuns in spatiu, multa vreme nu este lamurit, unde este, ce s-a intamplat cu el, se zbate in nestiinta, si abia tarziu isi da seama ca se afla intr-o lume formata din altfel de material si in alte conditii decat in viata pamanteasca.

Doar necunoasterea ne face sa credem ca ceva se opreste dupa momentul mortii, caci noi o percepem ca pe o limita pe care nu o putem depasi.
Omul este o forta complexa. Desi putini dintre noi cunosc sau vor sa recunoasca acest fapt, fiinta umana nu se reduce numai la limita perceptiilor sale la un nivel obisnuit. In fiinta umana se imbina trei componente corpul fizic sau invelisul material pe care-l abandonam mortii ca pe o haina uzata, corpurile subtile, invizibile simturilor obisnuite, care insotesc sufletul, evolueaza si se purifica odata cu acesta si sinele suprem (spiritul) sau centrul de forta al fiintei noastre, focarul constiintei.

Spiritul plus sufletul reprezinta de fapt, un om dezincarnat. Rand pe rand fiecare dintre noi, prin moarte, ajungem la viata eterna, apoi o noua nastere ne readuce pe Pamant, pentru a incepe lupta cu existenta
Calatoria sufletului in planurile subtile are si ea loc urmand niste principii si legi. Cu cat corpurile subtile sunt mai rafinate, mai elevate, cu atat mai largi sunt orizonturile care se deschid in fata sufletului dezincarnat. In functie de afinitatile sale, el se duce in mijlocul celor care il atrag. El isi gaseste rasplata sau pedeapsa in propria sa constiinta. Lumina il patrunde lasand sa se vada gandurile, actiunile, intentiile etc. pe care le-a avut in timpul vietii abia incheiate. Totul, de la nastere si pana la moarte iese la iveala. Fiinta revede si retraieste toate etapele prin care a trecut.
Senzatiile care preced moartea si care urmeaza ei sunt infinit de variate si depind de gradul de evolutie spirituala a celui care isi paraseste corpul. Separarea se face aproape intotdeauna lent, in momentul despartirii sufletului de corp. Ea incepe uneori cu mult timp inaintea mortii si nu se termina decat in momentul in care se rup ultimele legaturi fluidice care unesc corpul fizic si corpurile subtile. Cu cat atasamentul de planul fizic este mai mare, sufletul traieste mai dureros aceste momente. Sufletul “simte” destramarea corpului material. Aceasta trecere se dovedeste usoara pentru cel care, pe parcursul vietii, a aspirat catre scopuri spirituale, insa pentru cel atasat de aparente, care nu este pregatit de plecare, aceasta trecere este o agonie prelungita.
Dupa separarea sufletului de corp urmeaza o perioada de confuzie, foarte scurta pentru fiintele elevate, care se trezesc curand in toata splendoarea vietii spirituale, dar foarte lunga pentru cei egoisti si strans legati de valorile materiale. Din aceasta a doua categorie, multi sunt convinsi ca inca mai traiesc in corpul fizic timp indelungat dupa ce, de fapt, ei au murit. Incertitudinea apasa asupra sufletelor mai putin evoluate, “care ar vrea sa-si intarzie ora plecarii din corp”, iar apoi, isi contempla dezintegrarea completa a corpurilor care au servit drept haina.
Pentru cel evoluat, moartea este pasnica si chiar vesela. Desprinderea de materie se face cu usurinta. Isi percepe ascensiunea in lumea de dincolo ca pe o etapa evolutiva superioara, simtind ca ea ii ofera mult mai multa fericire decat viata pamanteasca. Sufletul se gaseste acum suspendat intre existenta materiala care se estompeaza si noua viata care se contureaza in fata lui.
Brusc, o lumina spirituala il inunda, il ajuta sa se elibereze de fricile si incertitudinile lui. Apoi privirea i se desprinde de Pamant si de fiintele care plang langa patul lui. El intrezareste planurile subtile si vede alte fiinte, prieteni de alta data, mai plini de viata si mai frumosi decat ar fi crezut, stiindu-i morti pana acum.Impreuna cu ei, se avanta si urca pana la nivelurile pe care ii este permis sa le atinga, corespunzatoare evolutiei sale. Puteri noi se trezesc in el; destinul sau fericit incepe. Sufletul timid indrazneste sa foloseasca libertatea pe care acum o intuieste. Timpul se scurge fara ca el sa-l poata masura. Intr-un sfarsit, alte entitati evoluate il ajuta sa se elibereze de ultimele atasamente lumesti si sa urce mai departe, spre Imparatia Cerurilor.
Desprinderea sufletului e mai putin dificila in urma unei boli indelungate, cand legaturile carnale se desfac treptat, putin cate putin. In schimb, cei care se sinucid, cad prada unor stari oribile. Ei retraiesc ani intregi angoasa ultimelor momente ale vietii, caci, prin sinucidere, nu au facut decat sa-si schimbe suferintele terestre cu altele, la nivel energetic, mult mai vii. Usor, usor, sufletul devine constient de vietile anterioare, de ceea ce a facut in fiecare viata, apoi urmeaza judecata propriei constiinte, si in final, judecata lui Dumnezeu. Oricat de dureros ar fi acest examen, el este necesar, intrucat, constituie punctul de plecare al unei noi orientari benefice.
In planurile subtile, totul se conduce dupa principiul rezonantei, principiu care are la baza corespondenta dintre cauza si efect. El stabileste ceea ce merita fiecare. Legea se aplica de la sine. Pentru indreptarea trecutului acuzator, fiinta renaste iar, si iar, pana ajunge sa inteleaga care e propria lui natura, si anume: sa regaseasca ceea ce este autentic, esential si divin in structura sufletului sau. Aceasta regasire este, de fapt, chiar scopul principal al tuturor cailor spirituale autentice: regasirea de SINE si, prin aceasta, comuniunea cu Dumnezeu.
Ca o concluzie, deci, dupa moarte, omul trebuie sa suporte in planul astral tot raul pe care l-a facut altora, sa sufere pentru toate greselile faptuite. Aceasta nu inseamna ca Inteligenta Cosmica vrea sa se razbune sau sa-l pedepseasca; ea doreste ca el sa devina perfect constient de tot ceea ce a facut pe pamant, pentru ca, adesea, el a facut sa sufere anumite fiinte fara macar sa-si dea seama si aceasta ignoranta este inacceptabila, ea impiedicandu-l sa evolueze. Apoi, urmeaza reincarnarea, corectarea si avansarea pe drumul evolutiei.
Totul in viata se inregistreza, trebuie sa platim in planul astral pentru fiecare greseala pe care am comis-o aici pe Pamant”. (Sanda Stefan)
Aceasta este viziunea psihologilor…foarte departe de a sfintilor parinti.
„Apoi, urmeaza reincarnarea, corectarea si avansarea pe drumul evolutiei”.
Câtă înţelepciune trebuie să cerem de la Dumnezeu, cât de greu este să alegi grâul de neghină!
Regret tot mai mult că am pierdut ani din viaţă să învăţ psihologia. Cândva consideram nopţile în care învăţam – câştigate, acum le consider pierdute, rătăcind pe cărări străine, departe de Dumnezeu…

Reply
Lavrentie
septembrie 30, 2010 @ 9:00 pm

NU STUDIATI PSIHOLOGIA ! Cititi din Sfintii Parin
„…fiecare dintre noi, prin moarte, ajungem la viata eterna, apoi o noua nastere ne readuce pe Pamant, pentru a incepe lupta cu existenta…”

[b]Oare ce vrei sa zici???????????????????????????????????????????????????????????????
[/b]
„…Apoi, urmeaza reincarnarea, corectarea si avansarea pe drumul evolutiei.
Totul in viata se inregistreza, trebuie sa platim in planul astral pentru fiecare greseala pe care am comis-o aici pe Pamant”. (Sanda Stefan).”

Si de ce a trebuit sa insiri toate acestea daca:

[b]”Regret tot mai mult că am pierdut ani din viaţă să învăţ psihologia. Cândva consideram nopţile în care învăţam – câştigate, acum le consider pierdute, rătăcind pe cărări străine, departe de Dumnezeu…”[/b]

Stii, unii ar putea sa nu aiba timp, sau rabdare sa citeasca un comment asa de lung, sa-l citeasca mai pe diagonala, cum se mai zice, si sa ramana, Doamne fereste, cu teoria reincarnarii ca fiind adevarata. Sa nu fie.

Trebuie totusi putin discernamant cand comentam aici intrun spatiu virtual Ortodox, ca sa nu ratacim, Doamne fereste, pe nimeni.
[b]DOAMNE FERESTE-NE DE ASTFEL DE RATACIRI !. AMIN.
Iertare ![/b]

Reply
Laura-optimista
septembrie 30, 2010 @ 10:30 pm

Lavrentie, doamna Diana nu a făcut altceva decât să ne atragă atenţia asupra unor rătăciri, pe care trebuie să le evităm. Trebuie să cunoaştem şi teoriile greşite, pentru a le putea combate şi pentru a nu ne lăsa amăgiţi. Se întâmplă mai rar ca o persoană să aibă curajul de a-şi mărturisi în public anumite greşeli şi tocmai de aceea gestul doamnei Diana merită tot respectul din partea noastră. Cine ar mai recunoaşte în mod deschis faptul că a pierdut câţiva ani din viaţă, că a trăit departe de Dumnezeu din neştiinţă? Faptul de a mărturisi astfel de lucruri este o dovadă de smerenie autentică. Şi tocmai pentru că suntem într-un spaţiu virtual ortodox, cred că ar trebui să fim mai puţin duri, să ne îngăduim unii pe alţii în iubire, precum ne învăţa Sfântul Apostol Pavel. Altfel, nimeni nu va mai avea curajul de a-şi mărturisi greşelile cu scopul îndreptării altora. Iartă-mă, dacă te-am întristat prin cuvintele mele. Ştiu că intenţia ta a fost aceea de a apăra dreapta credinţă.
Doamna Diana, vă felicit pentru că aţi reuşit, cu ajutorul Domnului, să acceptaţi adevărul revelat şi să evitaţi erezia despre reîncarnare 🙂
Dumnezeu să ne ferească pe toţi de orice rătăcire! Credinţa în reîncarnare (metempsihoza) este o erezie gravă şi, de asemenea, în zilele noastre se răspândesc multe alte credinţe greşite şi pseudoştiinţe(aşa cum este astrologia, de exemplu), ce ne pot îndepărta de Dumnezeu. De aceea, Domnul să ne învrednicească pe toţi, aşa cum a ajutat-o pe doamna Diana, să ne ferim de orice teorie incompatibilă cu învăţătura Bisericii şi să rămânem statornici în dreapta credinţă!
Doamne ajută!

Reply
Admin
octombrie 1, 2010 @ 6:49 am

Frate Lavrentie, nu te supara, dar cu afirmatii de genul: „nu studiati psihologia” nu faci decat aduci si mai multa confuzie iar pe deasupra, de va intra cineva cineva care nu cunoaste credinta ortodoxa (dar ar vrea sa o cunoasca), nu o sa ramana decat cu impresia ca suntem o secta gen martorii lui iehova.
Pe acelasi principiu inaintat de tine am putea spune sa nu se studieze biologia pentru ca sunt atatia profesori care inca propavaduiesc evolutionismul elevilor. Oare este biologia rea in sine din cauza faptului ca unii au amestecat studiul biologiei cu ideologia evolutionista? Oare este rea psihologia in sine din pricina faptului ca unii au inserat in ea credinte pagane proprii?
Sfintii parinti intotdeauna au indemnat sa cercetam lucrurile si sa pastram ceea ce este bun din ele. Ce zici, nu e mai de folos asa? 😀
Am inteles buna ta intentie de a pune in garda pe alti cititori, recitand acele extrase la care Diana a specificat ca sunt departe de cugentul Sfintilor Parinti (deci departe de cugetul si marturisirea dreptei credinte), dar ma intreb unde este ratacirea atata timp cat Diana s-a straduit sa desparta invataturile mincinoase de cele bune?
Pe deasupra sa stii ca cititul pe diagonala este o responsabilitate proprie. Nu e vina autorului ca nu a fost inteles din pricina faptului ca un cititor nu se sinchiseste sa-i inteleaga cuvintele. Personal, consider cititul pe diagonala lene, superficialitate si mai ales lipsa de respect la adresa autorului. Deci, cine citeste pe diagonala…isi asuma si consecintele.

Reply
Lavrentie
octombrie 1, 2010 @ 8:34 am

E adevarat ca cititorul lenes isi asuma consecintele, dar e bine oare ca sa fie ajutat in lenea lui?
Accept critica ta admin, ca eu am exagerat prin felul de a pune problema; dar nu te supara, timpul nu ne mai permite la nicicare sa creem confuzii, sa tulburam ape. Si in primul rand aceasta nu ne sunt permise de Domnul.
N-ar fi fost rau daca Diana ar fi mentionat de la inceput ca si-a pierdut timpul invatand atatia ani lucruri mincinoase, care nu era rau daca erau mai putine ca exemple, si sa puncteze si sublinieze ca mai folositoar este studiul din Sfintii Parinti.
Ai facut o legatura usor nepotrivita intre cele scrise de mine, si stilul martorilor lui yehova si al evolitionistilor, de care ma dezic total, de ambele catgorii.
Dupa spusele Parintelui Arsenie Papacioc, e vremea scoaterii sabiei, cea a adevarului, cu care sa taiem capul minciunii. Si atunci nici intrun caz nu dezvoltam teoria minciunii, ci e vremea propovaduirii adevarului chiar si de catre mireni, daca unii preoti nu au curajul sa o faca.
Iar in rest, sper sa nu ma fi abatut de la subiect si de la modul de abordare al Dianei, cu care [b]nu sunt de acor[/b]d . Dar in general, o felicit pentru commenturi, si articole.
Iertare !

Reply
Ana
octombrie 1, 2010 @ 12:36 pm

Bun articol
@ Lavrentie

„N-ar fi fost rau daca Diana ar fi mentionat de la inceput ca si-a pierdut timpul invatand atatia ani lucruri mincinoase, care nu era rau daca erau mai putine ca exemple, si sa puncteze si sublinieze ca mai folositoar este studiul din Sfintii Parinti.”

Am citit cu atentie tot articolul Dianei si mi-am dat seama de nccesitatea lui atat ptr studentii de la psihologie cat si pentru oricare dintre noi. Diana nu trateaza un singur subiect si poate din aceasta cauza daca citim pe ici pe colo, cum obisnuim mai toti din cauza lipsei de timp, putem intelege gresit.

Locuiesc in afara tarii si aici deja se preda evolutionismul in „toata splendoarea lui”. Intr-o zi mi-am intrebat fiul daca nu ar fi avut credinta crestin ortodoxa cum ar fi inteles ceea ce i se preda la scoala. Mi-a raspuns ca inca mai are situatii cand gaseste anumite idei atat de subtile si nu stie daca sunt efectul manipularii evolutioniste sau pur si simplu sunt reale.

Inteleg ca se cauta pe toata caile sa se scoata tot ce tine de credinta din manualele scolare si ca urmare inteleg de ce Diana poate spune ca este timp pierdut.

Ma uit la manualele umplute cu educatie sexuala, cu evolutinism, cu religii asiatice si ma gandesc ce anume s-a scos din ele si cat s-ar studia daca s-ar scrie cinstit si corect doar despre Creatia lui Dumnezeu.

Oare mai exista astfel de manuale?

Doamne ajuta

Reply
Diana - Lavrentie
octombrie 1, 2010 @ 12:45 pm

Multumesc pentru critici! Am invatat sa invat din ele…asa ca, sunt binevenite.
Doamne ajuta!

Reply
Diana
octombrie 1, 2010 @ 1:31 pm

Recunosc ca datorita comentariului lui Lavrentie, mi-am facut o autoanaliza pe text, si, mi-am dat seama ca modul de abordare al psihologiei, care mereu a fost unul anevoios, si-a pus amprenta pe modul de abordare propriu. Si mi-am mai dat seama de faptul ca stiintele studiate de mine(medicina si psihologia)nu prea mi-au dat posibilitatea sa conspectez. Asa ca, recunosc, stau prost la acest capitol. Ce sa fac? Defect profesional… Asa ca, voi incerca sa ma corectez.
Multumesc Lavrentie!
Bunul Dumnezeu sa te binecuvanteze!

Reply
Laura-optimista
octombrie 1, 2010 @ 9:11 pm

Doamna Diana, de ce regretaţi că aţi studiat psihologia? 🙂 Sfântul Vasile cel Mare, fiind întrebat de către un grup de tineri dacă le este îngăduit creştinilor să citească operele filosofilor antici(în care, evident, existau şi idei necreştine, de vreme ce fuseseră scrise înainte de Întruparea Domnului Iisus Hristos), le-a răspuns că, precum albinele merg la toate florile, dar aleg din ele doar polenul necesar pentru miere, la fel şi noi, credincioşii, putem citi orice carte, inclusiv scrieri laice, dar trebuie să fim atenţi, pentru a selecta din ele doar ceea ce este pozitiv, compatibil cu adevărul revelat. În acest sens, sfântul părinte spunea: „Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi doar cât ni se potriveşte nouă şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm” (am scris citatul din memorie, sper că este corect). Cred că, urmând acest sfat patristic, dvs. puteţi folosi ceea ce este pozitiv în psihologie, ceea ce este cu adevărat ştiinţific şi poate fi practicat spre slava lui Dumnezeu şi spre binele oamenilor, evitând ideile anticreştine, care s-au strecurat în această ştiinţă. De fapt, tocmai datorită faptului că aţi studiat psihologia, aveţi posibilitatea de a combate ideile greşite ale unora dintre colegii dumneavoastră, deoarece cunoaşteţi atât învăţătura Bisericii, cât şi argumentele adverse. 🙂 Nu ştiu dacă acei ani din viaţa dumneavoastră au fost pierduţi, doar dvs. puteţi şti aceasta, dar… faptul că aţi observat existenţa acelor teorii false în psihologie este un mare câştig, pentru că puteţi discerne între adevărul ştiinţific şi ideologiile anticreştine ale unora dintre psihologi. Astfel, îi puteţi ajuta şi pe alţii să se orienteze şi să nu lucreze împotriva lui Hristos din neştiinţă.
Ştiu că ceea ce voi scrie ar putea părea oarecum nepotrivit, pentru că nu ne cunoaştem, dar simt nevoia de a spune direct ceea ce cred şi simt. De aceea, aş vrea să vă spun sincer că vă respect foarte mult pentru că, din modul în care scrieţi şi reacţionaţi la anumite critici, se observă faptul că trăiţi în comuniune cu Dumnezeu şi, mai mult decât atât, vă străduiţi să-L mărturisiţi, pentru a-i ajuta şi pe alţii să creadă în El. 🙂
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Reply
Diana
octombrie 2, 2010 @ 7:46 am

Da Laura, ai dreptate in tot ceea ce spui. Uneori cred ca nu intamplator am ajuns la aceasta facultate, ti-m mai spus, mi-am dorit sa studiez teologia, dar…incurcate sunt caile Domnmului.
As avea foarte multe de spus despre experientele mele, dar nu pot condensa totul in doua randuri, iar cum lumea este prea ocupata, ar citi pe diagonala, si… nu vreau sa tulbur ape… Dupa cum ai vazut unii nu vor sa-si bata capul pentru a trage concluzii din text, vor direct concluzia. Eu nu sunt obisnuita cu aceasta comoditate, si in plus e pacat sa arunci margaritare in noroi.
Doamne ajuta!

Reply
Lavrentie
octombrie 2, 2010 @ 11:57 am

„…si in plus e pacat sa arunci margaritare in noroi.”

Iti multumesc Diana, pt cele scrise.
Doar ca ar fi bine daca ai avea o mai mare putere de sinteza; dar nu toti sunt sfinti ca Parintele Arsenie Boca si altii, ca sa aiba aceasta putere.
Oricum iti multumesc, pt ca in aceasta dimineata am fost putin derutat, nestiind daca ma mustra constiinta, sau ma culpabilizeaza cel rau. Acuma nu mai sunt derutat, caci am primit raspunsul.
Doamne ajuta !

Reply
Guest
octombrie 2, 2010 @ 12:16 pm

” Nu te rusina catusi de putin sa slujesti altora si sa apari sarac in lumea aceasta din dragoste pentru Iisus Hristos . ” (pr Arsenie Boca)

Reply
Alex
octombrie 2, 2010 @ 1:48 pm

Frate Lavrentie, daca tot te mustra constiinta, nu te mustra si pentru faptul ca judeci cu atata asprime pe cei care muncesc? Cine te roaga frate sa citesti daca nu ai timp, lasa-i pe altii care sunt interesati si care apreciaza munca adevarata. Si daca tot ti-ai dat seama ca nu toata lumea este ca parintele Boca de ce ai mai „lovit”. De aici se vede rautatea ta, asa ca cuplpabilizeaza-te frate ca ai de ce. „Cu ce masura judecati cu aceea ve-ti fi judecati”! „Cerul si pamantul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece”. Ia aminte!
Asa-i in Romania, unii muncesc, altii care nu se pricep arunca cu noroi.Cauta alt site unde sa faci asta, ca nu prea gasesti sustinatori la rautatea ta aici.

Diana, ceea ce ai sris este de folos multora, si nu de sinteza avem nevoie, ci de cat mai multe argumente.
Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Reply
Al - Lavrentie
octombrie 2, 2010 @ 2:10 pm

Tot citesc „Viata de dincolo vazuta din perspectiva psihologiaca” si ma intreb ce nu a inteles Lavrentie, si ce vrea de fapt. Dar chiar te obiga cineva sa te obosesti sa citesti ceva ce nu te intereseaza? Si cine te crezi sa iei decizii in numele altrora? Pe mine ma intereseaza cu lux de amanunte ce are psihologia de spus. Eu fac 4 ore de psihologie pe saptamana si tot mai mult spatiu ocupa in ultima perioada psihologia, este de foarte mare folos sa aflam ce are de spus o persoana care stie fiecare aspect al conceptiilor psihologice. Oare trebuie sa trecem toti prin aceste incercari? Oare nu-i de mare folos sa aflam tot ce se ascunde sub fiecare cuvant cosmetizat de psihologie? Crezi mai Lavrentie ca daca imi spunea sa nu cred in reincarnare fara nici un argument as fi inteles ceva, sau as fi crezut asa pur si simplu? Invata sa nu mai vorbesti in numele altora, te crezi tu destept dar se pare ca mai ai multe de invatat, in primul rand lasa mandria la o parte. Am vazut ca la raspunsul doamnei Diana in care te lauda nu ai catadicsit sa multumesti, dar cum a aparut un comentariu in care te-ai simtit lezat cum ai atacat.Si da, are dreptate nu se merita pentru oameni ca tine „sa arunce margaritare in noroi”. Multa mandrie si rautate ai, asa ca analizea-te!

Reply
Lavrentie
octombrie 2, 2010 @ 2:47 pm

Va multumesc tuturor pentru „cercetare”, asa ca la marturisire nu mai am a spune decat” : sunt mandru(fara sa am motiv de mandrie), sunt rau, am inima rea, sunt noroi…
Va multumesc tuturor!

DOAMNE, FA-MA DIN NOROI STEA, SI SA NE INTALNIM CU TOTII LA POARTA RAIULUI ! AMIN.

Reply
S. pt Alex si Lavrentie
octombrie 2, 2010 @ 2:48 pm

Doamne ajuta Alex si celorlalti!

Ca o fi gresit Lavrentie ca nu o fi gresit, Dumnezeu sa ii ajute si sa ne rugam pentru el. Cine stie din noi ce e in sufletul sau, ce incercari , ce situatii traieste? Sa ii dam lui sfaturi cu atata atacare ca sa se curete sufleteste, cand noi insine mergem pe dibuite? Daca a gresit , sa ii atragem atentia cu blandete. Lavrentie, esti binevenit pe acest site si cand esti cu pace si cand esti cu tulburare. Caci rautatea altora ne smereste pe noi si ne face sa ne descoperim noua patimile. Iar daca Lavrentie a avut rautate, aceea e de la diavol, iar noi nu avem dreptul sa il alungam, ci sa il ingrijim cu blandete. Exista unul din noi care nu a gustat rautatea? Daca nu, ati vrea sa fiti alungati si voi de catre altii? Daca da, fericire voua si ajutati-i pe altii!

Doamne Ajuta!
Iertare

Reply
Lavrentie
octombrie 2, 2010 @ 3:15 pm

Iti multumesc S. pt cuvantul bun ! Domnul sa-ti rasplateasca !
Doamne ajuta !

Reply
Diana
octombrie 2, 2010 @ 4:33 pm

Cu aproapele nostru trebuie sa ne purtam prieteneste, silindu-ne sa nu-l intristam nici macar cu privirea…”(Sfantul Serafim de Sarov).
„Orice frumusete se poate implini la noi oamenii pe pamant. Orice gand rau poate fi respins si ars cu dorul de „Ierusalim”.
Mirele vostru ar suferi o intreaga rastignire daca ati sluji rau si n-ati intelege importanta si valoarea zilelor noastre in trup.
Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti(Luca 10, 27).
Sa iubesti MULT si FRUMOS pe toata lumea, chiar pe cei ce te-au ranit! Si daca te-ai ranit ca OM sa te ridici ca INGER!”(parintele Arsenie Papacioc).
Doamne ajuta!

Reply
Admin
octombrie 2, 2010 @ 4:38 pm

Fratilor, hai sa nu ne mai calcam pe bataturi 🙂 Mai cu blandete Alex, ca toti suntem plini de ranile pacatului care ne dor. Este loc pentru toata lumea. Hai ca se poate 😀
Ce bine ar daca am avea cu totii inima de mama pentru aproapele…
Domnul sa ne ajute.

Reply
Laura-optimista
octombrie 2, 2010 @ 6:11 pm

Doamne ajută!
Doamna Diana, chiar ar fi minunat să ne împărtăşiţi experienţele dumneavoastră. Normal că, atunci când ai multe de spus, nu poţi sintetiza totul în câteva rânduri, dar cine este interesat şi are timp poate citi, iar cine nu poate sau nu doreşte poate face altceva. Cred că faptul că unii nu au timp să citească… n-ar trebui să vă descurajeze. Gândiţi-vă că atâţia autori de cărţi filosofice, teologice, ştiinţifice sau beletristice au redactat opere ample, deşi ştiau sigur că mulţi nu-i vor înţelege sau, pur şi simplu, nu vor avea chef să citească. De ce oare capodopera lui Dostoievski, „Fraţii Karamazov”, este o operă atât de amplă? De ce autorul nu şi-a exprimat toate ideile într-o jumătate de pagină? 🙂 🙂 Oare nu avea putere de sinteză, sau ar fi fost imposibil să fi exprimat toate acele idei filosofice în într-un număr mai mic de pagini? 🙂 Deci, chiar cred că nu treuie să vă descurajaţi, pentru că, atunci când ai multe de spus şi acumulezi o bogată experienţă, este imposibil să formulezi totul în câteva rânduri. Da, dacă veţi scrie pe site tot ceea ce aveţi de spus, probabil că unii cititori vor rămâne indiferenţi, dar celor doritori de a învăţa din experienţa altora cuvintele dumneavoastră le vor fi de folos în viaţa duhovnicească. 🙂 „Să ducem învăţătura la fraţii noştri, fie că ne ascultă, fie că nu.”(Sf. Ioan Gură de Aur) Este trist faptul că, atunci când dorim să transmitem un mesaj, ştim că unii nu vor lua în considerare cuvintele noastre… 🙁 Dar de ce să-i lipsim pe cei râvnitori de un cuvânt de folos? În plus, chiar şi cei care vor citi în mod superficial sfaturile dvs. poate că, deşi nu vor înţelege de la început mesajul sau nu-l vor accepta, într-un anumit moment al vieţii, când vor fi puşi în situaţia de a lua o decizie importantă, îşi vor aminti ceea ce au citit şi astfel se vor orienta mai uşor. 🙂
PS. Mi-au plăcut mult cuvintele Sfântului Serafim de Sarov, pe care le-aţi postat în comentariul de la articolul „Preotul cel mort şi înviat”. 🙂 M-a impresionat în special ideea, potrivit căreia orice virtute, orice faptă bună sau nevoinţă ascetică pe care am dori să o săvârşim, trebuie practicată din dragoste faţă de Hristos, căci scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt. Această idee îmi aminteşte de un text biblic(cred că din Epistola către Galateni): „Iar ţinta poruncii este dragostea curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică”.

Admin, aşa este, ar fi minunat, dacă toţi am putea avea unii faţă de alţii o inimă de mamă. 🙂 Unul dintre părinţii duhovniceşti(cred că pr. Cleopa) ne sfătuia să avem o inimă de fiu în relaţia cu Dumnezeu, o inimă de mamă faţă de ceilalţi şi o inimă de judecători pentru noi înşine. 🙂

Lavrentie, mi s-a întâmplat şi mie să contrazic pe cineva fără motiv şi după aceea să am mustrări de conştiinţă. 🙁 Ştiu cum este, dar cred că doamna Diana te va înţelege, dacă ai avut un moment mai dificil în viaţa duhovnicească. Oricum, chiar dacă ai înţeles greşit mesajul doamnei Diana şi ai formulat critici destul de nepotrivite, sunt sigură că Dumnezeu, Care-ţi cunoaşte sufletul, îţi va răsplăti buna intenţie – aceea de a mărturisi credinţa. 🙂 Deci, nu-ţi mai fă probleme de conştiinţă şi încearcă să ne împărtăşeşti gânduri frumoase, pentru a-i ajuta şi pe alţii să creadă în Dumnezeu, aşa cum crezi tu. 🙂
Doamne ajută!
Multă bucurie tuturor!

Reply
Diana
octombrie 2, 2010 @ 11:42 pm

Draga Laura, crezi ca as m-as risca sa scriu experientele mele aici avand in vedere cata tulburare a fost la un simplu comentariu, care era doar o conceptie psihologica, pe care doar am incercat sa o redau, atat. Si o concluzie personala de cateva randuri, pentru care multe ape s-au tulburat.
Dar trebuie sa lamuresc ce am vrut sa spun cu „e pacat sa arunci margaritare in noroi”. Margaritarele sunt experientele mele, pe care le consider foarte pretioase si nu le-as expune unor critici, pentru ca daca Dumnezeu mi-a ingaduit din marea Lui dragoste si bunatate sa le traiesc, trebuie sa am grija sa nu le arunc in noroi. De exemplu ceea ce am scris la „Preotul cem mort si inviat” este o astfel de experienta pe care am scris-o cu gandul ca ar fi spre folosul multora. Am considerat ca nu sunt singura din lume care a avut indoieli in ceea ce priveste viata de dincolo, ca poate si altii, la fel ca mine au indoieli, si poate Dumnezeu nu m-a invrednicit pe mine pentru ca meritam aceasta sansa, ci pentru ca trebuia sa ajut si pe altii.

Draga Lavrentie, sa stii daca daca ar fi sa scriu acelasi comentariu in legatura cu viata de dincolo din perspectiva psihologica, tot asa l-as scrie, pentru ca acolo nu am ce sintetiza, si nici „spicuitul” nu ar fi fost de folos nimanui. Psihologia este o stiinta grea, inaccesibila uneori, si datorita faptului ca nu este palpabila nu mi-as putea permite sa sintetizez, pentru ca as face continutul textului si mai ambiguu.
Eu chiar ti-am multumit sincer, si recunosc inca o data, modul de abordare psihologica din facultate mi-a format stilul. Nu e cazul sa argumentez. Insa multumirile tale au fost ironice. Nu ma deranjeaza ca ai incercat sa ranesti subtil, ma deranjeaza ca ti-ai permis sa compari un om de nimic ca mine cu un sfant. Si, recunosc, aveam pretentii de la tine, din moment ce ti-ai permis sa ma critici te credea-i si mai bun, nu? Nu te poate critica unul mai slab pregatit decat tine, sau poate?! Eu in schimb iti recunosc cinstit ca nu mi-as permite sa compar un simplu om cu un sfant asa de mare precum parintele Arsenie Boca. In rest prefer sa nu mai comentez, ai putea crede ca fac analiza psihologica si nu e cazul. Poate daca nu incepea-i comentariul citandu-ma pe mine, nimeni nu si-ar fi dat seama ce se ascundea sub „sincera” ta multumire. Si apoi spui ca ai avut mustrari de constiinta care brusc au disparut, multumindu-mi de asemenea pentru faptul ca „te-am ajutat” sa scapi de culpa. Draga Lavrentie, care din cuvintele mele te-au „eliberat” de cupla? Nu am facut decat sa reproduc pericolul iminent pe care tu l-ai scos in lumina, riscul de a-mi citi cineva articolele sau comentariile pe diagonala (pentru ca lumea este foarte ocupata) si ispita in care i-as putea duce, argumentand ca nu pot reda un lucru important in cateva randuri, asa cum se doreste. Oare te-au deranjat propriile tale cuvinte reproduse de mine? Se pare ca da. Acum vin si te intreb, oare eu cum ar fi trebuit sa ma simt?
Dar parintele Arsenie P. spune: „Sa iubesti rana si pe cel ce ti-a facut rana!”
Bunul Dumnezeu sa ne ajute draga Lavrentie, sa ne de-a puterea sa iubim si rana si pe cel ce ne-a facut-o!

Reply
Elena
octombrie 3, 2010 @ 3:42 pm

Diana, o intrebare. Daca sunt absolvent de ASE si urmez un master la Facultatea de Psihologie, am vreo posibilitate de a urma apoi pasii pentru a ajunge psihoterapeut? sau este musai sa urmez mai intai Facultatea de Psihologie?Multumesc tare mult daca ma poti ajuta cu un raspuns.

Doamne ajuta!

Reply
diana
octombrie 4, 2010 @ 6:15 am

Doamne ajuta, Elena!
Daca ai urmat cursurile ASE nu te poti inscrie la un master de la fac. de psihologie. Se pot inscrie doar cei care au acumulat in cusul facultatii credite la disciplina psihologie, respectiv absolventi de medicina, psihopedagogie speciala, asistenta sociala, sociologie, teologie, drept.
Dar si cei pe care i-am mentionat va trebui sa faca completare de studii, pana vor ajunge la necesarul de credite la psihologie(180 credite).
Pentru a ajunge psihoterapeut trebuie sa te inscrii la fac. de psihologie pura, apoi la masterat cu specializare pe psihoterapii, dupa ce inveti toate terapiile iti vei alege o terapie pe care faci o formare de 4 ani. Mult succes!
Doamne ajuta!

Reply
Elena
octombrie 5, 2010 @ 4:57 pm

Multumesc, Diana. Doamne ajuta!

Reply
Diana ptr. Lavrentie
octombrie 5, 2010 @ 5:08 pm

Draga Lavrentie,
Ce mult ma bucura frumusetea ta pe frumusetea drumului tau. Venirea ta „intru sine” si cunoscand „binele si raul’este inceputul mare al SALVARII. Invata din toate si sa ramai cu drag un mic cer al IUBIRII.
Iti doresc cu placere sa ai inima daruita pentru ca harul lui Dumnezeu te va imbogati si te va rasplati.
Acesta este locul si vremea mantuirii nostre.
Incepe! Vei fi un mic erou divin!

Domnul sa te binecuvanteze!

Reply
Lavrentie
octombrie 5, 2010 @ 5:58 pm

Iti multumesc, dar nu merit cuvintele scrise de tine .
Doamne ajuta !

Reply
Maria
octombrie 6, 2010 @ 7:06 am

pentru Elena care intreab ade spre master
Elena
prietenii mei, absolventi de ISE si a Facultatii de matematica-informatica, s-au inscris la master in Psihologie.
Intreaba la facultatea la care doresti sa mergi, du-te la secretarietul facultatii si cere informatii de la sursa.
Sa te ajute Dumnezeu.

Reply
Diana
octombrie 6, 2010 @ 8:36 am

Eu am terminat o facultate de stat si la noi nu a fost posibil acest lucru, adica sa se inscrie la master persoane care au terminat o facultate in cadrul careia sa nu fi facul un anumit nr de credite la psihologie, e si normal sa nu fie posibil. Cum poti lucra pe psihoterapie daca nu ai facut cursuri de psihologia dezvoltarii, stadialitatii, psihologia saciala psih. varstelor, psih comportamentului deviant, psih cuplului si familiei, psih experentiala, statistica, SPSS, etc.
Maria, Elena era interesata de un master pentru a devani psihoterapeut, ori fara sa stii din facultate sa aplici si sa interpretezi teste, sa construiesti itemi pentru a verifica anumite ipoteze si variabile este imposibil sa ajungi psihoterapeut, sau poate da…,dar e suficient sa ajungi? Poate la alte facultati se poate, dar interesati-va ce au reusit sa realizeze concret cei care au terminat cu acele mastere pentru ca nu va este de folos sa va accepte pentru a va lua banii, trebuie sa vedeti daca puteti profesa. Doar asta e scopul, nu? Eu am avut colege la master care au terminat asistenta sociala, medicina si psihopedagogie speciala, dar toate au trebuit sa faca completare de studii pe psihologie pura, respectiv disciplinele in urma carora obtineti competente pe specialitate in psihologie, pentru a cunoaste stadialitatea, chestionarea, interpretarea, etc. Cum altfel am putea incadra un retard psihic sau coeficientul de inteligenta daca nu cunoastem mai intai stadiile de dezvoltare, chestionarea si interpretarea lor? Iar la masterat nu se mai repeta aceste lucruri. Nu vorbesc de toate masteratele facultatii de psihologie ci de master pe psihoterapii, unde in doi ani abia reusesti sa cuprinzi terapiile. Si avand in vedere ca un specialist pe psihoterapii lucreza cu probleme psihologice(oricare ar fi ele) sau cu diagnosticele(problemele psihice), acest lucru nu este posibil decat cu cunostinte temeinice de psihologie.
Elena ,scuze, am uitat sa-ti spun ca aceasta regula este valabila la facultatea unde am terminat eu( drept sa-ti spun acum am auzit pentru prima data ca se poate). Eu am studiat foarte bine regulamentul de functionare al psihoterapeutilor din Romania si stiu ca nu este posibil sa obtii drept de libera practica decat in conditiile in care ai competente pe disciplinele de baza din cadrul Facultatii de Psihologie, obligatoriu master pe psihologie clinica si psihoterapie si specilaizare de minim 600 de ore pe o psihoterapie(la alegere), plus 2 ani de practica sub supervizare. Repet, eu vorbesc de specializarea de psihoterapeut, pt. care mi-ai cerut informatii. Intra pe site-ul COPSI si afla informatii direct de la Colegiul Psihologilor din Romania).
Mult succes!

PS. Maria, sunt multe mastere in cadrul Facultatii de Psihologie ca de exemplu: managementul resurselor umane, psihologie politica si leadersping in administratie, managementul proiectelor si campaniilor publice, psihologia muncii, psihologia transporturilor, psihosociologia informatiei si securitatii private , management educational, psihologie scolara, etc.,carora nu le cunosc regulile de functionare, dar avand in vedere ca e vorba de administratie si campanii publice probabil se echivaleaza si se coreleaza disciplinele.
Oricum Elena a specificat destul de clar, doreste sa devina psihoterapeut.
Doamne ajuta!

Reply
Diana
noiembrie 13, 2010 @ 4:01 pm

În ultima perioada tot mai des aud: este totuna dacă îţi spui păcatele la psiholog sau la duhovnic. Tineretul spune că nu găseşte înţelegere la duhovnic sau că nu e nici o diferenţă dacă te rogi acasă sau la Biserică, doar Dumnezeu e pretutindeni. Aud asta şi din gura unor ortodocsi, dar mai ales a celor cu altă orientare religioasă. Mai multe paciente mi-au spus că nu trebuie să-i spună preotului ce-au făcut, e suficient că se roagă acasă. Şi aşa se explică că cele mai multe cazuri pe care le avem în cabinetele psihologice şi în spiatelele de psihiatrie sunt de depresie. Depărtarea de biserică, de duhovnic, duc la boala sufletului. Asta e lucrarea diavolilor, ei înceracă cât mai au timp să îndepărteze lumea de Dumnezeu, ori prin amânarea spovedaniei ori prin diferite ispite care să îndepărteze lumea de Biserica. Acum a gasit diavolul altă solutie la îndemâna tuturor: psihologul( el, diavolul, ştie că păcatele pot fi şterse doar prin spovedanie şi a găsit soluţia cea mai eficentă pentru omul de rând, laic). Toate bune si frumoase la psiholog, dar până la un anumit punct. Psihologul te ascultă, te înţelege, te ajută să găseşti soluţii, te ajută să-ţi modifici schema cognitivă, să depăşeşti anumite complexe şi frustrări, să-ţi creşti stima de sine, etc. poate face multe, dar, psihologul nu te poate dezlega de păcate. Mântuirea se poate obţine doar cu ajutorul Bisericii, al duhovnicului şi a Sfintei Spovedanii. Aşa au pierdut mântuirea multe suflete care au amânat spovedania crezând că au timp să se ocupe cândva şi de suflet,am văzut disperarea în ochii multora care îşi doreau să mai trăiască măcar o zi pentru a se spovedi, am văzut în ochii multor pacienţi teama de necunoscut, de moarte, de judecată. Multe personae le-am auzit spunând: "nu mă tem de moarte cât mă tem de judecată". Dacă nu ar fi lăsat Dumnezeu între El şi noi taina Sfintei Spovedanii, nici un om nu s-ar mântui. Că zice Apostolul Iacov: Toţi multe greşim şi nimeni nu-i fără păcat. Şi sfinţii Părinţi: Chiar de a avut cineva păcate de moarte foarte grele, dacă a murit spovedit, îl scoate Biserica. Spune Sfânta Evanghelie: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor.
Biserica intervine cel mai mult prin Sfânta Liturghie. Că jertfa şi răscumpărarea noastră se face prin sângele lui Iisus Hristos. Cum zice şi Apostolul: Sângele Lui ne curăţă de orice păcat. Creştinul, dacă a murit mărturisit şi dacă, Doamne fereşte, are păcate grele şi nu şi-a făcut canonul, el îşi face canonul dincolo, în iad. Dar din iad îl scoate Biserica prin Sfânta Liturghie, prin dezlegări şi milostenie şi tot la rai merge. Iar dacă a murit cineva nespovedit din tinereţe şi a avut păcate de moarte, grele, aproape cum ar muri nebotezat. Toate slujbele care se fac pe pământ pentru un asemenea suflet, foarte puţin îl ajută, fiindcă nimic necurat nu va intra întru Împărăţia cerurilor.
Aşa au aşezat dracii vămile că, dacă ar putea, nici unul să nu treacă la cer. Ştiţi de ce au ei ura şi zavistia asta pentru oameni? Pentru că sufletele drepţilor completează numărul din care au căzut ei. Lumea asta atât o ţine Dumnezeu – cum arată Sfântul Simeon Noul Teolog – până se va împlini numărul îngerilor căzuţi, din sufletele drepţilor. Cum scrie la Psaltire, până se împlineşte numărul îngerilor care au căzut, că au fost foarte mulţi; a treia parte din îngeri, cum zice Apocalipsa: Am văzut un diavol mare, roşu, care a tras cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pâmănt. A căzut o treime de îngeri din toate cetele; şi din heruvimi şi din serafimi, din toate cetele, care au fost de-un gând cu satana, ca să se facă asemenea lui Dumnezeu. Şi de aceea au atâta ură diavolii, ştiu că fiecare suflet, dacă trece la cer, cum spune Evanghelia: Şi vor fi toţi ca îngerii lui Dumnezeu, va fi în locul lor şi le va lua dregătoriile.
De aceea stau în văzduh şi zic: "Iată pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor să treacă pe aici la Dumnezeu ne vor lua locul!". Şi atunci Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate diavolilor să stea în calea sufletelor, căci Dumnezeu, este şi drept, nu numai milostiv, şi au făcut aceste staţii sau vămi, între cer şi pământ, ca să arunce în iad pe cei ce mor nepocăiţi, în grele păcate.
Şi iată cum sunt aşezate: Vama întâi este pentru vorbirea de rău; vama a doua pentru clevetire; vama a treia pentru mânie, apoi lăcomia şi aşa mai departe, de la cele mai mici păcate, până la cele mai mari. Ce se întâmplă cu sufletul celui mărturisit? Când vine diavolul cu zapisul unde sunt scrise toate păcatele omului, nu le mai găseşte scrise. Atunci diavolii urlă, răcnesc şi se mănie că pe acest suflet care avea păcate mari, avorturi, preacurvii, furturi, înjurături, beţii şi altele, nu-l mai găseşte scris cu nimic. Când creştinul a fost dezlegat de preot pe pământ, Duhul Sfânt a şters de acolo toate păcatele lui. Cuvântul lui Hristos care zice: Tot ce va dezlega preotul pe pământ, va fi dezlegat şi în cer. N-aţi auzit? Ce va lega el pe pământ, este legat şi în cer. Deci, spovedania, taina aceasta este aşa de mare, încât are putere să-l cureţe pe om de orice păcat, să-i dezlege toate păcatele.
Biserica este mama noastră spirituală, care ne-a născut pe noi la dumnezeiescul Botez prin apă şi prin duh. Biserica este stâlpul şi întărirea adevărului, Biserica este trupul lui Hristos, Biserica este mireasa Mielului, cum spune la Apocalipsă.
De aceea, are mare îndrăzneală către capul ei din ceruri care este Hristos. Aţi auzit ce spune Hristos în Evanghelie: Eu sunt buciumul, viţa – adică trunchiul copacului – şi voi sunteţi ramurile; toată viţa care rămâne întru Mine, aduce roadă multă, iar care nu rămâne întru Mine, în foc se aruncă. Deci, băgaţi de seamă! Cine nu rămâne în Biserică, nu rămâne în trupul lui Hristos. Cine s-a rupt de Biserică, toţi sectanţii care au ieşit şi au împânzit lumea – căci sunt peste 800 de secte numai în Europa – aceştia sunt neghină în grâu, aceştia sunt seminţele satanei; Doamne, zice Evanghelia, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina Ta? Dar de unde are neghină? Un om vrăjmaş, adică diavolul a făcut aceasta. Sufletul care s-a rupt de Biserică. S-a rupt de trupul lui Hristos. Că Biserica este, cum spune marele Apostol Pavel, trupul lui Hristos. Rămâneţi în Biserică, ţineţi-vă de mama noastră, care este Biserica. Că, doamne fereşte, chiar dacă omul merge la iad pentru păcatele lui, Biserica îl poate scoate prin dumnezeiasca Liturghie, prin pomeniri, prin milostenii şi prin jertfe.

Concluzia: Dacă nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor, dacă tot ce va dezlega preotul pe pământ, va fi dezlegat şi în cer, dacă sufletul care se rupe de Biserică se rupe de trupul lui Hristos atunci să ne ajute Dumnezeu să rămânem aproape de duhovnic şi de Biserică.
Doamne ajută!

Reply
niky
noiembrie 14, 2010 @ 12:01 pm

Diana :
Cred ca ar trebui sa cugeti mai bine cind dai asemenea invataturi, deoarece orsice om care se roaga la Dumnezeu poate fi ascultat si am sa-ti explic de ce . Credinciosi cred intr-o lume nevazuta care ia aminte la cuvintele care ies din gura omului(Matei 12:37) deci aceasta fiind o taina care omul trbuie sa intelega ca insusi rugaciunea este o stare de capitulare de inchinare de a recunoaste ca nu esti bun si ai nevoie de ajutor deci eu te intreb un om care nu are unde sa se spovedeasca deoarece nu are pe nimeni alaturi vrei tu sa spui ca Dumnezeu nu ia aminte la rugaciunea lui? (Vezi Iona in burta pestelui si rugaciunea lui Ilie etc.)
Citeste si ai sa vezi ca insusi rugaciunea cuprinde taina spovedaniei acea parere de rau starea de pocainta este aprobata si placuta inaintea lui Dumnezeu deoarece Dumnezeu se bucura si nu tine minie pe cel ce se intoarce de la caile lui, nemaiamintindu-Si de greselile acelui om, aceasta stare de pocainta Ii aminteste Lui Dumnezeu ca El iubeste omul si a platit pentru el,deoarece El iubeste binele si este Dragoste.

Atunci eu intreb: cine poate sa ma desparta pe mine de Dragostea Lui Dumnezeu? (Romani Cap 8 vers 31-39)
Eu nu spun ca a te spovedi este un lucru rau ci doar nu taia acea speranta a omului care nu are aceasta posibilitate , si caruia ii pare rau de starea in care este , eu iti spun ca un asemenea om poate fi mintuit deoarece Dumnezeu priveste la cel cu inima si duhul zdrobit.
In privinta judecatii a celorlalti oameni lasa-o in seama Lui Dumnezeu caci El cunoaste mai bine inima fiecaruia dintre noi.
Doamne ajuta.

Reply
Diana
noiembrie 14, 2010 @ 1:38 pm

Doamne ajuta, Niky! Aceste invăţături nu sunt de la mine, sunt citate din Biblie sau ale Sfinţilor Părinţi. Eu de acolo le-am învăţat, nu am avut eu atâta înţelepciune.
Ai drepate, Dumnezeu ia aminte la rugăciunea credincioşilor, eu nu am infirmat acest lucru. Dar spovedania a lăsat-o tot Dumnezeu. Şi exemplul dat de tine cu Iona, este o excepţie, câţi oameni trăiesc în ziua de astazi singuri? Crezi că trebuie să se ghideze după ea toţi cei care simt că nu au pe nimeni? La figurat vorbind "nu au pe nimeni lângă ei", pentru că eu înţeleg că şi pe aceia i-ai inclus.
"Citeşte şi ai să vezi că însuşi rugăciunea cuprinde taina spovedaniei…" Mulţumesc că ai scris acest lucru, pentru întăreşte ceea ce am spus eu referitor la persoanele care vin în terapie(la psiholog)şi la îndemnul meu de a merge la spovedanie îmi dau răspunsuri de genul celor spuse de tine. Ai şi aici dreptate, rugăciunea poate fi un mod de a te spovedi direct lui Dumnezeu, dar nu suficient, pentru că taina Sfintei Spovedanii are o semnificaţie aparte. Prin spovedanie omul este dezlegat de toate păcatele sale şi nu mai răspunde pentru ele la judecata de apoi.
Niky, imi cer iertare dacă te-am făcut să înţelegi că judec oamenii sau dacă crezi că încerc să "tai speranţa omului care nu are această posibilitate"(de a se spovedi), dimpotrivă am considerat că trebuie să scriu ce ştiu, după cum am specificat de la Sfinţii Părinţi, care este rostul Sfintei Spovedanii şi a relaţiei cu Biserica. Consider că am adus suficiente argumente prin cele scrise mai sus, ne e cazul să mă justic.
În legătură cu cele spuse spre final de tine "un asemenea om poate fi mântuit deoarece Dumnezeu priveşte la cel cu inima zdrobită"(şi te referi aici la o persoană care nu se spovedeşte), se înţelege că ai încredere în marea dragoste a lui Dumnezeu faţă de om(şi bine faci), dar trebuie să respectăm faptul că Domnul Hristos investeşte în preot o putere supremă, şi anume aceea de a dezlega şi lega păcatele oamenilor.
Te rog-Niky-să mă ierţi dacă te-am tulburat sau dacă te-ai simţit judecat, departe de mine a fost acest gând. Şi ştii cum e? Dumnezeu nu se uită la lucrul pe care îl faci, ci la gândul pe care îl ai când faci un lucru.
Dumnezeu să ne ajute să găsim calea cea dreaptă care să ne ducă spre El!
Doamne ajută, Niky!

Reply
Diana
noiembrie 14, 2010 @ 1:56 pm

De multe ori aud citate scoase din Biblie, dar cărora li se dă o altă conotaţie, şi ele devin "literă de lege", sunt adevărul suprem care scuză totul, după care se ghidează, şi care este "Cucântul lui Dumnezeu".
Ce inteligent e diavolul!!! Cum păcăleşte lumea arătându-le prin unele citate scoase din context, că se pot mântui fără spovedanie, tocmai pentru că el, diavolul ştie că asta e salvarea noastră – SPOVEDANIA. Să ne rugăm mult, să cerem multă , multă înţelepciune.
Important este să ne smerim, să cerem de la Dumnezeu să ne arate CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA şi să ne mântuim.

Reply
niky
noiembrie 14, 2010 @ 4:02 pm

Sunt de acord ca a nu te spovedi nu este bine si nu as indrazni sa invat pe nimeni sa nu-si martuiseasaca pacatele. In schimb eu voiam sa scot in evidenta cazuri cind un om este surprins de un anumit accident si poate are doar timpul sa rosteasca o rugaciune inainte sa paraseasca lumea aceasta, vreau a se intelege ca acest om este ascultat de Dumnezeu egal daca acest om nu a mai apucat sa se spovedeasaca ,dorinta de a se spovedi fiindu-i considerata vointa a pocaintei.
Dupa cum vezi contextul acelui text exemplu cu Iona oglindea tocmai ceea ce voiam sa spun si anume ca Dumnezeu asculta rugacinea celui care ii pare rau de faptele rele si regreta ceea ce a facut , chiar lasindul pe om in situatii grele pentru a se i se da sansa pocaintei.
Intr-adevar Diavolul este inteligent dar Dumnezeu este Intelepciunea Insasi si in aceasta Ii consta Frumusetea ca totdeauna izbaveste pe cel nenorocit.
Asa cum ai spus sa ne smerim si sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne arate Calea, Adevarul si Viata. Dumnezeu sa ne Binecuvinteze cu Intelepciune
Dumnezeu vrea ca tot omul sa fie mintuit si nu numai o anumita parte din oameni, altfel nu ar fi spus sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Dumnezeu sa faca sa se implineasca voia Lui

Reply
Diana
noiembrie 14, 2010 @ 4:58 pm

Niky, cand ma refeream la citate scoase din context nu m-am referit la cel legat de Iona.
La cele spuse de tine, cum ca e suficient sa spui o rugaciune inainte de a muri in cazul in care esti nespovedit, eu cunosc o alta varianta si anume: "in starea in care mori in aceea esti judecat". De aceea ne avertizeaza mereu biserica sa ne spovedim, sa nu fim luati pe nepregatite de moartea napraznica. Bine ar fi sa fie asa simplu, spun o rugaciune inainte de moarte si ma duc in rai. Dar nu-i asa, Dumnezeu e milostiv, dar si corect, asa se face ca vom da socoteala pentru toate pacate nespovedite.
Doamne ajuta!

Reply
niky
noiembrie 14, 2010 @ 7:58 pm

Sa mori impacat cu Dumnezeu asta este cel mai important . Sa dea Domnul Dumnezeu sa aiba orsice om aceasta sansa si sa o foloseasca . Dumnezeu sa te Intareasaca si sa te sprijine Diana ,si in locul in care esti sa vorbesti oamenilor despre Dumnezeu si sansa mintuirii prin Iisus Hristos .
Doamne ajuta

Reply
Floria
ianuarie 21, 2011 @ 10:00 pm

Buna
Vai de capul cui a scris acest articol. :-))) Saraca, mai are de invatat… Sau mai bine, mergi la psioterapie ca ai probleme.

Reply
Diana
ianuarie 22, 2011 @ 1:30 am

Salut Floria,
după cum am mai spus psihologia are şi multe părţi bune, iar cea mai frumoasă parte din psihologie a fost aceea care m-a educat să nu fac afirmaţii fără argumente, să respect părerea celorlalţi chiar dacă este diferită dea mea, să nu judec, să nu jignesc, să atac ideea (dacă e cazul) şi niciodată persoana (cu atât mai mult dacă nu o cunosc) etc.
Dacă aduceai argumente in legătură cu articolul şi contraargumente poate mai era ceva de spus…
Eu îţi înţeleg foarte bine poziţia, cred că peste 90% din psihologi nu sunt de acord cu ceea ce am scris aici(ei sunt adepţii filosofiilor orientale, reîncarnării, ezoterismului, hipnozei etc.) şi m-ar trimite la psihoterapeut, din fericire m-a vindecat " de nebunie" un preot, m-au ajutat foarte mult cărţile sfinţilor părinţi şi acest minunat site.
Pot sa-ţi recomand să citeşti articolul "Creştinii sunt nebunii lumii", însă cu rugămintea să nu trimiţi şi autorul acelui articol la psihoterapeut.
Oricum mulţumesc pentru sfat, şi… ooo da, mai am muuuulte de învăţat!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Multă pace draga mea, Domnul să te binecuvânteze!

Reply
Ana
ianuarie 22, 2011 @ 7:30 am

Fain Diana
Diana
"Creştinii sunt nebunii lumii", însă cu rugămintea să nu trimiţi şi autorul acelui articol la psihoterapeut."

Ai fost simpatica:-)

Doamne ajuta

Reply
Admin
februarie 3, 2011 @ 9:09 am

@Andrei ti-am sters comentariul deoarece este ieftin si [b]complet neargumentat[/b]. Uite asa ne-am mai pierdut timpul cu cineva care inca nu a invatat ce inseamna o dezbatere/ ce inseamna un dialog.
Cand ai sa ai bunul simt sa aduci argumente pentru a demonstra falsitatea afirmatiilor cu care nu esti de acrod din acest articol, atunci mai putem sta de vorba.
Ca de pareri parasutate din lipsa de ratiune este plin internetul.

Reply
andrei de mai devreme
februarie 3, 2011 @ 9:37 am

nefondat si periculos, chiar daunator as putea spune. am pus si eu doua intrebari, se poate sa imi raspundeti va rog ? sau sa inteleg ca doar anumite pareri au loc pe site-ul dvs ?

mesajul original:
[b]Admin: Mesaj cenzurat partial.
Motiv: lipsa de argumentare in critica sustinuta.[/b]
cum poti sa traiesti dupa ce scrie intr-o carte si sa imprumuti pareri despre „saracii hipnotizati” ? sufletul e acelasi lucru cu spiritul. o sa zici ca pana si Jung nu a lasat nimic bun pe pamantul asta

Reply
Admin
februarie 3, 2011 @ 9:53 am

Andrei ai inteles foarte bine ca doar anumite pareri au loc pe acest site:
a) cele care dau dovada de bun simt si respect fata de persoana
impreuna cu…
b) cele care sunt argumentate
De altfel de pareri nu avem loc. De aceea ti-am si cenzurat din nou a doua postare, partial, astfel incat sa primesti raspuns la singura intrebare pe care ai ridicato, si care pe deasupra este formulata evaziv.
Daca ai o parere despre hipnoza, aduci adu argumente in favoarea a ceea ce crezi dupa hipnoza, nu argumente de genul strawman (foc de paie).
Unde ai formulat a doua intrebare ca nu reiese de nicaieri?

Reply
andrei
februarie 3, 2011 @ 10:11 am

a doua intrebare este ce parere aveti despre jung.

mai am si alte intrebari. de ce este prezentat un articol al unei doamne (domnisoare) Diana, despre care se intelege din articol ca a facut facultatea de psihologie dar ca nu a continuat cu o specializare (deci nu este chiar o somitate in domeniu) – mai mult, acum lucreaza in alt domeniu, sa expuna parerile personale ca o perspectiva "ortodoxa" ? si mai mult, sa faca o lista cu terapii "curate ortodox" si altele nu.

apoi cenzurati comentariile care contravin, pareri personale pe care fiecare este indreptatit sa le exprime. asta nu e un fel de mani***re ? poate sunt oameni care chiar iau ca atare (drept "legi" ortodoxe) ce scrieti aici, nu va ganditi ca poate faceti rau cuiva ?

Reply
Petru
februarie 3, 2011 @ 2:56 pm

@ andrei

Am terminat si eu psihologia si am fost dezamagit totusi spre finalul facultatii cand am auzit pe unul dintre cei mai buni profesori ai mei (florian tudose) ca este ateu si ca cei care cred in Dumnezeu sunt doar niste neimpliniti in viata de zi cu zi. Cred ca este fix invers, cei care sunt impliniti sufleteste sunt fix cei care merg la biserica si cred in Dumnezeu. Aceasta a fost o mica paranteza prin care am vrut sa spun doua lucruri despre mine, pot fi catalogat si eu ca un "pseudopsiholog", nu ma consider foarte bun, si doi ca sunt crestin ortodox practicant (Slava Domnului!)
Acum, prevind prin ochii psihologului crestin ortodox pot spune ca doamna /domnisoara Diana nu poate face rau nimanui prin ceea ce a scris mai sus, decat poate unor psihologi atei care tin neaparat sa-si primeasca pacientii doar pentru a mai scoate un ban si doar au imopresia ca vor vindeca pe cineva bazandu-se doar pe mintea lor si DSM IV
Daca Diana nu este o somitate in domneniul psihologiei pot spune in schimb , din cat am citit ca este o somitate in domeniul psihologiei privita din punct de vedere ortodox
Pentru a fi un bun psiholog ortodox cred ca nici nu trebuie sa faci psihologia, care te departeaza de bunul simt pe care ni l-a dat Dumnezeu prin harul Sfantului Duh. Pentru a ajuta un om ca psiholog "vorbitor despre suflet", psihiatru "-)octor de suflete", psihanalist "analizatorul sufletului", sau psihoterapeut "vindecatorul sufletului" trebuie sa-l trimitem la adevaratii experti in acest domeniu si ma refer la preoti. Dupa ce-ti asculti pacientul si-i pui un "-)iacgnostic", ii vezi patima, il indrepti catre un preot BUN cu care ar trebui chiar sa tii legatura si sa-l anunti ca-i trimiti pe cineva pentru a-l indrepta pe calea cea stramta si dreapta catre Mantuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos. Numai prin "-)eprogramarea" omului vechi , cel pacatos din el se poate vindeca de patimi care in DSM sunt descrise ca boli mintale si iti pot da si cateva exemple:

– Tulburari sexuale (voyeurism. pedofilie, masochism etc) = desfranare
– Tulburari de Comportament Alimentar (bulimia.anorexia = slava desarta grija exagerata de trup)
– Tulburare exploziva intermitenta care este o denumire pretentioasa si mincinoasa data pacatului grosolan al maniei
– Tulburarea de Personalitate Histrionica = slava desarta (sa vrei sa fii in centrul atentiei)
– Tulburarea de Personalitate Schizotipala = aceeasi slava desarta sau mandrie
– Tulburare de Personalitate Narcisistica = slava desarta
– Tulburari Somatomorfe si Anxioase caracterizate prin frici de boli respectiv de moarte datorate lipsei credintei din viata celor afectati de ele

Dupa cum vezi majoritatea "bolilor mintale" provin din mandrie care este si cel mai subtil si greu pacat al unui om.

"pana si jung nu a lasat nimic bun pe pamantul asta" adevarat si ma refer la psihologie
cam ce parere as putea avea despre un psiholog care si-a aratat interesul pentru alchimie, cabala si spiritism, un perpetuu cautator al cunoasterii. Eu am gasit raspunsul la toate si in ortodoxie nu mai trebuei sa caut si am sa ti-l zis si tie si oricui ma intreaba, acesta este Domnul Dumnezeul si mantuitorul nostru Iisus Hristos care este calea adevarul si viata.

Iti mai recomant un psihiatru bun de care ar trebui sa te interesezi si sa-l lasi pe Jung. Recomandarea este Dmitri Avdeev Alexandrovici

Doamn ajuta!

Reply
andrei
februarie 3, 2011 @ 3:46 pm

nu stiu daca are rost sa mai continuam, inteleg si accept faptul ca religia ortodoxa adreseaza (desi intr-un mod simplist dupa cum l-ati prezentat dvs.) anumite "tulburari", dar de aici pana a nesocoti aportul unor oameni ca jung la psihoterapie e cale lunga. nu mai suntem in evul mediu, oamenii se pot informa. nu mai merge sa spui ca gata, daca a citit cineva cabala nu se mai mantuie la judecata de apoi si e un om de nimic. nici sa dai orbeste in "paganii" de alta religie care pana la urma sunt oameni la fel ca noi romanii si ca ortodocsii crestini.

incetul cu incetul oamenii se vor dezgheta si in romania si vor inceta sa mai vina la biserica de frica.

vorbeam de psihoterapie, nu de psihiatrie.

Reply
Admin
februarie 3, 2011 @ 4:32 pm

Draga Andrei, chiar nu inteleg de ce ai o atitudine rauvoitoare.
In primul rand ai facut o eroare elementara de logica in afirmatiile tale.
Inceri sa discreditezi afirmatiile autoarei denigrand persoana care a facut aceste afirmatii („nu este chiar o somitate in domeniu” – invoci lipsa de autoritate)
In logica lucrul acesta se numeste argument ad hominem.
Urmand principiul rationamentului tau, putem spune asa:

Persoana x declara ca E = mc2
X nu este specializata in fizica
Prin urmare ecuatia E = mc2 este falsa

Detalii despre eroarea de logica pe care o comiti in mod repetat gasesti aici:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ad_hominem ([url][/url])

Deci, daca esti de alta parere fata de ceea ce a sustinut autoarea, te rogi sa aduci contra-argumente la argumentele prezentate, nu acuze si insinuari la adresa persoanei.

Legat de „misterul” celei de-a doua intrebari precizam urmatoarele:
Defapt, initial nu ai ridicat o intrebare ci ai lansat o insinuare:
„o sa zici ca pana si Jung nu a lasat nimic bun pe pamantul asta”.
Deci aceasta nu este intrebare ci prejudecata. Ca intre timp ai transformat insinuarea in intrebarea „ce parere aveti despre jung” este altceva. Te rugam sa nu mai schimbi macazul facandu-te ca nu observam schimbarile de directie.

Inca odata, repetam…nu cenzuram decat mesajele a caror autori dau dovada de lipsa bunului simt, si contrazic fara argumente. Tu ai dat dovada si dintr-una si din alta, si pe deasupra te mai si plangi.
Invata disciplina dialogului (dupa recomandarea cu logica de mai sus) si ai sa vezi cat de usor ne vom intelege in conversatie.

Ne gandim si ne tot gandim daca ceea ce scriem aici poate sau nu poate face rau cuiva. Si ne asumam consecintele pentru asta, fie ele bune sau rele. Daca exista ceva gresit in articolul de fata asteptam argumente, nu pareri de gusturi.
Adevarul sau falsitatea unor lucruri nu sunt chestiuni de gusturi (imi place sau nu-mi place) ci chestiuni profunde de confruntare cu realitatea inconjuratoare.

Este adevarat ca nu mai suntem in Evul Mediu si ne putem informa. De aceea te indemn: informeaza-te. Dar gandeste-te ca mai exista un mare neajuns in era informatiei: necesitatea stringenta de a discerne calitatea/veridicitatea informatiei din oceanul de alegeri pe care le avem la dispozitie.

Spui ca „nici sa dai orbeste in „paganii” de alta religie care pana la urma sunt oameni la fel ca noi romanii si ca ortodocsii crestini”. Nu a zis nimeni ca nu sunt oameni ca si noi, fiecare cu neajunsurile lui. Dar nimeni nu a dat in pagani ci in invataturile gresite. Este mare diferenta intre a ataca un om, si a ataca o invatatura gresita (care are urmari negative asupra celui care o adopta). Te rog sa faci diferenta de nuanta. Daca au fost atacati paganii (ca persoane), te rog sa arati unde.

Inchei cu faptul ca iar ai facut o insinuare grosolana la sfarsitul ultimului comentariu: „incetul cu incetul oamenii se vor dezgheta si in romania si vor inceta sa mai vina la biserica de frica.”
Explica-ne de unde ai ajuns la concluzia ca oamenii vin la biserica de frica?
Eu personal nu merg de frica. Ai facut un sondaj care sa arate ca oamenii merg de frica la biserica sau doar ti se pare ca oamenii se duc de frica?

Deci, draga Andrei, rog sa fii precis in afirmatii, si sa lasi insinuarile deoparte…daca vrei o discutie serioasa. Altfel si tu si noi ne pierdem timpul de pomana cu acest dialog.

Reply
Ana
februarie 3, 2011 @ 5:39 pm

Petru, foarte frumoasa si importanta marturia ta. Un specialist in medicina care crede in Dumnezeu, e un om de incredere pentru orice om indiferent de credinta sau necredinta sa.

Astazi am dat peste doua marturii de credinta. [b]Oameni care-s dedicati trup si suflet pentru salvarea pacientilor:
[/b]
[b]dr Leon Danaila[/b]
http://www.youtube.com/watch?v=BexBRjOyHKM&feature=related

[b]dr Gheorghitescu[/b]. La sfarsitul clipului face o marturisire pe care ar trebui s-o aiba in vedere orice student la medicina.De fapt e un exemplu pentru oricare dintre noi.
http://www.youtube.com/watch?v=gTTqZZ0o-3U

PS: IPS Bartolomeu a plecat la Domnul in ziua sfintilor doctori fara de arginti Chir si Ioan. Si sfintia sa a studiat medicina si cred ca a fost ajutat in urcujul lui la Domnul de acesti sfinti. El un om drept, a fost ingropat in ziua unui alt Drept, Dreptul Simeon. Nimic nu este intamplator

Reply
Diana
februarie 3, 2011 @ 6:17 pm

Salut Andrei,
acum am vazut comentariile tale, din păcate nu ştiu ce ai scris pentru că am concluzionat că au fost şterse o parte din comentarii.
O să-ţi răspund la întrebările pe care le-ai adresat mai sus " de ce este prezentat un articol al unei doamne Diana despre care se înţelefge că a terminat facultatea de psihologie dar nu a continuat cu o specializare". Am terminat Facultatea de Psihologie la Universitatea "Al. Ioan Cuza" Iaşi, masteratul la aceeaşi universitate şi urmez cursurile specializării de Psihoterapie Integrativa la Institutul Român de Psihoterapie Integrativă Bucureşti.
O altă întrebare de-a ta era legată de Jung. Nu ştiu exact la ce te referi. Nu am afirmat niciodată că Jung nu a lăsat nimic bun, dimpotrivă am fost mult timp adepta tehnicilor lui Jung, iar o parte din tehnici mi le-am însuşit.Le resping doar pe cele care intră în contradicţie cu religia. Prima carte(de psihologie) citită înainte de a intra în facultate care mi-a captat atenţia cu adevărat a fost cartea lui C.G. Jung "Amintiri, vise, reflexe", unde explica modul în care rezolva czurile de nevroză.
Andrei, cele scrise în articol, legat de terapii, nu sunt părerile şi argumentele mele ci ale Sfinţilor Părinţi. Ei au argumente din biblie. Oare minte biblia?
Mi-ar face o deosebită plăcere să discutăm dacă ai cunoştinţe în domeniu, orice părere este binevenită. Dacă doreşti putem discuta pe adresa de mail, deoarece aici e un site de ortodoxie nu de psihologie.
Doamne ajută!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Reply
Admin
februarie 3, 2011 @ 6:26 pm

Diana, nu au fost sterse decat niste acuze, nimic mai mult. Deci nu s-a pierdut nimic din esenta nelamuririlor/intrebarilor lui Andrei.

Reply
Diana
februarie 3, 2011 @ 7:20 pm

Când am optat să mă specializez pe psihoterapii m-am gandit in primul rand la terapiile spirituale. Erau momente în care credeam că nimeni nu are acces în acea lume, că ne este posibilă numai nouă, psihologilor, lume în care exploram până în nivelurile cele mai profunde, până m-am rătăcit…
După multe “rătăciri”am ajuns să înţeleg că cele mai multe terapii spirituale, sunt axate pe legea Karmei.
Conform legii karma (o lege impersonală şi inflexibilă a universului), în fiecare viaţă primim ceea ce merităm. Faptele noastre bune atrag după ele rezultate bune, iar faptele noastre rele atrag după ele rezultate rele de la o viaţă la alta. Conform legii karma, nicio suferinţă nu este nedreaptă, pentru că niciun om nu este nevinovat. Orice suferinţă este bine meritată pe baza unei karme rele. Copilaşul născut fără picioare merită acest lucru, la fel şi femeia care a fost violată. Fiecare ne purtăm karma de la o viaţă la alta. Nu există har, iertare sau milă…
Exemple concrete care combat legea karmei:
Hristos Şi-a arătat dragostea iertătoare chiar şi atunci când era executat pe cruce. Un tâlhar crucificat lângă Iisus şi-a mărturisit păcatul şi i-a cerut lui Iisus să-şi amintească de el. Iisus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43). Nu a fost nevoie decât de credinţa în Iisus pentru a ajunge în cer; nu a fost nevoie ca, de-a lungul mai multor vieţi, acest om să se străduiască să scape de karma rea şi să dobândească karma bună.
Iisus Hristos a spus că oamenii vor primi răspaltă veşnică sau pedeapsă veşnică în funcţie de acceptarea iertării Sale în timpul SINGUREI vieţi pe care o au pe pământ (Matei 25:31-46; vezi şi Evrei 9:27). Şi expemple sunt multe.
Carl Gustav Jung spunea: „Nevroza principală a vremurilor noastre este goliciunea spirituală.”
Concluzie: cred că s-a meritat lungul drum de căutări, de întrebări pentru că înlănţuirea lor neobosită a dus la multe transformări… şi am învăţat că renunţarea te înalţă şi toleranţa te îmbogăţeşte, şi am mai învăţat să am curajul să fiu eu însumi…un simplu om alături de Hristos.
Toţi ne dorim din suflet ca viaţa noastră să aibă sens, să aibă profunzime. Ei bine, Iisus Hristos ne oferă o astfel de viaţă, bogată, plină de sens, printr-o relaţie cu El.

După toate rătăcirile pe care le-am avut am înţeles că:
– viata este o succesiune de lectii, care trebuie traite pentru a fi intelese;
– nu merg pe unde mă duce drumul, merg pe unde nu exista drum si las o urma;
– nimic nu-mi poate aduce pacea daca nu mi-o aduc singură;
– întreaga viata este experimentare etc.

Doamne ajută!

Reply
Laura-optimista
februarie 3, 2011 @ 9:39 pm

Doamna Diana, cât de frumos aţi scris şi de data aceasta! 🙂 🙂 🙂
Doamne ajută!
Cu deosebit respect,
Laura

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Reply
Andrei
februarie 4, 2011 @ 8:26 am

nu am vrut sa zic ca lipsa de autoritate duce la negarea afirmatiilor, ma revolta faptul ca sunt prezentate niste pareri personale si foarte subiective drept invataturi ortodoxe. biblia a fost scrisa tot de niste oameni, daca vrea cineva sa traiasca dupa cum scrie intr-o carte treaba lui.

Admin, invatatura crestin ortodoxa nu este singura adevarata de pe lumea asta. credinta paganilor, a sectarilor si a papistasilor e la fel de buna ca a ta atata timp cat izvoraste din inima. pe de alta parte peste 90% din cunostiintele mele merg la biserica din inertie (nunti botezuri, eventual pasti). parerea mea personala este ca tendinta va fi cresterea procentul celor care nu mai merg de loc la biserica; dar asta e deja in afara subiectului articolului.

Diana, esenta teoriei lui jung isi are radacinile in filosofia orientala. nu stiu daca este impotriva religiei, chiar daca ar fi m-ar lasa rece.

Reply
Admin
februarie 4, 2011 @ 9:46 am

Andrei, faptul ca tu consideri lucrurile expuse in articol drept lucruri subiective (lipsite de obiectivitate), nu inseamna ca acele lucruri chiar sunt subiective deoarece nu ai adus nici macar un argument (daramite unul valid) pentru a demonstra aceasta subiectivitate pe care o sustii.

Nu-i nimic, iti respectam parerea asa cum ai formulat-o tu, dar macar sa stie si ceilalti cititori ca nu este una rationala, ci una de gusturi.

Spui ca „invatatura crestin ortodoxa nu este singura adevarata de pe lumea asta. credinta paganilor, a sectarilor si a papistasilor e la fel de buna ca a ta atata timp cat izvoraste din inima.”
Ca sa-ti arat ca nu este asa, am sa-ti dau cateva exemple:
In Sierra Leone, credinta paganilor care vine din inima spune ca femeile trebuie mutilate genital. Si sunt mutilate. Putem trage concluzia ca aceasta invatatura pagana este la fel de buna ca cea crestin-ortodoxa, deoarece izvoraste din inima?

In America, conducatorii unei secte au izvorat din inima faptul ca daca ai credinta tare nimic rau nu ti se poate intampla, si ca atare au inceput sa faca demonstratii cu serpi veninosi. Ce a urmat?…multi din membrii sectei au murit. Putem trage concluzia ca aceasta invatatura sectara este la fel de buna ca cea crestin-ortodoxa, deoarece izvoraste din inima? (daca ai nevoie de surse poti sa-mi spui si iti voi face rost)

Catolicii au hotarat candva ca iertarea pacatelor se poate cumpara cu bani/ nu numai cu pocainta asa ca au hotarat adoptarea indulgentelor. De inchizitia catolica nu mai zic nimic ca stie toata lumea. Se poate spune ca invatatura lor e la fel de buna ca cea crestin-ortodoxa?

Cred ca am dat destule exemple ca sa-ti arat ca lucrurile nu stau deloc asa cum sustii. Faptul ca invataturile vin din inima, nu inseamna ca sunt neaparat bune. Altceva nu ajuta sa deosebim invatatura buna de cea rea.

Dar, asta nu inseamna ca ortodocsii si catolicii nu au elemente de invatatura comune/similare care sunt la fel de bune.
Asta nu inseamna ca, catolicii sunt rai deoarece au o credinta gresita (rupta de Biserica). Pot fi oameni foarte buni catolicii (si sunt destui), pot fi oameni buni si paganii, dar una este invatatura de credinta si alta este omul.
Una este invatatura de credinta in care te-ai nascut…si altceva este daca tu ca om („tu” generic), te conformezi credintei acesteia sau nu.

Din nou ma bucur ca esti sincer, si recunosti ca opiniile tale legate de Biserica si credinta sunt culese din inertie…si nu dintr-o cunoastere profunda a lucrurilor. Este loc de mult mai bine si te indemn sincer sa aprofundezi lucrurile caci vei avea mult de castigat.

Legat de tendinta cresterii sau descresterii celor care merg la Biserica sunt de parere ca:
Dupa revolutie a avut loc o crestere mare, caci a cazut regimul comunist ateu.
S-a si vazut asta la marile praznice, dar nu numai.

Acum, sincer nu imi dau seama daca procentajul este in crestere sau scadere. Nu stiu. Dar stiu ca Biserica, de cand este ea, a trecut peste toate furtunile: cand a stat sub prigoana si in oameni foarte putini…cand a renascut credinta in oameni si s-au inmultit credinciosii.
Important este sa nu fim din cei care sunt rapusi de furtuna, ci din aceia care stau in corabia Bisericii. Ce sanse de mantuire si implinire avem daca suntem naugragiati?

Te rog sa ma crezi ca prin cuvintele adresate nu am avut in intentie sa te supar ci doar sa ajungem la niste concluzii care sa fie conforme cu realitatea, singurele concluzii care ne pot fi de folos…daca vrem sa le folosim.
Doamne ajuta!

Reply
Andrei
februarie 4, 2011 @ 3:12 pm

nu mai insist in legatura cu continutul, se pare ca vorbim limbi diferite. mie mi se pare ca nimeni nu a oferit nici un argument, doar pareri personale, asta doar daca nu consideram ca argument afirmatia "In hipnoza sunt implicate si capacitatile demonilor de a-i induce omului perceptii senzoriale …" caz in care v-ar ruga sa fim seriosi. nu am nici un citat din biblie care sa imi argumenteze afirmatia 🙂

si daca e sa ne referim la sange, nici BOR n-o duce mai rau: vezi interdictia pentru femei de a intra in biserica la menstruatie de parca nu ar fi ceva natural.

sincer nici eu nu am vrut sa supar pe nimeni. imi dau seama ca nu am cum sa schimb pe nimeni si nu a avut nici un rost conversatia. cred in dumnezeu, cred ca isus a fost un om luminat, dar mai cred si ca bor s-a departat mult de esenta invataturii, doar cand vad pe capetele bisericii cu fel de fel de cruci de aur si coroane cu pietre scumpe … nu prea inspira simplitate si a trai pentru altii – si sa nu adaugam aici catedrala mantuirii neamului, fix ce ne lipsea in vremuri de saracie lucie. pentru cine vrea argumente: http://bit.ly/huic0i si sa nu spuneti ca sunt nefondate informatiile de acolo, articolul a ramas fara nici o reactie din partea celor vizati.

va urez sa va ajute domnul, sa aveti parte de karma benefica si mai ales va trimit un gand bun.

Reply
Guest
februarie 4, 2011 @ 3:15 pm

Salut Andrei,
"ma revolta faptul ca sunt prezentate niste pareri personale si foarte subiective drept invataturi ortodoxe. biblia a fost scrisa tot de niste oameni, daca vrea cineva sa traiasca dupa cum scrie intr-o carte treaba lui."
Andrei, cred că putem foarte uşor face diferenţa între păreri personale, subiective şi păreri obiective, argumentate. Dacă tu nu doreşti să trăieşti după cum scie în Biblie este alegerea ta, dar să nu confundăm lucrurile. Nu am scris nicăieri părerea mea este că… Şi la facultate m-a învăţat să nu expun păreri personale decât în baza unor cercetări iar în lipsa lor să aduc argumentente concrete, solide.
Te-aş ruga, dacă se poate, să-mi spui unde ai terminat Facultatea de Psihologie, e foarte important să ştiu cu cine vorbesc şi unde a terminat facultatea, pentru că după cum ştii diferă foarte mult ideologia de la o facultate la alta. La Cuza s-au axat foarte mult pe statistică, experimentală şi cercetare. La tine în facultate pe ce v-aţi axat? Şi, scuze, mai sus am uitat să scriu ce master am terminat: "Psihoterapii de familie şi evaluare clinică".

Toate bune!

Reply
Diana
februarie 4, 2011 @ 3:16 pm

Comentariul de mai sus imi aparţine.
Diana

Reply
Diana
februarie 4, 2011 @ 3:18 pm

Mulţumesc Laura!
Doamne ajută!

Reply
Diana
februarie 4, 2011 @ 3:34 pm

Andrei, l-am apreciat pe Jung pentru că a avut curajul sa-l înfunte pe Freud, asta în primul rând, în al doilea rând, Jung a fost un foarte fin observator al fiinţei umane, al structurilor psihicului,a funcţiilor şi proceselor psihice, a personalităţii etc. Jung are multe cercetări care nu pot fi contestate. Cât priveşte faptul că "esenta teoriei lui jung isi are radacinile in filosofia orientala" după cum afirmi, nu te contrazic. Am spus deja sunt metode, procede, tehnici pe care intră în contradicţie cu învăţăturile creştin ortodoxe şi pe care nu le pun în practică. Este dreptul meu să decid ce e bine şi ce nu. Şi tu ai drepturile tale pe care ţi le respect. Aşa că, să respectăm principiile fiecăruia.
Domnul să te binecuvânteze!

Reply
Admin
februarie 4, 2011 @ 3:42 pm

Andrei, imi pare rau ca asta este imaginea pe care ti-ai facuto despre invatatura bisericii, despre preoti si ierarhi si despre biserici ca si constructii. Iti recomand cu draga inima o cercetare de teren, eventual participarea la o sfanta liturghie. Cine stie…s-ar putea sa descoperi lucruri noi.

Legat de Catedrala Mantuirii Neamului, voi citi articolul pe care l-ai recomandat si desigur, ca pana nu citesc nu pot sa aprob sau dezaprob vreun argument prezentat. Faptul ca articolul a ramas fara vreo reactie din partea celor vizati, nu inseamna nici ca articolul exprima concluzii adevarate, dar nu inseamna nici ca nu exprima concluzii adevarate. Si pe deasupra cred ca este pueril detaliul ca articolul a ramas fara reactie, dat fiind ca toate comentariile de la acel articol sunt in numar de doua. Poate a ramas fara reactie deoarece nu a prins la public/ nu a intrat in atentia cititorilor vizati?

Primim cu drag urarile tale "sa va ajute domnul" si "va trimit un gand bun" dar respingem categoric urarea "sa aveti parte de karma benefica", ca fiind necrestina si impotriva invataturii de credinta. Nu te acuzam, nici nu te invinuim pentru aceasta urare deoarece sunt constient ca ai facut-o cu intentie buna.
Multumim inca odata pentru urarile cele bune.

Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si buna-intelegere in familie!

Reply
Andrei
februarie 4, 2011 @ 3:45 pm

Diana, nici eu nu vreau sa iti zic ce alegeri sa faci. daca tu vrei sa te limitezi la invataturile care nu contravin religiei, foarte bine 🙂 vreau doar sa subliniez ca asta nu inseamna ca ele nu pot fi benefice.

toate bune si tie

Reply
Diana
februarie 4, 2011 @ 5:37 pm

Andrei, am trăit pe pielea mea "beneficiile" terapiilor spirituale orientale, am trecut prin etapa în care te afli tu acum. Au fost momente în care credeam că stau de vorbă cu Dumnezeu, că am acces la o lume inaccesibilă oamenilor de rând. Metafizică, ezoterism, energii mentale, reîncarnare, folosofie orientală etc, toate îmi sunt cunoscute, toate m-au înălţat…, o "înălţare" care a dus la prăbuşirea catastrofală a bietului meu suflet.
Aşa că, am depăşit momentul în care nu mă limitam când venea vorba de învăţături care contravineau învăţăturii creştine (bineînţeles că aveam certitudinea că cea ce fac fac mai bine decât cei care păracticau credinţa ortodoxă, atunci vedeam totul ca pe o poveste de adormit copii, numai că până la urmă m-au adormit pe mine poveştile orientale).
Astăzi îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să mă trezesc.
Pe toate le îngăduie Dumnezeu cu un scop.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Doamne ajută Andrei!

Reply
andrei
februarie 4, 2011 @ 7:56 pm

diana, multumesc pentru mesajul de dinainte. sincer, eu nu stiu ce este dumnezeu si nici pe site-ul asta nu am gasit raspuns. vad ca multa lume comenteaza ca dumnezeu in sus si in jos, apoi rugaciuni si urari, toata lumea e cu dumnezeu pe aici dar eu nu inteleg ce si unde e.

Reply
Admin
februarie 5, 2011 @ 8:00 am

Andrei, iti recomand sa incepi cu acest articol:
https://www.ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-in-biserica/iisus-hristos/613-cine-e-iisus.html ([url][/url])

Nu este un articol lung si trateaza tocmai nedumerirea de care spui.

Reply
Diana
februarie 5, 2011 @ 8:04 am

Lupta interioara (cu sine)

Intr-o seara, un batran ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane.
Si ii spunea asa:
Exista in fiecare dintre noi doi lupi.

Lupul Raului: el este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul.

Lupul Binelui: el este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.

Dupa o clipa de gandire nepotelul il intreaba:
”Bunicule si care lup castiga?”
La care batranul ii raspunde simplu:

"Cel pe care il hranesti".

Reply
Diana
februarie 5, 2011 @ 10:02 am

Spun filosofii…
“Certitudinea pe care o dă lumina divină este mai mare decât aceea pe care o dă lumina raţiunii naturale. Toma de Aquino
“Credinţa este o pregustare a cunoaşterii care ne va face fericiţi în viaţa viitoare”.
“A crede este un act al intelectului care aderă la adevărul dumnezeiesc, la porunca voinţei puse în mişcare de Dumnezeu prin har”.
“Sǎ zicem: poate Dumnezeu existǎ, poate nu existǎ… Sǎ cântǎrim câştigul sau paguba pe care le-am avea dacǎ spunem cǎ Dumnezeu existǎ. Sunt douǎ posibilitǎţi:dacǎ câştigi, câştigi totul, dacǎ pierzi, nu pierzi nimic.Deci nu mai şovǎi, pariazǎ cǎ El existǎ!” Blaise Pascal
"Să trăieşti bine nu este altceva decît să-l iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată lucrarea ta. Îi arăţi (prin cumpătare) o iubire desăvîrşită, pe care nici o nenorocire nu o poate zdruncina (ceea ce ţine de tărie), care nu ascultă decît de El (şi aceasta este dreptatea), care veghează pentru a discerne toate, de teama de a nu te lăsa luat prin surprindere de viclenie şi de minciună (şi aceasta este prudenţa)". Augustin de Hipona
"Sunt multe lucruri in viata care iti atrag privirea, dar putine lucruri care iti atrag inima…urmareste pe cele din urma." ( Michael Nolan)
Inima umana simte lucruri pe care ochii nu le pot vedea si stie lucruri pe care mintea nu le poate intelege. ( Robert Valett )
“Nu pot schimba directia vantului, dar pot schimba pozitia velelor astfel incat sa ajung intotdeuna la destinatie.” Jimmy Dean
“Zambeste, atunci cand doare cel mai mult.”
“Daca ne-am da seama cat de puternice sunt gandurile noastre, nu am mai avea nici un gand negativ.” Pace Pilgrim
“Experienta este numele pe care fiecare il da greselilor sale.” Oscar Wilde
“Cine spune ca nu a facut niciodata o greseala inseamna ca nu a încercat niciodata nimic nou.” Albert Einstein
“Pastreaza-ti visele vii. Intelege ca pentru a realiza ceva trebuia sa ai credinta si incredere in tine, viziune, munca, determinare, si daruire. Aminteste-ti ca toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred. ” Gail Devers
“Iadul începe in ziua cand Dumnezeu ne acorda o viziune clara tuturor, a lucrurilor pe care le-am fi putut realiza, a tuturor darurilor pe care le-am irosit, a tuturor lucrurilor pe care am fi putut sa le facem dar nu le-am facut ” Gian Carlo Menotti
“Oamenii vor vedea doar ceea ce sunt pregatiti sa vada”. Ralph Waldo Emerson
“Suntem limitati, nu de abilitatile noastre, ci prin viziunea noastra.”
Ce este dragostea adevărată? E credinţă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care a ştiut cum să moară pentru tine pe cruce. Diana
Doamne ajuta!

Reply
Andrei
februarie 7, 2011 @ 12:01 pm

deci Dumnezeu e ceva interior fiecaruia ? Dar iadul si raiul ? imi vine greu sa cred ca exista asa ceva sub pamant si in cer …

Reply
Admin
februarie 7, 2011 @ 1:21 pm

Salut Andrei!
Daca prin ceva interior fiecaruia intelegi ca fiecare om are o experienta personala unica fata de Dumnezeu, atunci ai inteles bine, dar asta nu inseamna ca Dumnezeu este o fiinta "pictata" dupa interiorul fiecaruia. Dumnezeu este duh, fara inceput si fara sfarsit (atemporal-vesnic), atotstiitor, mereu prezent.

Despre rai si iad, cred ca ai inteles lucrurile limitat la conceptele de spatiu geografic. Dar iadul si raiul sunt locuri metafizice. Nu inseamna ca daca foram X kilometri in pamant vom da de iad si nici nu inseamna ca daca zburam printre nori dam de portile raiului. 🙂
Despre asta am scris aici: https://www.ortodoxiatinerilor.ro/credinta-si-stiinta/tainele-creatiei/16373-sunt-in-cer-si-inca-nu-l-am-vazut-pe-dumnezeu.html ([url][/url])

Tot despre persoana lui Dumnezeu am scris si aici: https://www.ortodoxiatinerilor.ro/intrebari-incomode/17331-daca-exista-dumnezeu-de-ce-nu-l-a-vazut-nimeni-niciodata.html ([url][/url])

PS: Ai citit articolul recomandat despre Iisus?
Exista o sectiune de intrebari "incomode": Daca ai timp si te atrage, poti arunca o privire asupra acestei sectiuni unde ai sa gasesti tot felul de subiecte interesante.

Reply
Andrei
februarie 9, 2011 @ 2:31 pm

Am citit mai multe articole, inca mai am multe dubii iar cu unele nu pot sa fiu in nici un caz de acord – cum ar fi cele despre muzicile daunatoare rock si house sau cele despre contraceptie sau virginitatea la casatorie – fara sa fie nevoie de nici un argument mi se par nerealiste fata de situatia actuala si neintemeiat de radicale.

Diana, de unde stii ca nu vorbeai cu Dumnezeu prin intermediul "tehnicilor" orientale ? cum ai fost ajutata sa te trezesti ?

Reply
Admin
februarie 9, 2011 @ 2:55 pm

Andrei, ne bucuram ca esti interesat in a cunoaste cat mai multe lucruri legate de Dumnezeu si credinta ortodoxa si este firesc sa nu fii de acord cu multe lucruri de care ai auzit pentru prima oara. Multi dintre noi am trecut prin aceste etape.
Insa a nu fi de acord cu ceva fara a avea argumente, tradeaza doar ca avem o afinitate irationala/patimasa fata de lucrurile pe care vrem sa le aparam, desi ni s-a argumentat de ce anume nu sunt bune.
Cred ca este nevoie si de multa sinceritate cu noi insine. Nu putem sa respingem anumite lucruri fara a avea argumente.

Apropo de "neintemeiat de radicale". Ce zici de radicalismul acestor cuvinte: "Eu insa va spun voua ca oricine se uita la femeie poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui!" (Mat. 5,27-28)?

Reply
Andrei
februarie 9, 2011 @ 3:27 pm

Admin, credeam ca ti-am dat un argument foarte rational dar poate ca nu ai inteles: de ex. noi tinem aici sus si tare sa nu se faca sex inainte de casatorie dar cate sunt casatoriile ortodoxe oficiate cu miri care au respectat asta ? in cazul cunostiintelor mele 0%. cred ca putem sa generalizam cu o abatere statistica destul de mica deci putem sa presupunem in cel mai fericit caz 5%. sunt niste reguli nerealiste, neaplicabile pentru oameni normali. Deci pentru cineva mai "slab de inger" asta poate duce la autoinvinuire in cazul in care a incalcat regula (cunosc un caz) sau la marginalizarea sociala a celor care ar respecta-o.

nu inteleg ce inseamna "poftit" din citatul pe care l-ai dat; sa iti placa de cineva, sa te simti atras, sa te imaginezi in posturi indecente … ? doar un barbat poate "pofti" ?

PS. in caz ca ati banat ip-ul normal de pe care postez, va rog sa il debanati.

Reply
Laura-optimista
februarie 9, 2011 @ 3:38 pm

Andrei,

Ce crezi despre Dumnezeu? Ai convingeri panteiste?
Ştii, Domnul Iisus Hristos ne-a revelat adevărul despre Dumnezeu şi despre toate tainele existenţei. Ştim sigur că ceea ce a spus El este adevărat pentru că, aşa cum îmi amintesc că scriai şi tu într-un comentariu anterior, Iisus este, cu siguranţă, o Persoană deosebită, unică. Dacă toţi admitem faptul că Iisus Hristos este o Fiinţă plăcută lui Dumnezeu, înseamnă că tot ceea ce i-a învăţat El pe oameni este adevărat, corespunde realităţii. Şi ce a spus Iisus despre Dumnezeu?
Domnul Iisus Hristos a învăţat pe ucenicii Săi să creadă că El Însuşi este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Dumnezeu este, potrivit credinţei noastre creştine, o Fiinţă unică în trei Persoane, egale şi consubstanţiale între Ele: Tatăl, Fiul (Domnul nostru Iisus Hristos) şi Duhul Sfânt. Astfel, înţelegem clar faptul că Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, este egal şi consubstanţial cu Tatăl Său; este, aşadar, Dumnezeu. Faptul că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat sau, altfel spus, Dumnezeu făcut Om pentru mântuirea oamenilor, poate fi demonstrat cu uşurinţă, cea mai importantă dovadă a divinităţii lui Hristos fiind Învierea Sa.
Andrei, am încercat să-ţi schiţez, în doar câteva cuvinte, adevărul de credinţă creştin, despre care Sfinţii Părinţi şi marii teologi ai Bisericii au scris mii de lucrări. Evident, nu am reuşit. 🙂 Mă bucur mult că eşti deschis şi doreşti să te informezi despre credinţă. De aceea, îţi ***erez să citeşti o carte scrisă de către teologi avizaţi, special pentru cei care, ca şi tine, vor să îşi însuşească noţiunile fundamentale ale învăţăturii de credinţă. Această carte, scrisă într-un limbaj foarte accesibil pentru cei nefamiliarizaţi cu termenii teologici, se intitulează "Catehismul ortodox" sau "Învăţătura de credinţă ortodoxă". O poţi găsi şi pe internet (dacă nu mă înşel, este şi pe acest site, nu sunt sigură). Poţi scrie pe google: Învăţătura de credinţă ortodoxă. Informaţiile sunt foarte bine sistematizate, în capitole tematice (Dumnezeu, Biserica, morala creştină etc.) şi sunt prezentate sub formă de întrebări şi răspunsuri. Poate că admin ţi-ar putea indica exact câteva link-uri pentru a găsi mai uşor catehismul. În acest mod, vei avea mai multă încredere în ceea ce vei afla despre învăţătura de credinţă, pentru că, dacă te vei limita la răspunsurile noastre de pe site… te vei putea gândi că doar unii dintre noi sunt teologi, că unii nu sunt bine informaţi, că alţii îţi pot răspunde ambiguu etc. 🙂
Oricum, m-aş bucura mult dacă ai dori să crezi că Domnul Iisus Hristos nu este doar un Om deosebit, ci este Dumnezeu Însuşi, a doua Persoană a Sfintei Treimi, că El S-a întrupat (S-a făcut Om, Şi-a asumat firea umană în Persoana Sa dumnezeiască), S-a răstignit şi a înviat pentru mântuirea noastră. Domnul Iisus Hristos, Care S-a sacrificat pentru fiecare dintre noi, ne-a învăţat, cu certitudine, numai şi numai adevărul, El Însuşi fiind Adevărul absolut.
Toate cele bune!
Sper că nu te-am derutat şi mai mult… Oricum, roagă-te Domnului, caută-L sincer şi El ţi se va descoperi. Să-ţi ajute Domnul Iisus să ai totală încredere în El, în Tatăl Său şi în Duhul Sfânt, căci în afara Sfintei Treimi nu există decât confuzii şi adevăruri relative. Domnul cu tine!
P. S. Poţi avea încredere în ceea ce citeşti aici, pentru că multe dintre articole sunt scrise de teologi (nu toate, dar cele mai multe dintre ele). Eu sunt studentă la Teologie, dar alţi credincioşi de pe site (între care şi administratorul) sunt absolvenţi de Teologie şi… aceştia chiar ştiu ce spun. Cred că ar fi foarte util pentru tine să citeşti "Învăţătura de credinţă ortodoxă" şi măcar câteva texte din Noul Testament (de exemplu, cele patru Evanghelii, în care sunt consemnate chiar cuvintele Domnului Hristos).
Cu deosebit respect,
Laura Stifter

Reply
Admin
februarie 9, 2011 @ 4:15 pm

Andrei, iti raspundem in ordine inversa:

Nu ti-am banat ip-ul. Nu avem niciun motiv sa facem asta, dar nici nu stim care este motivul pentru care ai probleme la postare pe ip-ul tau normal.

Legat de nelamurirea "poftit" din acel citat, Mantuitorul se refera la acea dorinta patimasa/pacatoasa fata de femeia straina. Deci dorinta de a avea acea femeie, de a te desfata de frumusetea ei in imaginatie, intr-un sens trupesc. Culminarea acestei poftiri este reprezentata de posturile indecente imaginare. Despre asta este vorba.

Desigur ca nu doar barbatul poate pofti, ci si femeile pot pofti (in sensul specificat), dar Mantuitorul s-a adresat special barbatilor pentru ca dorinta de a pofti este tipica lor, pe cand dorinta de a ispita este tipica femeilor.
Este usor sa vedem asta din comportamentul de zi cu zi. Barbatii sunt cel mai adesea cei care fac remarci grosolane la aparitia unei femei, iar femeile sunt cele care se machiaza, se imbraca provocator pentru a ispiti.

Legat de argumentul pe care l-ai dat precizez urmatoarele:
a) lucrul acesta nu se numeste statistica obiectiva, ci doar o parere subiectiva, doar presupunere. Faptul ca nu ai cunostinte care s-au casatorit in feciorie, nu inseamna ca ele nu exista si nu inseamna nici ca sunt de maxim 5%. Daca suntem sinceri, vom spune doar ca nu avem de unde sti lucrurile acestea.
b) Oricat am presupune ca sunt foarte putini cei care se casatoresc in feciorie, lucrul acesta nu este un argument pentru a spune ca porunca infranarii este "o regula nerealista, neaplicabila pentru oameni normali."
Faptul ca multi dintre tineri traiesc in concubinaj si apoi hotarasc sa se casatoreasca, nu reprezinta o scuza pentru pacatul desfranarii, la fel cum faptul ca majoritatea satenilor dintr-un sat fura nu reprezinta o scuza pentru hotie.
Deci regula "sa nu furi" este la fel de obiectiva, realista si pentru oameni normali, chiar daca fura doar un om, chiar daca fura tot satul.
Alt exemplu: Presupunand (subiectiv) ca majoritatea celor casatoriti recurg la avort, lucrul acesta nu dezincrimineaza avortul ca si crima ci doar arata starea deplorabila in care s-a ajuns.

Deci argumentul majoritatii nu este unul valid, ci este o eroare logica: argumentum ad populum (latină: "apelul la lume"-) cunoscut și ca apelul la majoritate.
Te rog sa nu te superi pe mine ca iti fac din nou observatie pe tema asta. Daca esti curios poti gasi mai multe detalii aici, despre acest rationament defectuos: http://ro.wikipedia.org/wiki/Apelul_la_majoritate ([url][/url])

Reply
andrei
februarie 10, 2011 @ 9:04 am

Laura, multumesc pentru mesaj am sa incerc sa fac ce mi-ai recomandat.

admin, multumesc si tie pentru raspunsuri, dar nu cred ca mai are rost sa continuam discutia, nu o sa duca nicaieri. cred ca stii mai bine decat mine care e situatia, mai ales daca esti in "-)omeniu", ca majoritatea covarsitoare a cununiilor au loc dupa ce mirii au trait in concubinaj, deci in pacat. paradoxul este ca aceste nunti au loc totusi, fara nici o problema. intr-adevar, daca majoritatea face un lucru nu inseamna ca acesta e bun, dar nu cred ca poti compara furatul cu traitul impreuna, nu superi pe nimeni daca traiesti cu cineva, poate doar pe Dumnezeu, dar nici asta nu e sigur ce inseamna.

cat despre poftit, cum ai spus si tu, este in natura omeneasca sa se intample asa. inteleg ca iese haos daca dam curs toate poftelor dar pana la urma fiecare a comis pacatul asta poate doar daca nu si-a vazut nevasta doar pana dupa casatorie.

pana la urma poate conteaza "gradul de sfintenie" la care vrea sa ajunga fiecare desi modul cum se desfasoara treaba inteleg ca e omul pacatuieste – se caieste – se duce la biserica si tot asa pana la moarte deci in viata asta nu prea are nimeni unde sa ajunga, oricum totul se bazeaza pe niste reguli care nu se aplica.

sper ca Diana o sa apuce sa imi raspunda la intrebari, multumesc.

Reply
Admin
februarie 10, 2011 @ 10:32 am

Andrei, la fel ca si tine, observ lucrurile care se intampla atat cu mine, cat si cu oamenii din jurul meu. Din aceste experiente proprii, care sunt departe de a fi deplin obiective, trag si eu concluzia ca multe cununii au loc dupa ce mirii au trait in concubinaj/desfrau, deci in pacat.
Dar paradoxul nu este ca aceste nunti au loc fara nicio problema, caci ce usor ar fi fost daca traitul in desfrau se face fara sa superi pe nimeni in afara de Dumnezeu.
Tocmai ca aceasta lipsa de responsabilitate este o mare problema deoarece face foarte mult rau oamenilor din jur, dar mai ales celor care savarsesc pacatul.
Tinerii necasatoriti isi incep viata sexuala total nepregatiti, pentru ca nu stiu ca un asemenea act presupune responsabilitate cel putin la fel de mult ca si placerea urmarita. Dar multi tineri nu vor sa poarte raspunderea actului sexual.

De aceea avem tineri care fac perversiuni sexuale (ca vad la TV si internet, dar habar nu au de taina cununiei. Cine oare sa le spuna?).

De aceea avem baieti iresponsabili care dau papucii fetelor din te miri ce si mai nimica, provocandu-le traume sufletesti care greu se vindeca. („Lasa ca mai sunt o gramada de fete. M-am simtit bine si am plecat mai departe, doar nu ne leaga nimic”)

De aceea avem tinere care avorteaza copii, facandu-se ucigase, dar distrugandu-si si propriul trup. („Ce o sa spuna parintii cand or sa afle ca sunt insarcinata? Mai bine il avortez”)

Tot din lipsa de responsabilizare a actului sexual tinerele folosesc anticonceptionale distrugandu-si sanatatea cu astfel de medicamente.

Deci, iata numai cateva exemple care iti arata ca traitul iresponsabil impreuna (in afara tainei cununiei) este mai grava si mai condamnabila decat hotia.

Despre poftit ce sa mai zic…este in natura omeneasca sa se intample asta pentru ca natura umana este denaturata/decazuta prin pacat. Dar noi ne straduim sa ajungem la natura cea dintai, pe care am pierdut-o si pe care o putem recapata prin pocainta, prin staruirea in faptele bune si dobandirea Duhului Sfant.

Si eu sunt un om pacatos, dar ma tratez, nu ma prefac sanatos. Stiu ca sunt pacatos/patimas in multe privinte, dar ma caiesc, ma indreptez, lupt ca sa starui in bine, lupt cu gandurile rele din mine ca sa dobandesc deprinderea cea buna…sa ajung la starea cea nepacatoasa.

Tu ai pus ghilimele cand ai vorbit despre gradul de sfintenie, ca si cum sfintenia ar fi ceva teoretic nu practic. Dar tocmai ca sfintenia este invitatie la practica.

Insusi Mantuitorul ne-a spus: [i]”Indrazniti, fiti voi dar desavarsiti precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este”[/i]

Deci tinta nu este sa ne caim, facem pacate, iar ne caim…si tot asa…invartindu-ne intr-un cerc fara iesire si fara final precis.

Tinta este sa ne caim, sa facem din ce in ce mai putine pacate pana ajungem sa nu mai facem rau deloc…ajungand defapt la sfintenie.

Tot ce tine de credinta are aplicabilitate practica nelimitata in timp.
Daca tu nu te simti in stare sa respecti o porunca (care e data spre viata si bucurie nu spre a ne chinui), atunci nu inseamna ca este o regula care nu se aplica, ci doar o porunca pe care tu personal simti ca nu o poti indeplini.
Asa se intampla cu toti oamenii care nu vor sa-i ceara ajutor lui Dumnezeu. Si eu am patit la fel cand am incercat sa tin o singura zi de post (fara sa cer ajutorul lui Dumnezeu) si uite ca nu am putut.
De aceea il avem pe Dumnezeu, ca sa ne ajute sa implinim ceea ce ni se pare de neimplinit. De aceea ne intareste Dumnezeu vointa ca sa putem sa ne infranam prin post, sa ne rugam, si astfel sa ne infranam si de la lucrurile rele care ne-au darmat vointa.
Insusi Mantuitorul spune: „Fara Mine nu puteti face nimic”
Deci…cere si ti se va da, draga Andrei….numai sa vrei.

Reply
Andrei
februarie 10, 2011 @ 1:52 pm

admin, ai dreptate si ai scris frumos, doar ca nu pot sa traiesc dupa manualul pe care mi-l propui. daca m-as calugari ar fi o treaba, dar sa traiesc in lume ca un copil care nu se joaca cu ceilalti si stie doar o poezie nu pot. e nerealist sa traiesc pe alta lume. si nu totul este sau alb sau negru, dupa cum e talmacit de cei care au creat scriptura sau de cei care o interpreteaza si nici macar nu o aplica. mai exista si alte cai.

multa sanatate

Reply
Admin
februarie 10, 2011 @ 3:02 pm

Andrei, prin cele spuse de mine, dar si din cele pe care le gasim in Biblie nu rezulta ca ar trebui sa traim ca niste copii care nu se joaca cu ceilalti. O astfel de izolare ar fi egoista. Credinta in Dumnezeu presupune comuniune si cu ceilalti oameni.
Deci este vorba doar "sa ne jucam in continuare cu ceilalti copii, dar fara a participa la jocurile daunatoare", adica sa le alegem doar pe cele bune, caci variante exista pe saturate.

Si eu traiesc in aceeasi lume ca si tine, asteptand insa alta lume. Dar toti crestinii traiesc in aceasta lume, ca si cum n-ar fi din ea. Si uite ca nu mor…de tristete sau de plictiseala, ci din contra.

Sunt si eu de acord cu tine ca nu totul este alb sau negru cand vine vorba de oameni, sau chiar de lumea inconjuratoare. Adica nu putem sa face categorisiri de genul: asta e bun / asta e rau. Si cei buni mai gresesc, si cei rai mai fac lucruri bune. Deci nu e alb sau negru, dar in materie de pacat/virtute totul este simplu, adica alb sau negru….precum este reprezentata informatia in cod binar: 0 si 1.
Oricum nu asta este cel mai important ci faptul ca in afara de Hristos nu mai exista si alte cai de mantuire, asta presupunand ca avem incredere in ceea ce spune Hristos la acest capitol: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine."

Nu stiu daca ai incredere in aceste cuvinte, sau in persoana lui Hristos, dar eu te indemn asa: crede si cerceteaza, sau macar cerceteaza lucrurile si vezi daca este cazul sa crezi sau nu. Dar numai sa nu stai apatic, ca multi dintre tineri, la problemele existentiale ale vietii. Si de vreme ce te-ai straduit sa citesti ateatea articole si sa ne raspunzi la atatea comentarii, cred ca nu esti o persoana ignoranta, ci o persoana care vrea sincer sa afle "cum sta treaba".
Deci, iti urez spor la cunoastere sanatoasa, caci necunoasterea este beciul pacatului.

Reply
Laura-optimista
februarie 10, 2011 @ 7:49 pm

Despre Hristos, Dumnezeul nostru
"Nu este împărat afară de Hristos. Nu este Dumnezeu afară de Hristos. Nu este mântuitor afară de Hristos. Nu este tămăduitor, nici învietor afară de Hristos. Haideţi, copii ai lui Dumnezeu, veniţi să ne închinăm şi să cădem, plângând după ajutor, la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!"(Sfântul Nicolae Velimirovici)
Aşa să ne ajute Dumnezeu să credem şi să simţim despre Hristos! El este Dumnezeul nostru şi, mai mult decât atât, să fii creştin nu înseamnă doar să aderi la religia lui Hristos, ci înseamnă să fii fratele lui Hristos, precum se exprima atât de frumos părintele Nicolae Steinhardt.
Doamne ajută!
P. S. Ştiu că ceea ce am scris nu prea are legătură cu tehnicile de psihoterapie… dar, citind ultimul răspuns al lui admin către Andrei, în care îi spunea că Domnul Hristos este "Calea, Adevărul şi Viaţa", m-am gândit că ar fi potrivit să-i scriu lui Andrei aceste cuvinte atât de înflăcărate şi pline de dragoste ale sfântului ierarh al Ohridei, Nicolae Velimirovici.

Reply
arts
martie 2, 2011 @ 8:39 am

d-na Diana, unde puteti fi gasita atat personal cat si pe email, asa avea cateva intrebari. Va multumesc!

Reply
Micu Gerlinde
iulie 21, 2012 @ 8:11 pm

As dori sa va cer un sfat. Ma iertati ca nu am citit tot articolul si nici comentariile, deci sper ca intrebarea mea sa nu fie nepotrivita. Este bine pentru un credincios sa mearga la un psiholog sau psihiatru?Sau sa ia medicamente care de obicei sunt prescrise de un psihiatru?
Doamne ajuta!

Reply
Sorin
iulie 22, 2012 @ 8:58 am

Depinde de caz. E de preferat de mers la un psihiatru/psiholog credincios. Sunt probleme ce nu au nevoie de psihiatri și medicamente ci de o rezolvare duhovnicească și sunt probleme ce au nevoie de o rezolvare psihiatrică și de medicamente.

Reply
Micu Gerlinde
iulie 22, 2012 @ 10:11 am

Va multumesc pentru raspuns. Am sa caut un psiholog credincios ortodox. Doamne ajuta!

Reply
Diana
septembrie 22, 2012 @ 3:31 pm

Practici straine de duhul Ortodoxiei Feng-Shui si Reiki.
De multe ori viaţa ni se pare lipsită de sens şi, dacă ar fi să facem un bilanţ, de multe ori, riscăm să cădem în ispita deznădejdii pentru că foarte puţine fapte merită, într-adevăr, să fie pomenite de cei de după noi. Zi de zi ne gândim cum să trăim mai bine şi cum să avem mai mult uitând prea des că această viaţă este o călătorie, mai scurtă sau mai lungă. Deşi Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă permanent prin cuvintele sale că scop al acestei vieţi este mântuirea, adesea acest obiectiv este pierdut din vedere de cei ce caută o cale duhovnicească. Invazia de oferte ,,spirituale’’ care oferă tot atâtea căi facile de dobândire a ,,armoniei’’ între om şi Dumnezeu produc adesea dezorientare sau mai grav pierderea sensului vieţii. Sfânta Scriptură întăreşte o astfel de opinie după cum găsim scris în I Paralipomena cap. XXIX, versetul 15 : ,, Căci călători suntem noi înaintea Ta şi pribegi, ca toţi părinţii noştri; ca umbra sunt zilele noastre pe pământ’’. Există tot mai multi creştini care consideră că zestrea duhovnicească a Bisericii Ortodoxe nu este îndeajuns de atractivă şi de aceea preferă să adere la practici străine de duhul ortodoxiei. Unii cedează uşor la mulţimea de soluţii ,,minune’’ care abundăla tot pasul. Alţii preferă să nu spună că sunt adepţii unor astfel de practici. Mulţi însă le folosesc fără să bănuiască efectele lor în plan duhovnicesc.
Trebuie spus de la început că toate aceste practici au la bază învăţături ale religiilor orientale, care fac referire la un Dumnezeu impersonal, la o pleiadă de zeităţi, forme de energie, toate în totală contradiciţie cu învăţătura creştină.
,,Feng –shui (literalmente “vântul şi apa”) în învăţăturile orientale este un ansamblu de principii care afirmă că formele şi mediul ambiant pot influenţa principiul chi. Chi este o formă complexă de energie, considerată a fi energia universală care menţine totul în viaţă, o forţă invizibilă. Scopul este realizarea armoniei locurilor în care oamenii trăiesc, prin analiza fluxurilor de energie din mediul înconjurător. Bazându-se pe teoria celor 5 elemente (pământ, metal, apă, lemn, foc) şi pe principiile Yin şi Yang, feng-shui încearcă să reechilibreze forţele care se manifestă local pentru a ameliora, sănătatea, prosperitatea şi comportamentul persoanelor.
Un chi pozitiv aduce noroc, un chi negativ aduce nenorocire. Cele patru centre de interes majore din feng shui sunt: bogăţia, fericirea, longevitatea şi copii sănătoşi. Primele vestigii atestând utilizarea feng shui datează din secolul al III-lea d.Chr.’’ Cu alte cuvinte bogăţia, fericirea, dragostea depind de obiectele pe care le avem în case, de modul în care le aranjăm şi de abilitatea de a le combina armonios. Pentru a exemplifica, trebuie să spunem că practicanţii cred că vor fi mai bogaţi dacă au în casă obiecte precum : ardei roşii, broască râioasă, copăcei cu monede, corabia bogăţiei, pisoiul norocos sau că dragostea lor depinde de prezenţa în locuinţe a unor obiecte precum : bujori, cai, elefanţi, numarul 8, păsările fericiri. Bineînţeles că magazinele virtuale abundă de oferte nenumărate pentru astfel de obiecte. Ceea ce iniţal este o simplă curiozitate devine o grijă permanentă de a păstra, ordona şi înmulţi obiectele aducătoare de noroc. Sfânta Scriptură ne învaţă că omul a fost creat de Dumnezeu ca stăpân al lumii. Nicăieri în paginile Sfintei Scripturi nu găsim îndemnul de a sluji materiei. Învăţătura ortodoxă ne arată că energiile dătătoare de viaţă, cunoscute ca energii divine necreate sau harul divin, le primim prin lucrarea Sfintelor Taine şi nu prin înşiruirea corectă de obiecte. Mai mult decât atât învăţătura creştină ne învaţă că sănătatea o primim prin rugăciune şi participarea la Taine.
Este greu de afirmat că longevitatea este determinată de purtarea unei brăţări sau purtarea altor obiecte dacă avem în vedere numeroasele versete care contrazic o astfel de idee: ,,Să te temi de Domnul Dumnezeul tău şi toate hotărârile Lui şi poruncile Lui, pe care ti le spun eu astăzi, să le păzeşti tu şi fiii tăi şi fiii fiilor tăi, în toate zilele vieţii tale, ca să se înmulţească zilele tale.’’ (Deuterenomul VI, 2); Iată Domnul îţi vesteşte că-ţi va întări casa, iar când se vor împlini zilele tale şi vei răposa cu părinţii tăi, atunci voi ridica după tine pe urmaşul tău (II Regi VII, 12); ,, Şi dacă vei umbla pe drumul Meu, ca să păzeşti legile Mele şi poruncile Mele, cum a umblat tatăl tău David, îţi voi înmulţi şi zilele tale”.(III Regi III, 14). Vedem aşadar că numărul zilelor nu depinde în niciun caz de obiecte ,,pline de energie’’ ,ci de voia lui Dumnezeu. De asemenea în învăţătura creştină boala are rol de îndreptare iar tămăduirea ei nu poate să vină decât de la Dumnezeu.
Acceptarea ideii că obiectele ce ne înconjoară au capacităţi taumaturgice este în contradicţie cu învăţăturile din Sfânta Scriptură: ,,Pe toate căile tale gândeşte-te la Dumnezeu şi El îţi va netezi toate cărările tale. Nu fii înţelept în ochii tăi; teme-te de Dumnezeu şi fugi de rău; Aceasta va fi sănătate pentru trupul tău şi o înviorare pentru oasele tale.( Pildele lui Solomon III 6-8); ,, mă rog să ai spor în toate şi să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu sufletul’’ (III Ioan I, 2). Învăţătura creşină ne mai arată că există obiecte purtătoare de energii malefice prin lucrarea demonilor, însă motivul pentru care aceste energii demonice sălăşluiesc în obiecte este tocmai acela de a depărta pe om de la slujirea lui Dumnezeu.

Lumea în care trăim pare să fi devenit o lume a ofertelor. De la cele mai ,,avantajoase’’ produse până la ,,alternative’’ religioase de tot felul viaţa creştinului este asaltată zilnic de astfel de oferte. Fie că este vorba de un afiş din central oraşului care te invită să te instruiesti în ,,terapia spirituală’’ sau mii de pagini de internet care îţi oferă cursuri on –line pentru însuşirea tehnicilor de ,,vindecare’’ sau simple panouri publicitare în care se recomandă cristaloterapia, cromoterapia, magnetoterapia sau ,,călătoriile energetice’’ creştinul de astăzi poate cădea uşor pradă unor astfel de practici. Cel mai adesea între aceste oferte se regăseşte Reiki-ul.
Reiki este un termen generic consacrat în lume pentru a defini Energia Universala, denumire inclusă în diverse tehnici (sisteme) de utilizare a acestei energii. Sistemele Reiki sunt tehnici de accesare a ,,Energiei Universale’’ care poate fi trasmisă spre sine sau spre altă persoană (si nu numai) în scopuri benefice. Este un sistem de ,,evolutie spirituală’’ prin care omul poate accesa sursa universală de energie. Se afirmă răspicat că Reiki nu este o religie sau un cult nici autosugestie însă din textele transmise se poate extrage uşor un amalgam de învăţături aparţinând mai multor religii în special cele orientale. Se afirmă că sunt patru grade în reiki. La primul grad practicantul utilizează autotratamentul, care are ca scop echilibrarea chakrelor. Este evident că astfel de învăţături nu pot proveni decât din mistica budistă lucru dovedit şi de condiţia necesară pentru a trece la nivelul următor anume cunoaşterea sutrelor budiste. Numărul celor atraşi de astfel de practice este mic deocamdată dar din nefericire este în continuă creştere. Pentru a înţelege mai bine cum se derulează un astfel de tratament voi cita dintr-un manual Reiki: ,, Se curăţă camera cu un beţigaş parfumat sau cu tămâie, se anunţă intenţia de a efectua un tratament Reiki si sunt rugate ,,entitaţile de Lumină’’ sa vină să susţină, să efectueze, să ghideze, etc acel tratament. Practicantul se spală pe mâini înainte de a începe un tratament. Se începe apoi masajul energetic. La sfarşit se mulţumeşte ghizilor spirituali pentru ajutorul dat.’’ Unii practicieni identifică ,,ghizii spirituali sau entităţile‘’ cu îngerii fără a ţine cont de cuvântul Sfântului Apostol Pavel care spune: ,,Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.’’ (II Corinteni XI, 14). A identifica Lumina cu o simpla energie universală este în contradicţie cu învăţătura creştină deoarece în învăţăturile evanghelice Mântuitorul Iisus Hristos se identifică el însuşi cu Lumina. ,,Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.’’ (Ioan III, 20-21) . Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. (Ioan I, 7-8 ). Dincolo de modificarea denumirilor pare un ritual acceptabil şi fără pericol. Însă nicăieri în învăţăturile creştine nu ni se vorbeşte însă de masaj energetic, energizarea băuturii şi a mâncării sau alte practice asemănătoare. La gradul al II-lea practicantul învaţă modul de utilizare al simbolurilor. ,,Simbolurile sunt chei care deschid porţi către alte dimensiuni’’. Simbolurile sunt de fapt inscriptii grafice care pot fi traduse ca texte. Spre exemplu: ,,Umanitatea si Divinitatea se unesc pentru a forma un Intreg!, Toata puterea universului aici acum!, Divinitatea din mine saluta Divinitatea din tine! Nu exista trecut, prezent, viitor!’’ Este evident că aceste texte demonstrează susţinerea unui Dumnezeu impersonal sau existenţa unei lumi spaţio-temporale iluzorii, învăţături negate cu vehemenţă de învăţătura creştină. La gradul al III –lea practicantul este capabil să efectueze ,,operaţii energetice’’ trimiţând energiile negative la reciclajul cosmic al Universului. Gradul IV sau maestru Reiki da posibilitatea practicantului de a avea acces la noi simboluri. Interesantă este afirmaţia că : ,, A fi maestru Reiki nu te face nici mai bun nici mai rău’’. Atunci ce sens are să mai urmezi astfel de practici ? Pericolul este cu atât mai mare cu cât promotorii acestor practici încearcă să transforme practica reiki în catalizatorul ce va uni practicile religioase. Mai mult decât atât. Se încurajează practicile specifice fiecărei religii fără ca asta să afecteze ,,performanţele’’ curative. Într-un articol publicat de unii dintre adepţi intitulat ,,Reiki şi ortodoxia’’ inepţiile ca să nu spunem ereziile sunt la tot pasul.
Citez: ,,Reikiul nu a aparut în lumea creştină pentru simplul motiv ca nu aveam nevoie, fiind botezati in numele lui Iisus Hristos şi având iniţiere pe simbolul crucii. Dar pentru ca biserica s-a cam departat de El, si a fost nevoie de reiki pentru a ne întoarce la adevarurile hristice, nu la dogme. Este adevărat ca la Tatăl tot prin Iisus ajungi. Iar reikiul este modul îngaduit si oferit de Bunul Dumnezeu de a da acces la Iisus tuturor, indiferent de religia in care s-au născut. Cei care văd, aud , simt ştiu ca desenând si activând simbolul Rama din Karuna acolo işi face apariţia un arhanghel (Mihail). De asemenea dacă citesc Acatistul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil rezultatul este acelasi. Este ca in matematica daca a=b si b=c => a=c.’’ Este evident că astfel de practici nu pot avea nimic comun cu ortodoxia. Din contră seamănă confuzie şi derută. Pentru un maestrul Reiki postul, spovedania, rugăciunea nu sunt decât simple metode de a-I creşte puterea ,,taumaturgică’’. Pentru a ne păzi de astfel de pericole care pot provoca vătămări şi trupului şi sufletului să urmăm îndemnul Sfintei Scripturi: ,,Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. (I Ioan IV, 1)
sursa:/laurentiudumitru.ro/blog/

Reply
Carmen
noiembrie 4, 2012 @ 6:11 am

Catre admin sau Diana, autoarea acestui articol.
cau un psihoterapeut ortodox specialist in terapie sistemica. Ma puteti indruma unde sa caut, cum as putea gasi unul? De asemenea, ma intereseaza un psihoterapeut ortodox, dar nu stiu daca exista asa ceva in Bucuresti
multumesc

Reply
adelina
iunie 10, 2013 @ 10:13 am

Ma puteti indruma unde sa caut, cum as putea gasi un psihoterapeut ortodox? In Bucuresti sau Timisoara. Multumesc

Reply
Laura Stifter
iunie 12, 2013 @ 1:51 pm

http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/simpozion-international-psihoterapie-ortodoxa-timisoara-140943.html

Reply

Tehnici de psihoterapie văzute din perspectivă ortodoxă

Pe aceeași temă:

IPS Hierotheos Vlachos – Una este lucrarea duhovnicului și alta este lucrarea psihologului

Niciodată să nu spui „întotdeauna”

Firescul sfinţeniei

114 Comentarii

Lasă un răspuns Anulează răspunsul