Televizorul şi teroarea consumismului
Teroarea instalată de televizor în lumea modernă nu e cauzată doar de supradimensionarea violenţei, a pericolului şi a ameninţării.
Arthur Berger subliniază:
Cu cât televizorul este urmărit mai mult, cu cât sunt văzute mai multe reclame care promit o viaţă mai bună, plăcere sexuală, fericire şi tot felul de alte lucruri. în măsura în care nu-şi vor permite aceste lucruri, oamenii cu atât se vor simţi mai terorizaţi.
Henry Lefebre în cartea sa Every day life în the modern world, observând la rândul său teroarea impusă de cultura de consum prin publicitatea şi televiziune, afirmă:
Cei care nu pot consuma sunt terorizaţi de sentimente de neadaptare şi ratare, iar cei care consumă întâmpină la celălalt capăt al spectrului problema alegerii (în unele cazuri chiar teroarea alegerii), de care se lovesc la tot pasul, neliniştea provocată de incertitudinea că alegerea pe care o vor face este cea bună.
Publicitatea promite frumuseţe, sănătate, dragoste şi fericire pentru cine cumpără produsele prezentate, ameninţând însă, în substrat, cu subînţeles sau în mod explicit cu pierderea acestora în cazul neapelării la serviciile sau obiectele promovate. În societatea televizualului, femeile sunt terorizate de ideea că-şi vor pierde strălucirea stricându-li-se pielea şi părul, dacă nu le vor hrăni cu balsamurile miraculoase, promovate publicitar, că vor deveni respingătoare îngrăşându-se (modelul de frumuseţe promovat este femeia slabă, chiar scheletică – vezi prezentatoarele de modă), că nu vor mai fi admirate şi căutate de bărbaţi dacă nu ştiu să-şi pună în valoare corpul prin haine sau alte obiecte de înfrumuseţare.
Tinerii sunt terorizaţi şi adesea complexaţi de ideea că nu pot arăta ca actorii din film, că nu au farmecul, muşchii, banii, maşina sau alte lucruri pe care publicitatea le consideră necesare pentru a avea succes la femei. Soţii se vor stresa că nu pot asigura soţiilor sau copiilor ceea ce alţii pot oferi familiilor lor – lucrurile sau confortul pe care publicitatea sugerează că ei trebuie să le aibă.
Copiii mici suferă că nu au jucăriile prietenilor lor, aceleaşi lucruri sau plăceri. Atât bărbaţii, cât şi femeile sunt stresaţi de gândul că, la un moment dat, nu vor mai fi plăcuţi, iubiţi de celălalt, pentru că nu mai pot îndeplini cine ştie ce performanţă trupească sau intelectuală (idealizată pe micile ecrane)…
Televiziunea îi învaţă pe telespectatori ce trebuie să aştepte de la celălalt şi ce caută acela sau cum trebuie să fie totul pentru a atinge idealul de fericire (bineînţeles nu fericirea reală, pentru că totuţi cele două sunt diferite).
Lumea este terorizată de mesajele industriei publicitare, de ideea că trebuie să-şi schimbe hainele, lucrurile, maşinile, interiorul caselor sau viaţa, că trebuie să se distreze cât mai bine, acum cât sunt tineri sau cât o mai pot face. Bombardaţi cu reclame, înconjuraţi cu oferte tentante, oamenii încep să-şi dorească şi ei lucrurile respective.
Astfel începe cursa lui a fi prin a avea. Femeile cer bărbaţilor, copiii – părinţilor, bărbaţii caută banii necesari până când, prin muncă, sacrificii sau împrumuturi, dobândesc lucrurile dorite şi cursa continuă.
La teroarea dorinţelor mai vechi pe care obiectele cumpărate nu le pot satisface decât parţial, se vor adăuga noile dorinţe şi nevoi, preucm şi stresul plătirii ratelor şi dobânzilor bancare.
(Virgiliu Gheorghe – Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii)