Pentru teologii care se tem să meargă preoți într-o parohie săracă
Sfaturile Pr. Cleopă către un grup de studenți teologi în vara anului 1978:
„Au venit la mine studenţi teologi şi de la Sibiu şi din altă parte şi m-au întrebat: „Părinte, uite, acum ne face îndată preoţi. Oare cum să începem noi?”
Să începeţi cu blândeţe şi cu dragoste, că Sfântul Efrem Sirul zice: Chipul de a-i aduce pe toţi la Hristos este numai al blândeţii. Apoi să aveţi răbdare. Oamenii simt fel de fel de temperamente. Sunt şi oameni iuţi şi ambiţioşi şi răi şi beţivi; sunt şi oameni neascultători şi împietriţi la inimă şi indiferenţi, care nu cred sau, dacă cred, numai cu numele. Trebuie să pândim caracterul fiecăruia şi să fim cu blândeţe.
Când ai intrat în parohie, toți ochii poporului sunt la tine, să vadă ce preot le-a venit în parohie. Când te-a chemat la slujbă, să te duci ca sluga lui Hristos. Într-o clipă să fii acolo, cu epitrahilul, cu Crucea și Molitfelnicul. La botez, la cununie, la îmnormântare, la lehuză, unde te cheamă. Şi să nu le pui preţ pe nimic. Dacă te întreabă: „Părinte, cât costă?”
– Cât vreţi, fiaţilor. Cât daţi!
Că ştie Durmiezeu că altul are şi nu dă, iar altul, săracul, Dumnezeu ştie cum poate da un ban. Vezi cât de greu se câştigă un ban la cel necăjit. Şi dacă vede că nu-i pui preţ, tu îi câştigi inima lui. Ştiţi ce spune Mântuitorul: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă.
Marele prooroc Ilie, când a fost seceta aceea de trei ani şi şase luni, a fost trimis la pârâul Horat, în peştera aceea (III Regi 17, 1). Apoi a fost trimis de Dumnezeu la o femeie văduvă – ştiţi din Biblie -, la Sarepta Sidonului. Şi a găsit-o în marginea satului. Sidonul este .în Libanul de azi, pe malul Mării Mediterane. Şi l-a trimis Dumnezeu la acea văduvă, să vadă cât de necăjită-i lumea. Căci lui Ilie cel tare în credinţă nu-i păsa că moare lumea. Trei ani şi jumătate, nici ploaie, nici rouă pe pământ.
Vedeţi voi că n-a plouat de o lună şi zicem: „Vai de noi, este secetăl” Dar, ia gândiţi-vă, trei ani şi şase luni să nu cadă nici rouă pe pământ, nici ploaie; se usucă copacii şi pădurile din rădăcină şi toate.
Şi este un cuvânt al Sfântului Efrem, la Ilie Proorocul, unde zice: „Niciodată n-a ascultat Dumnezeu mai tare de om, ca în timpul Sfântului Ilie”. Dar de ce a ascultat Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, de o fiinţã aşa de mică cum este omul? Pentru că şi omul se topea de dragostea Lui şi de râvna Lui. Când a văzut Ilie că poporul lui Israel a părăsit de tot pe Dumnezeu şi se închină lui Baal, s-a dus şi a stat înaintea lui Ahab şi i-a spus: Viu este Domnul Dumnezeu Căruia Îi stau azi înainte, că nu va fi ploaie, nici rouã pe pământ, fără numai prin cuvântul gurii mele. Şi nu vă spun istoria lui că-i lungă, numai vă spun o pildă. După trei ani şi jumătate, văzând Dumnezeu că Ilie nu se înmoaie la inimă, de multe ori îi spunea:
– Ilie, descuie cerul! Eu fără tine nu-l descui! – atât de mult îl asculta Dumnezeu, că era mare râvnitor.
– Doamne, nu-1 descui!
– Dar mor toţi!
– Las’ să moară!
– Dar mor de foame şi de sete femei, văduve şi copii!
– Lasă să moară toţi! De ce te-au părăsit pe Tine?
Dar de ce era Ilie aşa tare? Pentru că la pârâul Horat corbii îi aduceau mâncare, pâine şi carne, o dată pe zi, şi de două ori; iar pe vale, jos, era pârâul Horat. Avea şi apă şi mâncare. Şi nu simţea durerea poporului. Şi râvnă mare avea pentru Dumnezeu. Mai bine să moară toţi, decât să se închine la idoli.
Iar Dumnezeu, vrând să-l plece pe Ilie Tesviteanul, zicea: „Lasă că-ţi fac eu ţie, dacã eşti aşa de tare în credinţă! Te mai ‘inmoi oleacă!” Deci i-a secat ‘întâi izvorul şi a oprit corbii să mai aducă de mâncare. A stat Ilie, a postit 40 de zile, că era foarte puternic în post. Când a văzut că moare – firea asta are nevoie şi de mâncare, Dumnezeu atunci i-a spus:
– „Ilie, ridică-te de aici şi mergi la Sarepta Sidonului”.
S-a dus Ilie şi, când a ajuns, a văzut văduva aceea adunând câteva lemnişoare, câteva vreascuri, cmn vorbim noi. Şi l-a cunoscut pe Ilie că este omul lui Dumnezeu, după înfăţişare.
– Ce faci aici? a întrebat Ilie.
– Iată, omule al lui Dumnezeu, zice, adun aceste lemnişoare. Mai am un pumn de făină într-o vadră şi puţin untdelemn intr-tm ulcior; am să fac o turtă în spuză, singura mea hrană, şi voi mânca eu şi fiul meu şi vom muri. Că după aceea nu mai avem nimic, absolut nimic – că atunci era mare greutate să găseşti un pumn de făină undeva.
Iar Ilie nu mâncase de 40 de zile şi auzi ce-i spune:
– Femeie, adu-mi mie întâi! Fă pentru mine o turtă, că mor de foame, şi ad-o încoace!
Ai văzut? Şi femeia, săraca, ai auzit cât iubeşte pe sluga lui Hristos, pe sluga lui Dumnezeu? Vă dau o pildă pentru cei care se tem că-i parohia mică şi că n-ar avea cu ce trăi. Femeia, ştiind că va muri, că nu mai are altă hrană, a făcut întâi o turtă pentru Proorocul Ilie. Căci a zis: ,,Acesta-i omul lui Dumnezeu. Mai bine mor eu şi să nu moară el, că acesta-i om scump. Pe acesta îl ascultă Dumnezeul”
Şi i-a adus lui Ilie mâncare, şi Ilie, după ce-a mâncat, A i-a spus: Viu este Domnul Dumnezeu, Căruia Ii stau înainte, că vadra de făină nu se va mai împuţina şi ulciorul cu untdelemn nu va mai seca până va da Dumnezeu ploaie pe pământ.
Ai văzut? Sfântul Ioan Gură de Aur face un comentariu şi zice: ,,O, preote, care te temi că vei muri în popor, că n-ai ce mânca şi că parohia-i mică şi săracă. Nu zice că mor de foame şi n-am cu ce trăi. Numai de n-ai avea credinţă! ”
Eu aş vrea să mă dea la o parohie mică, numai cu 20 de familii şi eu mai ţin zece preoţi pe lângă mine. Dar ştii ce să faci întâi? Intâi să te cunoască enonaşii că eşti om al lui Dumnezeu, precum a cunoscut văduva pe Ilie. Şi pe urmă te hrănesc cu toată casa ta. Odată ce te-a cunoscut poporul cu adevărat părinte duhovnicesc, zice: „Mai bine să mor eu, decât să moară părintelel”
Atât o să te iubească poporul, dacă o să vadă că ai virtuţi, că eşti om cuminte şi nu eşti lacom după averi şi după bani. Ai auzit ce zice Sfântul Pavel către Galateni? Ştiu bine că, dacă era cu putere, ochii voştri, scoţându-i, mi i-aţi fi dat mie. Dar de ce voiau să-i dea ochii lui Pavel? Pentru că până acolo era inima lor. Erau gata să-i dea ochii că le câştigase inima.
Aşa şi voi, când mergeţi la parohie. Dacă veţi câştiga inima poporului, să nu vă temeţi că nu veţi avea ce vă trebuie, că vrednic este lucrătorul de plata sa. O să aveţi şi haine, o să aveţi şi hrană, o să aveţi şi bani, o să aveţi şi cinste, şi de la Dumnezeu şi de la oameni. Dar să vă vadă oameni cinstiţi.
Doamne fereşte, ca preot, să te vadă în crâşmă, să te vadă la joc, să te vadă la petreceri, să te vadă cu tigara în gură, să te audă înjurând, să te vadă că eşti mândru, hrăpăreţ după bani, că-ţi plac glumele sau râsul sau altceva prin care să-i sminteşti.Voi, mâine, cu darul lui Hristos, sunteţi oamenii Bisericii. De aceea aţi învăţat atâţia ani şi profesorii s-au ostenit cu voi, şi le va plăti Dumnezeu, ca să vă vadă tăclii ale poporului şi lumină lumii.
In afară de asta, gândeşte-te că toate sunt pentru om: şi a mânca şi a bea şi a te odihni şi a te folosi de toate; dar cu măsură. Că toate îmi sunt slobode, cum am zis, dar nu toate îmi sunt de folos! Auzi pe Apostolul Pavel ce spune? Mulţumesc lui Dumnezeu că ştiu şi să mã satur, ştiu şi să flămânzesc…
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate! Afară de asta, de purtarea în familie, în poporul în care o să te trimită Dumnezeu, să fii atent.”
(Părintele Arhim. Cleopa Ilie în volumul 1 – „Ne vorbește Părintele Cleopa”, pag 89)