Părinţii Bisericii nu ne oferă teologia ca pe “cea mai bună presupunere” sau ca un fruct al gândirii superioare

Următorul fragment a fost trimis de un prieten drag şi un cititor frecvent al blogului. Este luat de la Richard Wurmbrand din „Cu Dumnezeu în regim de izolare„. Wurmbrand, un pastor luteran care a fost întemniţat în timpul regimul comunist din România,  întotdeauna îi vorbea de bine pe ortodocşii pe care i–a întâlnit în acele locuri de detenţie, şi explica acele simţăminte pe care suferinţa pentru Hristos le aduce adesea.  Am fost profund impresionat de acest citat.

+++

“Am încercat odată să explic „teologia sistematică’ unui pastor rus al Bisericii Ruse Secrete care nu a văzut niciodată  o carte cu Noul Testament întreagă. Sistematic, am început să–i explic învăţăturile despre Divinitate, despre unitatea Sa în trei Persoane, învăţătura despre păcatul originar, despre mântuire, despre Biserică, despre Sfintele Taine, despre Biblie ca revelaţie infailibilă.

“El a ascultat cu atenţie. Când am terminat, el mi–a pus o întrebare mai surprinzătoare: ‘Cei care au crezut aceste sisteme teologice şi au scris despre ele într–o ordine atât de perfectă, au dus vreodată vreo cruce?” A continuat: „un om nu poate gândi sistematic nici atunci când are o puternică durere de dinţi. Cum poate un om care duce o cruce să gândească în mod sistematic? Dar un creştin trebuie să fie mai mult decât purtător de cruce grea; trebuie să împărtăşească răstignirea lui Hristos. Durerile lui Hristos sunt ale sale, şi durerile întregii creaţii. Nu este nicio durere şi suferinţă în întreaga lume care să nu–L întristeze şi pe El. Dacă un om este răstignit cu Hristos, cum poate el să gândească în mod sistematic? Poate exista o astfel de gândire pe o cruce?

Iisus însuşi a crezut nesistematic pe cruce. El a început cu iertarea; a vorbit despre un Rai în care chiar şi un tâlhar a avut loc; apoi a fost cuprins de disperare că, probabil, ar putea să nu mai existe un loc în Rai tocmai  pentru El, Fiul lui Dumnezeu. Se simţea El însuşi părăsit. Setea Sa era aşa de greu de suportat încât a cerut apă. Apoi şi–a predat sufletul în mâinile Tatălui. Dar nu a urmat linişte, doar un strigăt puternic. Mulţumesc pentru ce încerci să mă înveţi. Am impresia că doar repeţi, fără prea multă convingere, ce alţii te–au învăţat pe tine”.

+++

Această poveste ilustrează distanţa mare dintre teologie ca şi construcţie intelectuală, sau chiar o aşa numită interpretare “raţională” a Scripturii şi ceea ce Stareţul Sofronie odată a numit “conştiinţa dogmatică”. Părinţii Bisericii nu ne oferă teologia ca pe “cea mai bună presupunere” sau ca un fruct al gândirii superioare. Ceea ce ştim în Biserică ca dogmă, ştim pentru că este cunoscut cu adevărat şi experienţial. Este cunoscut că Scriptura îl cunoaşte pe Dumnezeu şi că Biserica cunoaşte Scriptura.

Lupta noastră în Postul Mare este unirea zilnică a corpului şi a sufletului în Duhul lui Hristos. Într–o astfel de uniune şi asceză care este naturală, încet devine posibil să–L cunoaştem pe Dumnezeu, şi lucrurile care se referă la Dumnezeu.

“Ia–ţi crucea” este porunca lui Hristos. Fără această “luare a crucii” nu vom ştii nimic.

(Părintele Stephen Freeman)