Teologia jocului de şah (partea I)

Acţiunea se desfăşoară pe o tablă de joc de 64 de pătrăţele, 8 pe lungime, 8 pe lăţime. Opt este cifra veşniciei în Biserica noastră,  este cifra care aduce aminte de Învierea Domnului, de restabilirea creaţiei, de mântuirea omului. Aşa cum jucătorii de şah îşi mută piesele pe o tablă brăzdată de linii şi coloane cu 8 pătrăţele, aşa şi viaţa noastră este brăzdată de perspectiva veşniciei, de credinţa că există o viaţă după moarte, de nădejdea că există un Dumnezeu bun, drept şi iubitor. Cele 64 de pătrăţele definesc lumea în care se ciocnesc strategii fascinante de joc, un spaţiu perfect: 8×8. Universul creat defineşte spaţiul perfect în care omului i s-a rânduit să trăiască, lumea minunată plină de taine în care omul a fost pus ca stăpân, în care cel cu chip asemenea lui Dumnezeu a fost lăsat liber să gândească, să creeze şi să iubească.

Jocul de şah este contra timp, un timp egal stabilit dinainte pentru ambii adversari; fiecare gândeşte şi mută pe timpul lui. Primul dintre jucători căruia i-a expirat timpul, nereuşind să câştige până în acel moment, pierde, fiind declarat învins. După căderea în păcat al lui Adam a apărut şi pentru noi timpul. Putem trăi veşnic, dar viaţa noastră pe pământ este limitată. La un moment dat timpul acordat de Dumnezeu va expira. Fiecare îşi foloseşte timpul cum crede de cuviinţă, dar la sfârşit doar cei chibzuiţi câştigă. Se întâmplă într-o partidă de şah ca unul din adversari să aibă un mare avantaj de poziţie sau un avantaj material (piese în plus) şi totuşi să nu reuşească să dea mat şi timpul să-i expire. Deşi un astfel de jucător a avut la îndemână toate mijloacele prin care putea să câştige, totuşi a pierdut. Aşa este şi-n viaţă, unii din noi avem de toate şi nu ne lipseşte nimic, şi totuşi nu ştim să ne câştigăm veşnicia prin tot ce ni s-a dăruit. Şi pierdem… pierdem împărăţia cerurilor…

În şah orice mutare este importantă, mai alesi cele de la început care par neînsemnate. În perspectiva jocului, un pion mutat acolo unde trebuie poate concentra toată partida în jurului lui şi în final poate aduce victoria. O deschidere bună poate bloca atacul adeversarului sau poate întări blocul apărării. Fiecare mutare facută, oricat de neinsemnatăa ar părea pe moment, va avea un efect concret la un moment dat. Ceea ce este şi mai important este că fiecare mutare a mea trebuie să ia în calcul mutările anterioare ale adversarului şi strategia lui. Mutările care neglijează sau minimalizează importanţa mutărilor adversarului, te pot scoate din joc mai repede decât credeai. Aşa este şi-n viaţă, orice faptă a noastră, oricât de mică, are influenţă asupra vieţii noastră pe termen scurt dar şi în veşnicie. Orice faptă săvârşită îmi influenţează felul de a fi în viitor, dar înfluenţează şi pe ceilalţi, care vor trebui să reacţioneze la fapta mea, în mod plăcut sau nu. O vorbă bună sau un zâmbet nevinovat pot deschide multe inimi şi pot rezolva probleme, care la început păreau neînchipuit de grele. Nimic nu este întâmplător, totul se leagă, toţi ne influenţăm unii pe alţii, orice facem ne raportăm la cei din jur. Cine neglijează pe cei din jurul său în mod voit sau din nepăsare, va suporta consecinţele însingurării şi ale faptelor lipsite de iubire, care pareau atât de neînsemnate pe moment.

Un jucător de şah adevărat se spune că ar trebuie să gândească cel puţin 4-5 mutări înainte de a muta. Asta înseamnă că el trebuie să-şi imagineze cum va arăta tabla de joc după 10 schimbări de poziţie ale pieselor. Sunt unii care gândesc mai puţin, iar alţii care gândesc şi mai mult de atât,  depinde de puterea minţii fiecăruia. Secretul jocului de şah stă în adâncimea gândirii, în cât de departe poţi să gândeşti, în cât de mult poţi să-ţi imaginezi ce influenţă va avea mutarea unei piese într-un anumit loc asupra desfăşurării generale a partidei. Ca să gândeşti aşa de profund şi aşa de mult în perspectivă, ai nevoie de timp pentru a analiza variantele cele mai bune. Dar timpul presupune răbdare. Un alt mare secret al jocului de şah este răbdarea. Cine nu are răbdare mută rapid, şi are şanse foarte mari să greşească.

Un părinte profesor, drag nouă teologilor, ne spunea că Dumnezeu vede mereu lucrurile de la A la Z, de la idee la faptă, de la faptă la consecinţă, de la consecinţele pe termen scurt la cele în perspectiva veşniciei, de la consecinţele asupra propriei persoane pâna la cele asupra celorlalţi. El are mereu tot filmul în faţă, nu-i lipseşte niciun cadru, tocmai de aceea ia întotdeauna deciziile cele mai bune. În schimb noi oamenii vedem doar efectul imediat al faptelor noastre, considerându-le pe unele bune iar pe altele rele. Dacă am conceptualiza în minte ce efect au faptele noastre peste 3 zile, peste 30 de ani dar şi după moarte atunci am vedea lucrurile cu totul altfel, abia atunci am putea zice sigur: „da, ceea ce fac eu acum chiar nu este bine”. Secretul vieţii esta asemenea secretului jocului de şah: profunzimea gândirii noastre. Cine gândeşte pueril caută plăcerile vieţii, cine gândeşte adânc caută Harul lui Dumnezeu şi veşnicia.

 

Părintele Cleopa avea un sfat pe care-l dădea mai tuturor care veneau la el să-i ceară un cuvânt de învăţătură: „răbdare, răbdare şi iar răbdare şi după ce ai terminat iar răbdare, răbdare şi iar răbdare…”. Asemenea jocului de şah răbdarea în viaţă este foarte importantă pentru că te fereşte să iei decizii pripite în urma unor circumstanţe de moment, în loc să analizezi lucrurile şi să iei în timp decizia cea mia bună.

În şah unele piese sunt mai puternice altele mai slabe: regina şi turnurile au cea mai mare putere, pionii fiind cei mai vulnerabili. Totuşi în urma jocului se poate ajunge la o situaţie în care piese de bază să fie izolate neavând puterea să facă nimic sau alteori ca piese foarte slabe să încline balanţa tocmai datorită avantajului de poziţie. Piesele se ajută unele pe altele, se completează reciproc creînd o apărare de neatins sau un atac foarte pătrunzător. Piesele sunt aşezate la start pe două rânduri într-un mod foarte echilibrat. Toate piesele înainte de începrea jocului sunt apărate una de cealaltă şi niciuna nu este fără un sprijin. Cine reuşeşte să păstreze acelaşi echilibru pe tot parcursul partidei va câştiga.

Fiecare din noi avem calităţi şi defecte, părţi vulnerabile şi părţi mai puternice. Prin calităţile noastre oferim ajutor celor din jur câştigându-se iubirea, iar prin defecte atragem compasiunea sau repulsia celor de lângă noi şi ne smerim. Aşa cum piesele de şah se sprijină unele de altele aşa defectele noastre se sprijină pe calităţi iar calităţile noastre se desăvârşesc şi cresc prin recunoaşterea defectelor. În corpul uman toate organele noastre sunt într-un echilibru perfect, depinde de noi cât de mult putem păstra acest echilibru pe parcursul vieţii. Un suflet curat înseamnă un trup sănătos. Un suflet păcătos determină un trup bolnăvicios. Desigur există și exceptii aici.

În şah fiecare piesă se mută altfel, având caracteristici care o fac unică între celalalte. Deşi diferă între ele la modul în care se mută sau în care atacă totuşi în relaţiile dintre ele se întrepătrund aşa de bine, creând situaţii de joc excepţionale. Fiecare om este diferit în felul lui, fiecare are un talant de la Dumnezeu, care-l face unic în creaţie. Nu putem trăi fără ceilalţi, avem nevoie de talantul aproapelui pentru a rezista. Deşi suntem atât de diferiţi totuşi realizăm proiecte aşa de minunate când suntem împreună.

Tabla de joc are  notatii de la 1 la 8 pe coloană şi de la „a” la „h” pe linie. Fiecare mutare se notează, partida putând fi reţinută şi repusă în joc şi peste sute de ani. Există astăzi partide de şah cu mutările adnotate încă din anul 1600. Notaţia permite reconstituirea partidei şi analizarea ei. Sfinţii Părinţi spun că faptele noastre sunt scrise în cartea vieţii şi în sufletul nostru. De acolo nu le va putea şterge nimeni. Va veni o vreme, peste câteva zeci, sute sau mii de ani când vom ajunge la judecata particulară și la cea finală. Atunci sistemul de notare al vieţii noastre va putea reconstitui pas cu pas faptele săvârşite de noi când eram pe pământ.

În jocul de şah mutările se fac contra unui adeversar, cu scopul ca cineva în final să câştige. În jocul vieţii toţi ar trebui să fim prieteni, fraţi ai aceluiaşi Tată, fără să ne duşmănim şi fără să intrăm în competiţie unii cu alţii. Astfel aparent analogia nu-şi are rostul. Totuşi există atâţia duşmani în jurul nostru: diavolul, ispitele trupeşti, plăcerilie vieţii. Aşa cum gândim tactic o partidă de şah pentru a ne învinge adversarul, aşa ar trebui să abordăm şi lupta cu patimile noastre, cu răul din noi, cu diavolul. Sfântul Vasile cel mare oferea ca tactică de luptă împotriva patimilor lupta cu fiecare patima în parte. El ne sugera să ne concetrăm toate forţele să scăpăm de una din patimi şi apoi după ce am reuşit, să începem războiul împotriva alteia. Dacă luptăm pe mai multe fronturi vom pierde.

Deşi jucăm şah pentru a câştiga totuşi jucând învăţăm să şi pierdem. Jucând învăţăm să ne respectăm adeversarul, şi conştientizăm că victoria în sine este un egoism. Totuşi duşi de valul mândriei spre victorie învăţăm „mecanismele” iubirii aproapelui.

Final partea I

(Claudiu)

Pe aceeași temă vă recomandăm:

Sahul – unul dintre cele mai frumoase jocuri create vreodata

Lupta cu diavolul, ca o partida de sah