Dumnezeu răsplăteşte mai mult atunci când n-aştepţi răsplată

Creştinii la fel ca şi persoanele care nu prea trec pe la biserică ştiu foarte bine că fapta bună se răsplăteşte. Chiar şi copiii ştiu de la vârste mici, că bucurându-şi părinţii prin faptele lor, vor fi răsplătiţi.

Hristos Domnul a făgăduit că pentru orice bine, indiferent cât de mic ar fi, nu ne vom pierde răsplata, nici aici, nici în împărăţia cerurilor:

„Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa.” (Marcu 9, 41)

Din experienţa vieţii mele pot spune, ca mulţi alţii, că tare bun este Domnul şi cu adevărat răsplăteşte însutit aici pe pământ. Despre răsplata din împărăţia cerurilor nu pot decât să nădăjduiesc, pentru că  în mod concret nu ştiu care va fi. Sper, prin mila lui Dumnezeu, măcar să nu ajung în iad….

Nu ştiu cum sunt alţii dar eu când am auzit cuvintele:

„Oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, însutit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică” (Matei 19, 29)

m-am gândit matematic: dau o pâine, primesc 10. Dau 10 lei milostenie unui sărac, voi primi 1000 de lei.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române spune că:

„Însutit va lua înapoi” înseamnă bogăţia harului lui Hristos prezent în sufletul celor ce Îl iubesc pe El „cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot cugetul lor” (Matei 22, 39).

Calculele matematice nu prea îşi au rostul întrucât de multe ori putem dărui lucruri nemateriale: iertare, înţelegere, încurajare, iubire în general. Şi toate aceste nu se pot cuantifica in mod material şi prin urmare nici răsplata nu poate fi estimată in mod material si utilitarist.

Când intrasem în Biserică, acum câţiva ani, o prietenă mă întreba:

„De ce ţii post? De ce-i ajuţi pe săraci? De ce faci fapte bune?”

Eu i-am răspuns sincer: „ca să primesc răsplată de la Dumnezeu şi să merg în rai.” Această prietenă, care atunci se declara atee, astăzi schimbându-şi mult părerile, îmi spune că sunt un ipocrit deoarece fac faptele bune în mod interesat, în loc să le fac din iubire, fără să aştept răsplată.

Pentru mine acel răspuns a fost o mică palmă, şi de atunci m-am gândit de multe ori la motivaţia pe care o am când ajut pe cineva. Răsplata faptelor bune este de fapt o înţeleaptă momeală de a-i atrage pe oameni la Dumnezeu. Dacă-i spui astăzi unui om, care nu crede în Dumnezeu, că venind în Biserică şi apropiindu-se de Hristos se va umple de harul lui Dumnezeu şi va merge în împărăţia cerurilor, nu va fi foarte încântat. În schimb daca-i spui că Hristos îi poate rezolva problemele de ordin material pe care le are, că Hristos îi  răsplăteşte şi un pahar cu apă rece dat săracilor, atunci cu siguranţă va deveni interesat.

Răsplata pentru faptele bune este doar o motivaţie de moment, pentru a te ajuta să treci la o altă etapă: să faci faptele bune dezinteresat.

Concluzia e simplă: Dumnezeu vrea ca noi să ajungem să-L iubim. Ca să-L putem iubi trebuie să-i ascultăm poruncile. Iar poruncile Lui ne îndeamnă să ne iubim aproapele. Motivaţia menţinerii relaţiilor dintre noi oamenii trebuie să fie iubirea.

La început, vei face binele pentru răsplata pe care ţi-o dă Dumnezeu. Şi ţi-o dă din plin! Dar pe urmă vei observa că răsplata nu te poate motiva să faci lucruri mai mari. Răsplata te limitează in a face fapte de iubire.

Cine iartă celui care a greşit doar pentru răsplata din împărăţia cerurilor? Cine renunţă la binele lui pentru binele aproapelui, aşteptând răsplata? Cine-şi da viaţa pentru prietenul său, având ca motivaţie doar răsplata? Foarte puţini, sau aproape nimeni. Toate acestea se fac din iubire neconditionata.

Iubirea te va motiva să faci mai mult decât ţi-ai închipuit vreodată. Fiecare faptă bună făcută pentru răsplată îţi va da impresia că ai făcut destul, şi ca meriţi o răsplată consistentă. Fiecare faptă bună făcută din iubire îţi va da impresia că trebuie să te dăruieşti şi mai mult, că parcă ai fi putut mai mult.

Este extraordinar pasajul din „Epistola Întâi către Corinteni” unde Sfântul Apostol Pavel spune că orice ai dărui şi orice ai avea, dacă n-ai iubire, nimic nu eşti. Poate-ţi trece prin cap că dând toate averile tale săracilor vei primi multă răsplată în cer. Pavel spune că nu e de ajuns dacă n-ai şi iubire. Poate te gândeşti că fiind cel mai înţelept şi mai inteligent om, sfătuindu-i pe ceilalţi vei fi răsplătit, dar Pavel aminteşte că fără iubire nimic nu faci bun.

Iubirea e cel mai mare dar pe care-l poţi face. Iubirea ta arătată celuilalt, naşte iubire în inima lui. Iubirea ta faţă de aproapele e întâmpinată de iubirea lui Dumnezeu faţă de amândoi.

Da, Dumnezeu răsplăteşte însutit, dar nu aşa cum gândim noi. Nu oricând şi nu oriunde. Hristos vă va răsplăti mai mult atunci când nu aşteptaţi plată.

Cine nădăjduieşte în Hristos doar pentru viaţa de pe pământ e mai de râs decât toţi oamenii.

Dumnezeu se uita la inima omului când face o faptă bună, la motivaţia lui. (Claudiu)

Sfantul Vasile cel Mare spunea ca omul poate fi caracterizat in trei feluri in functie de fapta buna pe care o face:

1. daca face fapta buna din frica de iad il face pe om rob;

2. daca face fapta buna cu scopul de a fi rasplatit pe pamant, in aceasta viata il face pe om sluga;

3. daca face fapta buna fara a dori ceva in schimb ci din iubire de Dumnezeu il face pe om fiu al lui Dumnezeu.

Sfantul Isaac Sirul spune ca „intelepciunea are doua capete: la un capat frica de Dumnezeu si la celalalt capat dragostea de Dumnezeu. Fapta buna incepe cu frica de Dumnezeu si se termina cu dragoste pt Dumnzeu.” Si tot Sfantul Isaac Sirul: „fericit este omul care isi cunoaste neputinta lui, caci cunostiinta aceasta i se face lui temelie, radacina si incepatura de toata fapta buna”.

Sfantul Efrerm Sirul: „Dumnezeu nu se uita la multimea darului pe care il aduci ci la vointa cu care il aduci”.

Sfantul Isidor, ucenicul sf Ioan Gura de Aur, cel care a scris mii de epistole bisericii lui Hristos zice: „cand se vor uni la om cuvantul si fapta buna – fac pe om icoana a toata filozofia”.

(completari aduse de Maria in comentarii)