Terapeutica desfrânării în Patericul Egiptean
„Desfrânarea este, în general, poftirea sau satisfacerea fără rânduială şi nepermisă de legea morală a plăcerilor sexuale. Desfrânarea se poate săvârşi: a) în cuget, adică prin închipuiri şi pofte; b) prin cuvinte şi fapte, c) după rânduiala firească, când se face în afara căsătoriei, d)împotriva rânduielii naturale, ca în păcatele sodomiţilor, care este aşezat între păcatele strigătoare la cer, e) după persoanele care o săvârşesc: desfrânare simplă, incest, adulter şi sacrilegiu.”
„Demonul preacurviei îl sileşte să poftească trupuri diferite. El are mai cu seamă grijă de cei care se înfrânează, pentru ca aceştia, nedobândind nimic, să lase totul baltă. Şi, mânjind sufletul, el îl încovoaie spre trebi mârşave. Ba îl face să spună, ori să asculte tot felul de vorbe ca şi cum lucrul cu pricina ar fi chiar în faţa ochilor lor.”
Desfrânarea este un păcat foarte grav. Patericul îl numeşte cădere, şi aşa cum zice Sfânta Scriptură este păcatul ce îl facem în trup. Din desfrânare se naşte nesocotinţa, orbirea minţii, iubirea de sine, ura lui Dumnezeu, alipirea de cele materiale, groaza de moarte etc.
Desfrânarea este o degradare, o sinucidere şi are ca urmare degradarea trupească, istovirea acestuia, degenerare biologică etc. Din cauza desfrânării suferă neamurile, se nasc copii bolnavi mintal, se înnebuneşte (vezi sifilisul) etc., dar cea mai gravă consecinţă este pierderea mântuirii.
Ca terapeutică, Părinţii Pustiei recomandă:
1. Rugăciunea: „un frate a întrebat pe avva Agathon pentru păcatul curviei şi i-a răspuns aceluia: mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei afla odihnă.” (Agathon, 21); „povestitu-sa despre maica Sara, că a răbdat treisprezece ani, fiind luptată tare de dracul curviei şi niciodată nu s-a rugat să se depărteze războiul de la dânsa, ci mai vârtos zicea: Dumnezeu, dă-mi putere!” (Sara, 1)
2. Postul: „un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, părinte, că pântecele meu mă supără şi nu pot să-l opresc? De aceea zburdă trupul meu. Zis-a lui bătrânul: de nu vei pune întru el frică şi post, nu vei îndrepta paşii tăi pe cărarea lui Dumnezeu,” (VI, 34)
3. Răbdarea: „un bătrân oarecare, l-a văzut pe ucenicul său că este foarte supărat şi necăjit de dracul curviei. Şi i-a zis lui: fiule, vrei să-l rog pe Dumnezeu să se depărteze de la tine şi să te părăsească acel război? Iar el a zis: ba nu, părinte, că de mă şi supăr şi mă necăjesc de acel război şi mă ostenesc muncindu-mă, dar văd din osteneală roada răbdării întru mine. Pentru aceasta mai vârtos te roagă pentru mine, părinte, să-mi dea Dumnezeu răbdare ca să pot purta cu mulţumire această ispită. Zis-a lui bătrânul: acum, fiule, am cunoscut că eşti în sporire şi că mă întreci.” (VI, 5)
4. Nădejdea: „un frate oarecare, ce trăia în Enat, în mănăstirea Alexandriei, a căzut în păcatul curviei şi după cădere, de multa lui scârbă l-a dus pe el vrăjmaşul la deznădăjduire. El mai venindu-şi în fire şi văzându-se biruit de scârbă şi deznădăjduit, singur ca un doctor iscusit fiind, a pus gândul său spre buna nădejde, zicând: crezi în marea milostivire a lui Dumnezeu, că va face şi cu mine păcătosul şi mă va ierta! Iar când grăia el întru sine acestea, diavolii i-au zis: cum ştii tu că îşi va face milă cu tine? Şi le răspundea lor aşa: dar voi cine sunteţi şi ce grijă aveţi, de îşi va face Dumnezeu milă cu mine ori de nu îşi va face? Că voi sunteţi fiii întunericului, ai gheenei şi ai pieirii veşnice, iar Dumnezeu este bun şi milostiv. Voi ce treabă aveţi? Acestea grăindu-le lor fratele au fugit dracii ruşinaţi de la dânsul, neputând să-i mai facă nimic. Iar fratele cu nădejdea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a pocăit şi s-a mântuit.” (VI, 24)lt;/p>
5. Luarea aminte la cauza patimii şi tăierea acesteia: „a zis un bătrân. Dacă curvia se luptă cu trupul tău, vezi din care pricină s-a pornit războiul asupra te şi o îndreptează. Sau din desfătare, sau din somn mult, sau din mândrie, sau de te socoteşti pe tine mai bun decât pe altul, sau ai osândit pe cineva când greşea. Fiindcă afară de acestea nu se luptă omul spre curvie.” (VI, 42)
6. Înfrânarea simţurilor şi a gândului: „s-a dus odată avva Isidor la avva Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi dacă s-a întors la Schit, l-au întrebat pe el fraţii: cum se află. Iar el a zis: cu adevărat, fraţilor, eu faţă de om nu am văzut, fără numai a arhiepiscopului. Iar ei auzind, s-au tulburat zicând: oare, s-au cufundat ei, avvo? Iar el a zis: nu aşa, ci nu m-a biruit cugetul să văd pe cineva. Iar ei auzind s-au minunat şi s-au întărit ca să păzească ochii de răspândire.” (Isidor, 8); „spuneau părinţii despre un bătrân, care mergând pe un drum, a văzut urme de femeie pe nisip, pe lângă drum. Iar el mergând, tot astupa cu piciorul acele urme, zicând: ca nu cumva să le vadă vreun frate neputincios şi din vederea acestora să înceapă a-l supăra gândurile şi războiul curviei.” (VI, 18)
7. Fuga de prilej: „zicea ucenicul lui avva Sisoe, către dânsul: părinte, ai îmbătrânit, să mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui bătrânul: unde nu este femeie, acolo să mergem. I-a zis lui ucenicul: unde este loc, care să nu aibă femeie, decât numai în pustie? Deci i-a zis lui bătrânul: la pustie du-mă!” (Sisoe, 3)
8. Fuga de compania sexului opus: „un frate a rugat pe avva Daniil zicând: dă-mi o poruncă şi o voi păzi pe ea! Şi a zis lui: niciodată să nu întinzi mâna ta cu femeie în strachină şi să mănânci cu ea şi cu acestea vei scăpa puţin de dracul curviei.” (Daniil, 2); „zis-a un bătrân: sarea este din apă şi când se apropie de apă, se topeşte şi piere! Aşa şi călugărul, din femeie este născut şi de se va apropia de ea, se va topi şi va pieri.” (VI, 27)
Visul, aşa cum am arătat, este un indicativ al stării în care ne aflăm faţă de această patimă: „mişcările fireşti ale trupului (poluţii nocturne) neînsoţite de imaginii în timpul somnului arată că sufletul este destul de sănătos. Orice încropire de imagini e semn de nevolnicie. Socoteşte feţele fără contur simbolul unei patimi mai vechi, iar cele bine conturate, simbolul unei răni proaspete.”
Pr. Petru Suciu, „Metode psihoterapeutice in Pateric”
(Preluat de pe blogul N-am Cuvinte al lui Florin)
Consecintele Desfraului- o abo
octombrie 3, 2009 @ 2:53 pm
[…] “Terapeutica desfrânării în Patericul Egiptean” […]
daciana
noiembrie 7, 2009 @ 4:53 pm
Sunt de acord cu terapeutica Parintilor Pustiei. In ziua de azi un tanar, dar nu numai, are parte de multe ispite (dar vai de cel prin care vine ispita) si de multe motive de cadere. Civilizatia moderna este cea care ispiteste sufletele curate ale tinerilor catre aceasta patima. Trebuie sa lupti, dar nu singur. Trebuie sa ceri ajutorul lui Dumnezeu. El te va intari, iti va da putere si rabdare. Caci acest razboi nu il porti doar la tinerete. Iar de a-i cazut nu iti pierde nadejdea. Alearga dupa iertare la Domnul Iisus Hristos. El te va ridica de jos si iti va da putere sa nu mai cazi. Sa zicem si noi ca maica Sara: „Dumnezeu, da-mi putere!” si sa fim incredintati ca iubirea pe care trebuie sa o aratam lui Dumnezeu si respectarea poruncilor Sale nu poate fi asezata in balanta cu cateva clipe de „placere” egoista ,pe care le vom regreta apoi cu lacrimi amare.
Adriana
noiembrie 7, 2009 @ 7:00 pm
Eu ma intreb daca la fel simt acesti calugari si fata de femeile calugarite. Pentru mine este extrem de degradant modul in care vad ei femeia 🙁
Saurian
noiembrie 8, 2009 @ 12:53 pm
@Adriana: Părinţii Pustiei nu vedeau degradant femeia ci ştiind cât de ascuns poate lucra dracul curviei nu permiteau nici o apropiere între femeie şi bărbat. E un caz în Patericul Egiptean cu un călugăr de 80 de ani care a mers în oraş convins că nu va cădea în curvie şi a ajuns să se culce cu o fecioară şi să-i facă un copil.
florinm
noiembrie 8, 2009 @ 1:53 pm
Adriana, ce-ar fi sa nu te mai intrebi atatea? Stiu ca e greu, dar macar n-o mai face in public. E spre binele tau.
Saurian: frate, ce exemplu e ala, ce vrei sa arati prin el? Nu stii cu cine vorbesti, n-o cunosti pe Adriana? Ea, care nu da doi bani pe sfinti, decat in masura in care-i satifac poftele, unele curiozitati, crezi ca intreaba in mod serios ce cred calugarii pustiei despre femei??
Adriana
noiembrie 8, 2009 @ 6:48 pm
Saurian,
Dar la Sfanta Fecioara cum de se pot uita fara sa li se intample nimic? De ce nu pot sa isi propuna sa le vada pe toate femeile la fel? Eu atata lucru nu inteleg. 😐
Florin,
Si eu te cunosc pe tine si ti-am zis ca astept ziua in care o sa incetezi sa ii mai judeci pe altii, cu atat mai mult cu cat o faci pe nedrept, dar si pe drept de ai face-o cateodata (nu-i cazul acum), tot astept ziua aceea.
D
noiembrie 8, 2009 @ 6:54 pm
Sa avem grija, lucrurile in care cad unii si e inexplicabil pt. noi cum de se poate intampla asta – sa avem grija, pt. ca Domnul ne poate lasa si pe noi sa cadem in ele. Atunci vom intelege cum se poate.
Slabiciunea firii umane.
Adriana
noiembrie 8, 2009 @ 6:59 pm
Bine D, am sa tin minte, este foarte rezonabila explicatia ta. Iti multumesc!
Domnul sa ne ajute pe noi toti ca sa nu fim dusi in ispita, dupa cum ne rugam mereu in „Tatal nostru”…
Saurian
noiembrie 8, 2009 @ 8:22 pm
@Adriana: Dacă printr-o minune ciudată de-a lui Dumnezeu Maica Domnului ar veni la un călugăr cu un trup de femeie normală fii sigură că şi pe ea ar respinge-o. Dar chestia e că la Maica Domnului nu apare o femeie ci o sfântă, o fiinţă spiritualizată. Când apare Maica Domnului la un Părinte să fii sigură că nu apare ca o fecioară atrăgătoare de 20 de ani ci vine cu un trup spiritualizat şi în slavă astfel încât să nu provoace astfel de apucări trupeşti.
Saurian
noiembrie 8, 2009 @ 9:03 pm
P.S.: Sfinţii Părinţi tălmăcesc faptul că la Înviere Maria Magdalena nu a fost lăsată de Hristos să-L atingă se datorează unei iubiri erotice, pământeşti pe care o avea faţă de Hristos. Acelaşi lucru s-ar întâmpla cu unii tineri ( călugări sau nu printre care nu mi-e ruşine să recunosc că mă număr şi eu ) dacă ar apărea Maica Domnului ca o fecioară, o tânără de 20 de ani. Precum femeia are neputinţele ei aşa şi bărbatul are neputinţele lui şi nu mi-e ruşine s-o recunosc. Aici e şi minunăţia căsniciei: două firi diferite ( cea femeiască şi cea bărbătească care nu diferă doar în construcţia trupului ci şi în felul în care se exprimă ) le adună într-una singură ( şi vă rog Adriana, florinm şi toţi ceilalţi nu vă apucaţi să faceţi iarăşi ditamai romanul pe seama căsniciei 🙁 ).
D
noiembrie 8, 2009 @ 9:18 pm
„Sfinţii Părinţi tălmăcesc faptul că la Înviere Maria Magdalena nu a fost lăsată de Hristos să-L atingă se datorează unei iubiri erotice, pământeşti pe care o avea faţă de Hristos”
TARE AS VREA SA-MI SPUI SI MIE UNDE AI GASIT ASTA !
Adriana
noiembrie 8, 2009 @ 9:21 pm
Sfintii Parinti talmacesc asa ceva despre Maria Magdalena?? Care Sfant Parinte a zis asa ceva???
Cat despre casatorie, stai linistit Saurian, ca nu o luam de la capat, cred ca ne-a ajuns la toti 😛
In orice caz, sa stii ca pe tine te inteleg cel mai bine dintre toti cei care mi-au raspuns pana acum. Iar combinat si cu ceea ce a zis D, am inteles in sfarsit cum sta treaba cu slabiciunea voastra 😉 Domnul sa va dea putere la toti sa le vedeti pe toate femeile care nu va apartin asa cum o vedeti pe Sfanta Fecioara ca fiinta spiritualizata, si nu ca fiinta din tarana!
D
noiembrie 8, 2009 @ 9:25 pm
e linistitor sa aflam ca doar noi suntem slabi …
Adriana
noiembrie 8, 2009 @ 9:31 pm
Prin „voi” nu ma refeream la tine D, sau la Saurian, ci ma refeream la cele discutate aici despre sfintii din pustie. Daca ei erau atat de slabi in fata femeii, ce sa se mai ceara de la ceilalti? Doar sa fie mila Domnului cu noi toti si sa ne apere de ispite asa cum ne-a invatat sa ne rugam, sa ne dea ochi duhovnicesti ca sa vedem in toti cei de langa noi fiinta spirituala din ei, si nu pe cea materiala, cu alte cuvinte sa ne dea ochi de copii…
florinm
noiembrie 9, 2009 @ 12:07 am
Din fericire, femeia/barbatul nu sunt „spiritualizati”, deci putem sa refuzam liberi caderea in pacat.
Si ecumenismul este „erezia ereziilor” – asta apartine unui „oarecare” Pr. Staniloae… Iubirea promovata in ecumenism, acest: „intelege-te cu oricine, doar sa o dai la pace” – in limbaj de cartier – e cea mai mare pacaleala a zilelor noastre!
Aparati sfintii, nu ajutati la defaimarea lor. Caci ei vor sta alaturi de Domnul, la Judecata – asa scrie in Sf. Evanghelie.
Deci daca ei invata sa fugim de prilej, sa-i ascultam. Daca ei ne invata sa ne rugam, sa-i ascultam. Si sa evitam discutiile prea multe cu femeile, mai ales cele fata-n fata.
De cate ori nu v-ati „indulcit”, fratilor, de frumusetea unei femei, de cate ori n-ati fost atrasi de cate-un detaliu (chiar si al cuvintelor)? Si de cate ori, dupa aceea, nu v-a urmarit acea amintire a acelui gest „nevinovat”? De ce ati avut de furca, daca totul este „nevinovat” si permis?
Sfintii nu aveau nimic impotriva femeii, nu sufereau de niciun complex sau frica de femeie. Singura lor frica era aceea ce a nu cadea in pacat si singura lor grija era cea de sufletul cel nemuritor, si de-asta fugeau de pacat, nu de femeie propriu-zis. Fugeau de ispita. Tot asa fugeau de orice placeri lumesti, de muzica, de mancaruri alese, de comfort etc. O faceau pentru ca ii atrageau spre cele lumesti, departandu-i de Dumnezeu.
Si femeile sfinte se fereau, de compania multora, se izolau – nu inseamna ca daca-i vedeau, gata, pacatuiau cu ei in minte. Dar si acestea fugeau tot de ispita. „Si nu ne duce pe noi in ispita” – remember?
Cum sa facem noi altfel, acum? Ar fi un fel de „Si nu ne duce pe noi in ispita”, ca ne ducem noi singuri. Asta nu inseamna sa mergem cu capul in pamant – apropos de asta, Pr. Cleopa spunea ca daca faci asa, poti sa cazi intr-un canal 🙂 Deci priveste inainte, dar nu cu pofta. Priveste, nu cauta la priviri, nu pofti.
Saurian
noiembrie 9, 2009 @ 9:18 am
Văd că nu găsesc pe net unde scrie asta dar din ce am înţeles apare în cântările de la Înviere. Oricum chestia asta a spus-o şi un arhimandrit la o emisiune. Mă voi interesa.