Ți-e frică de cruce? Răstignește-ți egoismul!
Mi-e frică să sufăr. Mi-e frică și de cea mai mică durere. Mie, frigul mi se pare cea mai înspăimântătoarea durere fizică, altora durerea de măsea. Pentru alții singurătatea poate fi simțită adesea ca o durere de ordin fizic. Oricum ar fi, suferința nu este pe placul nostru.
Știm că pentru a ajunge la Înviere trebuie să trecem prin povara Crucii, așa cum a făcut și Hristos Domnul.
Dar oare este obligatoriu ca toți să suferim? Sau unii se pot erija? Există oare o cale spre mântuire fără suferință?
Părintele Serafim Rose spunea:
„Noi, cei ce ne numim creștini, nu trebuie să așteptam nimic altceva decât să fim răstigniți. Căci a fi creștin înseamnă a te răstigni, în aceste vremuri si în oricare alte vremuri, de când Hristos a venit întâia data. (…) Și trebuie să fim răstigniți la vedere, în ochii lumii, căci împărăția lui Hristos nu este din această lume, și lumea nu o poate primi, și nu o poate primi nici măcar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singura clipa.”
Ce-o fi însemnând această răstignire pentru noi cei de astăzi?
Sfinții Părinți spun că suferința vine din lipsa plăcerii. Suferim pentru că vrem să trăim o stare continuă de gustare a plăcerii, și când acest fenomen este întrerupt, din diferite motive, apare durerea, sau întristarea după momentele în care eram obișnuiți cu gustarea plăcerii.
Deși sunt foarte mândru și egoist încerc uneori, cu ajutorul lui Dumnezeu, în relațiile cu cei din jur să-mi dau mai puțină importanță mie însumi și mai multă celorlalți. Dacă am de împărțit ceva, dau celorlalți partea mai mare și mie pe cea mai mică. Dacă din princina condițiilor, unele persoane dintr-un grup trebuie să suporte anumite inconveniente și altele nu, atunci mă plasez în grupul cu inconveniente. Dacă sunt refuzat, jignit, sau dat la o parte, accept acest lucru cu calm și mă retrag fără să reacționez. Dacă sunt nedreptățit de șefi, persoane cu rang mai înalt, atunci plec capul și mă retrag, fără să fac tam-tam. Încerc întotdeauna să nu deranjez prin dorințele mele și nici să mă impun, chiar dacă autoritatea mi-ar permite acest lucru (ca tată, soț, client, beneficiar, cetățean, etc.)
Această atitudine, pe care am învățat-o din Evanghelie, m-a ajutat de multe ori să scăp de suferință, pentru că din punct de vedere moral m-am plasat pe o poziție pe care știam că o să sufăr și mă pregăteam pentru asta. Eram împăcat cu ideea și parcă de fiecare dată prindeam curaj să rezist, și ceream ajutor lui Dumnezeu. Plasându-mă pe o poziție care nu incomoda pe ceilalți, ba dimpotrivă, îi favoriza, nu aveam concurență, nu îmi era frică de o suferință ulterioară, ci acceptam direct suferința maximă pe care o puteam obține în acea postură în grup. Acest lucru îmi dădea liniște și scăpam de frica aceea: „dacă o să fiu eu cel care…”. Scăpam de amenințarea cuțitului la gât și eram mai liniștit.
Din punct de vedere psihologic aș putea spune că aceste gen de comportament te ajută să te plasezi pe poziția în care vei obține minimul de plăcere cu minimul de frustrări… prin urmare și un minim de suferință, dacă ne gândim că suferința este defapt durerea care provine din neîmplinirea dorințelor (nevoilor).
Dacă te auto-propui primul, pentru a avea cele mai mari beneficii într-un grup, atunci te plasezi pe poziția în care vei obține maximul de plăcere dar și cu maximul de frustrări, frustrări provenite din teama că cei din jur nu-ți vor confirma poziția și vei ajunge până la urmă să beneficiezi de mai puțin sau chiar deloc.
Dacă suntem puțin atenți la ce se întâmplă în lumea noastră vom observa că acolo unde este ciolanul acolo sunt și câinii. Unde sunt beneficii și o vacă de muls acolo e mare concurență. Unde se fac bani repede și beneficiile vin pe termen scurt, acolo trag majoritate oamenilor. Unde-i chin, suferință, muncă, trudă, stres, beneficii pe termen lung, acolo vin puțini sau deloc. Un părinte din Muntele Athos întrebat dacă are liniște și dacă se poate ruga el a răspuns ceva de genul: „În sărăcie nu te deranjează nimeni”. Dacă n-ai nimic valoros care să-i atragă pe ceilalți, atunci nu vei fi deranjat și nici luat la ochi.
Dacă vrei prin atitudinea ta bani, funcții înalte, câștiguri politice, dacă ai influențe asupra maselor de oameni, sau poți în vreun anumit fel aduce beneficii altora, atunci cu siguranță vei avea concurență și vor vrea și alții o felie din tortul tău. Poziționându-te astfel poți lesne să ajungi la suferință, neobținând ceea ce ți-a propus.
În general lumea caută cele materiale și aici se dă toată bătălia, și e normal că din această „luptă” cei implicați să iasă răniți și suferind.
Cu cât acorzi mai puțină importanță celor materiale și mai multă celor duhovnicești cu atât vei fi mai puțin interesant pentru lume, și vei ieși mai puțin rănit din această luptă.
În concluzie, am putea spune că suferim doar pentru că dăm în gât după cele lumești, strofocându-ne așa de mult să le obținem.
Astfel Crucea pe care trebuie s-o purtăm toți pentru a ajunge la Înviere nu este altceva decât lepădarea de cele materiale, sau încercarea continuă de a obține bucurie din cele duhovnicești, din relația cu Dumnezeu și oamenii.
Presupunând că există o cale spre mântuire cu minim de suferință, acea cale este chiar viața trăită fără a pune preț pe cele materiale, dar raportându-ne mereu la poruncile Mântuitorului Hristos.
Dacă vrem să ne mântuim fără suferință, atunci să ne lăsăm pe noi la urmă și să-i punem pe ceilalți întâi. Să slujim tuturor și abia la urmă nouă!
De aceea am spus că dacă ne este frică de Cruce, să ne răstignim egoismul!
Putem fugi de suferință, transformând Crucea lui Hristos în renunțare la toate cele ale lumii!
În Tradiția Bisericii Ortodoxe Crucea este de fapt asceză, dezpătimire, luptă pentru a lepăda păcatul – ca singur responsabil pentru suferință. Păcatul ne face egoiști și ne poziționează pe postura psihologică în care să așteptăm maximul de plăcere.
Smerenia dimpotrivă, ne poziționează în postura omului care nu vrea nimic, mulțumit mereu cu toate, care nu vrea să deranjeze pe nimeni, și care are o problemă doar cu el însuși și niciodată cu ceilalți, dispus oricând să suporte condiții de trai mai grele, sau o lipsă a plăcerilor.
(Claudiu)
alexandra
septembrie 12, 2012 @ 9:04 am
superb articol.
Ludmila Doina
septembrie 12, 2012 @ 10:37 am
„…Această atitudine, pe care am învățat-o din Evanghelie, m-a ajutat de multe ori să scăp de suferință, pentru că din punct de vedere moral m-am plasat pe o poziție pe care știam că o să sufăr și mă pregăteam pentru asta. Eram împăcat cu ideea și parcă de fiecare dată prindeam curaj să rezist, și ceream ajutor lui Dumnezeu. Plasându-mă pe o poziție care nu incomoda pe ceilalți, ba dimpotrivă, îi favoriza, nu aveam concurență, nu îmi era frică de o suferință ulterioară, ci acceptam direct suferința maximă pe care o puteam obține în acea postură în grup. Acest lucru îmi dădea liniște și scăpam de frica aceea: „dacă o să fiu eu cel care…”. Scăpam de amenințarea cuțitului la gât și eram mai liniștit.
Din punct de vedere psihologic aș putea spune că aceste gen de comportament te ajută să te plasezi pe poziția în care vei obține minimul de plăcere cu minimul de frustrări… prin urmare și un minim de suferință, dacă ne gândim că suferința este defapt durerea care provine din neîmplinirea dorințelor (nevoilor)….”
Claudiu, mie imi place enorm de mult cum scrii, dar acest articol ma deruteaza complet; cum poti sa fii atat de lucid, si in acelasi timp sa fii si autentic? E posibil asa ceva daca nu esti ajuns la masura sfinteniei? Si nici sfintii nu puteau sa-si cerceteze atat de perfect interiorul, pentru ca perfectiunea este a lui Dumnezeu, iar noi, fiecare in parte, suntem taine atat pentru noi cat si pentru ceilalti, cunoscuti cu adevarat doar de Domnul.
Oare faptul ca amesteci Sfanta Evanghelie cu „sfanta” stiinta ce se numeste psihologie, nu te abate de la carare, si te face sa te inalti, in loc sa te smeresti pentr a te desavarsi?
In opinia mea Sfanta Evanghelie cu psihologia nu se pot amesteca, cum nu poti sa mergi pe doua carari deodata; ori mergi pe una, ori pe alta.
Daca mergi pe drumul pe care ti l-a aratat Domnul, El iti va lumina mereu acest drum, pentru a ti-l usura, iti va conduce pasii, si nu ai nici o nevoie sa afli cele ale psihologiei, care iti vor icurca pasii.
Suferinta este suferinta si nu cred ca trebuie atat de teoretizata, daca stim ca in ea Domnul este cu noi, si nu trebuie sa deznadajduim, pentru ca nu are nici un rost, dupa cum ne spune Parintele Rafail Noica. Ne-o traim fiecare, dupa cum ne-o ingaduie Domnul, ca sa ne curatam de pacate.
Doamne ajuta !
Boitos
septembrie 12, 2012 @ 12:03 pm
Eu nu am simtit ca Claudiu se refera la ceva psihologic, si nici nu amesteca psihologia cu religia.
Faptul ca stii cum sa te comporti in anumite situatii tine de faptul ca ai mai trecut prin acele situatii si stii cum e mai bine pt tine.
Lumdmila, cum sa iti explic altfel:
Adica, daca intr-o situatie tu esti nevinovata sau ai dreptate, iar cineva te acuza de ceva, dar stii ca acel cineva va sustine sus si tare ca asa este cum zice el, atunci ce faci: cedezi sau te razboiesti mult si bine?Desi stii ca acel razboi nu duce nicaieri si nu se va termina in favoare ta.
Eu in acele cazuri rabd, pt ca am mai trecut prin asta si stiu cum e.Prefer sa iau vina asupra mea, numai sa nu fie mai rau, pt ca stiu ca poate fi mai rau.
Adica intr-un fel ma protejez pe mine si pe celalalt.Asta fac.
Mi se mai intampla sa duc si razboaie si cateodata nu las pana nu e cum vreau eu.
Si mai stiu ca orcine ce zice si orice face, inaintea Domnului sunt doar eu asa cum sunt cu bune si cu rele.Cu suferinte si cu bucurii.Doar El imi poate vindeca suferinta si imi poate da leac pt suparare.
Nimeni altcineva.
Claudiu Balan
septembrie 12, 2012 @ 1:37 pm
Doamne ajută, Ludmila!
Această idee de articol o am în cap de mult timp și am amânat scrierea lui. Ideea mi-a venit într-una din situațiile descrise mai sus.
Ideea era următoare: „poți să treci prin viață fără suferință, dacă îi lași pe alții înaintea ta.”
Când am început să argumentez articolul a trebuit să apelez la argumente de ordin logic și psihologic, pentru că altfel nu știam cum să mă exprim. Așa mi-a dat Dumnezeu să scriu atunci, așa am scris.
Nu știu psihologie.
Eu în mintea mea, în sufletul meu, ca om în viața de zi cu zi, în ceea ce fac mă raportez la normele de credință, la Sfânta Evanghelie, la tot ce spune Biserica, fără să fac prea multe paralele cu știința.
Ludmila Doina
septembrie 12, 2012 @ 3:57 pm
„… poți să treci prin viață fără suferință, dacă îi lași pe alții înaintea ta.”
Si fara suferinta nu inseamna fara cruce? Nu te abandonezi, mai bine, in ceea ce Domnul ingaduie, ca stie El ce face, ca sa iti porti si tu crucea ta care iti este mantuitoare?
La toti ne e frica de cruce, dar asta nu inseamna ca trebuie sa o lepadam, prin tot felul de calcule mai mult sau mai putin sofisticate, si care in final ne ajuta sa traim mai caldut, dar fara cruce. Si stim cu totii ca nu exista crestin fara cruce.
eu imi primesc toate suferintele, deci imi port crucea, sub care nu o data cad, mi-e din ce in ce mai greu, dar vreau si eu cu Domnul, si ma ridic, si merg mai departe; ma mai supar, mai dau o lacrima-si mai multe, si-mi duc toate suferintele care vin. NU FUG DE ELE !Sunt urmarea faptelor mele, chiar daca sunt nedreptatita; ingadui si nedreptatile, pentru ca inainte de mine le-a ingaduit Dumnezeu. Realitatea nu este intotdeauna cea ce vedem noi; poate ca am nedreptatit si eu candva pe cineva si nu am realizat, si mi se intoarce, dar pe pielea mea o simt poate insutit; si trebuie sa primesc, nici intrun caz sa fug; ni le ridica Domnul cand vine vremea, stie El vremea.
Pot sa vorbesc indelung pe aceasta tema, ca am oarece anisori, si experienta in spate, dar am spus destul.
In privinta egoismului, e mai greu. Atunci cand e cazul, si Domnul ingaduie, trebuie sa o faci si pe asta. Si acest subiect, nu-l mai dezvolt.
Inca ceva: Suferinta ne-o cantareste Domnul, si o primim, si o ducem asa cum vine, cu demnitate, pe cat se poate, si fara nici un fel de calcule, ci doar cu rugaciuni.
Doamne ajuta !
Claudiu Balan
septembrie 12, 2012 @ 6:03 pm
Doamne ajută, Ludmila!
Tot ce trăim este o consecință a alegerilor noastre și a alegerilor lui Dumnezeu. Prin urmare suferința pe care o suportăm este și urmare a faptelor noastre.
Acest articol dă o soluție pentru a minimiza cauzele suferinței provocate de propriile noastre alegeri.
Soluția acestui articol nu este o noutate, nu este o invenție ci este desprinsă din Tradiția Bisericii noastre. Mi-aduc aminte de o pildă din Pateric unde un părinte mai puțin nevoitor (chiar leneș) avea marea virtute de a nu judeca pe nimeni.
Prin prisma acestei virtuți s-a mântuit căci: „Nu judecați și nu veți fi judecați!”
Această pildă aduce următoarea soluție: Poți evita suferința văzându-ți mereu faptele tale, și punându-te mereu pe ultimul loc în fața celorlalți.
A-ți răstigni egoismul este tot o cruce și uneori una mai grea decât o boală trupească sau o lipsă materială. Cei mândri îți pot confirma asta.
Totuși, orice am face, pe Dumnezeu nu-l fentăm, poruncile Lui nu le putem dribla, așa că până la urmă orice cale am alege trebuie să ajungem tot la: lepădarea patimilor și comuniunea cu Dumnezeu.
Fiecare poate alege ce drum vrea, atât timp cât îi este de folos duhovnicesc. Dumnezeu va ști mereu să compenseze lipsurile noastre de „a vedea” cum trebuie lucrurile sau neputințele care ne duc la lenevie.
Răstignirea egoismului ne-a fost „predată” chiar de Mântuitorul Hristos, care deși este Dumnezeu, n-a spus nimic când L-au răstignit pe Cruce, nu Și-a cerut drepturile, nu a strigat că este nedreptățit. A tăcut, a îndurat, s-a pus pe Sine însuși la urmă în fața tuturor și a Înviat.
Răstignirea egoismului e o altă față a Crucii.
Cineva a întrebat la o conferință ASCOR Galați pe IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos: „E bine să ne dorim suferința?”
Răspunsul a fost: „Nu.” cu nuanța: „chiar dacă ne duce la mântuire”.
Gândește-te ce nebunii ar născoci oamenii dacă dorirea suferinței ar fi fost acceptată de Biserică.
Prin urmare, a-ți dori să suferi mai puțin este un lucru bun, e în ființa noastră, și e firesc să căutăm acest lucru. Însuși Dumnezeu ne îndeamnă să gustăm permanent din bucuria Harului Său Dumnezeiesc, și nicidecum să suferim tot timpul.
Ludmila Doina
septembrie 12, 2012 @ 8:03 pm
„Prin urmare, a-ți dori să suferi mai puțin este un lucru bun, e în ființa noastră, și e firesc să căutăm acest lucru. Însuși Dumnezeu ne îndeamnă să gustăm permanent din bucuria Harului Său Dumnezeiesc, și nicidecum să suferim tot timpul.”
Da, aici ai dreptate; din nefericire mai sunt si unii care au darul suferintei. Daca am aparat suferinta, inseamna ca ma numar printre ei; si imi doresc din suflet sa ma mai odihnesc de ea, ca sa-L odihnesc si eu pe Domnul.
Astept acele articole ale tale, in care iti curge sufletul precum un izvor curat de munte, si nici nu stiu cand l-am citit, ca s-a si terminat. Nu le construi, ci lasa-le sa curga de undeva de sus, prin tine, si apoi la noi. Acelea odihnesc.
Doamne ajuta !
Claudiu Balan
septembrie 12, 2012 @ 9:00 pm
Ce să zic, Ludmila….
Îi apreciez mult pe oamenii care suferă și rezistă în suferința lor. Eu sunt o persoană care nu suferă și care n-a avut greutăți în viață. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Dumnezeu să-ți dea putere să reziști și să-ți fie suferința spre îndumnezeire.
Cât despre scrisul articolelor… mă lupt și cu mândria și cu neștiința, și cu timpul liber pe care nu-l am…. dar îmi pun nădejdea că Dumnezeu mereu ne luminează să scriem ce este de folos.
Sandra
septembrie 12, 2012 @ 10:38 pm
„Poți evita suferința văzându-ți mereu faptele tale, și punându-te mereu pe ultimul loc în fața celorlalți”.
Imi fac timp mereu sa pomenesc numele tuturor prietenilor, familiei, colegilor, cunoscutilor, chiar si necunoscutilor de pe OT, cand ma rog la Biserica, cand pun lumanari , sau cand am mai mult timp pentru rugaciune acasa. Ma pun pe ultimul loc, incercand sa rezolv toate problemele si grijile sufletesti ale altor cunoscuti sau apropiati, inaintea linistii mele.
Da, imi rastignesc egoismul , pe cat pot eu , iar faptul ca pot sa alin o persoana , imi aduce liniste in suflet si imi da un sens , sensul fericirii trait prin aproapele. Dar desi fac acestea, ma rog zilnic, ma rog din adancul inimii mele cu lacrimi in ochi, cum nu m-am rugat poate alta data, tot nu ma izbavesc de boala pe care mi-a trimis-o Dumnezeu. Raman cu aceeasi boala , pentru care plang si sufar. Si nu inteleg de ce, pentru ca nu am facut si nu fac rau nimanui, incerc sa imi dau toata iubirea celorlati, dar nu imi primesc sanatatea deplina inapoi.
Si atunci eu ce sa mai inteleg? Nu, nu vreau sa mai aud de suferinta. Si nu stiu ce sa mai rastignesc in mine, am obosit. E un articol folositor bineinteles, dar nu stiu in cata masura il pot aplica situatiei mele.
Doamne ajuta!
Cristina
septembrie 13, 2012 @ 4:48 am
Σάντρα Ξένια ai fost si la Moaste ? (La care? Ai simtit ceva cand te-ai dus la ele?)
La mai multe slujbe de Sf Maslu ai fost? (la manastiri de preferat – Par Arsenie Boca spunea sa avem ca duhovnic Pr de Mir ca e mai putin exigent in canoanele date, iar pt slujbe, rugaciuni sa ne ducem la manastiri ca ar fi mai puternice.)
La vre-un Sf, de genul Sf Nectarie Taumaturgul, te-ai rugat ?
Uite ce am gasit pe http://www.parinteleilielacatusu.ro Inca nu e canonizat dar, pare miraculos, sfant. E in Bucuresti, cartierul Giulesti, cimitirul Adormirea Maicii Domnului.
Daca iti gasesti vindecarea sau macar alinarea sa ne anunti si pe noi (cand se va intampla, numai sa nu uiti). Si sa ne dai si noua ,,reteta”. (Poti sa imi trimiti si mesaj pe privat daca asa ti se mai ok, username-ul meu: Christina).
Toate bune!
Doamne ajuta!
PS: In unele afectiuni trebuie sa ,,muncim” si noi ca sa ne fie mai bine. Spre ex., in unele cazuri sportul face foarte bine. Alt remediu foarte bun, fara efectele adverse ale medicinii alopate, este masajul- reflexoterapia. Cineva din familie ar putea urma un curs si sa iti faca masaj. Sau daca poti sa iti faci si tu singura.
PPS: Daca am deranjat cumva prin adresarea mea la pers II singular imi cer scuze. Considerati in cazul acesta ca am vorbit cu Dvs.
Sorin
septembrie 13, 2012 @ 5:07 am
@Christina, Σάντρα Ξένια: Citeam chiar ieri în „Mântuirea păcătoșilor” că de multe ori boala reprezintă un chin dat de Dumnezeu pentru a ne izbăvi de chinurile mult mai mare și veșnice din iad. Scria acolo că atunci când suntem bolnavi și ducem această Cruce cu smerenie și cu renunoștință pentru că Hristos vrea să ne curețe de niște păcate, ne ajută foarte mult dincolo. Mai erau date exemplu de părinți bolnavi care priveau această boală ca o cercetare a lui Dumnezeu, ca o milă a lui Dumnezeu. Ce vreau să spun e că nu întotdeauna boala va dispărea dacă ne rugăm și mergem la moaște. Uneori e o Cruce dată de Dumnezeu și tot ce putem noi să facem e să încercăm să o ducem până la capăt. Până la urmă și când ești bolnav și te încrezi în dragostea Lui se poate spune că te lași în mâinile lui Hristos.
Sandra
septembrie 13, 2012 @ 6:58 am
@Christina : Am mers la Sf Maslu ori de cate ori am putut , de doi ani ( cu mult inainte sa ma confrunt cu aceasta problema ).Fac si sport destul de intens, chiar si pe vreme neprielnica. Alergatul, mai ales in natura, ajuta atat fizicul, cat si psihicul, intr-adevar. Dorm si iau cu mine peste tot floarea de la mormantul Sfintei Xenia si vesminte de la Sf. Spiridon, iar zilnic ma dau cu ulei din candela Sfintei Xenia.
Nu pot spune ca am gasit o vindecare ( desi simt destul de palpabil si o imbunatatire fizica, ceea ce imi da speranta! ) dar alinare in orice caz prin Sfanta Xenia am gasit, la care pot spune ca am asistat personal la trei minuni.De fiecare data cand ma rog la ea sau ii ating darurile de la mormant, simt ceva deosebit. Nu astept sa ma vindece si pe mine , cum spunea Saurian, dar imi aduce o pace extraordinara, si cumva, stiu si am o credinta ca va avea grija de mine.
@Saurian are dreptate. Eu sunt constienta ca nu trebuie sa ma astept ca aceasta boala sa treaca si sa fie ceva ce va trebui sa duc toata viata, o Cruce. Iar asta e lupta mea acum : momente cand ma incred total in dragostea lui Dumnezeu si ma las in mainile Lui, momente cand chiar ii multumesc pt incercarea ce mi-a trimis-o , deoarece m-a schimbat in multe feluri, momente cand am incredere si pace, dar si momente cand pic la pamant si plang , cand accept cu greu si cu amaraciune multa, intreband, de ce trebuia sa mi se schimbe viata asa, de ce nu imi arata ce sa fac mai departe.
Rugati-va va rog pentru mine sa primesc luminare, ca sa raman pe primul drum mereu!
(Christina, imi poti vorbi cu „tu” )
Sandra
septembrie 13, 2012 @ 6:59 am
PS.
Multumesc pentru gandurile bune si sfaturi.
Doamne ajuta!
Badea Patricia
septembrie 20, 2012 @ 11:25 am
Spunea parintele Arsenie Boca intr-o carte: „Paziti-va de pacat si nu veti avea atatea suferinte de dus ” , fraza care cred ca rezuma destul de bine mesajul articolului lui Claudiu.
Ana
septembrie 21, 2012 @ 11:08 am
Sandra Xenia
[quote]Raman cu aceeasi boala , pentru care plang si sufar.[/quote]
Imi pare rau pentru suferinta prin care treci. Eu sunt mama a 3 copiii si in viata mea ca si in viata multor altor mame durerile vin si trec si iar vin. Ne intarim insa cu cat trecem prin ele. Intr-o situatie mai grea din viata mea am citit din vietile sfintilor si am luat exemplul unui parinte. Nu am crezut ca voi putea face si eu la fel ca acel parinte, insa am gandit ca daca Dumnezeu ia ajutat aceluia sa duca pana la capat acel canon si apoi l-a ajutat in problema lui, sigur ma v.a ajuta si pe mine. Am facut asa si problema grea mi s-a rezolvat. Ispitele au fost pe masura, dar cu durerea de mama purtata in mine, am putut sa duc pana la capat.
Observ ca tu ai deja o legatura draga cu sfanta Xenia, asa ca esti pe drumul bun. Ea iti v-a ajuta sa gasesti calea spre sanatatea de care ai nevoie.
Dumnezeu sa.ti ajuta