Ţigănuşul credincios

Când eram student am fost membru al ASCOR, filiala Galaţi. Printre multele activităţi pe care le făceam aici noi tinerii (pelerinaje, conferinţe, ajutorarea copiilor din orfelinate, a bătrânilor din azile, a deţinuţilor din penitenciare, atelier de icoane, serate culturale, casete şi cd-uri cu cilinde, etc.) mergeam duminică dimineaţă la orfelinatele de copiii şi luam o parte din ei şi-i duceam la Biserică la slujbă. Eram mai mulţi şi ne-mpărţeam câte 2-3, fiecare grup mergând la un orfelinat. Mergând aproape în fiecare duminică, am ajuns să ne cunoaştem foarte bine cu copiii şi cu educatoarele de acolo.

De fiecare dată când mergeam trebuia să alegem un grup de 10 -15 maxim 20 de copiii şi să-i ducem la Biserică. Când ajungeam începeam să facem lista cu cei care merg şi deobicei atunci toţi copiii dădeau buzna pe noi, înconjurându-ne şi strigând fiecare ca să fie luat. Atunci trebuia să-i luam pe unii şi să-i lăsăm pe alţii. La un moment dat, fiind în primele duminci pentru mine şi necunoscând aproape pe nimeni, văd un băiat la vreo 12-13 ani care era ţigan şi care striga la mine să-l iau, alături de mulţi alţii care erau pe lângă el. În gălăgia mare care se făcuse eu aflu că-l cheamă Feraru şi hotărăsc să-l trec pe listă. În momentul acela au început mai mulţi să strige:

„Domnul, nu-l luaţi pe Feraru că e rău! „, „Feraru e cel mai obraznic, nu-l luaţi! „

Educatoarea confirmă că Feraru e unul din cei mai obraznci. Am stat puţin şi m-am gândit, m-am uitat la Feraru, mintea mea era plină de prejudecăţi faţă de el… Dar văzând că toţi îi stau împotrivă m-am hotărât să-l iau şi să am grijă personal de el. Am plecat apoi la Biserică toţi, am participat la slujbă cu drag. Copiii au fost liniştiţi, sau plictisit puţin şi unii au început să se joace.

Feraru era atent, îl urmărea cu mare drag pe Prea Sfinţitul Casian care slujea dumnezeieşte, începuse chiar să fredoneze la răspunsurile corului. Ţigănuşul rău prinsese drag de biserică, avea voce, şi-i plăcea mult să rostească şi el ce zicea preotul. S-a terminat slujba şi mi-a spus că i-a plăcut şi că vrea să mai meargă. L-am luat de fiecare dată de atunci în colo, era printre cei mai atenţi şi înţelegea ce se-ntâmplă, era atent chiar şi la predică, şi când ieşeam mă întreba: „a zis de noi Prea Sfinţitul, nu ?” El era nebotezat şi după ce a mers o perioadă la Biserică, un părinte i-a spus că-l botează, numai să se pregătească. Şi într-o zi din săptămână părintele l-a botezat pe Feraru, naşă fiind chiar una din fetele de la ASCOR.

Au trecut anii, eu am terminat facultatea, am plecat de la ASCOR şi nu m-am mai dus pe la ei, dar şi acum merg întotdeauna la catedrală. Mare mi-a fost mirarea şi bucuria când l-am văzut pe Feraru  venind cu un prieten, aici în locul unde venisem noi de multe ori. Mi-a spus că vine foarte des şi că-i place mult.

Acum era mai liniştit, mă certa că n-am mai trecut pe la el, îmi spunea că-i e dor de mine. Deşi unii din copii de la orfelinat când mă vedeau îmi cerau bani, el nicioată nu mi-a cerut nimic. Îmi era chiar ruşine pentru asta şi-i dădeam eu, iar el spunea că nu vrea, dar lua până la urmă. Acum e mai mare, lucrează la o firmă, are salariu frumuşel şi bonuri de masă, şeful e mulţumit de el, şi are şi o prietenă. A aplicat la o casă pentru ANL şi se gândeşte chiar să se căsătorească.

Pot spune că din toţi copiii pe care i-am dus la Biserică doi ani la rând, Feraru e unul din cei mai apropiaţi de Dumnezeu, şi printre puţinii care acum vin de drag singuri la Biserică. Bucuria care i-a dat-o Dumnezeu duminică de duminică când era mai mic l-a „rănit” şi l-a făcut să întoarcă mereu, să guste iar şi iar din din harul lui Dumnezeu. Pacea şi liniştea slujbelor l-au făcut să se-ndrăgostească de Biserică.

El ţigănuşul dintre români, el cel mai rău dintre ei, acum e aproape un bărbat… Un bărbat bun şi liniştit, un om cinstit, un om cu frica lui Dumnezeu.

Dacă nu-l treceam pe listă ?

(Claudiu Balan)