Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

Fiind copil, mergeam adesea cu părinţii mei la bunici care locuiau într-un sat foarte apropiat de oraşul unde locuiesc. Cel mai frumos era atunci când îmi petreceam vacanţa de vară acolo, în mediul acela nepoluat, lipsit de zgomotul maşinilor sau mirosul groaznic de încins al asfaltului ars de razele fierbinţi ale soarelui din lunile caniculare ale verii.

Ei bine, toate acestea erau înlocuite cu aerul curat al dimineţilor, cântecul cocoşilor, mirosul îmbietor de regina nopţii care mă învăluia în fiecare zi când ieşeam în curte, dimineaţa înainte de răsărit.

Însă şi mai frumos era în zilele de sărbătoare când clopotele răsunau în tot satul să cheme credincioşii la Sfânta Liturghie. Toată suflarea satului, copiii, tineri şi bătrâni, umpleau uliţele îndreptându-se tăcuţi, îmbrăcaţi în costume naţionale, ca într-o procesiune solemnă, spre Biserică.

Pe la 7:30 dimineaţa biserică era plină până la refuz, tinerii şedeau aliniaţi în rând pentru a săruta icoanele de pe iconostase apoi cele de pe catapeteasmă, iar după asta fetele se așezau la strana din stânga, iar băieţii la strana din dreapta; asemenea şi bătrânii se aşezau pe scaune aşteptând începutul slujbei.

La ora 8:00, cred că este un obicei natural, cânta şi cântă şi acum un cocoş de trei ori iar în acel moment preotul începea slujba.

Tinerii dădeau răspunsurile la Utrenie şi la Liturghie ca un cor de îngeri iar bătrânii îi însoţeau în cântarea lor.

Aşa era acum 15 ani, când am mers prima dată la biserică.

Acum însă tinerii au devenit maturi, au părăsit satul, iar bătrânii sunt rugători în ceruri. Populaţia satului s-a înjumătăţit dar tradiţia s-a păstrat.

Am observat asta duminica trecută când am fost de această dată în calitate de cântăreţ iar preotul, tânăr pe atunci dar acum împovărat de ani, mi-a strâns mâna mulţumindu-mi pentru cântarea cu care l-am impresionat până la lacrimi.

Toate acestea m-au impresionat şi m-au marcat în mod plăcut, făcându-mă să iubesc frumosul şi splendoarea vieţii.

Biserica mi-a rămas a doua casă şi a doua familie până în ziua de astăzi şi aşa va rămâne până la ultima mea suflare.

(Neicu Mihai Ionuț)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții