Secretele preoţilor şi ale episcopilor

Trebuie să spun din start, pentru toți iubitorii de bârfe, că acest articol nu face nicio dezvăluire ”senzațională” şi nici nu scoate la iveală vreo faptă rea a celor care slujesc în Biserica Ortodoxă, ci pur şi simplu dezbate la nivel general problema faptelor reprobabile cu caracter secret, pe care le fac unii clerici, fie ei preoţi sau episcopi, și care au urmări negative în popor.

Acest articol îi vizează în primul rând pe clerici, dar nu ca o acuză ci ca un semnal de alarmă că noi, poporul, oamenii simpli din Biserică, vedem şi auzim tot sau aproape tot ce se întâmplă în viaţa celor care slujesc la altar, chiar dacă se încearcă ascunderea aspectelor nedemne ale vieţii. Tot de la început fac precizarea că articolul vizează doar pe acei clerici care au ce ascunde, şi a căror fapte sunt de ruşine şi nu pot fi aduse la lumină. Nu vreau sa generalizez, căci ar fi o mare greșeală, deoarece avem mulți clerici vrednici de toată lauda,  dar cine se va simți cu musca pe căciulă, va fi vizat. Însă vizat nu de mine, ci de glasul propriei conştiinţe, de dreptatea lui Dumnezeu, de „securea (care) stă la rădăcina pomilor, şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.” (Matei 3, 10)

Sunt preoţi care nu au secrete şi care sunt sinceri în tot ceea ce fac, şi pentru că au o viaţă curată nu le este teamă ca faptele lor să iasă la lumină. Dumnezeu îi ştie pe fiecare din ei. La fel sunt și preoţi care fac misiune prin familiile lor şi întăresc în credință întreaga parohie, atât prin cuvânt cât mai ales prin faptă, dar sunt deasemenea preoţi care dărămă ceea ce au zidit la predică, prin propriile fapte necreştine sau prin faptele nedemne ale soţiei sau copiilor lor. Dumnezeu îi ştie pe fiecare!

Cât priveşte pe unii episcopi, pe cei pe care i-am cunoscut personal şi pe cei de care am auzit, am aflat că au secrete, şi nu mi-a fost dat să aud până acum de un episcop a cărui viaţă să fie deschisă ca o carte. Ciudat! Chiar ei, care primesc atâta slavă de la oameni, atâta respect, şi atâta har de la Dumnezeu, chiar ei sunt cei care se afişează ca persoane închise şi cu teamă de a se apropia de oameni în mod real, nu doar la suprafaţă. Hristos era mereu înconjurat de mii de oameni, mulţumile îl urmau oriunde, iar astăzi episcopii nu mai au curajul nici să invite un sărac în casa lor. Sunt oameni ai străzii care stau în frig pe lângă palatele episcopilor. Astăzi episcopii stau la masă cu oamenii politici, nu cu săracii. Palatele episcopale sunt saloane de primire pentru primari, senatori, deputaţi, miniştri şi oameni de afaceri dar nu și pentru ciungi, orbi, şchiopi, săraci şi toți năpăstuiții lumii. Dar Hristos Domnul, Arhiereul cel Veșnic și Capul Bisericii se identifică în primul rând tocmai cu sărmanii: ”Întrucât ați făcut unora dintre acești frați mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40)

Pe mine mă doare asta foarte mult! Totuşi în predicile de la amvon auzim cu totul altceva.

Preotul şi episcopul sunt persoane publice şi foarte expuse în societate. Oamenii văd şi analizează fiecare gest al lor cu o atenţie mult mai sporită decât gesturile unui simplu mirean, pentru că toţi aşteaptă să simtă ceva dumnezeiesc în comportamentul lor pe măsura veșmintelor pe care le poartă dar mai ales pe măsura misiunii care li s-a încredințat. Poporul aşteaptă să vadă cum Harul lui Dumnezeu primit la hirotonie lucrează prin preoţi, nu doar la Sfânta Liturghie sau la săvârşirea Sfintelor Taine ci şi pe stradă, acasă și în societate. Oamenii, fie ei credincioși sau nu, au aşteptări mult mai mari de la clerici decât de la mireni!

Din acest motiv, orice mică scăpare din comportamentul lor este hiperbolizată şi va circula foarte repede din gură în gură. Cercetătorii de marketing spun că un client fericit cu experienţa pe care a avut-o după cumpărarea un produs sau a unui serviciu, va împărtăși experienţa sa la două persoane în medie. Pe de altă parte, un client nefericit, care a fost dezamăgit de produsul şi serviciul cumpărat, va povesti dezamăgirea sa la 10 persoane în medie. Prin urmare „păcatele” firmelor sunt de 5 ori mai promovate decât „virtuţie” lor, şi este logic să fie așa pentru că oamenii percep binele ca stare de normalitate şi nu se simt constrânşi să-l povestească, pe când răul îl percep ca pe o anomalie a societăţii şi povestindu-l încearcă să-i îndepărteze şi pe alţii de el, şi indirect încearcă să-l elimine prin atenționare.

Se întâmplă acelaşi lucru şi în cadrul relațiilor pacienți-doctori, și în cadrul relațiilor elevi-profesori, dar mai ales în cadrul relaței popor-clerici: faptele de rușine ale clericilor sunt mai puternic răspândite în popor decât faptele lor bune. Mai ușor se ține minte o faptă rea decât zece fapte bune ale aceleiași persoane. Astfel, uneori patimile clericilor smintesc mai mult decât zidesc virtuţile lor. De aceea ne cere Hristos Domnul să fim desăvârşiţi, ca binele nostru să nu fie slăbit în putere de răul din noi. Acesta este motivul pentru care preotul trebuie să împlinească în viaţa sa tot ceea ce propovăduieşte, pentru că altfel mesajul propovăduirii devine din ce în ce mai diluat, mai slab şi mai ireal în raport cu faptele de rușine. Oamenii se smintesc când văd clerici care nu sunt consecvenți cu învățătura pe care o propăvăduiesc, până într-acolo încât ajung să arunce cu mizerie chiar și în credința propăvăduită.

Sunt preoţi şi episcopi care cred că au secrete pe care oamenii nu le ştiu, sau cred că doar foarte puţine persoane din jurul lor le cunosc. Ceea ce nu realizează este că bârfele despre faptele rele circulă mai repede decât ar dori. Un singur om este de ajuns să ştie ceva rău, iar acel om va împărtăşi „secretul” cu alt om de mare încredere de lângă el, care la rândul lui va împărtăşi şi el secretul cu alţi doi prieteni, și care vor duce vestea tot aşa până ce ”secretul” va deveni public. Astfel, în câteva zile, sute de oameni din toate colţurile lumii află nişte „secrete” pe care clericii în cauză cred că le ţin bine ascunse. Chiar Hristos Domnul zice că „nimic nu este ascuns care să nu iasă la iveală”.

Credincioșii află până la urmă totul și drept urmare se smintesc, iar în sufletele lor se nasc resentimente, repulsie și atitudini anticlericale, adică un efect al lui ”semeni vânt și culegi furtună”.

Să nu ne mai înşelăm că putem face păcatul fără urmări deoarece totul iese la iveală. Şi când zic tot mă refer la tot. Există o singură soluţie: să nu mai păcătuim, doar aşa oamenii nu se vor sminti și îndepărta de Biserică.

Atunci când un cleric face nelegiuri, chiar acele persoane cu care a „colaborat” vor fi cele care vor acuza public starea precară a moralităţii clericilor, adică la nivel generalizat, ca să nu-și dea de gol propria complicitate. Am auzit oameni de afaceri şi politicieni care acuză preoţii şi episcopii de comportament imoral. Ba aş putea spune că tocmai ei, partenerii de afaceri ai clericilor, sunt cei care propovăduiesc societăţii sus şi tare că: „popii sunt hoţi”.

Trebuie să fii naiv să crezi că cei cu care te-nvoieşti la rău vor tace din gură și nu vor face reclamă la ceea ce au văzut. Sunt şi ei oameni, au şi ei aşteptări, vor şi ei să se mântuiască, au şi ei copii de botezat şi tineri de căsătorit. Au şi ei probleme de suflet, deci la preot vor ajunge, şi au şi ei pretenţia să ajungă în faţa unui om sincer şi curat. Gândiţi-vă ce părere au soţia împreună cu copiii unui afacerist, despre preotul cu care soţul/tatăl tocmai a făcut un compromis de natură economică.

Este și acesta un motiv pentru care se duce de râpă credinţa în Dumnezeu a oamenilor simpli, pentru că există slujitori ai alterelor care se străduie să obţină fonduri de la oameni de afaceri sau de la politicieni dar se compromit uneori în diverse feluri pentru asta, apoi construiesc o biserică şi o cantină socială, deși în spate dărâmă sufletele a sute sau mii de oameni.

Credeţi-mă, sunt fapte ale unor preoţi din Banat care smintesc oamenii din Dobrogea. Şi ştiţi de ce? Pentru că oamenii îi ştiu pe toţi ca preoţi şi nu-i interesează că sunt din Timişoara sau din Cluj, ei ştiu doar că slujitorii Bisericii îi dezamăgesc.

Aș vrea să subliniez încă odată că articolul de față are scopul de a trage un semnal de alarmă, acela că oamenii se smintesc de faptele rele ale clericilor pe care aceștia le cred bine ascunse. Oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, ies din sânul Bisericii în tăcere, pe nesimțite, lăsând în clericilor falsa percepție că totul este bine.

Tot cu această ocazie amintesc că motivul pentru care unii preoţi nu mai poartă reverendă în diferite ocazii, este pentru că oamenii se vor uita cu alţi ochi la ei, și vor avea așteptări pe care preoții respectivi simt că nu le pot îndeplini, deși condiția de preot o cere. Preoţii când sunt în restaurant, ştiu că oamenii vor trage cu ochii în farfuria lor şi vor vedea friptura pe care o mânâncă vinerea, în zi de post, știu că vor vedea maşina de lux pe care o au în proprietate şi alte asemenea.

Nu vreau să denigrez slujitorii Bisericii ci urmăresc să stârnesc un sentiment de ruşine în conştiinţe celor care ne îndepărtează de Dumnezeu prin faptele lor. Nu ştiu câţi dintre ei sunt aşa… Dumnezeu îi ştie. Dar vreau doar ca ei să conştientizeze că oamenii vorbesc şi află foarte multe lucruri, lucruri care le alimentează îndreptățirea de sine, patima bârfei, a clevetirii și în final îi îndepărtează pe oameni din sânul Bisericii.

Prin tot ce face ca preot/episcop şi ca om, viaţa însăși a unui cleric este o carte deschisă de pedagogie creştină, din care fii Bisericii învaţă în fiecare zi.

(Claudiu)