Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Am participat timp de trei zile, între 24 și 26 noiembrie 2014, la Colocviul Pastoral pentru Tineret organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în localitatea Durău. Aici au fost invitați preoți și mireni de pe întinsul Mitropoliei Moldovei dar și din alte zone ale țării, care au ca preocupare activă misiunea cu tinerii.

E prima încercare de acest fel la nivelul Bisericii Ortodoxe Române, de a pune față-n față oamenii care lucrează cu tinerii și care încearcă să-i apropie de Dumnezeu. Cât de necesară a fost această întâlnire!

Deși nu eram total străini unii de alții, ci aveam legături sporadice între noi, totuși nu aveam perspectiva largă a misiunii pe care o face Biserica în țară și în diaspora pentru a veni în sprijinul tinerilor. Deși au lipsit oameni importanți care lucreză cu tinerii în țară, din diferite motive, obiective, această întâlnire e un excepțional început.

De la bun început am remarcat eforturile extraordinare pe care le depune ÎPS Teofan împreună cu Părintele Nicodim Petre, consilier misionar cu tinerii în Arhiepiscopia Iașilor, și echipa administrativă, de a aduce copiii și tinerii la Hristos.

Au avut o idee strălucită: aceea de a înființa filiale ATOR (Asociația Tinerilor Ortodocși Români) în multe zone ale județelor Iași și Neamț.

Ce este ATOR-ul ? Un frate mai mic al ASCOR-ului (Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români), cea mai mare asociație creștin-ortodoxă dedicată tinerilor în România.

Misiunea minunată pe care a făcut-o ASCOR-ul din 1990 până astăzi în marile orașe ale țării, în centrele universitare, a fost gândită în ultima vreme pentru a ajunge și în orașele mici, în comune și în sate. Așa a luat ființă ATOR-ul, care beneficiază de experiența ASCOR, spre a fi implementată chiar de preoți în comunitatea lor.

Până în acest moment s-au înființat în Arhiepiscopia Iașilor 17 filiale, și preoții prezenți la acest colocviu m-au bucurat mult arătând ce misiune frumoasă fac cu tinerii prin această asociație. Așa cum spunea și Părintele Moise de la Oașa, invitat împreună cu părintele stareț Iustin, la această întâlnire: Pe noi ASCOR-ul ne-a învățat adevărata comuniune în Hristos. În marea familie a ASCOR-ului s-au format mii de studenți, și astăzi după ani de zile de la terminarea facultății, ei ”implementează” acolo unde sunt duhul acela frumos al comuniunii în Hristos pe care l-au văzut în această asociație. Unii fac acest lucru în parohiile lor, în familiile lor, în firmele lor, iar alții în asociații sau în mănăstirile pe care le conduc. Chiar și Preafericitul Părinte Patriarh a înființat și sprijinit ASCOR Timișoara, ASCOR București și Iași.

Nu știu să fi auzit de programe de misiune dedicate tinerilor de la țară sau din orașele mici. E un segment mult neglijat de noi, membrii Bisericii.

De câțiva ani misiunea pentru tineri în Biserica noastră a luat amploare, pe toate planurile: tabere, conferințe, cărți, reviste, librării, ceainării, site-uri, activități culturale, activități pro-vita, seminarii, concerte, școli de vară, schimburi de experiență la nivel interparohial, interjudețean și internațional și multe altele.

Participarea la această întâlnire m-a ajutat în două moduri:

  1. Să nu ne credem mai speciali prin faptul că facem ceva pe acest tărâm al misiunii pentru tineri, pentru că sunt mulți alții în țară și în străinătate care fac o misiune extraordinară cu tinerii.
  2. Să nu deznădăjduiesc zicând că nu se face mai nimic pentru tineri. Vă pot spune că se fac multe lucruri bune. E loc de mult mai mult, dar Dumnezeu va mișca sufletele oamenilor.

Părintele Nicodim Petre vorbea de o viziune pe termen lung pe care trebuie s-o punem în practică în neamul nostru pentru a putea schimba rădăcinile unei societăți depărtate de Dumnezeu, și pentru a forma o societate creștină. Dumnezeu are tabloul întreg al acestei viziuni. E foarte complex și greu de cuprins cu mintea oamenilor, dar tot ce știu este că fiecare preot în satul lui care-și face datoria pentru aducerea copiilor și tinerilor la Dumnezeu, și fiecare creștin care-și mărturisește credința în lume, împlinește în mod nevăzut o parte din această viziune a lui Dumnezeu pentru vindecarea neamului nostru românesc. Recunosc în părintele Nicodim un dar de la Dumnezeu de a pune oamenii împreună și de a ajunge la sufletele tinerilor.

Am fost surprins deasemenea să văd ce misiune extraordinară face părintele Sergiu Aga în Basarabia, în Orhei. Ce activități variate și pline de creativitate!

L-am cunoscut cu bucurie pe părintele Siluan din Episcopia Spaniei și Portugaliei, responsabil cu acțiunile cu tinerii, care a venit cu o viziune asupra misiunii cu tinerii foarte realistă și ancorată în nevoile emergente ale generației tinere, și nu în strategii bune doar pe hârtie.

Am reîntâlnit-o pe Ana-Maria Jitea de la Arad, voluntar pro-vita care face o misiune extraordinară cu tinerii în licee. Ana-Maria este autoarea videoclipului care a fost folosit pentru promovarea marșului pentru viață de anul acesta din România.

L-am reîntâlnit pe părintele Constantin Prodan, preot paroh în Parohia Păcurari, un trăitor în Hristos, un om care m-a încântat cu seriozitatea și echilibrul pe care le arată în toate cele ce țin de credința în Dumnezeu și lucrarea mântuitoare al Lui în lume.

Cea mai frumoasă revedere a fost cu Părintele stareț Iustin de la Mănăstirea Oașa, un om în adevăratul sens al cuvântului. Un om frumos! Misiunea pe care o face părintele Iustin și obștea sa la Oașa și la Schitul Găbud, prin taberele și întâlnirile create, este nu doar model pentru Patriarhia Română, ci o adevărată minune. Mii de tineri au avut bucuria de a trece în ultimii 20 de ani pragul mănăstirii și a fi primiți cu suflet mare de blândul păstor, de frații și călugării mănăstirii.

Am stat în preajma acestui om și fără a discuta lucruri înalte, m-am împărtășit de Duhul lui Dumnezeu și am plecat cu sufletul arzând în mine.

Mai sunt mulți oameni frumoși pe care i-am întâlnit, dar memoria mea slabă nu mă ajută să reamintesc numele. Am întâlnit slujitori ai lui Hristos sinceri, și fără vicleșug, oameni buni care vor să împlinească voia Domnului în viețile lor.

Bine ar fi ca la o următoare întâlnire să poată ajunge la această întâlnire și părintele Ciprian Negreanu – duhovnicul de la Cluj al studenților, părintele Nicolae Tănase, părintele Moga de la Câmpina, Laurențiu Dumitru – administratorul celui mai popular cont creștin de facebook din țară, părintele Milea de la Buzău, părintele stareț de la Putna, președinții ASCOR de la marile filiale din țară, președinții asociațiilor ProVita, administratorii marilor site-uri creștin-ortodoxe serioase, președintele Alianței Familiilor din România, domnul Virgiliu Gheorghe, domnul doctor Pavel Chirilă, părintele Necula Constantin, și alți oameni care fac misiune extraordinară cu tinerii.

Există un potențial enorm în colaborarea dintre conducătorii Bisericii și asociațiile creștin-ortodoxe. Problemele tot mai mari din societate, forțată de legi și norme europene care vin în conflict cu Duhul Bisericii, ne vor obliga să ne unim și să colaborăm.

La această întâlnire s-au pus bazele unor colaborări serioase pe viitor între acești oameni. Nu intrăm în detalii, nu trâmbițăm planurile, ci sperăm să vă arătăm în faptă ceea ce am hotărât. Nimic măreț, nimic radical, ci totul firesc și natural, în duh de pace și comuniune.

Prima întâlnire a responsabililor cu tinerii în Biserica noastră, reprezentată de data aceasta mai mult de zona Moldovei, a creat premizele unei prietenii între noi și a unei apropieri și mai mari de tinerii noștri.

Țara aceasta nu are nicio șansă dacă reformele ei nu se îndreaptă către copii și tineri, ci doar către indicatori economici și probleme secundare legate de bunul mers al ei.

Prioritatea numărul 1 pentru vindecarea neamului românesc: atenția sporită către copii și tineri. Ei sunt viitorul!

Mulțumesc organizatorilor pentru acest frumos prilej. Și mulțumesc persoanelor care au răspuns pe site și pe facebook dorinței noastre de a primi sfaturi privind așteptările tinerilor în Biserică. Ele au fost ascultate cu interes și luate în serios.

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)

(Fotografia de mai sus este preluată din site-ul oficial ATOR | ASCOR și ATOR la început de an universitar )

 

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești