Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Un prieten drag ne-a trimis câteva gânduri despre melodia "Despre smerenie" a celor de la Taxi, dar preferă să rămână anonim:

"Doamne, dăruieşte-ne duhul discernământului în mod real, personal şi comunitar, social-omenesc, spre a ne privi nu în oglindă, ci în suflet!

Dacă am accepta să devenim pentru câteva clipe lucizi, am arunca măştile în spatele cărora adesea nu-i ceea ce vrem noi să pară. Este autenticul! Suntem, în fond, ceea ce facem, nu ceea ce pretindem altora să facă!

Era de aşteptat în Postul Sf. Paşti o nouă şi deloc ingenioasă ispită! A clama modestia pe care nu o practicăm înseamnă a o respinge public. A invoca smerenia, care în realitate este o virtute umană, nu instuțională, înseamnă a confunda înţelesurile tainice cu cele social-comunitare ale Bisericii.

Ce-ar fi să aderăm şi noi la bojdeuca lui Creangă sau la bordeiul de lut în locul spaţiilor ultra-moderne şi opulente?!

Tot aşa stau lucrurile şi cu o construcţie spirituală – simbol al unui popor credincios. Este o biserică şi atât! A noastră! Aceasta-i lectura smereniei curăţitoare!"

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești