Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Pe întinderea golaşă a unui munte stâncos, presărat ici-colo cu smocuri de iarbă, un furnicar de persoane, deopotrivă cereşti şi terestre, se agită în jurul unei peşteri scobită în piatră. Înăuntrul acesteia, două dobitoace - un măgar şi un bou – îl „asistă” pe Cel de neîncăput, circumscris miraculos în făptura gingaşă a unui prunc înfăşăţel. În dreapta, totdeauna în dreapta pruncului, prispa peşterii este în întregime ocupată de o pernă uriaşă de culoare purpurie pe care zace Fecioara lehuză, lungită pe o parte şi cu spatele la Prunc. Deasupra peşterii, o droiae de îngeri veghează spotul ferm al stelei de la Răsărit, aţintit asupra Pruncului din iesle. În stânga lehuzei, premoniţia ştiinţifică, simbolizată de cortegiul regilor magi călări, urmează vectorul luminos al astrului; în dreapta, revelaţi angelică, simbolizată de taifasul duhovnicesc dintre îngeri şi păstori. La poalele peşterii, Satana, în chip de păstor, se străduieşte să întreţină dilema şi perplexitatea dreptului Iosif; în vecinătatea acestuia, două femei înconjurate de vase, scaldă expert Pruncul divino-uman.

Aceasta este recuzita de componente teologice „impuse”, care nu trebuie să lipsească din nicio icoană a Naşterii Domnului. Sunt sateliţi iconici ai temei centrale – Pruncul din grotă -. dispuşi rotitor sub formă de sistem solar.

Temele au fost culese cu grijă şi rost din evangheliile lui Matei şi Luca, singurele care descriu evenimentul. Doar două motive fac excepţie: muntele şi peştera. Niciunul dintre textele Vechiului Testament şi niciunul dintre evanghelişti nu le semnalizează ca loc al Naşterii Domnului. Matei, bunăoară, declară că regii „au intrat în casă” să se închine Pruncului, iar Luca informează că Maria a fost nevoită să aşeze Pruncul într-o iesle, afară, din pricină „că nu mai era loc în casa de oaspeţi.” E limpede că această scorbură transcendentă scobită în munte, bine şi ingenios ascunsă în densitatea semantică a textului evanghelic, n-a putut fi reperată (intuită, gândită, propusă) decât de perspicacitatea teologică a Bisericii, deprinsă să redacteze versiunea iconografică finală a icoanelor dincolo de semnificaţia literală a faptelor. În acest caz, cum este motivată teologic, substituirea staulului prin muntele cu peşteră? Ce i-a determinat pe iconari să centreze geometric şi tematic icoana prin acest motiv inexistent în evanghelii? De ce tabloul religios al Bisericii Catolice a păstrat „cu sfinţenie” literalitatea staulului din eevanghelii, în vreme ce Biserica Ortodoxă, fidelă Tradiţiei Bisericii Una, de dinainte de Marea Schismă din 1054, nu numai că a continuat figurarea neabătută a peşterii din munte, dar a făcut ca în jurul ei să pivoteze inefabil întreaga rumoare cosmică ce însoţeşte Întruparea Fiului Omului?

Una înseamnă să prăznuieşti Naşterea Domnului ca simplă naştere, ca simplă intrare în viaţă a lui Hristos, şi alta să prăznuieşti aceeaşi Naştere a Fiului Omului ca Întrupare a Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, ca împlinire a Întrupării voite înainte de Facerea Lumii, Întrupare anunţată la Buna Vestire. Cele două perspective – una aproape unilateral naturală şi cealaltă divino-umană – desemnează în mod vădit două naşteri radical deosebite calitativ. Lexicul limbii franceze le distinge prin naissance şi Nativite, distincţie absentă în lexicul limbii române.

Prima. Dacă evenimentul Întrupării Domnului este preluat prin conotaţiile naşterii Domnului, praznicul va exprima în primul rând jubilaţia umanităţii noastre faţă de aleasa circumstanţă a Întrupării Fiului lui Dumnezeu în istorie. Uriaşul eveniment va exprima bucuria cu care este întâmpinată de oameni naşterea Hristosului istoric, a Celui care, înscris la recensământul de la Betleem în vremea Împăratului Octavianus Augustus, va izbăvi lumea, luând trup omenesc şi, odată cu acesta, luând asupra-Şi păcatul nostru. Se poate observa ca liniile de fugă ale sărbătorii Naşterii Domnului izvorăsc din profunzimile adoraţiei umane şi focalizează în Persoana lui Hristos Întrupat, plasat sărbătoreşte în orizontul istoric al evenimentului. Aceasta este perspectiva lineară albertiană a teologiei Naşterii Domnului, iar Adoraţia magilor reprezintă concentrat imaginea festivă a sărbătorii, forma predilectă a Apusului creştin (a Bisericii Catolice) „de a-l prăznui” iconografic. Pe de o parte, este sărbătorit modul în care proslăvesc oamenii Naşterea, iar pe de alta, modul în care este sărbătorită înalta competenţă premonitivă a regilor magi - „savanţii cerului” în acea vreme.

A doua. În contrast, potrivit tradiţiei Bisericii Nedespărţite moştenite de Răsăritul creştin (Biserica Ortodoxă), icoana Marelui Praznic al Întrupării – cum s-ar cuveni sî fie numită teologic Naşterea Domnului – nu pe sărbătorire pune accentul, ci, în mod autoritar, pe mărturisire, pe modul dumnezeiesc de a mărturisi, altul decât corespondentul lui uman. Aici, ca, de altfel, în oricare icoană adevărată, liniile fug de această dată dinspre divin spre uman, adică dinspre Tatăl spre noi. Pe scurt, icoana Răsăritului creştin arată cum Îl mărturiseşte Tatăl pe Fiul. La rândul lor, creştinii tot iconic se cuvine să mărturisească Întruparea, urmând astfel modului divin în care Tatăl Îl mărturiseşte pe Fiul. Acesta este modul ortodox de a mărturisi Întruparea: Tatăl Însuşi, nu adoraţia sau cunoaşterea ştiinţifică a oamenilor, este Cel care confirmă indexal Întruparea Fiului Său, şi aceasta prin raza luminii necreate a stelei de la Răsărit care, întocmai unui picamer divin, penetrează puternic roca muntelui până în apropierea peşterii. Spectaculoasa mărturisire a Tatălui va fi consolidată ulteorior şi o de mărturie verbală, săvârşită la marele Praznic al Botezului Domnului: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit.” (Matei 3, 17).

Această propoziţie divină poate fi socotită „sonorul” icoanei Naşterii Domnului. Este motivul pentru care mai demult aceste două sărbători se prăznuiau împreună.

Prin urmare, Adoraţia magilor occidentală se rezumă să probeze Întruparea doar prin actul cunoaşterii, prin ştiinţa cerului / regilor magi, în vreme ce icoana Întrupării, proprie Răsăritului creştin, îi arată evidenţa prin Tatăl. Tot în icoana marelui Praznic al Întrupării mărturisirii Tatălui, din locul cel mai de sus, se adaugă jos, la poalele ieslei, mărturia animalelor domestice aflate în imediata vecinătate a Pruncului. Departe de a-L adulmeca sau încălzi cu respiraţia animală, cum comentează înduioşat pietismul şi cum reprezintă dulceag staulele tablourilor religioase apusene, prezenţa boului şi a asinului în icoană are o triplă motivaţie: profetică, mărturisitoare şi eshatologică. Această mărturisire necuvântătoare a celor două dobitoace lângâ iesle, fusese proorocită cu glas mare şi înfricoşat de Isaia: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe.” (Is. 1, 3)

Mărturisirea Întrupării, faptul că, într-adevăr, Hristos este „Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut Care din Tatăl S-a năascut mai înainte de toţi vecii”, rămâne până la urmă, potrivit Sfântului Evanghelist Ioan, condiţia suficientă mântuirii neamului omenesc. Mai mult, această condiţie constituie criteriul eshatologic (final) al cernerii mărturisitorilor adevăratului, şi unicului Dumnezeu. Cu alte cuvinte, mărturisirea Întrupării îi vădeşte simultan şi pe hristoşii mincinoşi, şi pe suporterii sincretismului (amestecului) religios ori confesional. Cernerea a început încă de acum, continuă şi nu va înceta până la sfârşitul timpurilor, când va avea loc marea şi înfricoşata cernere de la Judecata din Urmă. Iată de ce, aparenta pace a peşterii, vegheată blând şi fidel de cele două animale domestice, este absolut iluzorie. În ea vuiesc groaznicele blesteme ale Domnului, relatate de Isaia în continuarea versetului citat.

Ele sunt îndreptate nu numai împotriva celor care nu-l mai recunosc pe Hristos ca unic şi adevărat Fiu al lui Dumnezeu, ci, mai cumplit, împotriva celor care nu-L mai pricep! Prin această ultimă precizare profetică, proorocia lui Isaia sancţionează direct şi dur credinţa agnostică şi creştinismul amnezic de astăzi: chiar dacă oamenii Îl recunosc oarecum pe Domnul ca Fiul al lui Dumnezeu, ei au încetat să-L priceapă. Isaia ajunge astfel să pună semnul egal între a nu-L recunoaşte şi a nu-L pricepe pe Dumnezeu.

Este cazul să se observe că prin Adoraţia magilor, Occidentul creştin sărbătoreşte doar semnificaţia unuia dintre versanţii teologici ai praznicului, doar o parte din dumnezeieasca arhitectură teologică globală a evenimentului Întrupării, aşa cum este catehizată de icoana cu acelaşi nume.

(Sorin Dumitrescu - Noi şi icoana, Fundaţia Anastasia, 2010)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Tabără de vară în Țara Hațegului (19-26 iulie 2019)

Pr. Crăciun Opre

Credința ne unește

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești