Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Poate fiecare din voi aţi fost surprinşi, uitându-vă în calendar, că după Duminica a 12-a după Rusalii, urmează Duminica a 18-a, sau după Duminica a 32-a urmează a 17-a şi apoi a 33-a.

Staţi liniştiţi nu este nicio greşeală! Mai jos am făcut câteva grafice ca să înţelegem mai bine regulile după care se aşează aceste duminici, reguli stabilite de Sfintele Sinoade Ecumenice, de Sfinţii Părinţi şi de Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe de-alungul a 2000 de ani. Graficele sunt făcute după manualul de liturgică.

În primul rând trebuie să ştim că există trei mari perioade care împart calendarul ortodox:

  • Penticostarul, ţine 50 de zile şi începe din ziua Învierii şi se termină în ziua Pogorârii Duhului Sfânt.
  • Octoihul, are perioadă variabilă de la 32 la 37 de săptămâni în funcţie de data Paştilor.
  • Triodul, perioadă pregătitoare a postului mare şi care conţine inclusiv săptămânile Postului Paştilor.

Toată aşezarea duminicilor de peste an depinde de cât de devreme sau de târziu cade data Paştilor, hotărâtă de Sinodul I Ecumenic a se sărbători în prima duminică după lună plină după echinocţiul de primăvară. Iar dacă va cădea în aceeaşi duminică cu paştile iudeilor se va mută cu o duminică mai târziu.

Veţi vedea cum totul se învârte în jurul marilor praznice (evenimentele hotărâtoare pentru mântuirea noastră: Învierea Domnului, Înălţarea Domnului, Pogorârea Duhului Sfânt, Naşterea Domnului şi Botezul Domnului. (Claudiu)

 

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești